Facultatea de Drept, Universitatea din București. American and Transnational Law – University of Dayton Webinar Series

11 oct. 2021
Vizualizari: 267

Potrivit unui comunicat transmis, Facultatea de Drept a Universității din București, în colaborare cu Facultatea de Drept a Universității din Dayton, a lansat invitația de participare, începând cu data de 13 octombrie 2021, la o serie de cinci webinare dedicate unor probleme actuale de drept american, drept internațional și transnațional.

Astfel, această activitate marchează începerea colaborării dintre cele două instituții, concretizată, în principal, în posibilitatea înscrierii studenților masteranzi și absolvenților programelor de master ale Facultății de Drept a Universității din București, în condițiile prevăzute în acordul de cooperare, la programul de master (LLM.) online al Universității din Dayton, American and Transnational Law.

Introducing the UB-UD Online LL.M. Collaboration este primul webinar din serie, dedicat, în principal, prezentării programului LLM. online al Facultății de Drept a Universității din Dayton, se va desfășura în data de 13 octombrie 2021, începând cu ora 20:30, având ca invitat pe dna. Margaret Ioannides, Directorul Programelor online al Universității din Dayton.

Acesta poate fi urmărit accesând linkul sau în streaming, aici.

Următoarele webinare se vor desfășura confrom calendarului pe care îl regăsiți mai jos:

1. University of Dayton Webinar Series II: 25 octombrie 2021, 20:30-22:00: Insights into the US Legal System;

2. University of Dayton Webinar Series III: 3 noiembrie 2021, 20:30-22:00: Transnational Lawyers in a Globalized World;

3. University of Dayton Webinar Series IV: 10 noiembrie 2021, 20:30-22:00: Current Issues in US Constitutional Law;

4. University of Dayton Webinar Series V: 17 noiembrie 2021, 20:30-22:00: The Future of Law is Now.

Totodată, posesorii unei adrese instituționale a Facultății de Drept a Universității din București sunt rugați să exprime intenția de participare prin completarea acestui formular.

 

Facultatea de Drept, Universitatea din București. American and Transnational Law – University of Dayton Webinar Series was last modified: octombrie 11th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: