FJR și AIJ solicită reforme rapide în justiție, pentru alinierea legislației naționale cerințelor minimale ale Cosiliului Europei

6 mai 2021
Vizualizari: 418

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială (www.forumuljudecatorilor.ro), Forumul Judecătorilor din România (FJR) și Asociația Inițiativa pentru Justiție (AIJ) au luat act de ultimul Raport GRECO cu privire la situația independenței sistemului judiciar din România.

În acest context, acestea solicită încă o dată reforme rapide în justiție, pentru alinierea legislației naționale cerințelor minimale ale Cosiliului Europei (și ale dreptului Uniunii Europene, în același timp) privind statul de drept, rapoartele entităților internaționale relevante și doleanțelor majorității covârșitoare a magistraților români. De altfel, niciuna dintre modificările dăunătoare aduse legilor justiției, realizată în perioada 2018-2019 și intrată în vigoare, încă nu a fost abrogată.

De asemenea, FJR și AIJ solicită următoarele reforme, prin proiecte de lege punctuale, mai simplu de adoptat:

„1. Reglementări legislative pentru admiterea în magistratură, delegarea, detașarea și transferul magistraților; renunțarea la dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii;

2. Desființarea necondiționată a secției de parchet separate, creată pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători și procurori;

3. Abrogarea limitărilor cu privire la libertatea de exprimare, materializate în obligația de abținere a magistraților de la «manifestarea sau exprimarea defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului»;

4. Reinstaurarea meritocrației în magistratură; reglementarea unor examene meritocratice de promovare, inclusiv și mai ales la Înalta Curte de Casație și Justiție;

5. Revizuirea sistemului de numire și revocare a procurorilor-șefi și limitarea rolului ministrului justiției în aceste proceduri, simultan cu creșterea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii; întărirea independenței procurorului și reglementarea clară și restrictivă a noțiunii de procuror ierarhic superior;

6. Respectarea rolului și a atribuțiilor stabilite de Constituție pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organism colegial, prin înlăturarea transferării arbitrare a unor atribuții ale Plenului către secții sau către anumiți judecători, în funcție de gradul profesional deținut, de natură a deturna funcționarea colegială; revizuirea dispozițiilor privind alegerea și revocarea membrilor CSM, în sensul instituirii unui vot universal, respectiv a unei proceduri flexibile și accesibile;

7. Reorganizarea Inspecției Judiciare, reconsiderarea rolului și a atribuțiilor inspectorului-șef; reglementarea unor examene meritocratice pentru selectarea inspectorilor judiciari și funcțiile de conducere din cadrul Inspecției Judiciare; abrogarea O.U.G. nr. 77/2018;

8. Abrogarea dispozițiilor introduse în anii 2018-2019 de natură a încărca nejustificat volumul de muncă al instanțelor și parchetelor;

9. Revizuirea normelor privind răspunderea materială a magistraților, cât timp acestea ignoră independența justiției;

10. Ratificarea de Parlamentul României a Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al cărui text a fost adoptat de Comitetul Miniștrilor la data de 10 iulie 2013 și care a fost deschis spre semnare la 2 octombrie 2013, la Strasbourg. Protocolul nr. 16 prevede posibilitatea pentru cele mai înalte jurisdicții ale părților contractante de a solicita un aviz consultativ Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când apreciază că o anumită cauză aflată pe rolul lor ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenției sau a protocoalelor sale.”

Sursa informației

🔔Vezi și FJR și AIJ solicită Guvernului României să autorizeze publicarea imediată a ultimului Raport GRECO, care vizează și impactul modificărilor aduse Legilor justiției în anii 2017-2019

FJR și AIJ solicită reforme rapide în justiție, pentru alinierea legislației naționale cerințelor minimale ale Cosiliului Europei was last modified: mai 6th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: