Garanţiile atipice în cadrul procedurii de insolvenţă. Garanţiile constituite anterior deschiderii procedurii

1 oct. 2019
Articol UJ Premium
Vizualizari: 8704
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Sechestrarea are ca efect indisponibilizare bunurilor debitorului, respectiv pierderea de către debitor a dreptului de a mai folosi și dispune de bunurile obiect al executării silite. Potrivit art. 745 C. pr. civ., din momentul sechestrării bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele pe timpul cât durează executarea, sub sancțiunea unei amenzi judiciare de la 2.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Apreciem că, în situația în care executarea silită are ca obiect o universalitate de bunuri, „cristalizarea” acesteia are loc la momentul sechestrării bunurilor, acesta fiind momentul până la care debitorul poate dispune în mod legal de bunurile care o compun. În situația în care universalitatea conține și bunuri imobile, garanția asupra acestora era deja înscrisă în cartea funciară, executarea silită se înscrie, de asemenea, în cartea funciară, iar situația drepturilor constituite de către debitor asupra acestor bunuri este reglementată de art. 827-828 C. pr. civ.

Situația insolvenței, ca procedură de realizare colectivă a drepturilor de creanță ale diferiților creditori ai aceluiași debitor aflați în concurs, este, așa cum se va arăta în continuare, semnificativ diferită, actele normative prevăzând împrejurări diferite în care debitorul pierde controlul asupra activelor și a activității sale (conform terminologiei utilizate de Regulamentul nr. 848/2015) sau debitorului i se ridică dreptul de administrare (conform terminologiei utilizate de Legea nr. 85/2014).

Indiferent de tipul de executare silită – individuală sau colectivă –, evenimentul pe care îl avem în vedere pentru stabilirea momentului „cristalizării” universalității într-o componență determinată este același: pierderea de către debitor a dreptului de a folosi, administra și dispune de bunurile aflate în universalitatea adusă în garanție.

Inevitabil, o problemă care apare în acest context este aceea a legalității stabilirii unui alt moment al „cristalizării” universalității de bunuri, pe cale contractuală. Dată fiind absența oricăror norme de drept civil (drept material) care să impună vreo limitare a drepturilor părților contractului de garanție în această privință, creditorul și debitorul pot conveni în mod liber asupra instituirii oricărui moment al „cristalizării” universalității de bunuri.

Eficiența unei astfel de convenții asupra „cristalizării” universalității de bunuri va fi diferită, în funcție de tipul de executare silită a garanției. În situația unei executări silite individuale, dat fiind caracterul de ordine publică al art. 745 C. pr. civ., apreciem că momentul „cristalizării” universalității de bunuri nu poate fi stabilit prin convenția părților să intervină ulterior instituirii sechestrului execuțional (desigur, nimic nu îi împiedică pe debitor și pe creditor să încheie o convenție ulterioară acestui moment care să permită debitorului să administreze și/sau să dispună de bunuri din universalitatea respectivă, în condițiile noului Cod de procedură civilă, dar acest fapt nu poate avea ca efect împiedicarea „cristalizării” universalității de bunuri).

Pentru situația insolvenței debitorului, o atare convenție asupra momentului „cristalizării” universalității de bunuri trebuie analizată din perspectiva efectelor contractelor în derulare și a validității și eficacității clauzelor ipso facto.

3.4. Efectele deschiderii procedurii insolvenței asupra ipotecii asupra unei universalități de bunuri

Din interpretarea literală a dispozițiilor art. 5 pct. 15 din Legea nr. 85/2014, rezultă că Legea nr. 85/2014 adaugă o cerință suplimentară celor instituite prin noul Cod civil pentru a califica o creanță ca fiind „beneficiară a unei cauze de preferință”. Astfel, pentru ca o creanță să fie beneficiară a unei cauze de preferință în sensul acestui act normativ, cauza de preferință trebuie să poarte asupra unor bunuri aflate în patrimoniul debitorului.

Situarea unui bun în patrimoniul debitorului și grevarea acestuia rezultă, conform art. 88 din Legea nr. 85/2014, din înscrierile efectuate în registrele de publicitate. Astfel, dacă la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil terților, înscrierile, transcrierile, intabulările și orice alte formalități specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale și/sau extinse, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect față de creditori, cu excepția cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulată, a fost primită de instanță, autoritatea ori instituția competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii. Înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol se radiază de drept.

3.4.1. Efectele deschiderii procedurii insolvenței asupra garanțiilor care poartă asupra bunurilor individual determinate

În ceea ce privește bunurile individual determinate, cerința legală suplimentară arătată mai sus nu privează creditorul titular al unei cauze de preferință asupra unui bun care aparține unui terț de garanția sa; ea are doar rolul de a delimita creanțele garantate real cu bunuri aparținând debitorului (a căror apartenență la categoria corespunzătoare din tabelul preliminar/definitiv al creanțelor împotriva averii debitorului le conferă în cadrul procedurii insolvenței anumite drepturi) de cele care nu beneficiază de cauze de preferință asupra bunurilor debitorului (și care vor intra sub incidența altor regimuri juridice în cadrul procedurii insolvenței debitorului).

Pentru bunurile individual determinate, creditorul titular al unei cauze de preferință asupra unui bun care nu aparținea debitorului la momentul constituirii și nu aparține debitorului nici la momentul deschiderii procedurii va participa la procedura insolvenței debitorului pentru care terțul a constituit garanția reală drept creditor chirografar, însă își va putea valorifica garanția asupra bunului terțului separat, în afara procedurii insolvenței.

Pentru bunurile individual determinate grevate de ipoteci care se aflau în patrimoniul debitorului la momentul constituirii garanției, în măsura în care la deschiderea procedurii bunul care formează obiectul garanției nu poate fi identificat în patrimoniul debitorului, creanța care beneficia de cauza de preferință constând într-o ipotecă va fi înscrisă în tabelul preliminar/definitiv în categoria creanțelor chirografare.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Pentru identitate de rațiune, apreciem că creanța respectivă va fi înscrisă în tabelul preliminar în categoria creanțelor chirografare și în situația în care bunul asupra căruia poartă garanția este identificat în patrimoniul unui terț, fiind înstrăinat de către debitor între momentul constituirii garanției și cel al deschiderii procedurii insolvenței.

Desigur, dacă înstrăinarea bunului asupra căruia poartă garanția a avut loc în perioada suspectă de 2 ani/6 luni reglementată de art. 117 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar/comitetul creditorilor/creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală va putea introduce o acțiune pentru anularea actului de înstrăinare, în măsura în care acesta este fraudulos în sensul art. 117-118 din Legea nr. 85/2014.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 120 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, terțul dobânditor în cadrul unui transfer patri- monial, anulat potrivit prevederilor art. 117, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există ori există impedimente de orice natură pentru preluarea acestuia de către debitor, terțul va restitui valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor, stabilită prin expertiză efectuată în condițiile legii. În caz de restituire, părțile vor fi repuse în situația anterioară astfel încât sarcinile existente la data transferului vor fi reînscrise (desigur, dacă ele au fost radiate).

Astfel, una dintre consecințele reintrării bunului transferat fraudulos în patrimoniul debitorului este reînscrierea ipotecii în favoarea creditorului titular al cauzei de preferință. Dar la momentul reînscrierii ipotecii creanța acestui creditor este, de regulă, înscrisă în tabelul definitiv în categoria creanțelor chirografare. Singura cale procedurală de modificare a tabelului definitiv al creanțelor este cea a contestației reglementate de art. 113 din Legea nr. 85/2014. Din păcate însă, redactarea art. 113 din Legea nr. 85/2014 o reproduce pe cea a art. 75 din Legea nr. 85/2006 și nu a cunoscut extinderea sferei de aplicare care se regăsește în art. 111 din Legea nr. 85/2014 prin raportare la art. 73 din Legea nr. 85/2006. Astfel, spre deosebire de art. 111 din Legea nr. 85/2014, care permite contestarea atât a creanțelor/drepturilor de preferință trecute în tabelul preliminar, cât și a celor netrecute în acest tabel, art. 113 din Legea nr. 85/2014 nu permite decât formularea unei contestații împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate. Mai mult, anularea unui transfer fraudulos și reintrarea bunului în patrimoniul debitorului, cu consecința reînscrierii sarcinilor, nu poate fi asimilată niciuneia dintre situațiile prevăzute de art. 113 din Legea nr. 85/2014 (dol, eroare esențială sau descoperirea unor titluri noi). De lege ferenda, reintrarea bunului obiect al garanției în patrimoniul debitorului ar trebui să fie reglementată drept caz distinct de contestație întemeiată pe dispozițiile art. 113 din Legea nr. 85/2014.

În prezent, singura cale care pare să fie deschisă creditorului titular al unei cauze de preferință asupra unui bun înstrăinat fraudulos de către debitor este aceea a contestației întemeiate pe art. 111 din Legea nr. 85/2014, dublată de o acțiune în anularea transferului fraudulos (în cadrul căreia creditorul titular al garanției este foarte probabil să nu aibă calitate procesuală activă), contestație în cadrul căreia creditorul titular să solicite și să obțină suspendarea soluționării contestației până la soluționarea definitivă a acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 117-118 din Legea nr. 85/2014.

Per a contrario, dacă înstrăinarea bunurilor asupra cărora a purtat garanția a avut loc în perioada suspectă de 2 ani/6 luni reglementată de art. 117 din Legea nr. 85/2014 în cadrul activității obișnuite a debitorului (business as usual), creanța va fi înscrisă în categoria celor chirografare, creditorul ipotecar putând urmări bunul în mâinile terțului dobânditor.

3.4.2. Efectele deschiderii procedurii insolvenței asupra garanțiilor care poartă asupra unor universalități de bunuri

Așa cum s-a arătat mai sus, art. 2357 C. civ. prevede că ipoteca asupra unei universalități de bunuri se întinde asupra tuturor bunurilor cuprinse în aceasta. Ipoteca se menține asupra universalității de bunuri chiar și atunci când bunurile cuprinse în aceasta au pierit, dacă debitorul le înlocuiește într-un interval rezonabil, ținând cont de cantitatea și natura bunurilor.

Potrivit art. 2373 C. civ., debitorul este liber să folosească, să administreze și să dispună de universalitatea de bunuri grevată, însă cu îndatorirea de a nu vătăma drepturile creditorului ipotecar.

În conformitate cu art. 85 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea dacă nu și-a declarat intenția de reorganizare, în condițiile art. 67 alin. (1) lit. g) – atunci când cererea de deschidere a procedurii este formulată de debitor. Ridicarea dreptului de administrare se dispune și în cazul în care debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare în termenul prevăzut la art. 74 – atunci când judecătorul-sindic a dispus deschiderea proceduii insolvenței la cererea unui creditor/unor creditori, iar debitorul își declară intenția de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile mai sus citate sunt aplicabile și în legătură cu bunurile pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale mai sus citate rezultă că prerogativa debitorului de a aduce modificări universalității de bunuri pe care a grevat-o încetează, în ipoteza insolvenței, odată cu ridicarea dreptului său de administrare. Cu toate acestea, simpla deschidere a procedurii insolvenței, în măsura în care nu atrage ridicarea dreptului debitorului de a își administra întreprinderea, nu îl împiedică pe debitor să folosească sau să dispună de bunurile care compun universalitatea adusă în garanție în favoarea creditorului titular al cauzei de preferință. Corelativ, în această situație, nici creditorul titular al cauzei de preferință nu este îndreptățit să se prevaleze de „cristalizarea” universalității de bunuri ce constituie garanția sa în componența de la momentul deschiderii procedurii.

Desigur, situația juridică mai sus redată este aceea în care părțile contractului de garanție nu au inclus o clauză de „cristalizare” în convenția accesorie contractului de credit.

O clauză care ar prevedea cristalizarea universalității de bunuri ce constituie garanția creditorului la un moment anterior deschiderii procedurii insolvenței (spre exemplu, o clauză de „cristalizare” la momentul neplății la scadență a creditului – scadență anterioară deschiderii procedurii insolvenței) și-ar produce efectul de stabilizare a componenței universalității de bunuri înainte de deschiderea procedurii, fapt care, desigur, nu l-ar împiedica pe debitor să utilizeze sau să dispună de bunurile individual determinate care fac parte din garanția creditorului dacă procedura insolvenței nu i-ar ridica dreptul de administrare, însă regimul juridic al acestor bunuri nu va mai fi cel al elementelor componente ale unei universalități, ci acela al bunurilor individual determinate, analizat mai sus la pct. 3.4.1.

O clauză de „cristalizare” a universalității de bunuri ce constituie garanția creditorului ca efect al deschiderii procedurii insolvenței trebuie analizată în primul rând prin raportare la prevederile art. 123 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014 (nulitatea clauzelor ipso facto): „orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule”.

Se observă că o atare clauză contractuală de „cristalizare” nu se încadrează în cele trei ipoteze prevăzute de art. 123 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014: în primul rând, contractul de garanție, care conține clauza de „cristalizare”, nu poate fi privit ca un contract în derulare, deoarece nu este un contract ale cărui efecte se produc succesiv, respectiv prestația asumată de debitor este condiționată de neîndeplinirea obligației sale din contractul principal, motiv pentru care în cazul contractului de garanție nu se poate discuta despre o executare substanțială a obligației vreuneia dintre părți; în al doilea rând, nici contractul de garanție, nici clauza de „cristalizare” nu acordă debitorului vreun termen, iar în al treilea rând nici contractul de garanție, nici clauza de „cristalizare” nu declară exigibilitatea anticipată a creanței pentru plata căreia a fost încheiat contractul de garanție. Prin urmare, clauza de cristalizare nu poate fi calificată din punct de vedere juridic drept o clauză ipso facto, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014.

Garanțiile atipice în cadrul procedurii de insolvență. Garanțiile constituite anterior deschiderii procedurii was last modified: septembrie 30th, 2019 by Flavius Moțu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice