Facilități fiscale

22 mai 2020
Vizualizari: 852

Legea nr. 62/2020 privind aplicarea unor facilități de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgență (M. Of. nr. 425/ 21 mai 2020)

Intrare în vigoare: 24 mai 2020

Prin această lege se acordă facilități locatarilor și locatorilor după cum urmează:

A. Locatorii:

A1). Persoanele fizice, care reduc chiria cu minim 30% față de valoarea aferentă lunii februarie 2020, stabilită prin contractele de închiriere, subînchiriere sau uzufruct beneficiază de următoarele facilități:

a) Veniturile din cedarea folosinței bunurilor imobile sunt neimpozabile, pe perioada pentru care s-a negociat scăderea chiriei, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020;

b) Contravaloarea chiriei reduse (cu minim 30%) nu intră în plafonul anual pentru calculul contribuției de asigurări de sănătate (CASS).

Aceste facilități se aplică și persoanelor fizice care au avut mai mult de 5 contracte de închiriere în anul 2019 și care în anul 2020 se încadrează în categoria activităților independente.

A2). Plătitorii de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile microîntreprinderilor – care reduc chiria cu minim 20% față de valoarea aferentă lunii februarie 2020, includ în veniturile impozabile doar 80% din contravaloarea chiriei reduse.

Această facilitate este valabilă pe perioada pentru care s-a negociat scăderea chiriei, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

B. Locatarii

Locatarii (chiriașii):

a) operatori economici, profesii liberale și alte entități juridice de drept privat care, pe perioada stării de urgență și-au întrerupt activitatea sau ale căror venituri/încasări sau redus cu cel puțin 15% în luna martie 2020, față de media ultimului an calendaristic;

b) persoane fizice afectate economic direct sau indirect, pe perioada stării de urgență, pot beneficia de amânarea la plată a chiriei pentru imobilele utilizate ca sedii, puncte de lucru sau locuințe, fără dobânzi sau penalități (prin încheierea unui act adițional).

Plata chiriilor, către locatori, va fi efectuată de organul fiscal teritorial competent la cererea locatarilor. Sumele achitate de organul fiscal se restituie în rate egale până la data de 31 decembrie 2020.

În plus, pentru a beneficia de aceste facilități sunt prevăzute două condiții cumulative:

a) chiria lunară din actul adițional să nu depășească pe cea din luna februarie 2020; și

b) valoarea chiriei din actul adițional este de maxim 10.000 lei/locație pentru operatori economici și 2.000 lei/locație pentru persoane fizice.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Aceste facilități se aplică pe durata stării de urgență și pentru luna următoare încetării stării de urgență (16 martie – 30 iunie 2020).

Proceduri de aplicare

În termen de 15 zile de la publicarea legii (până pe 5 iunie 2020) ministerele de resort vor elabora proceduri de punere în aplicare.

Facilități fiscale was last modified: mai 22nd, 2020 by Emilian Duca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autori:

Emilian Duca

Emilian Duca

Este doctor în economie și are studii juridice, este consultant fiscal, membru al Camerei Consultanților fiscali din România. Cu aproape 20 de ani de experientă în consultanță fiscală și de afaceri, atât în sectorul public cât și în companii private, participă frecvent ca lector la conferințe și seminarii pe teme economice și de fiscalitate, precum și la emisiuni TV pe teme economice.
A mai scris:
Alina Duca

Alina Duca

Are pregătire universitară economică și juridică. Are experiență semnificativă în domeniul economic, al legislației vamale, fiscale și contabile.
A mai scris: