Franţa intră în carantină generală

29 oct. 2020
Vizualizari: 565

Creșterea îngrijorătoare a numărului cazurilor de COVID-19 l-a determinat pe Președintele Franței, Emmanuel Macron, să anunțe că, începând de vineri, va fi reinstituită carantina generală, în contextul numărului mare de cazuri de coronavirus, deși școlile vor rămâne deschise.

„Am decis că este nevoie ca începând de vineri să fie reinstituită carantina pe întreg teritoriul național. Școlile vor rămâne deschise, munca va putea continua, centrele pentru vârstnici vor putea fi vizitate. La fel ca în primăvară, veți putea ieși din case pentru a merge la lucru, pentru a merge la medic, pentru a oferi asistență unui apropiat, pentru a merge la cursuri sau pentru a lua aer în apropiere de casă. Revenim la declarațiile pentru părăsirea domiciliului. Barurile și restaurantele rămân închise”, a declarat Emmanuel Macron, scrie Cotidianul.

„Care sunt obiectivele noastre? Protejarea persoanelor vârstnice, a celor mai fragili. Vârsta este un factor preponderent, 85% dintre persoanele decedate au peste 70 de ani. Avem și obiectivul de a proteja tinerii, dat fiind că 35% dintre persoanele aflate la reanimare au mai puțin de 35 de ani. (…) Nu vom permite niciodată să moară sute de mii dintre concetățenii noștri”, a mai spus Macron, scrie Cotidianul.

Recent revenit din Franța, premierul Ludovic Orban a declarat că obiectivul Guvernului trebuie să fie acela de a opri creșterea numărului de cazuri COVID-19, fără ca activitatea economică să fie afectată.

„Obiectivul nostru trebuie să fie să stăvilim cu orice preț creșterea numărului de cazuri, evident, păstrând economia într-o stare de funcționare fără să afectăm activitatea economică, fără să punem în pericol locurile de muncă ale cetățenilor români, dar în același timp să implementăm cu fermitate toate deciziile pe care le-am luat”, a afirmat Ludovic Orban, în cadrul Ședinței de Guvern, notează Evenimentul Zilei.

În România, în fiecare zi, noi localități anunță intrarea în scenariul roșu.

„Un număr de 368 de localități din țară au depășit, până miercuri, coeficientul de infectare de 3 la mia de locuitori în 14 zile”, a declarat, miercuri seară, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, scrie Cotidianul.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat, miercuri, un ordin care prevede reguli noi pentru suspecții de COVID-19 și pentru pacienții confirmați.

„Marea noutate prevăzută de ordin este că persoanele care ajung la spital cu simptome specifice ale infecției cu COVID-19 vor face teste rapide în Unitățile de Primiri Urgențe, pentru ca triajul să poată fi făcut mai ușor. Testele rapide nu sunt recomandate pentru suspecții asimptomatici, ci doar pentru cei care au simptome. Potrivit ordinului, pacientul pozitiv SARS COV 2 nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 zile de la vindecare, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. Dacă retestarea totuși se petrece, un rezultat pozitiv in perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o noua infecție, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvolta simptomatologie clar sugestivă”, relatează Știrile Transilvaniei.

Adevărul scrie că simptomele care anunță infectarea cu COVID-19 s-au diversificat.

„Infecțiile virale, cum este și cea cu SARS-CoV-2, duc la o varietate foarte mare de simptome. Cazurile atipice de boală, în care semnele pot fi somnolența, durerile de cap sau de burtă, pot fi periculoase prin faptul că nu ne duc cu gândul la COVID-19 și pacienții pot ajunge prea târziu la medic. Mesajul postat de un medic de la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, care atrage atenția că simptomele infecției cu noul coronavirus pot fi foarte diferite de la o persoană la alta, a devenit viral pe internet. Febra, dificultățile de respirație ori tusea sunt cele mai frecvente care determină în majoritatea cazurilor forme ușoare de boală”, relatează Adevărul.

Presa străină scrie că Uniunea Europeană urmează să aloce 100 de milioane de euro în vederea cumpărării și distribuirii unor teste rapide (antigenice), în vederea opririi unei noi intensificări a COVID-19.

„Mobilizăm, în prezent, 100 de milioane de euro (…) în vederea achiziționării unor teste rapide, pe care le vom distribui statelor membre (UE). Și lansăm o procedură comună de achiziție publică pentru a obține și mai multe”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene (CE), într-o alocuțiune de presă, relatează AFP, citată de News.ro.

„Testele antigenice – mai puțin performante decât testele PCR – nu necesită analize de laborator, iar rezultatul poate fi cunoscut în zece până la 30 de minute”, mai arată News.ro.

„Aceste teste rapide «pot juca un rol important», însă noi propunem o abordare la scara UE în domeniul aprobării și utilizării. Abia în acel moment va exista o recunoaștere reciprocă a testelor și rezultatelor testelor”, a insistat președintele CE, Ursula von der Leyen, scrie News.ro.

Seară frumoasă!

Franța intră în carantină generală was last modified: octombrie 29th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: