Filiaţia în cazul reproducerii umane asistată medical cu terţ donator

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

S‑a afirmat[1] că utilizarea tehnologiei în materia reproducerii umane asistate medical începând din a doua jumătate a secolului al XX‑lea a marcat momentul apariției generațiilor „cyborg”. Autorul menționat că un „cyborg” reprezintă fuziunea simbiotică dintre viața organică și un sistem tehnologic. Cu alte cuvinte, un organism hibrid care are atât sisteme naturale, cât și artificiale. De altfel, reproducerea umană artificială este posibilă numai cu intervenția tehnologiei de către specialiști în laboratoarele clinicilor de fertilizare, acolo unde se creează, depozitează și conservă [2] material genetic uman și embrioni umani. Între clinicile de fertilizare și cei doi parteneri care doresc să devină părinți intervine un angajament sub forma unui contract, astfel că tehnologizarea reproducerii umane asistată medical nu este posibilă fără o componentă juridică.

În literatura de specialitate[3], acest nou tip de filiație a fost denumit filiație artificială și definit ca fiind legătura juridică dintre copil și părinții legali, bazată pe consimțământul dat de aceștia, în puterea legii, pentru a concepe, indiferent de proveniența celulelor sexuale.

În ce privește exercitarea autorității părintești privind embrionii crioconservați, suntem de părere că aceasta se exercită în comun, iar în cazul unui dezacord între cei doi parteneri, cea care va decide exercitarea autorității părintești va fi instanța. Întrucât viața ia naștere în momentul fuziunii celor două celule sexuale (maternă și paternă), indiferent de mediul unde se petrece acest fapt (în uter sau în afara lui, respectiv în laborator), embrionii sunt persoane.

În acord cu cele menționate[4], este o ironie că în timp ce milioane de copii sunt avortați în fiecare an, foarte mulți bani sunt cheltuiți pentru dezvoltarea tehnicilor de asistare medicală a procesului de reproducere.

Legiuitorul C. civ. a prevăzut ca element de noutate situația copilului născut prin reproducere asistată medical cu terț donator. În acest sens, dispozițiile art. 446 C. civ. statuează că tatăl are aceleași drepturi și obligații față de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terț donator ca și față de un copil născut prin concepțiune naturală.

Cu toate acestea, s‑a afirmat[5] că în cazul reproducerii umane asistate medical cu terț donator apar dificultăți în stabilirea filiației față de mamă. În acest context, se pune întrebarea dacă primează faptul nașterii (cu toate că aceasta nu are acoperire în adevărul biologic) sau invers și inevitabil materia va fi deschisă „contractualizării” sub forma convenției sub forma „maternitatea de substituire” și „gestația pentru altul”. Același autor oferă și răspunsul la întrebarea privind modalitatea de stabilire a filiației materne în cazul RUAM: în contextul în care legiuitorul s‑a mărginit să instituie excepții de la regulile clasice de fixare a filiației paterne, fără niciun cuvânt despre filiația maternă, tocmai pentru că aceasta din urmă nu se abate de la canoanele filiației firești prin procreare carnală[6].

În legislația franceză, în art. 16‑7 C. civ. fr.[7] este statuat faptul că orice acord referitor la procreație sau gestație în numele altora este nul. De asemenea, în cuprinsul dispozițiilor art. L. 2141‑4 din Codul de sănătate publică[8] este statuat, printre altele, că cuplul solicitant trebuie, în prealabil, să‑și exprime consimțământul la un notar. Cele două cupluri (cuplul care primește embrionul și cuplul donator) nu‑și pot cunoaște identitatea reciprocă. Cu toate acestea, legislația franceză prevede ca, în caz de necesitate terapeutică, un medic va putea accesa informațiile medicale ale cuplului donator. Nicio plată, indiferent de formă, nu poate fi alocată cuplului donator. Totodată, este prevăzut că cuplul solicitant este subordonat regulilor de securitate sanitară. Aceste reguli conțin mai ales teste de depistare ale bolilor infecțioase. Doar spitalele publice sau private cu scop nonlucrativ autorizate în acest scop pot să conserve embrionii destinați accesării și să pună în aplicare procedura de accesare.

În doctrina franceză[9] s‑a afirmat că gestația pentru altul și adopția constituie cele două modele de filiație electivă, spre deosebire de filiația biologică în care nașterea impune condiția maternă. În aceste două cazuri, mama legală nu este femeia care a născut copilul, ci cea care l‑a vrut. Pe de altă parte, statutul tatălui este mai variabil în contextul surogatului/gestației pentru altul, întrucât el poate fi cel care a ajutat la procrearea copilului.

În legislația engleză, maternitatea de substituție este recunoscută după naștere. Copilul este înregistrat în documentele oficiale de evidență a nașterilor ca fiind al mamei care l‑a purtat în pântec. Ulterior înregistrării, această mențiune nu mai poate fi ștearsă, nici după emiterea ordinului parental solicitat de către cuplul beneficiar instanței de judecată[10].

În legislația noastră[11] este reglementat că reproducerea umană asistată medical cu terț donator nu determină nicio legătură de filiație între copil și donator. În acest context, nicio acțiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului, nici chiar de către copilul astfel născut[12]. Totuși, legiuitorul a prevăzut o situație excepțională, în art. 443 alin. (2) C. civ., când soțul mamei poate tăgădui paternitatea copilului, în cazul în care nu a consimțit la realizarea reproducerii umane asistată medical cu terț donator.

Orice informație privind reproducerea umană asistată medical este confidențială, conform dispozițiilor art. 446 alin. (1) C. civ. În acest context, în doctrină[13] au loc numeroase discuții privind unele drepturi ale copiilor rezultați în urma acestor proceduri medicale.

De exemplu, s‑a pus problema cunoașterii originilor de către copil: oare ce ar fi în interesul superior al copilului: confidențialitatea actului medical[14] sau cunoașterea originilor[15]? Astfel, autorul de drept afirmă că dreptul de acces la origini acoperă 4 aspecte[16]:

ü  aspectul medical și psihogenealogic – vizează istoria medicală și informațiile medicale pe care le dorește sau la care ar trebui să aibă acces o persoană concepută în urma RUAM;

ü  aspectul identității – vizează obținerea de informații privind persoana donatorului;

ü  aspectul relațional – vizează cunoașterea întregii identități a terțului donator[17], datele de contact ale acestuia necesare pentru a fi contactat de persoana concepută prin RUAM cu gameții săi, cu mențiunea că aceasta s‑ar putea realiza doar dacă donatorul va dori să stabilească relații personale;

ü  aspectul dezvăluirii părinților – în această parte intervine dezvăluirea de către părinții sociali/legali/comanditari a secretului cu privire la modul de concepție.

În literatura de specialitate[18] s‑a afirmat că transmiterea informațiilor confidențiale nu poate avea loc către orice persoană, ci doar către medicul copilului sau al descendenților acestuia, după caz, respectiv către autoritățile competente, cu condiția păstrării la rândul lor a confidențialității astfel primite.

În acord cu cele afirmate[19], dreptul la cunoașterea propriilor origini, înțeles ca șansă de a primi răspunsul la întrebarea existențială „cine sunt eu cu adevărat?”, nu poate suferi nici restrângeri, nici excluderi. Ca atare, persoanei concepută prin RUAM ar trebui să îi fie recunoscut dreptul de a‑și cunoaște cu adevărat rădăcinile.

Totodată, s‑a afirmat[20] că ar trebui să existe dispoziții prin care identitatea terțului donator să fie adusă la cunoștința părinților și a copilului astfel conceput, pentru a putea opera cel puțin impedimentele la căsătorie. Este cunoscut faptul că impedimentele la căsătorie au și o bază științifică, respectiv una genetică. În momentul în care nu se ține cont de profilul genetic, rezultatele sunt dezastruoase, copilul născut în urma relației amoroase incestuoase având grave probleme de sănătate.

Titlul unei hotărâri[21] pronunțată de Prima cameră a Curții de Casație franceze ar putea fi adevărul biologic sau „triumful certitudinii asupra posibilului”. Instanța afirmă că expertiza biologică este corectă în materie de filiație, ceea ce obligă judecătorul să primească orice solicitare în acest sens. Adevărul biologic se impune astfel în litigii care au ca obiect contestarea filiației, dar și în cele care au ca obiect „căutarea” paternității. Cu toate acestea, expertiza biologică este de drept, cu excepția existenței unui motiv legitim pentru a nu continua. Judecătorul are posibilitatea de a respinge cererea, însă trebuie să argumenteze motivul pe care l‑a avut în vedere.

Opinăm că este în interesul superior al copilului dreptul de a‑și cunoaște originile, drept urmare susținem ideea unei priorități a acestuia față de confidențialitatea informațiilor RUAM.

Sunt multe lucruri de spus în această materie a reproducerii umane asistate medical cu terț donator, însă din dorința de a nu ne îndepărta de la subiectul tezei noastre de cercetare vom încerca să mai amintim doar un aspect. În acest sens, evoluția tehnologiei și medicinei a determinat recu­noașterea și apărarea unor drepturi inițial controversate din punct de vedere medical. Astfel, s‑a pus problema dreptului copilului de a‑și cunoaște originile versus dreptul persoanei de a dispune de corpul său. Aceste drepturi ale personalității sunt guvernate de principiul inviolabilității ființei umane de dreptul de a dispune de sine însuși.

În literatura juridică[22] s‑a pus problema clarificării drepturilor pe care persoana fizică le poate avea asupra propriului corp. În acest sens, s‑au conturat două opinii:

Ø  cea în care se consideră că persoana deține asupra propriului corp o putere caracteristică dreptului de proprietate care îi permite să excludă pe altul și să‑și rezerve utilitățile propriului corp[23]. Ideea centrală a acestei opinii este aceea că, în esență, corpul uman ar fi obiectul unui drept de proprietate, așa încât fiecare are posibilitatea de a dispune liber, material și juridic de corpul său[24];

Ø  cea în care se susține că nu se poate vorbi de drepturi pe care le‑ar avea persoana asupra propriului corp, privit ca obiect, ci despre drepturile personalității, în sens restrâns, care includ și dreptul persoanei la integritatea sa fizică. Astfel, corpul fiind substratul biologic al persoanei, prin ocrotirea sa este apărat însuși subiectul de drept[25].

În doctrină[26] s‑a afirmat că dreptul persoanei de a dispune de sine însăși este un principiu al drepturilor personalității și urmărește să sublinieze că, în această materie, interesul ființei umane, privită ca subiect unic de drept, prevalează în anumite condiții asupra interesului social. Nu susținem acest punct de vedere, întrucât considerăm că este în interesul copilului să‑și cunoască originile, inclusiv sub aspect psihologic!

Așadar, timpul trece extraordinar de repede, de multe ori în defavoarea noastră. Legiuitorul român nu mai este în postura de a tergiversa regle­mentarea juridică a reproducerii umane cu terț donator, o realitate deja existentă în societate. Mai mult decât atât, cuplurile care doresc cu ardoare un copil au nevoie de protecție atât juridică, cât și medicală și psihologică. Este cunoscut faptul că hiperstimulările ovariene în vederea recoltării de ovocite au un impact major asupra corpului și psihicului femeii, aspecte despre care prea puțin se amintește. Eventual, poate doar în contractul prin care cuplul își exprimă consimțământul pentru procedura medicală de prelevare și își asumă riscurile acesteia.

Este cunoscută cauza S.H. și alții contra Austriei[27], în care s‑a concluzionat că parlamentul austriac nu a efectuat, până la acel moment, o reexaminare aprofundată a regulilor care reglementează procrearea artificială, în lumina evoluției rapide pe care o cunoaște știința și societatea în această privință. Or, CC a precizat că starea științei medicale la acel moment și consensul existent în societate nu erau fixate și că acestea puteau suferi evoluții pe care legislatorul va trebui să le ia în considerare. Deși CJUE a concluzionat asupra neîncălcării art. 8 în speță, aceasta observă că domeniul în cauză, care pare a fi într‑o evoluție continuă și cunoaște evoluții științifice și juridice în mod special rapide, cere o examinare permanentă din partea statelor membre.

Deci, implicațiile sunt majore, ca atare răspunsurile nu trebuie să întârzie să apară!

* Extras din Alexandra-Cristina Tudor-Todoran, Exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, Ed. Universul Juridic, București, 2024.

[1] L. Tec, Soarta embrionilor umani congelați – o nouă provocare pentru Drept, în RRDP, nr. 4/2017, p. 235.

[2] Fenomenul poartă denumirea de crioconservare/crioprezervare. În România acest fenomen nu este reglementat. Pentru mai multe informații, a se consulta L. Tec, „Soarta embrionilor umani congelați – o nouă provocare pentru Drept”, p. 246.

[3] C.T. Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 346.

[4] J. Breck, Darul sacru al vieții. Tratat de bioetică, ed. a III-a, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2007, p. 212.

[5] E. Florian, Filiația: între obsesia adevărului biologic și mistificare legală, în RRDP, nr. 3/2018, p. 123.

[6] Ibidem, pp. 124, 125.

[7] Art. 16-7 C. civ. fr. dispune: „Toute convention portant sur la procréation ou la gestation pour le compte d’autrui est nulle”.

[8] Art. L. 2141-4 din Codul de sănătate publică dispune următoarele: „Un couple répondant aux conditions prévues à l’article L. 2141-2 peut accesatueillir un embryon lorsque les techniques d’assistance médicale à la procréation au sein du couple ne peuvent aboutir ou lorsque le couple, dûment informé dans les conditions prévues à l’article L. 2141-10, y renonce.

Le couple demandeur doit préalablement donner son consentement à un notaire. Les conditions et les effets de ce consentement sont régis par l’article 311-20 du code civil.

Le couple accesatueillant l’embryon et celui y ayant renoncé ne peuvent connaître leurs identités respectives.

Toutefois, en cas de nécessité thérapeutique, un médecin pourra accesatéder aux informations médicales non identifiantes concernant le couple ayant renoncé à l’embryon.

Aucun paiement, quelle qu’en soit la forme, ne peut être alloué au couple ayant renoncé à l’embryon.

L’accesatueil de l’embryon est subordonné à des règles de sécurité sanitaire. Ces règles comprennent notamment des tests de dépistage des maladies infectieuses.

Seuls les établissements publics ou privés à but non lucratif autorisés à cet effet peuvent conserver les embryons destinés à être accesatueillis et mettre en oeuvre la procédure d’accesatueil”.

[9] D. Borrillo, La famille par contrat. La construction politique de l’alliance et de la parente, Paris, PUF, mai 2018, pp. 115, 116.

[10] A se vedea în acest sens, L. Irimescu, Copilul, un dar sau un drept?, în RDF,
nr. 1-2/2019, p. 215.

[11] Conform dispozițiilor art. 441 C. civ.

[12] Conform dispozițiilor art. 443 alin. (1) C. civ.

[13] A se vedea în acest sens, L. Tec, Tensiuni între interesul superior și unele drepturi ale copilului, articol prezentat în cadrul Conferinței Internaționale Bienale de la Timișoara, din 6/7 noiembrie 2020; articolul este publicat în RDF, Supliment, 2021, pp. 320-335.

[14] Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturile pacientului, publicată în M. Of. nr. 51 din 29 ianuarie 2003, în art. 21 dispune: „Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia”.

[15] Identitatea biologică intră în sfera vieții private. Conform art. 26 din Constituția României, autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

[16] L. Tec, Tensiuni între interesul superior și unele drepturi ale copilului, pp. 330, 331; aceste 4 aspecte au fost expuse pentru prima dată de către un profesor american.

[17] Inclusiv date de contact necesare pentru a putea fi contactat de persoana concepută prin RUAM.

[18] C.C. Ignătescu, Dreptul familiei. Legislație adnotată și legi speciale, Iași, Ed. Lumen, 2014, p. 171.

[19] E. Florian, Filiația: între obsesia adevărului biologic și mistificare legală, p. 129.

[20] C.T. Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, p. 347.

[21] Cass. 1^re civ., 28 martie 2000, nr. 98-12806, Bull. I, nr. 307, apud A. Batteur (coord.), Les grandes décisions du Droit des personnes et de la famille, 2^e édition, , 2^e édition, Paris, LGDJ, 2016, p. 311.

[22] S. Cercel, Considerații privind dreptul asupra propriului corp, articol disponibil online pe adresa https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2009/RSJ3/A01SevastianCercel.pdf, site accesat la data de 25.04.2021.

[23] Această opinie este susținută de Frédéric Zenati-Castaing și de Thierry Revet. Pentru mai multe detalii, a se vedea S. Cercel, „Considerații privind dreptul asupra propriului corp”, articol disponibil online.

[24] Această opinie este respinsă de marea majoritate a doctrinarilor.

[25] Această opinie este acceptată de majoritatea doctrinarilor. Pentru mai multe detalii, a se vedea S. Cercel, „Considerații privind dreptul asupra propriului corp”, articol disponibil online.

[26] C. Hageanu, V.C. Dumitrache, Dreptul persoanei de a dispune de corpul său versus dreptul copilului de a-și cunoaște identitatea biologică, în RRDP, nr. 4/2017, p. 37.

[27] Marea Cameră, hotărârea nr. 57813/00 din 3 noiembrie 2011, document disponibil online pe adresa CASE OF S.H. AND OTHERS v. AUSTRIA – [Romanian Translation] legal summary by the COE Human Rights Trust Fund.pdf, site accesat la data de 5.05.2021.