Expropriere. Calcularea cuantumului despăgubirilor (NCPC, Legea nr. 33/1994, O.G. nr. 43/1997)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 380/2017

NCPC: art. 129 alin. (4) și (6), art. 304 pct. 7, art. 312; Legea nr. 33/1994: art. 25, art. 26; O.G. nr. 43/1997: art. 37; art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO

Împotriva sentinței civile nr. 4081 din 5 decembrie 2013 a Tribunalului Iași, secția I civilă, a formulat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în calitate de reprezentant al expropriatorului Statul Român.

Prin motivele de apel formulate, astfel cum au fost ulterior precizate, pârâtul a invocat următoarele motive:

– suma de 14.000 lei stabilită în sarcina expropriatorului pentru o cale de acces pretinsă de reclamanți direct în șoseaua de centură este lipsită de temei legal, regimul juridic fiind cel stabilit de dispozițiile O.G. nr. 43/1997. Calea de acces a imobilelor expropriate în și din șoseaua de centură, nu se poate realiza discreționar după bunul plac a fiecărui proprietar de teren, ci trebuie respectate normele de construcție a drumurilor O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

– suma necesară realizării unei căi de acces în condițiile în care terenul are sau nu caracterul de loc înfundat, nu poate fi cuprinsă în textul art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pusă în sarcina expropriatorului.

Curtea de Apel Iași prin Decizia civilă nr. 98 din 11 martie 2015 a respins apelul formulat de Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Sentinței civile nr. 4081 din 5 decembrie 2013 a Tribunalului Iași, secția I civilă, pe care a păstrat-o.

În motivare s-a reținut că, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară imobiliară realizată de o comisie de experți stabilită în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994 care a stabilit valoarea de circulație a suprafeței de teren expropriate este de 2720 euro, iar valoarea prejudiciului adus reclamanților prin expropriere, respectiv cheltuielile necesare pentru efectuarea unei căi de acces la drumul construit pe terenul expropriat este de 14.000 lei.

Expertiza a mai statuat că în ce privește suma de 14.000 lei pentru realizarea unui drum de acces la terenul reclamanților este singura proprietate din zona expropriată pentru care nu s-a realizat accesul odată cu realizarea lucrărilor de la șanțurile de pe marginea drumului de centură, așa cum au fost realizate celelalte podețe de la proprietățile expropriate.

Susținerile apelantei cu privire la nelegalitatea acordării daunelor în valoare de 14.000 lei proprietarilor expropriați sunt netemeinice și nu pot fi avute în vedere cât timp despăgubirile reflectă valoarea de circulație a imobilului și acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere.

Împrejurarea că reclamanții au sau nu au acces pe o altă latură expropriată nu prezintă relevanță în raport de dispozițiile legale mai sus enunțate și aplicabile în cauză.

De altfel Legea nr. 33/1994 prin aplicarea dispozițiilor art. 26 în ce privește despăgubirea care se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului este în concordanță cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Decizia civilă nr. nr. 1569 din 11 iunie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale – DRDP Iași împotriva Deciziei nr. 98 din 11 martie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă. A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:

Recurentul critică decizia instanței de apel sub un singur aspect, respectiv în ce privește acordarea despăgubirilor pentru constituirea unei căi de acces către șoseaua de centură, susținând că reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească aceste despăgubiri întrucât, față de dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 43/1997, nu este posibilă constituirea unui astfel de drum.

Instanța de apel nu a analizat criticile din apel întemeiate pe aceste dispoziții legale și nu a stabilit în ce măsură este posibilă realizarea unei căi de acces de la terenul proprietatea reclamanților către șoseaua de centură.

În acest sens, instanța avea obligația de a stabili în ce măsură este legală constituirea acestei căi de acces, raportat la dispozițiile legale menționate, având în vedere și dacă reclamanții mai dețin o altă cale de acces către proprietatea lor.

Fără să arate argumentele pentru care a înlăturat critica din apelul pârâtului cu privire la acordarea prejudiciului pentru realizarea de către reclamanți a unei căi de acces către șoseaua de centură, decizia recurată este defectuoasă din punct de vedere procedural, lipsindu-i considerentele pe aspecte deduse judecății, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, s-a dispus ca instanța de trimitere să răspundă motivat criticilor din apel vizând acordarea de despăgubiri pentru realizarea unei căi de acces la drumul construit pe terenul expropriat, întemeiate pe dispozițiile O.G. 43/1997. Totodată, în stabilirea prejudiciului cauzat prin expropriere, s-a dispus ca instanța de trimitere să verifice dacă reclamanții mai dețin altă cale de acces, sens în care va administra orice probă pe care o va considera necesară.

În rejudecare, Curtea de Apel Iași a administrat proba cu înscrisuri și proba cu efectuarea unui supliment de expertiză pentru a se determina dacă intimații, ca urmare a exproprierii, au o cale de acces la drumul public, respectiv dacă au acces direct la drumul colector, ulterior fiind solicitate și lămuri experților în sensul de a preciza lungimea drumului colector și de a-l identifica prin puncte cadastrale, de a formula precizări în legătură cu drumul de acces ce apare pe schița Anexă 3.3, în sensul de a-l delimita, de a preciza lățimea acestuia, dacă este folosit în mod uzual de toți riveranii, respectiv de proprietarii terenurilor agricole pentru accesul la drumul public, de a verifica dacă în documentațiile topo-cadastrale pentru aceste terenuri, această porțiune de teren apare înregistrată ca și cale de acces și dacă se intersectează cu drumul colector.

Prin Decizia civilă nr. 738 din data de 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a respins apelul declarat de către pârât.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că instanța supremă, prin decizia de casare, a dispus ca în rejudecare instanța de apel să verifice în raport de dispozițiile art. 37 și O.G. nr. 43/1997 în ce măsură este legală și posibilă realizarea unei căi de acces.

Astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică efectuat în apel și necontestat de apelanți, terenul rămas în proprietatea reclamanților-intimați prezintă caracteristicile unui loc înfundat, în sensul că reclamanții, ca efect al exproprierii, nu au acces direct la drumul public și nici la drumul colector.

La solicitarea instanței, autoritatea locală, respectiv Primăria comunei Miroslava, a confirmat împrejurarea că reclamanții-intimați nu au acces la proprietatea lor, iar accesul pe care îl folosesc nu este materializat pe planul cadastral al comunei Miroslava și nu apare în inventarul comunei ca drum public.

Din același înscris rezultă că drumul colector necesar accesului reclamanților la drumul public și de la acesta către proprietatea lor, deși este prevăzut în planul urbanistic general al comunei Miroslava, nu este planificat să fie realizat.

Din probele administrate în cauză rezultă că, într-adevăr în raport de dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 43/1997 numai autoritățile locale sunt îndreptățite să realizeze drumuri colectoare, astfel că reclamanții nu-și pot constitui un acces propriu la drumul public.

Cu toate acestea, instanța a constatat că reclamanților li se cuvine suma de 14.000 lei stabilită de instanța de fond și contestată de apelantă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 480 C. civ., dreptul de proprietate este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și de a dispune de un bun, în limitele determinate de lege.

Acest drept implică atributele posesiei, folosinței și dispoziției.

În mod evident în cauză s-a dovedit că reclamanții nu pot folosi terenul în deplinătatea conferită de dreptul lor de proprietate, din cauză că în urma exproprierii a devenit loc înfundat.

Din această perspectivă și în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, pârâta apelantă este obligată să acopere întreg prejudiciul cauzat reclamanților prin expropriere, inclusiv cel rezultat ca efect al limitării folosinței normale a terenului rămas în proprietatea lor, pe care instanța de apel l-a apreciat ca fiind la valoarea stabilită de prima instanță, respectiv 14.000 lei, în lipsa altor elemente de cuantificare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, în termen legal, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurentul susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 129 alin. (4) și 6 C. proc. civ., art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 37 din O.G. nr. 43/1997.

Arată că, prin acordarea sumei de 14.000 lei necesară pentru construirea unei căi de acces, instanța de apel a schimbat cauza despăgubirilor, care au fost solicitate de către reclamanți cu titlu de cheltuială necesară pentru construirea unei căi de acces direct în șoseaua de centură, fără a pune în discuția părților o astfel de schimbare.

Procedând astfel, s-au încălcat dispozițiile deciziei de casare, hotărârea fiind nelegală, având în vedere că, în componența despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu poate intra contravaloarea unui drum de acces, în condițiile în care acest lucru este interzis prin dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 43/1997.

Susține că reclamanții dețin un alt drum de acces, funcțional, la terenul aflat în proprietatea lor.

Analizând recursul, din prisma criticilor formulate, care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces.

Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, normă invocată de reclamanți, iar nerespectarea acestora pune în discuție o problemă de încălcare a legii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin urmare, legea impune ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experții, precum și instanța să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii), și anume, „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” și respectiv „daunele” aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse și alte dovezi.

În ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, primul criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța trebuie să aibă în vedere prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare privind imobile de același fel din zonele locale situate în aceeași unitate administrativ teritorială.

În ceea ce privește al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanților – prejudiciul, este de observat, în primul rând, că despăgubirile la care se referă dispozițiile art. 26 includ și prejudiciul creat proprietarului, ceea ce presupune că acest prejudiciu este consecința exproprierii, întrucât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii.

În al doilea rând, compunerea prejudiciului este la latitudinea reclamanților, aceștia având obligația de a-l determina prin cererea de chemare în judecată, deoarece în temeiul principiului disponibilității procesului civil, reclamantul stabilește limitele învestirii. Instanța are obligația de a analiza dacă componentele sale reprezintă sau nu, un prejudiciu real, precum și întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

De aceea, din perspectiva celui de al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamanților – prejudiciul, este de semnalat că despăgubirea la care se referă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, și prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecința directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanța are, însă, obligația să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert și să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate. Așadar, prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu și acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii.

În speță, instanța de fond prin hotărârea pronunțată, confirmată de instanța de apel, sub acest aspect, a reținut că despăgubirea cuvenită reclamanților se compune din valoarea reală a imobilului expropriat reprezentată de suma de 2.270 euro stabilită pentru terenul expropriat și suma de 14.000 lei reprezentând prejudiciul adus expropriatului.

Din probatoriile administrate în acest dosar a rezultat, cu evidență, că terenul rămas în proprietatea reclamanților, urmare a exproprierii, a devenit un loc înfundat.

Cum cadrul normativ legal vizează acel prejudiciu cert, concret și actual, generat de expropriere și nu un prejudiciu eventual și ipotetic, care nu poate da naștere la despăgubiri, Înalta Curte urmează a constata că situația de fapt a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalității de determinare și acordare a acestei componente a prejudiciului pretins de expropriat, constând în acele cheltuieli determinate de imposibilitatea de folosire a terenului neexpropriat, în deplinătatea conferită de dreptul de proprietate, din cauză că, în urma exproprierii, acesta a devenit un loc înfundat, scăzându-i astfel valoarea economică, iar pentru acoperirea prejudiciului produs, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sumei de 14.000 lei, cu titlu de despăgubiri.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 43/1997, se constată că, legal a reținut instanța de apel că nu pot fi supuse analizei, câtă vreme acestea vizează condițiile de realizare a drumurilor de acces, de către autoritățile administrative competente.

Instanța de apel a apreciat în mod just că, din moment ce au fost demarate activitățile de construire a variantei de ocolire a municipiului Iași, în sarcina reclamanților au apărut limitări în ceea ce privește exploatarea terenului care le-a rămas în proprietate și administrare, iar acestor obligații le corespunde dreptul de dezdăunare ce le este conferit prin art. 26 din Legea 33/1994, neputând fi reținută incertitudinea prejudiciului suferit de reclamanți.

În ceea ce privește încălcarea, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte constată că situația de fapt a fost pe deplin lămurită și stabilită, iar, în ceea ce privește obiectul cererii deduse judecății, prin demersul pendinte reclamanții au solicitat și despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin exproprierea imobilului, iar nu contravaloarea construirii unui drum de acces, cum susține recurentul.

În concluzie, în ceea ce privește obligația de plată a sumei de 14.000 lei pentru limitarea folosinței normale a dreptului de proprietate, ca și componentă a prejudiciului, se constată că, în mod legal, instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, având în vedere că, urmare a exproprierii, terenul rămas în proprietatea reclamanților a devenit un loc înfundat, scăzându-i astfel valoarea economică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale – DRDP Iași) și, în baza art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia recurată, ca legală și temeinică.

Sursa informației: www.scj.ro.