Forţa probantă a expertizei extrajudiciare în procesul civil

20 nov. 2018
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 6.229

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

I. Sediul materiei

În ceea ce privește expertiza extrajudiciară, legiuitorul a fost destul de puțin preocupat în a reglementa o atare instituție din perspectiva dreptului procesual civil, iar în doctrina și practica judiciară, analiza sa a fost diferită, fiecare dintre opiniile exprimate fiind argumentate pe larg de către toți autorii și, uneori, la fel de convingător.

Monitor Dosare

Astfel, în Codul de procedură civilă există norme procedurale privind expertiza, în general, astfel că în cuprinsul art. 330-340 regăsim norme privind încuviințarea de către instanță a expertizei.

Dacă art. 330 alin. (1) din C. pr. civ. face referire inițial la „specialiști” atunci când reglementează încuviințarea expertizei, în textele ce urmează, referirea se face la „experți autorizați” sau „experți”.

Coroborând textele de drept comun din Codul de procedură civilă cu O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, rezultă că cele două reglementări nu cuprind norme similare cu privire la cele două categorii de expertiză.

În timp ce Codul de procedură civilă se referă la specialiști în anumite domenii de activitate, părând că extinde sfera „experților”, care pot lămuri instanțele de judecată în procesele aflate pe rolul acestora, din O.G. nr. 2/2000 rezultă că numai experții judiciari (adică cei recrutați și autorizați în condițiile art. 4 și următoarele din ordonanță) ar putea efectua expertize judiciare, ceea ce restrânge în aparență, sfera specialiștilor care să își dea concursul la realizarea justiției.

Pe de altă parte, O.G. nr. 2/2000 reglementează expertiza tehnică extrajudiciară, însă din economia reglementării pare că expertul tehnic extrajudiciar, cu privire la care sunt norme diferite atât de recrutare, cât și de organizare în cadrul profesiei, nu ar fi inclus în categoria specialiștilor la care face referire art. 330 din C. pr. civ. (mai ales că, ulterior, legiuitorul face referire la experții din evidența birourilor locale de expertiză), ceea ce creează unele dificultăți de interpretare a normelor.

Coroborând normele amintite sumar mai sus, rezultă că legiuitorul utilizează mai mulți termeni pentru persoana care poate efectua o expertiză judiciară, respectiv: „specialiști” [art. 330 alin. (1) din C. pr. civ., art. 330 alin. (3) din C. pr. civ.], „experți” [art. 330 alin. (1) din C. pr. civ., „experți autorizați” [art. 330 alin. (3) din C. pr. civ.), „personalități ori specialiști în domeniul respectiv” [art. 330 alin. (3) din C. pr. civ.], „persoanele înscrise în evidența sa (a biroului local de expertize – s.n.) și autorizate, potrivit legii”, precum și „expertul tehnic extrajudiciar” (art. 26-31 din O.G. nr. 2/2000).

II. Regula de drept procesual privind administrarea nemijlocită a probelor

Așa cum rezultă din dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 16 din C. pr. civ., „Probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel”, regulă consacrată de legiuitorul român la nivel de principiu ce guvernează procesul civil, respectiv sub denumirea de principiul nemijlocirii[1].

Excepțiile de la acest principiu sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că potrivit Codului de procedură civilă, o probă administrată în afara instanței ar putea să nu fie luată în considerare[2], fie pentru că e nulă, fie pentru că e inadmisibilă, nelegală etc.

De pildă, administrarea unei probe prin comisie rogatorie este considerată excepție de la principiul nemijlocirii, cu toate că și o atare probă este administrată tot de o instanță de judecată, ceea ce face ca natura sa să fie tot una judiciară, dar operațiunea strictă de administrare este efectuată de altă instanță decât cea care judecă procesul.

Pentru tema de față însă, ne interesează analiza probei cu expertiză extrajudiciară sub aspectul forței sale probante, dacă nu chiar a admisibilității sale ca probă în proces, fapt ce ne îndepărtează de la procedeul comisiei rogatorii.

III. Expertiza extrajudiciară în sensul art. 26-31 din O.G. nr. 2/2000 (sens restrâns) și expertiza extrajudiciară în sensul dedus din conținutul art. 330-340 din C. pr. civ. (sens larg) – aspecte controversate

Așa cum am arătat mai sus, Codul de procedură civilă nu utilizează în reglementarea de drept comun cuprinsă în art. 330-340, expertiza extrajudiciară, ci numai expertiza judiciară, deoarece, cum era și firesc, legiuitorul a reglementat procedura în fața instanțelor de judecată referitoare la administrarea probei cu expertiză, iar nu procedura în afara instanței.

Per a contrario, s-ar putea considera că legiuitorul nu admite caracterul de „probă cu expertiză” în procesul civil, expertizei extrajudiciare.

Conferintele lunii noiembrie
”

Înțelegem aici că pentru tema propusă avem în vedere că expertiza extrajudiciară este aceea efectuată în afara procesului civil (expertiză extrajudiciară în sens larg), la cererea uneia sau a mai multor părți, iar nu neapărat în sensul art. 26-31 din O.G. nr. 2/2000, care restrânge sensul expertizei extrajudiciare pornind de la categoriile de experți tehnici extrajudiciari atestați de ministere și alte instituții centrale, fiecare în domeniul său de activitate, spre deosebire de experții tehnici judiciari, recrutați de Ministerul Justiției și incluși în evidența birourilor locale de expertiză.

Printr-un raționament simplu, se poate considera că o expertiză extrajudiciară nu poate fi admisă drept probă într-un proces civil, devreme ce aceasta a fost administrată nelegal, cu încălcarea principiului nemijlocirii ce guvernează procesul civil (art. 16 din C. pr. civ.), dar și a dispozițiilor cuprinse în art. 330-340 din C. pr. civ.

Dacă însă analizăm dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 rezultă că expertul tehnic judiciar poate efectua și expertize tehnice extrajudiciare, la solicitarea persoanelor fizice și juridice, caz în care expertiza efectuată de un expert judiciar, care nu este ordonată de instanță, ci efectuată la cerere, capătă caracterul unei expertize extrajudiciare.

Deoarece norma ce reglementează principiul nemijlocirii, interpretată cu strictă referire la proba cu expertiză, nu distinge după calitatea/calificarea persoanei, rezultă că indiferent de calificarea, de specializarea, de autorizarea sau neautorizarea persoanei care o efectuează, proba cu expertiză efectuată în afara procesului civil, reprezintă expertiză extrajudiciară.

IV. Forța probantă a expertizei extrajudiciare

Deși din interpretarea simplistă a dispozițiilor legale amintite doar exemplificativ mai sus, ar părea să rezulte că expertiza extrajudiciară nu poate avea forță probantă în procesul civil, pentru argumentele de asemenea, sumar amintite mai sus, considerăm că în raport cu un alt principiu ce guvernează procesul civil, respectiv principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 din C. pr. civ.), expertiza extrajudiciară trebuie să aibă aceeași forță probantă ca și expertiza judiciară, dacă nu există impedimente care să conducă la neprimirea sa ca atare, fie pentru nulitatea raportului de expertiză, la neutilitatea probei, la neconcludența sau nepertinența acesteia ori alte fine de neprimire argumentate în fapt și în dret.

De altfel, chiar și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 130/19.02.2008[3], fiind sesizată cu o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 4 alin. (5) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 („Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare”) cu referire și la art. 201-214 din vechiul Cod de procedură civilă, pentru contrarietatea acestor dispoziții – din legea specială, cu art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, a statuat că dispozițiile reclamate[4], vechile dispoziții procedurale conferă expertizelor extrajudiciare valoare probantă egală cu a expertizelor judiciare, cu condiția efectuării acestora de către experți autorizați de Ministerul Justiției.

Deși în ceea ce ne privește, considerăm că limitarea dată de Curtea Constituțională numai cu privire la experții autorizați de Ministerul Justiției (perfect valabilă în raport cu obiectul excepției de neconstituționalitate) nu se justifică neapărat în raport cu noua reglementare din Noul Cod de procedură civilă, dar nici cu prevederile O.G. nr. 2/2000, de vreme ce instanței de judecată îi revine rolul de a pune în discuția contradictorie a părților atât legalitatea, cât și necesitatea, utilitatea, pertinența, concludența probei, iar nu în ultimul rând, posibilitatea părților de a formula obiecțiuni.

Așa cum reține și Curtea Constituțională, de vreme ce dreptul la apărare al părților este garantat, iar instanța de judecată poate supune dezbaterii toate elementele privind forța probantă a unei expertize extrajudiciare, în principiu, considerăm și noi că nu există suficiente argumente care să înlăture de plano expertiza extrajudiciară din rândul probelor din procesul civil.

În practica judiciară, așa cum am arătat, expertiza extrajudiciară, în sens larg, fie că se referă la expertiza efectuată de un alt expert decât expertul judiciar, fie că este efectuată de expertul judiciar dar nu în același proces, în care este solicitată proba, nu are o forță probantă predeterminată, existând uneori chiar opinia potrivit căreia nu constituie probă în procesul civil[5] sau, cum s-a mai spus în doctrină, nu are o „funcție determinată în procesul judiciar de probațiune”[6], ceea ce creează dificultăți și controverse în procesele civile în care se pune această problemă.

V. Propunerea noastră

Deoarece am arătat pe scurt în rândurile ce preced elementele de conținut ale controversei propuse spre soluționare, în ceea ce ne privește considerăm că se pot trage câteva concluzii ce se doresc a fi propuneri de înlăturare a acestor controverse

5.1. În primul rând, considerăm că în raport de reglementarea de drept comun cuprinsă în art. 255 din C. pr. civ. (admisibilitatea probelor) raportat la art. 22 (principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului), expertiza extrajudiciară reprezintă o probă admisibilă în procesul civil (dacă nu este interzisă de vreun text de lege special cuprinsă într-o altă reglementare).

5.2. În al doilea rând, expertiza extrajudiciară are aceeași forță probantă cu expertiza judiciară, de vreme ce instanța a apreciat deja asupra admisibilității, utilității, concludenței și pertinenței sale într-un proces civil. Dincolo de argumentele de text, de doctrină și de practică judiciară exprimate mai sus, apreciem că o atare concluzie se bazează și pe argumente ce țin de calitatea de specialiști ori experți (cu distincțiile arătate mai sus) ale autorilor unor expertize extrajudiciare, pe prezumția de bună-credință ce guvernează procesul civil în ce privește drepturile și îndatoririle părților în procesul civil, dar mai ales, pe necesitatea ca relațiile dintre oameni atât cele din cadrul unui proces judiciar, cât și cele din afara procesului judiciar, să se bazeze pe încredere și pe respect, premise absolut necesare pentru funcționarea unui stat de drept.

Cu alte cuvinte, considerăm că excluderea de plano a unei probe cu expertiza extrajudiciară, fie pe motive de nelegalitate, fie pe motive de netemeinicie a modului de întocmire sau de eliminare a forței sale probante, se îndepărtează de la principiul necesității aflării adevărului, astfel că dezideratul acestui principiu nu poate fi atins fără elementele de bază ale unei societăți civilizate, între care încrederea și respectul reciproc, apreciem noi, ocupă un rol primordial.

De aceea, credem că ar fi util ca în reglementarea specială, respectiv în procesul de elaborare a modificărilor aduse O.G. nr. 2/2000, să se clarifice aspectele controversate expuse mai sus, fie și cu luarea în considerare a propunerilor noastre exprimate sumar în cele câteva rânduri!


[1] V.M. Ciobanu și M. Nicolae (coord.), Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, Vol. I, art. 1-526, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 790-809; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I. Teoria generală, Ed. Universul Juridic, București, 2013, pp. 126-129; Al. Velescu, Semnificația și rolul principiului procedural al nemijlocirii în soluționarea cauzelor civile, în Revista română de drept nr. 10/1976, pp. 37-40.

[2] CSJ, completul de 7 judecători, dec. nr. 969/1974, Repertoriu II, p. 376, nr. 137, apud G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. ALL, București, 1995 (notă: lucrarea și practica judiciară citată, deși fac referire la vechiul Cod de procedură civilă, în raport cu noua reglementare, aprecierea asupra probei cu expertiză extrajudiciară își păstrează aceleași rațiuni, astfel încât este utilă trimiterea și la aceste lucrări).

[3] Publicată în M. Of. nr. 172/06.03.2008.

[4] Art. 4 alin. (5) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, reglementă: „Expertizele extrajudiciare prezentate de către părți în cadrul proceselor funciare au aceeași valoare probantă ca și expertizele ordonate de către instanța de judecată, cu condiția ca acestea să fie efectuate de experți autorizați de către Ministerul Justiției”.

[5] A se vedea nota de subsol 2.

[6] G. Boroi (coord.), V. Dănăilă, Noul Cod de procedură civilă. Comentarii pe articole, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 665.

Forța probantă a expertizei extrajudiciare în procesul civil was last modified: noiembrie 19th, 2018 by Elisabeta Roșu
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Elisabeta Roșu

Elisabeta Roșu

Este preşedintele Curții de Apel Bucureşti.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter