Formarea convingerii judecătorului. Necesitatea administrării unor probe. Caracterul devolutiv al căii de atac. Recurs ( NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1155/2017

NCPC: art. 129, art. 295 alin. (1), art. 292, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (2), (3) și (5), art. 314, art. 315

Potrivit art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin Decizia civilă nr. 1635 din 16 iunie 2015 ÎCCJ a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 13/A/2015 a Curții de Apel Galați și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Înalta Curte, reținând că soluția de respingere a cererii de probatorii nu a fost motivată și nu au fost analizate toate motivele de apel formulate. S-a mai reținut că, în conformitate cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel este ținută să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar potrivit alin. (2), instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292 C. proc. civ., dacă apreciază că sunt necesare pentru soluționarea cauzei. S-a constatat că instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente în materia răspunderii civile contractuale, atrăgând astfel incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei civile nr. 13/A din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care, cu ocazia rejudecării în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ., trebuia să examineze toate criticile formulate prin memoriul de apel.

Prin cererea de recurs de față, recurenta a criticat faptul că, deși s-a înscris în fals împotriva contractului de muncă și a fișei postului angajatului intimatei, numitul F., instanța de apel, în rejudecare nu a înțeles să administreze această probă, deși fusese motiv de recurs admis de Înalta Curte.

Critica este fondată. Înalta Curte constată că, deși recurenta a solicitat această probă, instanța de apel nu a dispus administrarea acesteia apreciind că în rejudecare apelanta nu a mai solicitat administrarea acestei probe și că oricum nu este necesară suplimentarea probatoriului cu această probă.

O altfel de măsură încalcă dreptul la apărare al recurentei și totodată dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe. Prin urmare, stabilirea situației de fapt, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza nu poate să ignore o atare interpretare.

Prin neadministrarea acestei probe instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt încălcând rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. dar și a decizia de casare, nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, neadministrând probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele legale incidente, în materia răspunderii civile contractuale, atrăgând astfel incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea situației de fapt, pe care trebuie să-și întemeieze hotărârea pronunțată, atârnă de corecta și completa desfășurare a probațiunii și de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depinde temeinicia și însăși legalitatea hotărârilor judecătorești, iar în speță, decizia atacată este nelegală, sub aspectul probațiunii, pentru că instanța judecătorească nu a stăruit îndeajuns în vederea descoperirii adevărului și a prevenirii oricăror greșeli în cunoașterea faptelor, așa cum obligă art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Administrarea probelor, în cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului fundamental al „aflării adevărului”, iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în „sistemul probatoriu” instituit prin Codul de procedură civilă care conține reguli pertinente referitoare la „rolul activ al judecătorului” și la „sarcina probei”.

În ceea ce privește rolul activ al judecătorului, acesta nu se substituie voinței părților, fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor lor legitime.

Cu toate că instanța de apel a consemnat faptul că recurenta s-a înscris în fals, aceasta a reținut fără temei că această probă nu mai trebuie administrată, fără a solicita părții să-și expună punctul de vedere. Practic, instanța de apel a considerat că recurenta a renunțat la această probă fără ca acest lucru să reiasă dintr-o declarație de voință a părții manifestată în acest sens.

Conform art. 314 C. proc. civ. în caz de casare, Înalta Curte nu poate hotărî asupra fondului decât dacă împrejurările de fapt ale pricinii au fost pe deplin stabilite, astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC B. SA București să caseze decizia atacată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care, cu ocazia rejudecării în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ. urmează să aibă în vedere și celelalte apărări formulate de părți și să dispună, dacă va considera necesar, administrarea și a altor probe în susținerea acestor apărări.

Înalta Curte admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA București împotriva Deciziei civile nr. 64/A din 7 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.