Expropriere. Refacerea raportului de expertiză. Despăgubiri. Recurs (NCPC)

29 iun. 2017
Vizualizari: 4550
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 604/2017

NCPC: art. 134, art. 156, art. 305, art. 305, art. 312 alin. (3); Legea nr. 255/2010: art. 20; Legea nr. 33/1994: art. 26

Primul termen de judecată acordat în calea de atac a apelului a fost 28 mai 2014, când constatând lipsa părților, instanța a apreciat că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu apelantul pârât, prin restituirea citației cu mențiunea: „mutat de la adresă”, astfel încât nu a avut posibilitatea luării la cunoștință despre termen și despre obligația de a motiva apelul. De asemenea, la acel termen, în temeiul art. 156 C. proc. civ., instanța a admis cererea de amânare formulată de intimații reclamanți pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale a apărătorului ales, cerere depusă prin fax la dosarul cauzei.

Pentru aceste motive, instanța a acordat un nou termen la data de 23 iunie 2014, pentru când a dispus refacerea procedurii de citare cu apelantul pârât, cu mențiunea de a motiva apelul.

Art. 134 C. proc. civ. definește prima zi de înfățișare ca fiind termenul la care părțile legal citate pot pune concluzii.

Prin urmare, pentru a exista acest moment procedural se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții: părțile să fie legal citate și să poată pune concluzii.

În speță, la termenul de judecată din 28 mai 2014, apelantul pârât nu a fost legal citat, ca urmare a încetării contractului de asistență juridică încheiat cu S.C.A. J., și totodată, s-a încuviințat cererea intimaților reclamanți de amânare pentru lipsă de apărare în temeiul art. 156 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut în încheierea de ședință.

De aceea, la termenul de judecată din data de 1 octombrie 2014, instanța de apel a constatat în mod judicios că primul termen de judecată din data de 28 mai 2014 nu a fost prima zi de înfățișare în cauză, termenul la care au fost îndeplinite condițiile art. 134 C. proc. civ., fiind cel din 23 iunie 2014.

A mai reținut instanța că motivele de apel au fost înregistrate la dosar la data de 20 iunie 2014, fiind comunicate părților la o dată anterioară termenului din 23 iunie 2014, ce poate fi apreciat, astfel, ca fiind prima zi de înfățișare în apel.

Fără a mai relua chestiuni lămurite cu ocazia analizei primei critici de recurs, privitoare la legitimarea procesuală și calitatea de reprezentant a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor, prin mandatar D. SA, Înalta Curte, având în vedere toate considerentele expuse în precedent, constată că în mod corect instanța de apel a respins excepția decăderii apelantului pârât din dreptul de a motiva apelul.

Pe de altă parte, Înalta Curte arată că, dacă la primul termen de judecată intimații reclamanți au solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale a apărătorului ales, în temeiul art. 156 C. proc. civ., cerere depusă prin fax la dosarul cauzei, aceștia nu mai pot pretinde că este tardivă motivarea apelului făcută înaintea termenului imediat următor, căci ei au provocat această amânare, astfel încât, constatând și lipsa de procedură, în mod corect a soluționat instanța de apel această chestiune legală, a calificării primei zi de înfățișare în cauză.

Prin criticile formulate pe fondul cauzei, recurenții reclamanți invocă mai întâi o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente, în ceea ce privește determinarea regimului juridic al terenului expropriat, respectiv nerespectarea categoriei de folosință a acestui bun imobil, aspect care a condus la aprecierea eronată de către instanța de apel asupra despăgubirilor cuvenite recurenților reclamanți.

Sub acest aspect, curtea de apel având în vedere o serie de argumente, a considerat că terenul expropriat este situat în extravilanul localității Agigea.

În acest sens, Înalta Curte reține că expropriatorul a încadrat terenul în litigiu ca fiind intravilan prin H.G. nr. 177 din 23.02.2011 pentru completarea H.G. nr. 413/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării „Varianta de ocolire a municipiului Constanța”, publicată în M. Of. nr. 168/09.03.2011.

În cuprinsul Anexei cu Lista imobilelor situate pe coridorul de expropriere al lucrării se stabilește, la poziția 63, că parcela A432/15/2 aparținând proprietarilor A. și B. – suprafață de expropriat 18.182 m.p. reprezintă teren intravilan.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

A fost emisă decizia de expropriere nr. 532 din 5.05.2011 și, ulterior, Hotărârea nr. 66 din 30 septembrie 2011 a Comisiei de analiză a cererilor depuse de titularii de drepturi reale asupra imobilelor expropriate situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire a municipiului Constanța”, de pe lângă Consiliul Local Agigea, prin care, pentru parcela A432/15/2/2, cu nr. cad. 17820 și C.F. nr. 797 înainte de expropriere, actualmente C.F. nr. 108907, în suprafață de 18.182 m.p., teren situat în intravilanul localității Agigea, s-au acordat reclamanților despăgubiri în valoare de 309.356 lei.

Or, stabilirea de către expropriator (la momentul exproprierii) a regimului juridic al terenului litigios ca fiind intravilan reprezintă recunoașterea făcută de instituția competentă și abilitată în acest sens de lege, a dreptului persoanelor expropriate la o despăgubire determinată inclusiv în baza acestui criteriu definitoriu, respectiv categoria de folosință a imobilului expropriat.

Curtea de apel a invocat Ordinul nr. 13/N din 10.03.1999 privind aprobarea reglementarii tehnice „Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul-cadru al planului urbanistic general”, indicativ GP038/99, publicat în M. Of. nr. 187/30.04.1999, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, pentru elaborarea Planului Urbanistic General și Hotărârea Consiliului local Agigea nr. 151 din 3 iulie 2009 privind aprobarea P.U.G. preliminar.

Însă, nici Ordinul nr. 13/N/10.03.1999 și nici Hotărârea nr. 151 din 3 iulie 2009 nu pot prevala în raport cu H.G. nr. 177 din 23.02.2011, primele fiind acte normative de nivel inferior, emise de autorități publice locale.

Pe de altă parte, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 66 din 30 septembrie 2011, astfel cum o definește legea specială (art. 20 din Legea nr. 255/2010), nu poate fi contestată decât asupra acestui aspect, al cuantumului despăgubirii, nu și asupra celor stabilite prin hotărârea de guvern adoptată pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică.

Așadar, curtea de apel, urmare a unui raționament juridic defectuos a stabilit greșit că terenul expropriat este situat în extravilanul localității Agigea și, drept consecință a acestui fapt, a apreciat eronat asupra despăgubirilor ce se cuvin recurenților reclamanți raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Sub acest aspect, analizând ultima critică de recurs, Înalta Curte constată că este fondată.

Astfel, instanța de control judiciar constată că instanța de apel a validat opinia separată a expertului I. din primul raport de expertiză dispus și întocmit în apel, depus la dosar la data de 27.01.2015, în condițiile în care, cu privire la acest raport de expertiză, aceeași instanță, la termenul de judecată din data de 25 martie 2015, urmare admiterii obiecțiunilor formulate de intimații reclamanți, a invalidat lucrarea și a dispus refacerea raportului de expertiză în cauză.

De menționat este că, acest raport de expertiză a avut drept obiectiv, „stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză tehnică, cât și stabilirea prejudiciului creat prin exproprierea parțială la data întocmirii raportului de expertiză tehnică”, ci nu la momentul exproprierii așa cum era corect și cum s-a dispus ulterior.

După refacerea expertizei tehnice s-a întocmit și depus la dosar un nou raport, la data de 26 mai 2015, având ca obiectiv „stabilirea valorii de circulație a terenului expropriat la data efectuării transferului de proprietate 30.09.2011”, raport pe care instanța l-a validat prin respingerea obiecțiunilor formulate, la termenul din 29 iunie 2015. Acest raport de expertiză a avut în vedere doar valoarea de circulație a terenului expropriat, nu și prejudiciul creat proprietarilor prin exproprierea parțială a terenului, la momentul transferului dreptului de proprietate – 30.09.2011.

Validând, însă, opinia separată din primul raport de expertiză, a cărui refacere în totalitate s-a dispus pentru ca lucrarea (evaluarea) să se efectueze la data exproprierii, în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, și, având în vedere concluziile la care a ajuns expertul minoritar I., care nu sunt rezultatul unor date, raționamente precise și verificabile, ci al unei simple aprecieri din partea acestuia, instanța de apel a pronunțat o soluție greșită cu privire la despăgubirile ce se cuvin recurenților reclamanți.

Așa după cum se știe, criteriile în raport de care se stabilește despăgubirea sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii.

Modalitatea în care s-a făcut judecata în apel, atrage incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ., intimații reclamanți fiind vătămați în drepturile lor, prin neputința de a-și face apărări în privința problemei în raport de care instanța s-a pronunțat asupra fondului – opinia separată dintr-un raport de expertiză nelegal întocmit.

Validând o asemenea opinie, instanța de apel a încălcat legea, neținând cont de criteriile instituite de Legea nr. 33/1994 și Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ipoteza – când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În acest context, Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate cu privire la imobilul – teren expropriat situat în intravilanul localității Agigea, cu respectarea strictă a cerințelor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

Cum o asemenea probă nu se poate administra direct în recurs, față de dispozițiile art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea și hotărârea atacate și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel în vederea refacerii raportului de expertiză, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Sursa informației: www.scj.ro.

Expropriere. Refacerea raportului de expertiză. Despăgubiri. Recurs (NCPC) was last modified: iunie 29th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: