Forumul Judecătorilor din România: Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă dreptul neîngrădit de a formula opinii separate și concurente

28 iun. 2017
Vizualizari: 740

Forumul Judecătorilor din România (FJR) cere Curții Constituționale a României la reconsiderarea poziției privind regulile de redactare a opiniei separate și concurente adoptate prin Hotărârea nr. 1/2017. Conform acestei hotărâri, atașarea la dosarul cauzei și publicarea opiniei separate și a celei concurente sunt condiționate de voința Președintelui Curții Constituționale, în condițiile în care niciun text de lege nu permite o asemenea ingerință de la obligația legală a publicării acestor opinii, se arată într-un comunicat al FJR scrie HotNews.ro.

Forumul Judecătorilor susține dreptul neîngrădit al judecătorilor Curții Constituționale de a formulă opinii separate și concurente, având în vedere considerente de legalitate, precum și faptul că, astfel cum s-a exprimat Comisia de la Veneția (prin Opinia nr. 537/2009) , aceste opinii „nu slăbesc o Curte Constituțională, ci au numeroase avantaje. Opiniile separate permit dezbaterea publică, îndeosebi științifică, a deciziilor, întăresc independența judecătorilor și asigură implicarea acestora în controlul constituțional”.

Apelul este semnat de cei doi co-președinți ai Forumului, Dragoș Călin (Curtea de Apel București) și Ionuț Militaru (Curtea de Apel București).

Tot Comisia de la Veneția (prin Opinia nr. 622/2011) a apreciat că opiniile separate și concurente afirmă inclusiv independența morală a judecătorilor și libertatea lor de exprimare și îmbunătățesc calitatea hotărârilor și caracterul lor convingător, întărind transparența instituțională. Totodată, publicarea lor împreună cu hotărârea trebuie să fie obligatorie.

Prin această hotărâre a Curții Constituționale, care se abate de la reguli instituite pentru instanțe similare din statele Uniunii Europene care permit opinii separate și concurente, fără consultarea prealabilă a Comisiei de la Veneția, se realizează practic o cenzură a opiniei minoritare, aducându-se atingere independenței judecătorilor respectivi. Această cenzură neprevăzuta de lege poate atrage consecințe negative, afectând dreptul justițiabililor de a cunoaște argumentele minorității și împiedicând evoluția jurisprudenței Curții Constituționale.

Asociația Forumul Judecătorilor tratează cu toată responsabilitatea și preocuparea să subiectul în cauza, cu atât mai mult cu cât există riscul extinderii acestei practici și la instanțele judecătorești. În susținerea opiniei sale ferme și unanime, Asociația consideră necesar a reafirma o serie de principii privitoare la activitatea judecătorilor Curții Constituționale:
judecătorii Curții Constituționale sunt independenți (art. 145 din Constituția României);
atribuțiile jurisdicționale ale Curții Constituționale sunt cele stabilite de Constituție și de legea de organizare a Curții (art. 3 alin. 1 din Legea nr. 47/1992), iar nu de acte infralegale cu efect restrictiv sau chiar prohibitiv;
judecătorii Curții Constituționale au dreptul (necondiționat în vreun fel prin lege) de a formulă opinii separate sau opinii concurente, care se publică în Monitorul Oficial împreună cu Decizia Curții (art. 59 alin. 3 din Legea nr. 47/1992).
Comunicat Forumul Judecătorilor din România (FJR):

Asociația Forumul Judecătorilor din România, persoană juridică de drept privat, independența, nonprofit, neguvernamentală și apolitica, asociație profesională a judecătorilor, își propune să contribuie la progresul societății prin acțiuni ce au drept scop realizarea unei justiții independente, imparțiale și performanțe, afirmarea și apărarea independenței justiției față de celelalte puteri ale statului, precum și prin inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției.

Reiterăm dispozițiile care adaugă la prevederile exprese ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:
„Art. 2.-Opinia separată sau concurență se predă președintelui Curții Constituționale odată cu decizia la care a fost redactată. După discutarea deciziei, președintele Curții Constituționale, în măsură în care constată că există abateri de la regulile stabilite la art. 1, solicita judecătorului respectiv, prin rezoluție, refacerea acesteia.
Art. 3.-În cazul în care judecătorul Curții Constituționale nu se conformează solicitării prevăzute la art. 2, președintele Curții Constituționale, prin rezoluție, dispune că opinia separată sau concurență, după caz, să nu se publice (…) și nici să nu se atașeze la dosarul cauzei.
Art. 4.-Prezența hotărâre privește atribuțiile jurisdicționale ale Curții Constituționale, circumscriindu-se exclusiv acestora”.

Sursa informației

Forumul Judecătorilor din România: Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă dreptul neîngrădit de a formula opinii separate și concurente was last modified: iunie 28th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: