Existenţa unor cauze de micşorare a pedepsei. Impunea deducerii pedepsei principale rezultante (NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 44/2021

NCPP: art. 598 alin. (1) lit. c) și d)

Examinând contestația prin prisma dispozițiilor legale incidente, în limitele învestirii, Înalta Curte reține următoarele:

Prioritar, Înalta Curte notează că, pe calea contestației la executare pot fi soluționate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

În speță, în temeiul prevederilor art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., contestatorul condamnat A. a învestit Curtea de Apel Ploiești cu o contestație la executare, considerând că Sentința penală nr. 72 din data de 28 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 177/A din 6 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, conține aspecte ce împiedică executarea pedepsei și, de asemenea, există cauze de micșorare a pedepsei aplicate. Ulterior, la primul termen de judecată, contestatorul condamnat a renunțat la judecarea cererii formulate, instanța învestită luând act de retragerea contestației la executare, prin Sentința penală nr. 98 din data de 14 octombrie 2020, ce face obiectul căii de atac supusă examinării.

Totodată, fiind sesizată din oficiu de judecătorul delegat la executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești cu privire la executarea aceleiași sentințe penale, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. x din 6 iulie 2020, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., prin Sentința penală nr. 98 din data de 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Ploiești a admis această contestație, iar din pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare, în a cărui executare condamnatul A. se află, a dedus perioada reținerii, arestului la domiciliu, arestării preventive și arestării în executarea pedepsei, de la data de 19 noiembrie 2014 la data de 20 noiembrie 2014, de la data de 21 noiembrie 2014 la data de 17 aprilie 2015, de la data de 18 aprilie 2015 la data de 15 mai 2015 și de la data de 1 noiembrie 2016 la data de 6 august 2018, inclusiv.

În acest punct de analiză, având în vedere reiterarea pe această cale, a motivelor formulate de contestatorul condamnat în fața primei instanțe, Înalta Curte amintește că cererea de renunțare la judecată este un act juridic unilateral care dobândește caracter irevocabil, din momentul în care instanța ia act de manifestarea de voință a părții, în sensul retragerii cererii, dând eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile contestatorului condamnat privind existența unor cauze de micșorare a pedepsei, așa cum sunt arătate în motivele prezentei contestații, excedează cadrului procesual, având în vedere limitele învestirii primei instanței, astfel cum a fost sesizată din oficiu de judecătorul delegat la executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești, precum și manifestarea de voință a contestatorului condamnat, în sensul retragerii contestației la executare, asupra căreia nu există posibilitatea de revenire.

În ceea ce privește incidentul ivit în executarea mandatului mai sus menționat, sesizat de judecătorul delegat la executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte reține că, în mod corect, acesta a fost subsumat de prima instanță cazului de contestație la executare reglementat de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., având în vedere că prin Sentința penală nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2015 (definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 6 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018), dispunându-se deducerea din pedeapsa rezultantă, de 10 ani și 8 luni închisoare, și a intervalului de la data de 1 noiembrie 2016 la zi, practic s-a dedus din pedeapsă un interval de timp în care contestatorul condamnat A. nu a fost privat de libertate.

În acest sens, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Ploiești a constatat că, în cauză, se impunea deducerea din pedeapsa principală rezultantă a intervalului de la data de 1 noiembrie 2016 la data de 6 august 2018, inclusiv, având în vedere că, ulterior pronunțării Sentinței penale nr. 72 din 28 iunie 2018 a Curții de Apel Ploiești, dar anterior soluționării apelurilor prin Decizia penală nr. 177/A din 6 iulie 2020, inculpatul A. a fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 26/F/2016 a Curții de apel Brașov M.E.P.I nr. 32/2016) – prin Sentința penală nr. 1515 din 27 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 413 din 6 august 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2018.

Procedând în modul arătat, Curtea de Apel Ploiești a anulat M.E.P.I. nr. x din 6 iulie 2020 emis în baza Sentinței penale nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2015 (definitivă la data de 6 iulie 2020) și a dispus eliberarea unui nou mandat de executare a pedepsei în conformitate cu sentința pronunțată, omițând însă că, ulterior liberării condiționate, în baza mandatului de executare anulat, contestatorul condamnat a fost încarcerat la data de 7 iulie 2020, aflându-se în executarea acestui mandat la data soluționării contestației la executare formulată de judecătorul delegat.

Astfel, având în vedere că din actele dosarului reiese că M.E.P.I. nr. x din 6 iulie 2020, emis în baza Sentinței penale nr. 72 din 28 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (definitivă la data de 6 iulie 2020), a fost pus în executare prin încarcerarea condamnatului A. la data de 7 iulie 2020, Înalta Curte constată că, pe lângă deducerile menționate în dispozitivul hotărârii atacate, se impune ca din pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 72 din 28 iunie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 6 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să fie dedusă și perioada de la 7 iulie 2020 la zi.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 98 din data de 14 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Va desființa, în parte sentința contestată și rejudecând:

Va deduce din pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 72 din 28 iunie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 6 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și perioada de la 7 iulie 2020 la zi.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.