FUTURE Manager: +350 de tineri și profesori s-au pregătit să fie lideri alături de McDonald’s România

6 iun. 2023
Vizualizari: 102

• Cu sprijinul echipei McDonald’s România +350 de studenți și profesori s-au pregătit pentru viitor în programul gratuit FUTURE Manager;

• Studenții au dezvoltat competențele de leadership și management;

• Profesorii au aprofundat metode interactive de predare și au înțeles ce caută astăzi piața muncii;

Peste 350 de studenți din întreaga țară s-au pregătit în programul de dezvoltare FUTURE Manager să fie lideri alături de profesori universitari și echipa McDonald’s România. Programul FUTURE Manager, organizat în ultimele luni în România, a inclus sesiuni de training fizice și online, activități practice cu accent pe competențele de management și leadership, dar și sesiuni individuale de orientare în carieră.

„La începutul programului FUTURE Manager mă uitam la viitorul meu profesional ca la un monstru uriaș de necunoscut și nesiguranță. Acum văd în mine atât calități pe care nu le vedeam sau de care am uitat, cât și potențialul meu pe care sunt gata să mi-l dezvolt. Mă simt mai motivată și mai încrezătoare” declară Elena, studentă în an terminal din București și participantă în programul de dezvoltare FUTURE Manager.

Fără prezentări – Accent pe Activități și simulări practice

Toate activitățile organizate în cadrul programului s-au axat 100% pe activități practice din educația experiențială prin care studenții s-au pregătit pentru viitorul profesional alături de echipa McDonald’s România și profesorii universitari.

Activitățile practice din programul gratuit s-au axat pe:

– Modul în care funcționează piața muncii astăzi într-o companie internațională;

– Dezvoltarea competențelor necesare pentru o poziție de management și leadership precum: comunicare, organizare, gestionarea unei echipe;

– Pregătirea pentru procesul de angajare: de la recrutare la modalitățile de creștere.

„Pentru mine cea mai mare schimbare a fost modul de a percepe activitățile pe care le face un manager, deoarece întotdeauna am avut senzația că un manager doar împarte task-urile și ascultă problemele angajaților. Am realizat că pentru a fi un manager bun trebuie să ai foarte bune aptitudini de comunicare și că este important să îi înțelegi pe ceilalți și să găsești o cale de mijloc. De asemenea, consider că toți ar trebui să facem distincția dintre manager și lider și că o parte importantă a programului a fost să mă gândesc cum aș putea eu să fac să îi inspir pe cei din jurul meu să fie cea mai bună versiune a lor” spune Liliana, studentă participantă în programul FUTURE Manager.

Tineri – Profesori – echipa McDonald’s împreună pentru un scop comun: Dezvoltarea ca lider pentru alți oameni

În cadrul sesiunilor de training, profesorii au lucrat împreună cu studenții și echipa McDonald’s România pentru a înțelege ce fac astăzi liderii în companii, dar și cum să își dezvolte competențele necesare. Mai mult, aceștia au avut șansa să exploreze metode noi de predare care ajută tinerii să fie implicați pe tot parcursul procesului.

„Am devenit mult mai atentă la detalii și, cred, mai deschisă în a accepta noi metode de predare. Deși anterior eram mai reticentă în ceea ce privește aplicabilitatea unor metode, faptul că am văzut punerea în practică a acestora m-a determinat să reanalizez metodele proprii. Mulțumiri pentru excelenta activitate și felicitări pentru întregul entuziasm, implicarea și talentul de a transmite voioșia participanților”, declară unul din profesorii universitari participanți în program.

 

Despre programul FUTURE Manager
Programul FUTURE – Construiește cu pasiune este cel mai complex program de orientare în carieră care a ajutat +1800 de tineri și profesori din țară să se pregătească pentru cariera lor. Programul FUTURE include ediții umbrelă precum: FUTURE Manager, FUTURE Student și se bazează pe metode de educație experiențială.Programele FUTURE ajută tinerii să facă trecerea de la liceu la facultate. De la facultate la piața muncii.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 96 de restaurante în 29 de orașe, dintre care 50 restaurante cu McDrive și 53 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de 5.400 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 1764 de restaurante și are peste 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 11 țări din Europa și Africa de Nord, și implicat în diverse operațiuni din industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport naval, inginerie și tehnologie. Hili Ventures deține parteneriate cu McDonald’s, Apple, Microsoft, precum și cu multe alte branduri internaționale.

 

FUTURE Manager: +350 de tineri și profesori s-au pregătit să fie lideri alături de McDonald’s România was last modified: iunie 6th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: