Germania anunţă măsuri radicale în lupta împotriva coronavirusului

3 dec. 2021
Vizualizari: 480

Deschidem Revista din această seară cu un avertisment al specialiștilor Centrului European de Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), potrivit cărora varianta Omicron a SARS-CoV-2 ar putea deveni majoritară în Europa „în următoarele luni”.

„Omicron ar putea cauza peste jumătate dintre infecțiile provocate de virusul SARS-CoV-2 în Uniunea Europeană (UE) în următoarele luni”, avertizează, printr-un comunicat, agenția europeană amintită, scrie News.ro.

„Denumită cu numele literei grecești Omicron de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), varianta a fost semnalată pentru prima oară în Botswana, înainte să fie descoperită în Africa de Sud, care a anunțat acest lucru la 25 noiembrie”, mai notează News.ro.

Sub presiunea noii mutații a COVID-19, în Germania, cancelarul în exercițiu, Angela Merkel, anunța joi noi restricții, mai radicale de această dată.

„Accesul persoanelor nevaccinate în numeroase locuri publice – inclusiv în magazine considerate neesențiale și la evenimente – urmează să fie interzis, mai puțin în cazul în care s-au vindecat recent de COVID-19. Persoanele nevaccinate urmează să-și limiteze contactele atât la domiciliu, cât și afară, la maximum alte două persoane din altă gospodărie”, scrie News.ro despre noile măsuri anunțate în Germania.

„Cultura și divertismentul urmează să fie deschise, la nivel național, numai acelora care fie s-au vaccinat, fie s-au vindecat” de COVID-19, a mai spus cancelarul german, Angela Merkel, mai arată News.ro.

„Merkel anunță, de asemenea, că vaccinarea obligatorie urmează să fie impusă în întreaga Germanie, începând din februarie sau martie 2022, în urma unei dezbateri în Parlament”, mai scrie News.ro.

Divergențele dintre partenerii de coaliție, pe anumite teme din programul de guvernare, l-au determinat pe președintele PNL, Florin Cîțu, să declare, joi seară, că dacă implementarea acestora va fi pusă în pericol, va fi primul care va propune găsirea unei alte formule de guvernare.

„Votul final a fost pentru o guvernare stabilă în care putem să avem voturi stabile pentru a duce mai departe programul de guvernare. Așa s-a ajuns la acest compromis, care nu este un cec în alb, nu este o coaliție necondiționată (…). Rolul PNL în această guvernare este de a duce mai departe reformele pe care le-am început. Avem reforme din PNRR la care ținem foarte mult, precum reforma pensiilor (…). Reformele sunt acolo și le vom face, iar eu voi fi primul care, în momentul în care voi vedea că implementarea acestor reforme este afectată de această coaliție, de această guvernare, voi merge în PNL și vom avea o discuție, în urma căreia vom vedea dacă este momentul să mergem mai departe sau nu. Nu punem în pericol ceea ce am început (…). Le-am promis românilor aceste reforme și mă țin de cuvânt. Vom merge în PNL și vom lua o decizie. Să știți că sunt opțiuni, dar astăzi aceasta era opțiunea (…). Atunci așa arătau lucrurile, în momentul în care cei de la USR au dat semne clare că nu vor să mai guverneze cu noi și minoritățile au spus că nu vor să mai voteze o majoritate alături de USR. Era singura opțiune pentru a avea guvern acum”, a spus liderul PNL, la Digi 24, scrie Agerpres.

„Cîțu a menționat că negocierile cu PSD nu au fost ușoare, iar PNL și el personal au făcut compromisuri, «cum nu a mai făcut niciun alt partid din România» pentru a se ajunge la o formulă de guvernare stabile”, mai notează Agerpres.

Presa mai scrie astăzi despre faptul că ÎCCJ a admis joi o cerere a procurorilor de la Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului Președinte Ion Iliescu, în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. În temeiul art. 335 alin. (4) și alin. (41) Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 65/II/2/2021 din 11 noiembrie 2021 emisă de procurorul șef al PÎCCJ – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică prin care s-a dispus infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 10 octombrie 2008 în dosarul nr. 1122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și redeschiderea urmăririi penale în cauză. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 1122/P/2007 al PÎCCJ – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. (…) Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 2 decembrie 2021”, se arată în decizia instanței, notează Agerpres.

„Este vorba de o parte a dosarului Mineriadei, în care Ion Iliescu a fost pus sub acuzare, în iunie 2007, de fostul procuror Dan Voinea pentru săvârșirea infracțiunii de participare la omor deosebit de grav, alături de Mihai Chițac, fost ministru de Interne, și fostul adjunct al acestuia, generalul Gheorghe Andrița. Acuzațiile aveau legătură cu moartea a patru persoane în timpul evenimentelor din noaptea de 13-14 iunie 1990”, oferă explicații despre dosar Agerpres.

 

Seară frumoasă!

Germania anunță măsuri radicale în lupta împotriva coronavirusului was last modified: decembrie 3rd, 2021 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: