Formulare de înregistrare fiscală

10 feb. 2017
Vizualizari: 1393

OPANAF nr. 511/2017 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal.

Acest ordin modifică OPANAF nr. 3.698/2015 cu privire la modelul și instrucțiunile de completare a formularelor (010), (015) și (030).

I. Formularul (010) – Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni/ Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități

Referitor la acest formular:
a) se elimină din formular secțiunea privind impozitul pe construcții;
b) se adaugă o nouă secțiune: Impozit specific unor activități.

II. Formularul (015) – Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni/ Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sedu permanent în România

În cazul acestui formular se modifică următoarele secțiuni:

a) Secțiunea VI. Date privind reprezentantul fiscal. Se introduce reprezentantul fiscal ca modalitate de reprezentare a contribuabilului.
b) Secțiunea VII. Alte date despre contribuabil. Se introduc informații privind obligațiile fiscale prevăzute la art. 38 C.fisc și opțiunea de regularizare a impozitului pe profit conform art. 225 sau art. 227 C.fisc.
c) Secțiunea VIII. Categorii de obligații fiscale de declarare cu caracter permanent. Se introduce secțiunea privind contribuția pentru concedii și indemnizații d.atorată de angajator.

III. Formularul (030) – Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni pentru persoane fizice care nu dețin cod numeric personal

Modificările se referă la secțiunile:

a) Date de indentificare a contribuabilului. Se introduce rubrica privind codul de identificare fiscală din statul de rezidență.
b) Date privind activitatea desfășurată. Se introduc subsecțiunile referitoare la transferul titlurilor de valoare și venituri din activități independente din România conform art. 226 sau art. 227 Cod fiscal. Se completează de persoane fizice fără sediu permanent în România, în vederea identificării organului fiscal competent pentru administrarea acestora.
c) La secțiunea Impozit pe veniturile din salarii și pe venituri asimilate salariilor, se adaugă subsecțiunea Perioadă fiscală (lunară conform legii, lunară prin opțiune sau trimestrială)
d) Se elimină secțiunea Alte categorii de obligații fiscale din formularul anterior.

Formulare de înregistrare fiscală was last modified: februarie 10th, 2017 by Emilian Duca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Emilian Duca

Emilian Duca

Este doctor în economie și are studii juridice, este consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților fiscali din România. Cu aproape 20 de ani de experientă în consultanță fiscală și de afaceri, atât în sectorul public cât și în companii private, participă frecvent ca lector la conferințe și seminarii pe teme economice și de fiscalitate, precum și la emisiuni TV pe teme economice.
A mai scris:
Alina Duca

Alina Duca

Are pregătire universitară economică și juridică. Are experiență semnificativă în domeniul economic, al legislației vamale, fiscale și contabile.
A mai scris: