Foarte multe case de avocatură din București, dată fiind calitatea deosebită a avocaților din Argeș, preferă să colaboreze cu avocați din Argeș

18 oct. 2018
Vizualizari: 1978

Mircea Fica: Bună ziua, stăm de vorba cu dna decan Luminița Ioana, decanul Baroului Argeș, un județ foarte puternic economic, care este pe primul loc la exportul României. Cu ce gânduri întâmpinăm acest eveniment – Zilele Baroului București – și cum colaborează Baroul Argeș cu Baroul București?

Luminița Ioana: Baroul București ne este, în primul rând, un barou prieten. Dată fiind apropierea teritorială și distanța destul de mică între Pitești și București, este foarte lesne de înțeles că mulți din avocații din Argeș vin și fac profesie în București, iar casele de avocatură din București au colaboratori printre colegii mei, avocații Baroului Argeș. Suntem un județ bun din punct de vedere economic, dar bun și din punct de vedere al dosarelor. Pentru că sunt destule dosare pe rolul instanțelor din Argeș, și acest lucru ajută ca și puterea avocaturii în Argeș să fie una de nivel înalt.

Mircea Fica: Deci ați remarcat în ultimii ani o creștere a activității avocaților din Argeș. Și, dacă ne puteți detalia, există avocați care vin zilnic sau săptămânal în București și au dosare la instanțele din București, sau au firme care au sediul în București?

Luminița Ioana: Aș putea spune că fenomenul este oarecum invers: Foarte multe case de avocatură din București, dată fiind calitatea deosebită a avocaților din Argeș, preferă să colaboreze cu avocați din Argeș. Și pentru dosarele care au termene pe rolul Curții de Apel Pitești, să aibă colaborări cu avocații din Argeș – în acest sens. Iar, de asemenea, dată fiind distanța foarte apropiată față de București, întotdeauna avocații din Argeș vin la București și-și susțin dosarele și fac angajamente pentru clienții din București.

Mircea Fica: Am înțeles. Dacă ne puteți spune pe scurt, acum cam câți avocați sunt în Baroul Argeș?

Luminița Ioana: 389 de avocați activi, care activează în cadrul Baroului Argeș. Din păcate, aici avem și un fenomen oarecum invers, în sensul că, fiind foarte aproape de București, tinerii avocați nu mai dau examen pentru a intra în Baroul Argeș și preferă să intre în Baroul București, și atunci am zis că prezența noastră acum, la Zilele Baroului București, este să-i ținem aproape și să încercăm să-i aducem acasă.

Mircea Fica: Mulțumim foarte mult.

Foarte multe case de avocatură din București, dată fiind calitatea deosebită a avocaților din Argeș, preferă să colaboreze cu avocați din Argeș was last modified: octombrie 18th, 2018 by Luminița Ioana

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice