„Furnizorii de educație trebuie să satisfacă încrederea publică prin calitatea activității”. Interviu cu prof. univ. dr. Iordan Petrescu, președintele ARACIS

13 sept. 2021
Vizualizari: 309

Luni, 13 septembrie 2021, pe site-ul prouniversitaria.ro a fost publicat un interviu de excepție cu președintele ARACIS, domnul prof. univ. dr. Iordan Petrescu, cu titlul „Furnizorii de educație trebuie să satisfacă încrederea publică prin calitatea activității”.

Redăm, în continuare, câteva fragmente interesante din interviul Domniei Sale:

„Misiunea ARACIS este de a contribui la asigurarea calității educației în învățământul superior, pe plan național, dar și la nivelul statelor membre, în Spațiul European al Învățământului Superior, în principal prin activități de evaluare și asigurare externă a calității pentru organizații furnizoare de educație care operează pe teritoriul României, precum și pentru organizații furnizoare de educație românești, care funcționează legal pe teritoriul altor state, potrivit reglementărilor în vigoare.”

„ARACIS are un Cod de etică și de conduită profesională în activitățile desfășurate, document care include un set de valori, principii și reguli de comportament care trebuie luate drept referință în activitățile de evaluare externă a calității în învățământul superior, precum și în toate celelalte activități care se desfășoară în plan intern și extern, la nivelul Agenției.”

„Sperăm ca, în viitorul apropiat, prin accesul la baze de date multiple, să se dispună de date suficiente la nivel de programe de studii și pe cicluri universitare pentru a putea cuantifica gradul de inserție pe piața muncii a absolvenților și de implicare socială a universităților.”

„În lipsa unei culturi a calității la nivel universitar, anumite propuneri de schimbare legislativă privind evaluarea externă a calității la nivel instituțional, precum înlocuirea evaluării tradiționale cu un audit bazat pe rezultatele sistemului intern al calității sau posibilitatea ca în anumite condiții universitatea să își poată evalua periodic, prin sistemul intern, programele de studii deja existente etc., nu pot fi promovate și ulterior implementate.”

„Furnizorii de educație trebuie să funcționeze astfel încât prin calitatea activității lor să satisfacă încrederea publică, iar învățământul să se afirme ca un bun public. Evaluările în vederea acreditării sau evaluării periodice realizate de ARACIS au o componentă puternică de tip peer review (colegial), astfel ca, la încheierea acestora, furnizorul de educație, pe baza unei analize a punctelor tari și a celor slabe, precum și a recomandărilor punctuale, să poată identifica soluții pentru îndeplinirea standardelor de calitate.”

Interviul integral poate fi accesat pe site-ul Pro Universitaria.

 

Născut la 6 ianuarie 1948, prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu a absolvit, în anul 1971, Institutul de Construcții București (actualmente Universitatea Tehnică de Construcții București). Imediat după obținerea diplomei de inginer, a început să activeze în cadrul instituției de învățământ superior, în care a deprins tainele profesiei. A urcat toate treptele devenirii în carieră, de la titulatura de conferențiar, până la cea de profesor universitar. A împărtășit studenților experiența sa în discipline precum: Statica construcțiilor; Stabilitatea structurilor; Dinamica structurilor; Inginerie seismică; Limbaje de programare; Mecanica construcțiilor; Metoda Elementelor Finite; Proiectarea Asistată de Calculator; Statica, Stabilitatea și Dinamica structurilor; Mecanica construcțiilor.

A efectuat cercetare științifică în domenii precum Calculul și analiza structurilor din transporturi sau Managementul educațional. A realizat lucrări de proiectare în structuri de rezistență în transporturi terestre sau platforme de foraj marin.

În perioada 1999-2008 a îndeplinit funcția de prorector la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB). A derulat mai multe activități, în paralel cu munca la catedră. Astfel, printre altele, în 1997-1998 a fost manager al Departamentului de Învățământ la Distanță și Educația Adulților din cadrul Agenției Naționale Socrates, iar în intervalul 1998-2002 a coordonat, în cadrul UTCB, dezvoltarea și implementarea proiectului Centrul de Învățământ Bazat pe Resurse, proiect cu finanțare de 400.000 de dolari de la Banca Mondială. Expert în educație la distanță, a îndrumat pașii dascălilor angajați în această direcție, prin mai multe proiecte, unele de tip POSDRU (cu finanțare din fonduri europene).

Din anul 2000, prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu s-a implicat în munca de acreditare și supraveghere a calității în învățământul superior, activând în cadrul Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare (CNEAA), ulterior ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior).

Revista Pro Universitaria cuprinde și o broșură care este gratuită, „Admiterea în anul universitar 2021-2022”, ca prefață la respectivul an de studii. Această premieră editorială are menirea de a-i informa, corect și într-o manieră destinsă, pe toți cei interesați de programele de licență și masterat, cu privire la aspectele utilitare care țin de alegerea și înscrierea într-o universitate de stat sau privată.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Pro Universitaria.

„Furnizorii de educație trebuie să satisfacă încrederea publică prin calitatea activității”. Interviu cu prof. univ. dr. Iordan Petrescu, președintele ARACIS was last modified: septembrie 13th, 2021 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: