Fals în declaraţii. Declaraţii de interese. Desfiinţare totală (NCP, NCPP, VCC, L. nr. 161/2003, L. nr. 144/2007)

12 feb. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 173

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 30 de zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 37/A/2017

L. nr. 161/2003: art. 84 alin. (1) lit. c) și alin. (2); L. nr. 144/2007: art. 41, art. 42 alin. (1) și 3 raportat la art. 39 pct. 4; NCP: art. 1003, art. 48; VCC: art. 1003; NCPP: art. 275 alin. (3) și (6), art. 404 alin. (4) rap. la art. 25 alin. (3), art. 421 pct. 1 lit. b)

În coordonate obiective, situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, în urma unei evaluări judicioase a întregului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

Circumstanțele faptice în care, pe de o parte, la datele de 26 iunie 2009 și 1 octombrie 2009, după începerea, respectiv la încetarea mandatului de secretar de stat în aparatul de lucru al viceprim-ministrului, inculpatul A. a omis să menționeze în declarațiile de interese calitatea sa de administrator al societăților B. SRL și C. SRL, iar, pe de altă parte, împrejurările în care, în calitate de reprezentant al D., același inculpat a încheiat contractele de servicii de consultanță nr. z/28 decembrie 2005 cu SC E. SRL, reprezentată de F., respectiv nr. x/28 decembrie 2005 și nr. y/28 decembrie 2005 cu SC G. SA, reprezentată de O., în executarea cărora a întocmit fictiv actele intitulate „Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005”, documente care, alături de facturile fiscale emise în baza contractelor susmenționate, au fost folosite de societățile beneficiare în scopul diminuării bazei impozabile și, implicit, a sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit, au fost stabilite pe deplin concordant împrejurărilor ce rezultă din probatoriu, temeinic evaluat prin sentință.

Mijloacele de probă administrate în apel, limitate la reascultarea inculpatului și a martorei F., precum și la depunerea, de către apelantul A., a înscrisurilor enumerate în preambulul prezentelor considerente, nu au adus modificări esențiale sub acest aspect. Drept urmare, în limitele particularităților de ordin obiectiv ale acuzațiilor, Înalta Curte constată integral temeinice argumentele și concluziile instanței de fond.

În acest context, apreciază neutilă o eventuală reluare, în considerentele prezentei decizii, a tuturor elementelor probatorii pe care s-au întemeiat aceste concluzii, urmând a detalia propria analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva cenzurării explicite a criticilor punctuale formulate în apel.

I. Acuzația de fals în declarații:

În circumstanțele obiective relevante, acest segment al activității infracționale deduse judecății a fost corect reținut de către Curtea de Apel, atât sub aspectul întocmirii de către inculpat, într-o manieră necorespunzătoare adevărului, a două declarații de interese, în cuprinsul cărora a omis menționarea calității sale de administrator la SC B. SRL și SC C. SRL (ambele declarații servind, potrivit art. 84 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003, la excluderea unei eventuale stări de incompatibilitate între funcția de secretar de stat și, inter alia, cea de administrator al unei societăți comerciale), cât și sub aspectul cunoașterii, de către inculpat, a caracterului nereal al declarațiilor astfel date și a aptitudinii lor de a servi la producerea consecinței juridice anterior menționate.

Înscrisurile administrate pe parcursul procesului, în special referatele de informații comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, dar și corespondența aferentă procedurii de control desfășurată de A.N.A.F. la SC B. SRL în perioada 2008 – 2010, evidențiază, similar constatărilor instanței de fond, că, pe parcursul anul 2009, inculpatul a deținut calitatea de administrator atât la SC B. SRL, cât și la SC C. SRL.

Susținerile apărării privind încetarea acestei calități în cadrul SC B. SRL, anterior momentului întocmirii declarațiilor de interese, ca urmare a unei pretinse cesionări a părților sociale deținute de inculpat, inițial către K., iar ulterior către J., au rămas la stadiul unor simple alegații. În acest sens, nu au fost administrate, nici în cel de-al doilea grad de jurisdicție, minime mijloace de probă care să releve realitatea cesiunilor și circumstanțele spațio-temporale în care acestea au fost pretins încheiate (denumirea ori sediului biroului notarial care ar fi autentificat contractele de cesiune).

În plus, așa cum just a subliniat și instanța de fond, pretinsa cesiune invocată de apărare nu are eo ipso aptitudinea de a conduce la încetarea calității de administrator a cedentului, o atare operațiune neavând ca efect automat și revocarea acestuia din urmă din funcția de administrator, eventual deținută până la data cesiunii. Revocarea/înlocuirea administratorului unei societăți comerciale cu răspundere limitată, desemnat prin actul constitutiv al acesteia (ipoteza speței), se realizează printr-un act modificator al actului constitutiv al societății care, pentru a fi opozabil terților, trebuie înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Or, în istoricul celor două societăți comerciale în discuție nu există o astfel de mențiune, după cum nu există vreo mențiune referitoare la cesionarea părților sociale deținute de inculpat în cadrul firmelor.

În schimb, informațiile extinse privind cele două societăți, gestionate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, relevă cu certitudine faptul că inculpatul A. a deținut calitatea de administrator al SC C. SRL, începând cu anul 2005 și până la momentul radierii societății, la data de 12 iunie 2012, aceeași calitate fiind deținută de inculpat și în cadrul SC. B. SRL, începând cu anul 2005 și cel puțin până la data de 11 mai 2016 (data ultimelor referate de informații solicitate în cursul cercetării judecătorești, aflate la dosar fond).

Introducerea SC B. SRL pe lista contribuabililor inactivi, în perioada 11 iunie 2009 – 16 aprilie 2010, în baza Ordinului A.N.A.F. nr. 819/2008, ca urmare a neîndeplinirii de către societate a obligațiilor declarative prevăzute de lege (adresa ANAF nr. x din 12 noiembrie 2011 și adresa ANAF nr. y din 11 mai 2011), a avut efecte exclusiv în plan fiscal, iar nu și asupra structurii și administrării societății.

Nici starea îndelungată de inactivitate a SC C. SRL (confirmată prin adresa ANAF nr. z din 1 noiembrie 2013), care, în final, a condus la dizolvarea societății și la radierea acesteia la solicitarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, nu a avut efecte asupra continuității mandatului de administrator al inculpatului, acesta încetând doar la momentul radierii persoanei juridice, respectiv la data de 12 iunie 2012.

Din această perspectivă, apărările inculpatului A. – vizând pretinsa eroare în care s-ar fi aflat cu privire la calitatea deținută în cadrul SC B. SRL și SC C. SRL, la data întocmirii celor două declarații de interese, sunt nefondate. Expertiza inculpatului în materia dreptului comercial implica cunoașterea particularităților și a efectelor actelor de cesiune pretins întocmite, excluzând, așadar, eventuala sa eroare asupra întinderii acestor efecte în planul dobândirii și menținerii calității de administrator.

De altfel, faptul cunoașterii de către inculpat, la data completării declarațiilor de interese, a deținerii calității de administrator al SC B. SRL, este demonstrat și prin actele întocmite de acesta în cadrul controlului financiar efectuat de către A.N.A.F., în perioada 2008 – 2010. Pe durata operațiunilor de control efectuate de organele fiscale, inculpatul și-a asumat manifest calitatea de administrator al SC B. SRL semnând, cu această titulatură, situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, fișa intitulată „contul de profit și pierdere”, precum și fișa datei informative. Indicarea, în cuprinsul acestor documente, a zilei de 30 iunie 2009 ca dată a întocmirii lor, constituie o dovadă a faptului că inculpatul și-a exercitat calitatea de administrator al societății pe durata exercitării funcției de secretar de stat, alegațiile apărării privind emiterea lor ulterioară datei de 1 octombrie 2009 neputând fi primite.

Aceeași poziție a adoptat inculpatul și în cadrul anchetei penale efectuate inițial față de acesta, pentru săvârșirea, în calitate de administrator al SC B. SRL, a infracțiunii de evaziune fiscală, în toate declarațiile date în respectiva procedură (la datele de 3 august 2010, 2 decembrie 2010, 2 februarie 2011 și 30 iunie 2011), precum și în declarația dată conform art. 105 alin. (8) din O.G. nr. 92/2003, la data de 2 februarie 2010, în fața organelor fiscale, el asumându-și calitatea de administrator al societății pe întreaga perioadă cuprinsă între data înființării acesteia și momentul efectuării investigației (declanșate în anul 2010).

Abia după dispunerea începerii urmăririi penale față de inculpat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii analizate (prin rezoluția din 17 septembrie 2013), în cuprinsul declarației din 17 octombrie 2013, acesta a invocat faptul că, la momentul întocmirii celor două declarații de interese, nu mai deținea funcția de administrator al SC B. SRL, urmare cesionării, în luna mai 2009, a părților sociale către numitul J., aspect reiterat și în fata instanțelor de fond și de apel, dar neconfirmat probatoriu.

În raport cu argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată ca fiind dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, aspectul subiectiv al cunoașterii de către inculpat, la data întocmirii celor două declarații de interese, a deținerii calității de administrator al SC B. SRL, al SC C. SRL.

Totodată, constată ca scopul omisiunii inculpatului de a menționa, în cuprinsul declarațiilor de interese, calitatea sa de administrator în cadrul celor două societăți comerciale, l-a constituit ascunderea stării de incompatibilitate dintre această funcție și cea de secretar de stat.

Astfel, potrivit art. 42 alin. (1) și 3 raportat la art. 39 pct. 4 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, în versiunea consolidată la 21 aprilie 2008 (în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății), în termen de 15 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcție, respectiv în termen de cel mult 15 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activității, secretarii de stat au obligația declarării averii și a intereselor.

Conform art. 41 alin. (3) din același act normativ, declarația de interese se face în scris, pe propria răspundere, și cuprinde funcțiile și activitățile, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale O.U.G. nr. 14/2005.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 144/2007 rezultă că scopul întocmirii declarațiilor de interese este aducerea la cunoștința publicului și a autorităților publice a eventualelor funcții deținute de persoanele cărora le incumbă această obligație, în vederea identificării situațiilor în care declaranții s-ar putea găsi în stări de incompatibilitate în exercitarea unei funcții sau demnități publice ori într-un conflict de interese.

Potrivit art. 84 alin. (2) raportat la art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcția de secretar de stat este incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, precum și cu exercitarea, printre altele, a funcției de administrator la societăți comerciale.

În contextul normativ astfel prezentat, se constată că, întrucât funcția de administrator deținută în cadrul celor două societăți comerciale determina incompatibilitatea inculpatului în exercitarea demnității publice, acesta a omis, cu bună-știință, să declare în cele două documente această calitate, urmărind să evite identificarea stării sale de incompatibilitate. Atitudinea subiectivă a inculpatului a fost, așadar, specifică intenției directe calificate prin scop, criticile apărării – relative la absența laturii subiective a infracțiunii – fiind neîntemeiate.

Încadrarea juridică dată faptei este, de asemenea, legală și nu se justifică cenzurarea, din oficiu, a hotărârii apelate sub acest aspect.

II. Acuzația de complicitate la evaziune fiscală

Prioritar, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 432 din 21 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/3/2009*, definitivă prin Decizia penală nr. 1332 din 3 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, instanța învestită cu judecarea infracțiunii de evaziune fiscală săvârșită de inculpații F. și H. a stabilit explicit, în mod definitiv, caracterul fictiv al contractelor de consultanță nr. z, nr. x și nr. y, datate 28 decembrie 2005, precum și al studiilor întocmite, alături de alte persoane, de A., în executarea acestor contracte.

Instanțele penale au statuat, în această modalitate, asupra unor împrejurări faptice relevante pentru clarificarea conținutului obiectiv nu doar al actelor comise de autorii evaziunii fiscale, ci și al actelor de complicitate la această infracțiune, ce fac obiectul judecății în cauza de față.

Autoritatea de lucru judecat atașată hotărârii definitive anterior menționate împiedică, prin urmare, repunerea în discuție a oricăror aspecte referitoare la caracterul fictiv al contractelor de consultanță și al pretinselor operațiuni efectuate în baza lor, reliefate de facturile datate 1 februarie 2006, respectiv 15 februarie 2006. În contextul statuărilor definitive ale instanțelor judecătorești, o nouă analiză detaliată a conținutului celor trei „studii” atribuite consultantului D., în scopul reafirmării fictivității prestațiilor atestate de aceste documente, este superfluă.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu se impune cenzurarea explicită a susținerilor apelantului A. referitoare la realitatea studiilor întocmite în baza contractelor de consultanță nr. z, nr. x și nr. y, datate 28 decembrie 2005.

Relevante pentru clarificarea gradului de participație a inculpatului la comiterea faptei deduse judecății sunt alte două împrejurări, și anume: aspectul obiectiv al implicării directe a apelantului în întocmirea/semnarea celor trei analize și aspectul subiectiv al cunoașterii caracterului fictiv al acestora, precum și a finalității punerii lor la dispoziția celor doi autori ai infracțiunii de evaziune fiscală.

Sub aspectul cu caracter obiectiv anterior menționat, Înalta Curte constată că apelantul-inculpat A. nu a contestat implicarea sa directă, alături de K., U. și M., în activitatea de întocmire a celor trei „Analize”, după cum nu a negat nici faptul semnării, ca reprezentant al D., a celor trei contracte de consultanță în discuție. Aceste demersuri ale inculpatului au facilitat în mod direct actele ulterioare de evidențiere, în contabilitatea pretinșilor beneficiari – S.C E. și S.C G. -, a unor cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale și reprezintă baza factuală a acuzației de complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală dedusă judecății.

Împrejurarea că, distinct de contribuția sa la întocmirea documentelor detaliate supra, inculpatul nu a fost și semnatarul facturilor emise de D. în baza celor trei contracte de consultanță, nu are relevanță asupra semnificației penale a activității sale anterior descrise. Aceasta deoarece acțiunile efective ale inculpatului se circumscriu, din punct de vedere obiectiv, unui ajutor la comiterea infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, indiferent de măsura în care acest demers s-a conjugat și cu sprijinul altor complici la comiterea aceleiași infracțiuni.

Sub aspectul subiectiv al acuzației de complicitate la evaziune fiscală, Înalta Curte constată că poziția inculpatului a fost aceea de a nega că ar fi cunoscut scopul real al încheierii contractelor de consultanță ori al analizelor puse la dispoziția SC E. și SC G., încercând acreditarea ideii responsabilității exclusive, sub acest aspect, a numitului S. (persoană decedată).

Contrar acestor susțineri, instanța de apel apreciază, similar Curții de Apel, că modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, împrejurările în care au fost perfectate cele trei contracte de consultanță și au fost întocmite analizele realizate în baza acestora, precum și modalitatea de valorificare ulterioară a acestor documente demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul a cunoscut cu certitudine că, prin activitatea desfășurată, înlesnea reprezentanților celor două societăți beneficiare diminuarea profitului brut prin decontarea contravalorii unor servicii neprestate și, prin aceasta, a impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

Astfel, la data de 28 decembrie 2005, ca reprezentat legal al D. – societate cu sediul în statul Delaware, Statele Unite ale Americii, care nu avea ca obiect de activitate piața asigurărilor, inculpatul a încheiat trei contracte cvasi identice de servicii de consultanță intitulate „Contract Servicii Consultanță – Analiză în vederea pregătirii strategiei de identificare și curtare a clienților pentru încheierea de contracte de asigurare de viață și alte tipuri de asigurări”, prin care, în numele consultantului, se obliga față de societățile beneficiare SC E. SRL, reprezentată de inculpata F. (contractul nr. z din 28 decembrie 2005), și SC G. SA, reprezentată de O. (contractele nr. x din 28 decembrie 2005 și nr. y din 28 decembrie 2005), să furnizeze servicii cu scopul de a pregăti o strategie pentru identificarea și curtarea de clienți pentru încheierea de contracte de asigurări de viață sau alte tipuri de asigurări și în același timp, identificarea de oferte avantajoase existente pe piața asigurărilor și anume: analiza juridică și legislativă legată de activitatea de asigurări pe piața românească, o analiză de ansamblu a pieței de asigurări din România, analiza tehnică, de marketing, financiară, a resurselor privind cererea și oferta, elaborarea strategiei de contractare a asigurărilor în funcție de categoriile de vârstă ale asiguraților și condițiile ce trebuie îndeplinite conform legislației în vigoare, dezvoltarea detaliată a planului de acțiune în vederea selecției de cereri și oferte a contractării conform strategiei de contractare a clientului, având în vedere categoria de vârstă a asiguraților ce vizează persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani incluzând și copii descendenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani (în primele 2 contracte), respectiv cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani incluzând și copii minori ai asiguraților cu vârste de minim 1 an (în ultimul contract).

Deși unicul element de diferențiere a serviciului la care se obliga consultantul consta în categoria de vârstă a asiguraților vizați de strategia ce constituia obiectului convențiilor, prețul acestuia diferă semnificativ în cele trei contracte, fiind stabilit la cuantumul de aproximativ la 1.100.000 dolari SUA (în primul contract), 1.550.000 dolari SUA (al doilea contract) și, respectiv, 2.350.000 dolari SUA (ultimul contract), diferențe just subliniate și în sentința apelată.

Într-un interval foarte scurt de timp (mai puțin de 3 săptămâni), în executarea contractelor de consultanță au fost întocmite trei studii intitulate „Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005”, datate: ianuarie 2016 pentru beneficiarul SC E. SRL (contract nr. z din 28 decembrie 2005), respectiv 16 ianuarie 2016 și 18 ianuarie 2016 pentru beneficiarul SC G. SA (contractele nr. x din 28 decembrie 2005 și nr. y din 28 decembrie 2005). Acestea au același conținut, aceeași organizare pe capitole și același cuprins, singurele elemente de diferențiere fiind denumirea beneficiarului, numărul de contract și data întocmirii.

Toate cele trei studii întocmite în numele D. au fost semnate de inculpatul A., sub titulatura de coordonator proiect, și de M. și K., în calitate de consilieri consultanți (în cazul celor care au ca beneficiar SC G. SA), respectiv de avocat A. și de economiștii U. și K. (în cazul celui destinat SC E. SRL).

În baza acestor studii, în numele D. P. LTD, au fost emise facturile nr. x din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA. (reprezentând servicii conform contractului nr. z către SC E. SRL), nr. y din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA (reprezentând servicii conform contractului nr. x) și nr. y din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA (reprezentând servicii conform contractului nr. y către SC G. SA), documente financiar contabile prin care, practic, s-a facturat prețul integral al contractelor de consultanță.

Deși nu a semnat facturile în discuție – aspect stabilit prin raportul de expertiză criminalistică nr. x din 4 martie 2016 realizat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București – inculpatul a avut cunoștință de existența acestora, fiind persoana care, în numele D., le-a raportat instituțiilor abilitate, astfel cum susține în declarația dată la 5 noiembrie 2010.

Folosind studiul întocmit de inculpat ca document justificativ al serviciilor așa-zis prestate de D., în baza contractului de consultanță încheiat la 28 decembrie 2005, administratorul SC E. SRL, F., a înregistrat în contabilitatea firmei, în luna decembrie 2006, în contul de cheltuieli 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți”, factura nr. yy din 1 februarie 2006, în sumă de 1.022.390 dolari SUA (echivalent al sumei de 3.050.712 RON, calculată la cursul de 2,9839 RON/dolari SUA), reprezentând servicii conform contractului nr. z. Conform concluziilor raportului de constatare întocmit de specialiștii Direcției Naționale Anticorupție (dosar nr. x/P/2006 al D.N.A.), această înregistrare a avut ca efect diminuarea profitului brut al societății aferent anului 2006, și, implicit, a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, cu suma de 488.114 RON.

În aceleași condiții, administratorul SC G. SA, H., a înregistrat în contabilitatea firmei, în luna decembrie 2006, în contul de cheltuieli 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți” în corespondență cu contul 462.3 „Furnizori bun, servicii”, factura nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 1.511.930 dolari SUA (echivalent al sumei de 4.480.000 RON, calculată la cursul de 2,9839 RON/dolari SUA), reprezentând servicii conform contractului nr. x, și factura nr. x din 15 februarie 2006, în sumă de 2.338.186 dolari SUA (echivalent al sumei de 6.928.281 RON, calculată la cursul de 2,9839 RON/dolari SUA), reprezentând servicii conform contractului nr. y.

Potrivit aceluiași raport de constatare, înregistrările susmenționate au avut ca efect diminuarea, cu suma de 11.408.281 RON, a profitului brut al societății aferent anului 2006, și, implicit, a impozitului pe profit cu suma de 1.825.325 RON.

În contextul prezentat, se constată că întocmirea și încheierea de către inculpat a unor contracte de consultanță având ca obiect dezvoltarea unei strategii de succes într-o sferă de activitate total străină consultantului, la prețuri supraevaluate, urmată de întocmirea unor studii care nu acoperă obiectul convențiilor și care constituie, în mare, copia unui studiu oficial publicat ulterior de o autoritate în domeniu, dar în baza cărora consultantul a facturat prețul integral al serviciilor contractante, înlesnind astfel societăților beneficiare deducerea acestuia din profitul brut, cu consecința diminuării profitului impozabil, denotă cunoașterea de către acesta, ab initio, nu doar a caracterului fictiv al acestora, ci și a scopului real al contractelor.

Apărarea inculpatului privind caracterul studiilor întocmite – de acte de executare parțială a contractelor – în schimbul cărora trebuie să primească doar suma de 5.000 dolari SUA, este contrazisă atât de conținutul contractelor (în cuprinsul cărora același inculpat nu a inserat clauze privind termenele de execuție și tarifele defalcate pe fiecare serviciu în parte), cât și de faptul că, subsecvent întocmirii studiilor, în executarea contractelor nu au mai fost realizate alte activități.

În același sens, este relevant că, ulterior, ca reprezentant al D., inculpatul a încheiat un contract prin care cumpăra de la SC E. SRL un număr de 171.335 acțiuni deținute la Banca Internațională a Religiilor, aflată la momentul respectiv în faliment, plata prețului supraevaluat de 1.100.000 dolari SUA (de 30 de ori mai mare decât valoarea reală a acțiunilor) urmând a se face prin compensare cu prețul echivalent al serviciilor prestate vânzătoarei în baza contractului de consultanță încheiat la data de 28 decembrie 2005, aspect evidențiat de declarațiile martorei F., care se coroborează cu mențiunile cuprinse în art. 3 din contractul de garanție reală imobiliară (anexă la contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat), depus în fața instanței de apel. Rezultă, așadar, cu certitudine că inculpatul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni în considerarea aparentului caracter cert, lichid și exigibil al prețului serviciilor pretins prestate în baza contractului de consultanță, urmărind ca, în acest fel, să justifice înregistrarea acestuia în contabilitatea SC E. SRL.

În fine, împrejurarea că inculpatul A. nu ar fi beneficiat în mod direct de vreun avantaj ca urmare a încheierii celor trei contracte de consultanță reprezintă o împrejurare lipsită de semnificație pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală în forma complicității.

Pe de o parte, dispozițiile art. 48 C. pen. (art. 26 C. pen. din 1969) nu condiționează incidența acestei forme de participație secundară de obținerea unui beneficiu direct de către complice.

Pe de altă parte, natura reală a relațiilor existente între inculpatul A., pe de o parte, și reprezentanții SC E. SRL ori SC G. SA, pe de altă parte, apare cu totul diferită de cea alegată de inculpat în prezenta cauză. Astfel, deși apelantul a susținut, cu ocazia ascultării sale în fond, că ar fi avut relații tangențiale cu F. și O. (cunoscându-i la manifestări cu caracter politic), acționând, preponderent la indicațiile lui S., înscrisurile aflate la dosarul cauzei relevă, dimpotrivă, o implicare consecventă și de durată a inculpatului în activitatea SC E.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare părți sociale din 1 noiembrie 2005 încheiat între W. – asociat unic al Q. SRL și SC E. SRL – administrator O. prin împuternicit A., actul adițional la acest contract din data de 5 decembrie 2005, semnat pentru SC E. SRL de aceleași persoane, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. y din 21 octombrie 2005 încheiat între AA. SA și SC E. SRL – administrator O. prin împuternicit A., actul adițional la acest contract din data de 22 octombrie 2005, semnat pentru SC E. SRL de aceleași persoane, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. x din 23 noiembrie 2005 încheiat între AA. SA și SC E. SRL – administrator O. prin împuternicit A. (înscrisuri aflate la dosar u.p nr. x/P/2006) reprezintă probe ale plasării constante a inculpatului în apropierea reprezentanților SC E. SRL, în chiar perioada încheierii contractelor de consultanță în litigiu și, implicit, ale cunoașterii unor detalii legate de structura ori activitatea reală a societății presupus beneficiare.

Chiar dacă aceste elemente probatorii nu au aptitudinea de a demonstra existența unor beneficii directe obținute de apelantul-inculpat ca urmare a activităților ilicite deduse judecății, ele probează însă că demersurile inculpatului A. și ale reprezentanților societății menționate au fost conivente și repetate, nicidecum întâmplătoare și izolate.

De asemenea, legăturile existente între reprezentanții SC E. și SC G. și scopul ilicit comun urmărit de aceștia în contextul faptic mai larg reținut prin Sentința penală nr. 432 din 21 mai 2014 a Tribunalului București, secția I penală, demonstrează că, și în relația cu cea din urmă societate, inculpatul A. a acționat în considerarea unei finalități similare celei urmărite în raporturile cu SC E., respectiv sprijinirea reprezentanților societăților în demersul de diminuare frauduloasă a bazei impozabile, prin înscrierea în documentele financiar-contabile a unor operațiuni care nu aveau la bază operațiuni reale.

În consecință, este demonstrat că atitudinea subiectivă a apelantului-inculpat a fost specifică intenției, acesta cunoscând că, prin încheierea contractelor de consultanță și depunerea studiilor întocmite, înlesnea reprezentanților legali ai SC E. SRL și SC G. SA reducerea frauduloasă a bazei impozabile, fiind realizate elementele de tipicitate ale evaziunii fiscale, în forma de participație a complicității.

Încadrarea juridică dată faptei este, de asemenea, legală și nu se justifică cenzurarea, din oficiu, a hotărârii apelate sub acest aspect.

Ca urmare, criticile formulate de inculpat cu titlu principal sunt neîntemeiate, același caracter având și cele vizând soluția dată laturii civile a cauzei, invocate în argumentarea solicitării subsidiare de reindividualizare judiciară a pedepselor, care va fi analizată odată cu cererea similară a parchetului.

În acest sens, se constată că, prin săvârșirea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a celor două acte de complicitate la evaziune fiscală prezentate anterior, inculpatul A. a ajutat la producerea, în bugetul statului, a unui prejudiciu total de 2.313.439 RON, conform legii civile, acesta fiind ținut a răspunde, în solidar cu fiecare dintre autorii infracțiunii și în limitele prejudiciului efectiv produs prin fiecare infracțiune, pentru acoperirea acestuia.

Angajarea răspunderii civile a autorilor infracțiunilor de evaziune fiscală pentru acoperirea prejudiciilor produse prin faptele lor, într-o cauză separată, printr-o hotărâre definitivă, nu exonerează participantul secundar, judecat ulterior pentru complicitate la ambele fapte, de angajarea răspunderii sale civile pentru același prejudiciu.

În consecință, soluția dată laturii civile a cauzei, de obligare a inculpatului A. la plata prejudiciului total cauzat prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală la care a participat în calitate de complice, este temeinică și legală, părții civile recunoscându-i-se astfel, prin două titluri diferite, dreptul de a-și recupera daunele materiale de la participanți, în mod evident, numai în limita prejudiciului efectiv produs de fiecare dintre ei.

O astfel de soluție constituie o justă aplicare a principiului răspunderii civile solidare a participanților răspunzători de producerea unui prejudiciu, care își are temeiul legal în dispozițiile art. 1382 C. civ. (art. 1003 din vechiul C. civ.).

Instituind obligația fiecărui participant de a repara întreg prejudiciul produs, solidaritatea pasivă constituie o veritabilă garanție a recuperării de către partea civilă a daunelor suferite ca urmare a infracțiunilor comise, care naște în persoana participantului care acoperă prejudiciul dreptul de regres asupra a ceea ce depășește partea pentru care este ținut responsabil.

III. Criticile parchetului.

Critica de netemeinicie vizează greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului în fond, ca urmare a reținerii netemeinice a circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea acestuia.

Critica este neîntemeiată.

Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege ori lăsate la aprecierea instanței, care sunt apte să diminueze în asemenea măsură gravitatea faptei, în ansamblul ei, sau să-l caracterizeze de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret ar satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Evaluând, în aceste coordonate, critica parchetului, Înalta Curte reține că împrejurările vizând contribuția concretă a inculpatului la derularea activității infracționale, respectiv opțiunea acestuia de a nu se folosi de calitatea de secretar de stat pentru a obține vreun avantaj patrimonial, nu pot avea, într-adevăr, în contextul particular al speței, valoare circumstanțială atenuantă. Aceste împrejurări nu pot fi evaluate izolat de celelalte circumstanțe obiective ale cauzei, detaliate în considerentele ce preced, astfel că nu justifică eo ipso eventuala reducere a pedepsei sub minimul special.

În schimb, Înalta Curte reține durata suficient de îndelungată de timp scursă de la momentul săvârșirii faptelor și până la soluționarea definitivă a cauzei (8 ani în cazul infracțiunii de fals în declarații, respectiv 11 ani, în cazul complicității la evaziune fiscală), precum și imperativul asigurării unui just echilibru între sancțiunea aplicată autorilor infracțiunii, pe de o parte, și cea aplicată complicelui, pe de altă parte, împrejurări care justifică în mod rezonabil stabilirea unor pedepse inferioare limitei minime legale. Din perspectiva acestor considerente, determinarea duratei pedepselor la nivelul stabilit de către instanța de fond este temeinică, elementele anterior descrise având valențele circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969.

În schimb, solicitarea subsidiară a inculpatului A. de reindividualizare a pedepsei este neîntemeiată.

Datele personale favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, nivelul ridicat de instrucție și statutul socio-profesional, au fost just valorificate de către instanța de fond în procesul de individualizare judiciară, reflectându-se în cuantumul scăzut al pedepselor aplicate acestuia, în pofida contextului particular al cauzei, caracterizat prin gravitatea faptelor, urmările produse prin săvârșirea acestora și conduita procesuală a inculpatului. În plus, luând în considerare și urmările faptelor comise, concretizate, în cazul evaziunii fiscale, în producerea unui prejudiciu semnificativ bugetului de stat, circumstanțele personale evocate nu au o semnificație atenuantă substanțială, pentru a justifica reducerea suplimentară a duratei pedepsei, astfel cum solicită apărarea.

Aceleași elemente legitimează concluzia că executarea pedepsei în regim de detenție reprezintă unica modalitate de atingere a scopului preventiv-educativ al sancțiunii, eventuala suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, astfel cum a solicitat apelantul-inculpat, neoferind garanții suficiente că o atare finalitate ar putea fi atinsă prin simpla supraveghere a conduitei inculpatului, pe un termen determinat.

În fine, Înalta Curte notează că apelanții nu au invocat, iar instanța nu a constatat din oficiu, elemente de nelegalitate a tratamentului sancționator aplicat în speță, atât din perspectiva identificării legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., cât și a aplicării pedepselor principale, accesorii ori complementare în conformitate cu legea identificată ca fiind aptă a asigura un tratament mai blând, în cazul concret dedus judecății.

Critica de nelegalitate a procurorului vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 404 alin. (4) raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., acuzarea susținând că instanța de fond trebuia să dispună și anularea celor trei contracte de consultanță întocmite de inculpat și a facturilor fiscale emise în baza acestora.

Critica este întemeiată, dar pentru alte argumente decât cele prezentate de acuzare.

Conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Desființarea totală sau parțială a unui înscris, reglementată de art. 25 alin. (3) C. proc. pen. reprezintă o modalitate fie de reparare în natură a prejudiciului cauzat prin infracțiuni de rezultat (când desființarea unui înscris constituie o măsură de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii), fie de înlăturare a stării de pericol ce ar deriva din menținerea în circuitul civil a unor înscrisuri necorespunzătoare adevărului, caracteristică infracțiunilor de fals.

În cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, prin ipoteză, repararea prejudiciului se realizează prin echivalent, respectiv prin plata unei sume de bani corespunzătoare prejudiciului cauzat bugetului de stat, și nu “în natură”, prin modalitatea desființării de înscrisuri, chiar dacă unele dintre aceste acte au fost utilizate de autori în vederea denaturării conținutului evidențelor contabile. Aceasta deoarece, concretizându-se în absența unei sume de bani de la bugetul de stat, prejudiciul cauzat prin evaziune este susceptibil a fi reparat numai prin plata sumei echivalente, desființarea de înscrisuri fiind inaptă a produce un atare efect.

Din această perspectivă, desființarea atât a celor trei contracte de consultanță indicate de procuror în apel, cât și a celor trei analize menționate în sentință, nu se circumscrie specificului și finalității modalității de reparare în natură prevăzută de art. 25 alin. (3) teza finală C. proc. pen., impunându-se modificarea hotărârii apelate sub acest aspect. Totodată, în condițiile în care obiectul judecății nu a inclus, în cauza de față, eventuale acuzații de falsificare a acestor înscrisuri, nu se justifică desființarea lor nici prin raportare la teza I a normei de procedură evocate.

În schimb textul de lege instituie obligația instanței învestite cu judecarea cauzei de față de a dispune desființarea celor două declarații de interese necorespunzătoare adevărului – obiect material al infracțiunii de fals în declarații pentru care a fost condamnat inculpatul A.

În consecință, apreciind întemeiate criticile formulate de procuror numai în limitele anterior precizate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 124/F din 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, va desființa, în parte, sentința penală atacată, iar în rejudecare:

Va înlătura dispoziția privind anularea următoarelor înscrisuri: „Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:x”, „Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:y” „Analiza privind activitatea de asigurări și evoluția pieței de asigurări în România în anul 2005, contract no:z” (în original, anexele atașate d.u.p.).

În baza art. 404 alin. (4) rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., va dispune desființarea declarațiilor de interese din 26 iunie 2009 și 1 octombrie 2009 întocmite de inculpatul A.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Totodată, constatând neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de acesta împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, dispunând, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea apelantului-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., plata onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în cuantum de 100 RON, din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Fals în declarații. Declarații de interese. Desființare totală (NCP, NCPP, VCC, L. nr. 161/2003, L. nr. 144/2007) was last modified: februarie 12th, 2019 by Redacția ProLege
45 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter