ÎNTÂLNIRILE LEGAL POINT – Firele dure ale clepsidrei…

4 aug. 2016
Vizualizari: 2553
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu mă fascinează clădirile megalitice precum Casa Poporului sau Academia Română. Răceala cu care le privesc concurează cu marmura folosită din belșug peste tot în ele, pentru că știu câte jertfe nevinovate s-au dus pentru a împlini visul unor oameni bolnavi de putere și de mărire trecătoare. Pe vremea aceea, coșmarul oricărui român era „canalul” și „Casa Poporului”. În jurul Casei Poporului sunt clădiri care seamănă arhitectural cu același stil somptuos care se vrea impozant și care denotă risipă și multă jertfă. Dar, odată ce le avem, trebuie să le folosim ca atare. Deși cred că, dacă s-ar da publicității cât curent și căldură  folosesc aceste clădiri, ne-am îngrozi. Așa că nu mă impresionează atunci când urc treptele Academiei Române. Cel mult îmi bate inima mai tare doar pentru că acum câteva personalități ale intelectualității românești mai au câte un birou liniștit în care lucrează pentru a salva ce se mai poate din cultura românească. Urcăm cu liftul spre biroul academicianului Marius Sala. Îl știu din cărți și din poze.

„– Cum este domnul academician?”, mă întreabă Bianca curioasă.

„– Este un om cu o personalitate puternică, unul dintre cei mai mari lingviști români în viață!”

„– E chiar atât de tare?”

„– Prin 2003 eram în Timișoara și o studentă de-ale mele și-a făcut doctoratul pe baza operelor lui Marius Sala. Atunci am auzit de el și de atunci tânjesc să-i iau un interviu…”

„– Am ajuns…”

Am bătut sfios la ușă. O doamnă amabilă ne-a răspuns:

„– Pe cine căutați?”

„– Suntem așteptați de domnul academician Marius Sala…”

Între timp ușa se deschide și am un șoc. Domnul academician, peste care timpul trecuse, nu mai era ca în pozele care circulă pe cărțile Domniei Sale. A început iarna să-i colinde printre firele de păr, dar, în ciuda vârstei, domnul academician este sprinten și zâmbitor… Sprâncenele negre încadrează perfect o frunte înaltă, care dezvăluie o inteligență ieșită din comun…

„– Poftiți în birou…”

Am intrat sfioși, ca două persoane care au ajuns într-un loc sacru. În fața noastră, un birou plin de cărți. În stânga, un perete de bibliotecă plină cu tratate și cărți serioase, din care câțiva metri aparțineau autorului din fața noastră.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„–   Ce aș putea eu să vă spun dumneavoastră despre justiție?”

„– Domnule academician, nu dorim decât să ne spuneți ceva despre limbajul de lemn al lumii justiției, știți, acele elemente pe care le aveți în minte după ce ați uitat tot…”

Invitatul zâmbi. Se așeză confortabil într-un scaun în fața noastră. Bianca nu mai prididea să-l pozeze din toate părțile, cărți peste tot, reviste, cărți deasupra, cărți jos, cărți împrejur. Povara vârstei deja își spune cuvântul, dar ochii au rămas tineri, jucăuși, asemenea unor lumini de felinare gata să arunce lumină în orice detaliu. Costumul gri închis, cămașa albastru deschis cu guler alb și cravata grena erau așezate perfect, în așa fel încât dezvăluiau o personalitate puternică.

În momentul în care academicianul Marius Sala începe să vorbească, se oprește timpul în loc. Ești obișnuit cu banalul de la televizor, în care „marile figuri” fac greșeli gramaticale tot timpul, nu pun prepoziții cu acuzativul, se dau mari degeaba dorind să monopolizeze discuții și să domine interlocutorii. Când stai de vorbă cu un savant, toate aceste scame ale lumii mass-media dispar într-o clipă și vezi dincolo de personalitatea care a scris metri de bibliotecă, vezi modestie, bun-simț, auzi un discurs impecabil în ciuda anilor, o limbă cu o muzicalitate deosebită, un discurs atât de limpede, clar, răspicat, care te uimește prin elocvență, prin seninătate, dar și prin simplitate în același timp. Întrebările curg asemenea unor pâraie reci din partea de miazăzi a muntelui, răspunsurile vin calde și tandre, ca niște ape termale din vechile viaducte romane, pe căile latinității limbii române, latinitate pe care academicianul Marius Sala a demonstrat-o în operele sale. Atitudinea deschisă, neprefăcută ne duce cu gândul la un parfum de epocă în urmă cu aproape 80 de ani, la anii copilăriei autorului, pe undeva prin județul Bihor, acolo unde bunicul Domniei Sale stătea de vorbă, sub ochii nepotului, cu prietenii lui.

Depănăm amintiri din școala generală, din liceu, alături de profesori și mentori care au pus bazele dragostei de limbă a savantului de mai târziu. Când îți arunci o privire pe CV-ul domnului academician, îți vine să te întrebi când a avut timp să facă atâtea, pentru că, vă rog să mă credeți, a scrie un roman este total diferit de a scrie o lucrare lingvistică. Colaborările cu academia spaniolă, cea mexicană, cea din Peru, cea din Uruguay fac din Marius Sala un savant de renume mondial. Pe drept, nu cum ne-am obișnuit cu această titulatură pe vremea comunismului.

Dincolo de discursul fix, calm și impecabil, se află o inimă caldă, din Țara Moților, care se oferă pe sine unor străini. Simțim din plin această căldură însoțită de lumină, facem poze, povara anilor simțim că este din ce în ce mai grea, dar spiritul mereu tânăr face din cuvinte o forță de neînvins împotriva timpului. Este un sentiment de neputință pe care-l experimentez, clepsidra curge încet și, odată cu ea, ni se topesc eroii acestui neam, eroi necunoscuți care au străjuit biblioteci și au jertfit în slujba științei și a neamului ani grei de cercetare pentru a fi ceea ce suntem azi. Opera domnului academician Marius Sala se așază în rafturile marilor lingviști europeni și universali și dovedește din plin latinitatea limbii române.

Mă uit ca la un colos cum își încheie discursul lin și sensibil. Plec cu sentimentul neputinței, aceea de a opri timpul în loc, o îmbrățișare, o mulțumire din suflet, o fotografie și pe telefon, ca să fie folosită rapid după ce ieșim de la întâlnire. Mă năpădesc lacrimile la ieșire. Firele de nisip ale clepsidrei curg încet, dar sigur peste lume. Bianca se uită la mine cu compătimire, dar este și ea afectată de ieșirea de la cald la recele marmurei din clădirea Academiei. Coborâm treptele tăcând, încercând să ducem cu noi limba română perfectă a domnului academician Marius Sala. Ajungem în stradă și ne mai uităm o dată spre clădirea de piatră. Îmi vine în minte legenda lui Traian și Dochia și mă gândesc că acele coloane nu sunt altceva decât întruchipări ale unor mioare din tezaurul lingvistic al limbii române.

ÎNTÂLNIRILE LEGAL POINT – Firele dure ale clepsidrei… was last modified: noiembrie 3rd, 2017 by Cornel Dărvășan

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice