Existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciul pretins. Motivare insuficientă şi necontradictorie

• NCPC: art. 22
• NCPC: art. 254 alin. (6)
• NCPC: art. 425
• NCPC: art. 488
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• O.U.G. nr. 192/2002: art. 5 alin. (5)
• O.U.G. nr. 84/2003: art. 4
• O.U.G. nr. 84/2003: art. 9

Prin cererea înregistrată la 17 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul A., în nume propriu și ca mandatar pentru moștenitorii victimei B., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., motivat de faptul că s-a depășit durată rezonabilă de soluționare a solicitării reclamanților, aceștia pretinzând suma de 5.000.000 euro, la care se adaugă penalități în valoare de 2%, pentru fiecare zi ce trece peste doi ani de la data producerii accidentului, până la achitarea daunelor, pentru tergiversarea soluționării legale și corecte a cauzei, daune morale și materiale

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1985 din 7 octombrie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Deși a fost fundamentată, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și 8 C. proc. civ., se constată că dezvoltarea criticilor formulate în cererea de recurs pot fi subsumate doar cazului de nelegalitate prevăzut art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât pun în discuție, în esență, nemotivarea hotărârii, respectiv faptul că motivarea este contradictorie, că nu s-a făcut o examinare amănunțită, instanța de apel preluând motivarea din sentința pronunțată de tribunal. Recurenții nu au dezvoltat critici concrete care să fie susceptibile de încadrare în cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), temeiul de drept fiind invocat pur formal. De asemenea, nu precizează care ar fi, în concret, normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel, astfel încât să fie incident motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, se reține că, prin raportare la caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute expres și limitativ de lege, urmează a fi examinate exclusiv criticile de nelegalitate care au fost formulate în legătură cu soluția pronunțată de curtea de apel și cu considerentele care o susțin. Nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate criticile privitoare la stabilirea situației de fapt și la aprecierea materialului probator.

Pretinzând greșita statuare a instanței de apel asupra lipsei uneia dintre condițiile angajării răspunderii civile delictuale – respectiv lipsa legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciul pretins, recurenții tind, în cea mai mare parte a criticilor, la o reevaluare a probelor administrate, ceea ce este inadmisibil în această etapă procesuală.

Astfel, recurenții-reclamanți susțin că în cauză nu s-a efectuat o analiză concretă și obiectivă a chestiunilor supuse analizei instanței, iar hotărârea criticată este contradictorie ansamblului probator administrat în cauză, probatoriu ce vine în susținerea acțiunii, din care rezultă că întregul demers juridic este întemeiat și fundamentat pe probe pertinente și concludente.

Instanța de apel a avut în vedere această susținere a reclamanților, răspunzând în conținutul considerentelor, în sensul că, „soluția pronunțată a fost fundamentată pe probatoriul administrat, fiind analizate susținerile reclamanților prin raportare la condițiile legale ale răspunderii civile delictuale, în raport de neîndeplinirea cumulativă a acestora acțiunea fiind în mod just și argumentată respinsă.

Prin urmare, în raport de modalitatea în care dosarul a fost administrat nu se poate reține niciun indiciu în sensul încălcării drepturilor procesuale, a lipsei de imparțialitate sau obiectivitate a judecătorului fondului”.

De asemenea, în ceea ce privește respingerea probei constând în cercetarea la fața locului, curtea de apel a motivat care au fost considerentele pentru care a apreciat că o astfel de probă nu ar fi fost utilă soluționării cauzei (pagina 35 paragraful 3 din cuprinsul deciziei).

În ceea ce privește criticile din recurs, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția adoptată, se constată că acestea sunt nefondate.

Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost analizate.

Motivarea hotărârii judecătorești, în sensul prevăzut de lege, nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părți în cadrul criticilor formulate, ci implică examinarea reală a problemelor esențiale ce au fost supuse analizei judiciare și redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunțarea soluției respective.

În speță, se constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de textul de lege anterior menționat, întrucât instanța de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale și a arătat care sunt, în concret, considerentele pentru care a înțeles să respingă apelul, validând soluția pronunțată de prima instanță.

Instanța de apel, analizând motivele de apel invocate de reclamanți, a concluzionat că din probatoriul administrat în cadrul dosarului penal nu a rezultat faptul că, au existat nereguli în modalitatea în care era semnalizat sectorul de drum pe care s-a produs accidentul, nefiind formulate concluzii nici în sensul unor marcaje de intrare/ieșire din localitate greșit amplasate.

A arătat, totodată, că independent de existența sau nu a unor fapte ilicite din cele enumerate de către reclamanți, în cauză nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate între oricare dintre aceste fapte și prejudiciul pretins. Or, având în vedere lipsa legăturii de cauzalitate, în mod corect nu se mai impunea analiza condiției vinovăției precum nici a celorlalte condiții necesare atragerii răspunderii delictuale – condiții ce se cer a fi cumulativ îndeplinite.

Simpla nemulțumire a reclamanților cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea de către instanță a argumentelor prezentate de către aceștia, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de apel a argumentat printr-un raționament propriu și a prezentat considerentele pentru care a apreciat că nu este întemeiată critica vizând greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor.

Astfel, la pagina 34 din decizia criticată este amplu dezvoltat motivul pentru care nu se poate reține calitatea procesuală pasivă a Ministerului Transporturilor, având în vedere că aspectele invocate de reclamanți țin de amenajările și semnalizarea corespunzătoare prin indicatoare și marcaje rutiere, răspunderea juridică revenind în acest caz administratorului drumului – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (în speță, fiind vorba de un drum național încadrat ca DN), astfel cum rezultă din dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 192/2002, coroborate cu cele ale art. 4 și art. 9 din O.U.G. nr. 84/2003.

Fără să combată această dezlegare a instanței de apel, reclamanții readuc în fața instanței de recurs același aspect, neargumentând însă caracterul nelegal al statuării jurisdicționale anterioare și nedemonstrând faptul că „nu s-a apreciat în mod corect atunci când s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Transporturilor”.

În ceea ce privește criticile vizând fondul cererii, respectiv faptul că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au arătat că în cauză nu se poate reține existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciul pretins, recurenții nu arată care ar fi în concret criticile de nelegalitate aduse hotărârii, limitându-se a arăta doar că legătura de cauzalitate este „evidentă”.

În fine, în ceea ce privește critica legată de lipsa rolului activ consacrat de art. 22 C. proc. civ., se constată că aceasta a fost dedusă judecății și în apel, cu referire la cele stabilite de prima instanță, iar decizia atacată a statuat că:

„Cu privire la lipsa rolului activ, se reține faptul că, în raport de prevederile art. 254 alin. (6) C. proc. civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.

Contrar susținerilor reclamanților, se constată că motivarea este una suficientă și necontradictorie, Curtea examinând detaliat motivele de apel și concluzionând că „atât timp cât nu se poate stabili fără echivoc că semnalizarea rutieră existentă a determinat în mod necesar producerea accidentului, aspecte invocate sunt doar condiții, neputându-se reține legătura de cauzalitate între decesul victimei B. și prejudiciu”, validând astfel raționamentul primei instanțe.

Prin modalitatea de redactare a cererii de recurs și de formulare a criticilor, reclamanții nu au demonstrat nelegalitatea soluției din apel.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.