Existenţa autorităţii de lucru judecat în materie penală. Existenţa a două elemente identice între cauza judecată şi cauza care urmează a fi soluţionată (NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 15/2018

NCPP: art. 275 alin. (3) și (6)

Autoritatea de lucru judecat, în materie penală, operează numai în cazul în care, cu privire la o persoană, s-a desfășurat o judecată penală pentru o anumită faptă, considerată infracțiune.

În acest sens, pentru existența autorității de lucru judecat, în materie penală, se cere existența a două elemente identice între cauza judecată și cauza care urmează a fi soluționată, respectiv identitate de persoane și identitate de obiect.

Dovada autorității de lucru judecat se face numai cu hotărârea judecătorească rămasă definitivă, din care trebuie să rezulte că o persoană a mai fost judecată pentru aceeași faptă.

Pe de altă parte, trebuie realizată distincția între autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat, între cele două existând o distincție esențială. Astfel, condiția de aplicare a principiului autorității de lucru judecat presupune, așa cum s-a arătat, o identitate de persoană și o identitate de obiect, care oprește reluarea judecății, în timp ce puterea de lucru judecat impune consecvență în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis – în lipsa unor elemente suplimentare – printr-o altă hotărâre.

Pornind de la aceste coordonate, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a reținut autoritatea de lucru judecat prin raportare la Sentința penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, având obligația de a judeca cererea pe fond, cu lămurirea, în prealabil, a unor elemente esențiale, care au apărut ulterior pronunțării acestei hotărâri, cu consecințe directe asupra prezumției de lucru judecat.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin Sentința penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 a Curții de Apel Iași, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în consecință, a fost recunoscută hotărârea penală de condamnare a numitei B. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru care s-a dispus transferarea acesteia în România, pentru continuarea executării pedepsei, însă s-a respins cererea de recunoaștere și punere în executare în România a sentinței penale pronunțate de Judecătoria Fűrth, secția Minori cu asesori populari din 14 martie 2011 în Dosarul nr. 462 Ls 606 Js 48179/10 Jug, modificată și rămasă definitivă prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Nűrnberg-Fűrth, secția Minori din 11 iulie 2011 în Dosarul nr. JK II Ns 606 Js 48179/2010 și modificată prin hotărârea pronunțată la 16 ianuarie 2015 a Tribunalului Augsburg, secția externă de executări penale de pe lângă Judecătoria Aichach, în Dosarul nr. 1 AIC StVk 594/14, prin care B. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv pedeapsa pentru care a fost emis mandatul european de arestare din 6 mai 2016, motivat de faptul că această pedeapsă nu era executorie pe teritoriul statului de condamnare și autoritățile germane nu au dispus asupra executării acestei pedepse, apreciind că nu este posibilă executarea întrucât condamnata B. nu a renunțat la regula specialității.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 75/MEA din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 966 din 5 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis și s-a pus în executare același mandat european de arestare care face și obiectul prezentei cauze, respectiv mandatul european nr. 606 VRs 48179/10 emis la 6 mai 2016 pentru executarea restului de pedeapsă din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanța germană, dispunându-se amânarea predării persoanei solicitate, B., către Procuratura Nűrnberg-Fűrth, Germania.

Prin aceeași sentință s-a dispus arestarea persoanei solicitate, mandatul de arestare urmând a fi pus în executare la momentul încetării motivului de amânare, respectiv executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată de instanța germană, recunoscută prin Sentința penală nr. 36/2015 a Curții de Apel Iași.

Sentința penală nr. 118 din 19 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău nu are, însă, autoritate de lucru judecat, prin această hotărâre revocându-se doar punerea în executare a hotărârii pronunțate de instanța română, nu și mandatul european de arestare.

Prin Sentința penală nr. 36/CCJI din 25 august 2015 a Curții de Apel Iași, s-a respins cererea de recunoaștere și punere în executare în România a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare germane, prin care B. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare, impedimentul identificat la acea dată de instanța română referindu-se la lipsa caracterului executoriu al hotărârii prin care s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare. Ulterior, acest impediment a fost depășit, autoritățile judiciare germane emițând mandatul intern de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, la data de 17 martie 2016 și apoi mandatul european de arestare, la data de 6 mai 2016 (în Dosarul cu nr. de referință x VRs 48179/10).

Prin urmare, impedimentul a fost unul temporar, care ținea de dreptul intern german și de modul de aplicare a beneficiului regulii specialității.

Ca atare, instanța de fond era obligată să lămurească, în prealabil, chestiunile circumscrise regulii specialității, dacă aceasta a fost sau nu respectată la pronunțarea hotărârii de condamnare care face obiectul mandatului european de arestare nr. 606 VRs 48179/10 din 6 mai 2016.

De asemenea, trebuia lămurit motivul retragerii anterioare a alertei Schengen, această retragere a alertei nefiind echivalentă cu retragerea mandatului european de arestare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Sentinței penale nr. 60/FCJI din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția penală, și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2017, privind pe intimata persoană solicitată B.

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Iași.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.