George Bogdan Ilea: Unul dintre elementele garantării accesului la justiție trebuie să fie controlul riguros al statului asupra taxelor judiciare

17 mai 2017
Vizualizari: 1242

Nicolae Cîrstea: Baroul Sălaj este reprezentat la această conferință de decanul său, dl Bogdan Ilea – cred că sunt și alți colegi prezenți. Cum a fost prima zi a conferinței, d-le decan?

George Bogdan Ilea: Bună ziua, bine v-am găsit! A fost o zi foarte ofertantă. Având în vedere că se împlinesc trei ani de la intrarea în vigoare a celor două coduri – penal și de procedură penală –, este binevenită o discuție evaluatoare a efectelor pe care acestea le-au produs în societate în general și a ecourilor pe care le-au produs în rândul practicienilor. Și bucuria mea este că nu doar avocații sunt prezenți la această dezbatere, ci sunt reprezentate toate profesiile juridice și, laolaltă cu ele, inițiatori, moderatori ai acestei discuții sunt cadre universitare de mare prestanță și care au asigurat conținutul ridicat și la un înalt nivel al dezbaterii.

Nicolae Cîrstea: Ofertantă este și materia penală. Multe discuții, multe interpretări, legiferări, decizii ale Curții Constituționale, modificări legislative. Reușește un avocat să se descurce în tot acest hățiș legislativ, al deciziilor Curții Constituționale, al modificărilor legislative?

George Bogdan Ilea: Este o provocare pentru avocații de Penal, într-adevăr, însă era de așteptat ca adoptarea unor legi organice, de asemenea importante, cum sunt codul de procedură penală și codul penal, să suscite discuții și abordări diferite în doctrină și în practica judiciară, care pe parcurs, prin intermediul acestui gen de întâlniri între diverse categorii profesionale, se vor atenua și vor duce la o practică unitară și la o abordare unitară, atât în doctrină, cât și în practica judiciară.

Nicolae Cîrstea: Avem în câteva săptămâni un congres al avocaților la București, un congres tematic anul acesta. Cu ce mesaj merge Baroul Sălaj la Congresul Avocaților 2017?

George Bogdan Ilea: Mesajul este congruent temei acestui congres – accesul la justiție, care trebuie facilitat. Iar în ceea ce mă privește, ca reprezentant al Baroului Sălaj, voi susține în permanență că unul dintre elementele garantării accesului la justiție trebuie să fie controlul riguros al statului asupra taxelor judiciare și, în acest context, reducerea taxelor judiciare, care, în opinia noastră – și nu sunt singurul care susține această teză –, sunt un pic exagerate.

Nicolae Cîrstea: Avem, iată, un congres al avocaților, avem Baroul Sălaj la acest congres. Ce ne puteți spune despre colegii din barou? Care sunt problemele cu care se confruntă aceștia? Care sunt provocările în activitatea avocațială de zi cu zi?

George Bogdan Ilea: O parte dintre problemele cu care se confruntă justițiabilii sunt probleme comune cu ale avocaților, pentru că interesele procesuale ale avocaților sunt strict legate de cele ale părților pe care le reprezintă. Și, așa cum spuneam, reiterez poziția mea de facilitare a accesului la justiție, iar între demersurile care ar facilita acest acces se înscrie și reducerea taxelor judiciare. Însă, pe de alte parte – pentru că revin la noile coduri –, îmbunătățirea schemelor de personal a instanțelor, atât cu magistrați, cât și cu personal auxiliar, ar fi de natură să asigure, și aceasta, un surplus în ceea ce privește garantarea accesului la justiție.

Nicolae Cîrstea: Am văzut că anumite barouri au investit, au reușit să pună la dispoziția colegilor avocați accesul la dosare electronice. Ce se întâmplă la Sălaj? Cum sunt organizate lucrurile? Dacă aveți și din acest punct de vedere anumite proiecte de viitor?

George Bogdan Ilea: Am avut norocul ca, fiind în raza Curții de Apel Cluj, să fim printre primele barouri, primele șarje de avocați care au beneficiat de facilitarea acestui acces de studiu al dosarelor din arhivă, atât prin programul ECRIS, pe baza parolelor emise părții odată cu citația, dar, pe de altă parte, prin protocoale pe care le-am încheiat cu instanțele, care ne-au facilitat fotocopierea, prin mijloacele moderne de telefonie ș.cl., a documentelor din dosare, în condiții – evident – de siguranță și confidențialitate. Deci sub acest aspect, colaborarea cu instanțele, respectiv aceasta administrativă a fost una foarte pozitivă.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, d-le decan. Vă doresc succes la Congresul Avocaților!

George Bogdan Ilea: Vă mulțumesc și eu.

George Bogdan Ilea: Unul dintre elementele garantării accesului la justiție trebuie să fie controlul riguros al statului asupra taxelor judiciare was last modified: mai 16th, 2017 by George Bogdan Ilea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice