Garanțiile trebuie să fie prevăzute, să fie reglementate

5 oct. 2018
Vizualizari: 850

Nicolae Cîrstea: Dle profesor Gheorghiță Mateuț, 15 septembrie 2018, Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara – o conferință foarte bine primită de către colegii avocați din Baroul Timiș. Cum vi s-a părut dumneavoastră, de la prezidiu?

Gheorghiță Mateuț: Chiar am apreciat faptul că au fost întrebări numeroase și mi-am dat seama că este o instituție care este în preocupările practicienilor. Eu cred că, în pofida faptului că până în acest moment ea a rămas marginală în raport cu judecata abreviată, sunt șanse ca în viitor tot mai multe cazuri penale să fie rezolvate pe calea acordului de recunoaștere a vinovăției. Însă pentru aceasta eu cred că și legiuitorul ar trebui să intervină cu reglementări mult mai clare, care să permită inclusiv o procedură prealabilă de negociere, care să pună în valoare rolul avocatului în cursul acestei proceduri, care este, din păcate, aproape absent; este aproape simbolic, ceea ce este inacceptabil. Pentru că, fiind o procedură specială, este cu atât mai vulnerabilă în raport cu procedura comună și ea presupune, clar, prezența avocatului. Prin prezența sa, avocatul ar putea să garanteze respectarea drepturilor apărării în cursul acestei proceduri.

Nicolae Cîrstea: În această toamnă se așteaptă modificări importante ale codurilor penale. Aveți aprecieri sau critici vizavi de unele dintre aceste modificări care se doresc a fi intrate în vigoare în curând?

Gheorghiță Mateuț: Din păcate, după cum am putut să observ din conținutul textelor care au fost deja adoptate, fiind în procedură de legiferare, calitatea acestora este discutabilă din foarte multe puncte de vedere, atât sub aspectul fondului, cât și sub aspectul formei. Și de aceea eu cred că multe din aceste prevederi ar trebui revăzute. Nu se poate accepta să se treacă, practic, dintr-o extremă într-alta. Dacă reglementările actuale sunt mult prea inchizitoriale, punând chiar în pericol respectarea unor drepturi și libertăți, noile reglementări, în proiect, se află în cealaltă extremă. Pentru că ele exacerbează respectul datorat drepturilor și libertăților unor proceduri, în detrimentul interesului public, prin reglementări care de multe ori, după cum am observat, multe dintre ele aș putea spune că blochează activitățile judiciare, în loc să le faciliteze, uitând, de fapt, de obiectivul care trebuie urmărit prin declanșarea unei proceduri penale, și anume pedepsirea vinovaților. Acesta este obiectivul, sigur, cu respectarea garanțiilor. Garanțiile trebuie să fie prevăzute, să fie reglementate. Ele trebuie să fie în măsură să garanteze cu aceeași forță, atât principiul aflării adevărului, cât și respectarea drepturilor și libertăților persoanelor implicate.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc dle profesor, așteptăm comentariile și opiniile dumneavoastră în paginile tratatelor sau cursurilor care cu siguranță vor apărea, pe care publicul dumneavoastră, care apreciază opiniile pe care le aduceți în doctrina românească le așteaptă. Sperăm să ne revedem cu ocazii la fel de fericite, poate și după această intrare în vigoare, la conferințe la fel de provocatoare. Au fost multe întrebări din sală aici, la Timișoara. Așadar, o conferință despre rolul avocatului inculpatului în procedura de recunoaștere a vinovăției.

Gheorghiță Mateuț: Mulțumesc foarte mult pentru invitație și aștept și conferințele următoare.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, dle profesor.

Garanțiile trebuie să fie prevăzute, să fie reglementate was last modified: octombrie 4th, 2018 by Gheorghiță Mateuț

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice