Finlanda face noi paşi spre NATO

16 mai 2022
Vizualizari: 350

După incendiul de la Colectiv și multele incendii din spitalele românești soldate cu morți și răniți, când lumea politică din România își pune problema  construirii unui spital  pentru „arși” în București, un incendiu puternic a izbucnit la un bloc de locuințe, sâmbătă seară, în cartierul Ferentari din București.

„Clădirea a ars de la etajul 2 până la etajul 10. Din primele informații, 8 persoane au fost rănite, dintre care două au fost duse la spital. În urma incendiului izbucnit sâmbătă seara în Sectorul 5 al Capitalei au ieșit din apartamente 112 persoane, iar alte 11 au fost evacuate de echipele de intervenție. Incendiul a fost stins, dar pompierii caută alte posibile victime, urmând ca apoi să facă cercetări, împreună cu polițiștii, pentru stabilirea cauzelor izbucnirii focului”, relatează Digi 24.

Rusia continuă să aplice sancțiuni țărilor NATO, printre care și România.

„Ministerul Afacerilor Externe anunță că Federația Rusă a declarat «personae non gratae» 10 persoane de la Ambasada României la Moscova, ca o reacție la gestul similar făcut de către România pe 5 aprilie 2022”, scrie Agerpres.

„Pe 5 aprilie, MAE anunța că autoritățile române au decis declararea ca ‘personae non gratae’ pe teritoriul României a 10 persoane care activau în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București. (…) Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de MAE, decizia autorităților române din aprilie a avut la bază activitățile și acțiunile a 10 oficiali ruși, care au contravenit prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”, mai arată Agerpres.

Presa scrie despre o nouă alianță pe scena politică de la București.

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, anunță că pregătește o alianță politică cu Alianța pentru Patrie (APP), noul partid al fostului președinte PSD Liviu Dragnea”, scrie Digi 24.

O alianță politică între PNȚCD și APP este mai mult decât vitală pentru România, răspunzând dezideratului celei mai mari părți a poporului român, în perspectiva alegerilor generale din 2024, de constituire a unei platforme formată din partidele suveraniste autentice”, se arată într-un i comunicat de presă citat de G4Media, notează Digi 24.

Potrivit comunicatului, Dragnea crede că PNL și PSD și-au dat mâna într-o „alianță a trădării naționale”, iar bătălia electorală din 2024 nu va mai fi între stânga și dreapta, ci intre suveranism și globalism, între „dragoste de țară și vânzare de țară”, mai arată Digi 24.

Katalin Novak a fost învestită, sâmbătă, în funcția de Președinte al Ungariei. Katalin Novak a condamnat, la ceremonia de învestire, ofensiva Rusiei în Ucraina.

„Marți, 17 mai, voi merge la Varșovia pentru a-l întâlni pe președintele Poloniei. Domnule președinte, dragă Andrzej (Duda), îți mulțumesc perntru oportunitatea de a discuta așa cum se cuvine între prieteni. Noi condamnăm agresiunea lui Putin, invazia armată asupra unui stat suveran. Spunem un nu etern oricărui efort îndreptat către refacerea Uniunii Sovietice”, a spus Katalin Novak, scrie Adevărul.

„Noul Președinte a mai afirmat că Ungaria nu va renunța la suveranitate și va sprijini aderarea Ucrainei la comunitatea țărilor europene. Katalin Novák s-a oferit pentru medierea în vederea continuării tratativelor de pace și a luat poziție în favoarea intereselor maghiarilor din Ucraina. Ea a mai spus că parlamentul va desemna luni prim-ministrul și în curând va putea numi membrii noului guvern. La evenimentul de sâmbătă au participat, printre alții, premierul Viktor Orbán și László Kövér, președintele parlamentului”, mai arată Adevărul.

Presa mai scrie despre cererea de aderare la NATO a Finlandei și faptul că Președintele finlandez, Sauli Niinisto, l-a telefonat în acest weekend pe Președintele rus, Vladimir Putin, pentru a-i trasmite că țara sa va decide să solicite aderarea la NATO în următoarele zile.

„Conversația cu Putin «a fost directă», a declarat acesta într-un comunicat. «Vladimir Putin a subliniat că sfârșitul politicii tradiționale de neutralitate militară ar fi o greșeală, întrucât nu există nicio amenințare la adresa securității Finlandei», indică comunicatul”, scrie Cotidianul.

„O astfel de schimbare a direcției politice a țării poate avea un impact negativ asupra relațiilor ruso-finlandeze, care s-au dezvoltat de ani de zile în spiritul bunei vecinătăți și al cooperării între parteneri, fiind reciproc avantajoase”, se precizează în declarația Kremlinului, mai arată Cotidianul.

Anunțul aderării Finlandei la NATO a fost făcut duminică, 15 mai, într-o conferință de presă comună a Președintelui finlandez, Sauli Niinistö, împreună cu premierul, Sanna Marin.

„Niinistö a declarat că aderarea la NATO va «maximiza» securitatea țării sale și și-a exprimat speranța, la fel ca premierul Marin, că Parlamentul va aproba decizia de solicitare a aderării la Alianța Nord-Atlantică”, relatează Libertatea.

 „În Finlanda avem încă procesul parlamentar în fața noastră, dar am încredere că Parlamentul va dezbate această decizie istorică cu hotărâre și responsabilitate”, a spus premierul Sanna Marin, mai arată Libertatea.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Partidul Social-Democrat german (SPD) al cancelarului Olaf Scholz a fost devansat în mod clar de conservatorii din CDU (Uniunea Creștin Democrată) la alegerile legislative care au avut loc duminică în Renania de Nord – Westfalia, landul german cu cea mai mare populație.

Presa mai scrie despre rezultatele, deloc îmbucurătoare, ale Partidul Social-Democrat german în alegerile regionale.

„Partidul cancelarului Olaf Scholz a obținut doar 28 la sută din voturi, față de 35 la sută cât au obținut creștin-democrații fostului cancelar Angela Merkel”, arată estimările publicate de canalele publice de televiziune ARD și ZDF, scrie Digi 24.

„Verzii și FDP (Partidul Liberal Democrat) au obținut la rândul lor 18,5 la sută și respectiv 5 la sută, conform exit-pollurilor, ceea ce înseamnă că pentru o coaliție guvernamentală va fi nevoie de susținerea ecologiștilor.Pentru social-democrați este al doilea weekend la rând în care suferă o înfrângere drastică într-un scrutin regional. Duminica trecută, ei au pierdut  și mai drastic în alegerile regionale din  Schleswig-Holstein, un land din nordul Germaniei, unde au reușit o clasare abia pe locul al treilea, după conservatori și Verzi”, mai arată Digi 24.

Seară liniștită!

Finlanda face noi pași spre NATO was last modified: mai 16th, 2022 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: