Facilități fiscale
Ordonanța de urgență nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (M. Of. nr. 905/6 septembrie 2024)
Intrare în vigoare: 6 septembrie 2024
Prin această ordonanță se aprobă, printre altele, măsuri de anulare parțială a unor creanțe fiscale restante la 31 august 2024, anularea accesoriilor aferente creanțelor fiscale restante la 31 august 2024, dacă creanțele fiscale sunt achitate până la 25 noiembrie 2024. De asemenea, se prevede acordarea unei bonificații de 3%, în anul 2025, contribuabililor pentru achitarea la termen a impozitului pe profit (inclusiv impozitul minim), respectiv a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
1. Acordarea bonificației de 3%. Bonificația se acordă din oficiu, plătitorilor de impozit pe profit/impozit pe veniturile
microîntreprinderilor, după expirarea termenului de depunere a declarației privind impozitul pe profit, respectiv a declarației privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, pentru anul 2024 (de regulă, 25 iunie 2025 cu excepția contribuabililor cu an fiscal modificat).
Condițiile pentru acordarea bonificației sunt următoarele:
a) au fost depuse toate declarațiile conform vectorului fiscal;
b) impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a fost achitat integral și la termen în anul fiscal 2024;
c) contribuabilul nu înregistrează alte obligații fiscale restante.
Bonificația calculată de organele fiscale nu se restituie; aceasta se compensează cu obligațiile fiscale ale
contribuabilului.
2. Anularea accesoriilor pentru obligațiile fiscale (principale) restante la data de 31 august 2024. Începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe (6 septembrie 2024) se instituie un mecanism de anulare a accesoriilor pentru obligații fiscale restante la data de 31 august 2024, administrate de organul fiscal central (ANAF).
Toate categoriile de debitori (persoane fizice și juridice) pot beneficia de această facilitate fiscală, la cerere.
Nu sunt considerate obligații fiscale restante:
• obligațiile bugetare pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată la data de 31 august 2024;
• obligațiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată la 31 august 2024.
Debitorii pot renunța la efectele suspendării pentru a beneficia de facilități fiscale.
Condițiile pentru acordarea facilității:
a) obligațiile fiscale principale restante la 31 august 2024 au fost stinse, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024;
b) au fost stinse obligațiile fiscale (principale și accesorii, cu termen de plată între 1 septembrie și data depunerii cererii de anulare), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
c) au fost depuse toate declarațiile conform vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
d) cererea de anulare se depune nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii.
Aceste prevederi se aplică corespunzător:
• în cazul obligațiilor fiscale suplimentare, aferente perioadelor anterioare datei de 31 august 2024, stabilite prin depunerea de către debitor a unor declarații rectificative, în perioada 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024.
• în cazul obligațiilor fiscale principale, cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024, care au fost stinse până la această dată.
Nu se acordă facilitățile fiscale din ordonanță pentru accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului UE.
3. Anularea accesoriilor pentru controale fiscale în derulare. În cazul obligațiilor fiscale principale, cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024, individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la 6 septembrie 2024, anularea accesoriilor este condiționată de plata diferențelor de obligații fiscale principale până la termenul de plată. În cazul unor acțiuni de control inițiate după 6 septembrie 2024, vor fi luate în considerare declarațiile
rectificative depuse în termen de 20 de zile de la data de 6 septembrie 2024 (până la 26 septembrie 2024).
Cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.
4. Procedura. Debitorii care intenționează să beneficieze de facilitățile fiscale pot notifica organul fiscal până cel târziu la data depunerii cererii (nu mai târziu de 25 noiembrie 2024). În urma notificării, se emite certificatul de atestare fiscală, în termen de 5 zile de la depunerea notificării, și se amână executarea silită a accesoriilor.
Procedura de aplicare se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor, la propunerea președintelui ANAF, în termen de
15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței (până la 21 septembrie 2024).
5. Anularea accesoriilor pentru obligațiile fiscale principale datorate bugetelor locale. Prevederile ordonanței se aplică
opțional de către unitățile administrativ-teritoriale, prin hotărâre a consiliului local.
6. Anularea accesoriilor pentru obligațiile fiscale principale datorate altor instituții. În acest caz, cererea de anulare a
accesoriilor se depune și se soluționează de către instituția care administrează aceste obligații.
7. Anulare obligații fiscale principale persoane fizice. Pentru persoanele fizice care înregistrează obligații fiscale restante la 31 august 2024 beneficiază de următoarele facilități:
a) pentru sume de până la 5.000 lei:
• anularea a 50% din obligațiile principale restante, dacă se achită diferența de 50% până la data depunerii cererii (nu mai târziu de 25 noiembrie 2024);
și
• anularea accesoriilor aferente acestor obligații.
b) pentru sume de peste 5.000 lei:
• anularea a 25% din obligațiile principale restante, dacă se achită diferența de 75% până la data depunerii cererii (nu mai târziu de 25 noiembrie 2024);
și
• anularea accesoriilor aferente acestor obligații.