Experții contabili au un rol esențial în derularea în bune condiții a afacerilor private – și nu numai, chiar și în tranzacțiile dintre privați și instituțiile de stat

24 iul. 2019
Vizualizari: 715

Cristian Pavel: Bună seara. Ne aflăm în seara evenimentului organizat de CECCAR astăzi, un eveniment reușit, bine organizat, la Redisson București – este vorba de Ziua Contabilului Român. Este un eveniment ajuns la a 15-a ediție, din câte am înțeles, un eveniment care a fost onorat și de prezența unor parteneri de prestigiu din comunitatea de afaceri din România; și nu numai. Am văzut reprezentanți ai Ministerului de Justiție, ai ANAF, ai ANEVAR ș.a.m.d. Iată că se află alături de noi dl Cristian Erbașu – domnia sa reprezintă UGIR – este vorba de Uniunea Generală a Industriașilor din România. Probabil – sau mai mult decât sigur – industriașii, oamenii de afaceri din România sunt primii clienți sau clienții de la începuturi ai contabililor din România; ai contabililor autorizați și, bineînțeles, ai contabililor experți, certificați de CECCAR. Bună seara.

Cristian Erbașu: Bună seara.

Cristian Pavel: Ce v-a determinat să onorați invitația prietenilor și colegilor de la CECCAR?

Cristian Erbașu: Întotdeauna, atunci când suntem chemați, încercăm să răspundem acestor invitații, mai ales din partea partenerilor noștri din CECAR, atât parteneri în cadrul UGIR, cât și parteneri de zi cu zi, în business-urile noastre. Experții contabili au un rol esențial în derularea în bune condiții a afacerilor private – și nu numai, chiar și în tranzacțiile dintre privați și instituțiile de stat –, iar colaborările dintre noi nu pot face decât să crească condițiile de lucru și condițiile de business în România. Este evident faptul că fără ei – și dovadă a acestui lucru este faptul că a fost una din primele măsuri luate de politicieni la începutul anilor 1900, când au hotărât înființarea acestui corp de specialiști, de experți – nu se poate dezvolta un mediu propice de afaceri.

Cristian Pavel: Practic, vorbim despre o profesie care a existat dintotdeauna și va exista întotdeauna.

Cristian Erbașu: Da, e o profesie liberală fără de care, practic, într-un stat sănătos, businessul nu poate să se dezvolte. Același lucru îl putem spune și despre țara noastră și, cu atât mai mult în cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România, colaborările sunt extrem de strânse, mai ales în ultima vreme – acum eu vorbesc în dublă calitate, și ca reprezentant al Federației Patronatelor în Societățile din Construcții, de asemenea o federație membră în UGIR…

Cristian Pavel: Și o federație puternică, de altfel.

Cristian Erbașu: Da, în ultima vreme am avut, cu ajutorul colegilor noștri din UGIR și cu ajutorul colegilor din CECAR, câteva rezultate esențiale pentru breasla noastră. După cum știți, încercăm să revitalizăm o breaslă extrem de apăsată în ultimii ani, văduvită… Știm foarte bine, nu mai există forță de muncă. Forța noastră de muncă, mai ales cea calificată, se află în Occident, este extrem de greu să aducem alți oameni… în ultimă instanță am început să apelăm la oameni din Asia, cu dificultăți foarte mari… Și, în condițiile acestea, avem nevoie de sprijinul și expertiza colegilor noștri din CECAR; expertiză de care am beneficiat și am profitat, chiar, în elaborarea unor propuneri către guvern, pentru a redresa, prin lege, anumite aspecte ce țin de domeniul construcțiilor. Se știe foarte bine că s-au luat extrem de multe măsuri în construcții, pentru a revitaliza acest domeniu, măsuri care, pentru a fi luate prin lege, necesită anumite expertize, anumite studii, pe care noi am reușit să le facem cu ajutorul colegilor noștri experți.

Cristian Pavel: Sunt constructorii mai degrabă dispuși să aibă propriile servicii de contabilitate sau, deja, firmele care sunt de dimensiuni mai mici apelează la sistemul de lucru în outsourcing?

Cristian Erbașu: De multă vreme ei apelează la astfel de servicii de specialitate, de la companii specializate, pentru că nu-și pot permite să aibă angajați foarte specializați pe mai multe domenii, în condițiile în care nu au un număr suficient de mare de angajați și în condițiile în care cifra lor de afaceri nu le permite o astfel de cheltuială. Însă, după cum știți, există fie variante în care au și angajați proprii, dar nu pot exclude, în niciun caz, colaborările cu experții. S-ar putea să aibă angajați proprii, dar fără a avea experți în cadrul lor, pentru aceasta trebuie să aibă și o colaborare cu firme de specialitate. Sau sunt firme care se dau aproape integral pe mâna unor astfel de companii, astfel încât să fie siguri că beneficiază de cele mai bune servicii și riscul este diminuat la maximum.

Cristian Pavel: Ați simțit, în ultimii ani, pe măsură ce exigențele au sporit și pe măsură ce tehnologiile s-au adaptat și au venit peste fiecare din noi, că profesionalismul contabililor a crescut și a rămas la un nivel suficient, astfel încât să țină pasul cu rigorile zilei de azi?

Cristian Erbașu: Da, absolut. Într-adevăr se observă o creștere a profesionalismului… Noi vorbim și în niște condiții din ce în ce mai stricte, a unei legislații din ce în ce mai stricte și, să recunoaștem, este o legislație amplă, o legislație…

Cristian Pavel: Imprevizibilă, impredictibilă…

Cristian Erbașu: Și impredictibilă câteodată, de multe ori, din păcate. Pentru acest lucru avem într-adevăr nevoie de sprijinul lor. Și nu numai în a rezolva problemele de zi cu zi sau problemele noastre directe, ci tocmai pentru a soluționa unele probleme care pornesc de la rădăcină; adică din zona legislației. Ei pot, au capacitatea ca, împreună cu noi, să transpună într-o legislație mai coerentă, mai clară, acele măsuri care să o îmbunătățească.

Cristian Pavel: Toate acestea și cu ajutorul juriștilor, firește.

Cristian Erbașu: Evident, că aici este un mixt de expertize; aici intervin și auditorii de cele mai multe ori; intervin și juriștii, și evident că trebuie să intervină și oameni de specialitate pe anumite domenii unde se dorește a se interveni în legislație.

Cristian Pavel: Trebuie să fiți de acord cu mine că este momentul să urăm la mulți ani fiecăruia dintre contabilii autorizați sau specializați, fiecăruia dintre experții contabili din România. Sper să continue acest eveniment și să aflăm lucruri bune și noutăți în edițiile care urmează. Vă mulțumim frumos.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Cristian Erbașu: Sunt sigur că așa se va întâmpla.

 

Experții contabili au un rol esențial în derularea în bune condiții a afacerilor private – și nu numai, chiar și în tranzacțiile dintre privați și instituțiile de stat was last modified: iulie 19th, 2019 by Cristian Erbașu

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice