Există o libertate de exprimare a avocatului în timpul exercitării profesiei?

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Articol de Av. Ion Turculeanu

Vice-Președinte UNBR

și

Av. Andreea Troanță Rebeleș Turculeanu

Baroul Dolj

Convenția Europeană a Drepturilor Omului este cea mai importantă formă de exprimare a atașamentului statelor membre ale Consiliului Europei față de valorile democrației, a păcii și justiției, precum și, prin intermediul lor, la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice care trăiesc în aceste societăți^[1].

În contextul democrației politice eficiente și respectarea drepturilor omului menționate în preambulul Convenției, libertatea de exprimare nu este importantă doar în sine, ci, de asemenea, joacă un rol central în protecția altor drepturi în temeiul Convenției. Fără o garanție largă a dreptului la libertatea de exprimare protejată de către instanțele independente și imparțiale, nu există nici o țară liberă, nu există democrație^[2].

Libertatea de exprimare este atât un drept în sine, cât și ca o componentă a altor drepturi protejate de Convenție, cum ar fi libertatea de întrunire. În același timp, libertatea de exprimare poate intra în conflict cu alte drepturi protejate de Convenție, cum ar fi dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieții private, la libertatea de conștiință și de religie. Atunci când are loc un astfel de conflict, Curtea stabilește un echilibru, în scopul de a stabili preeminența unui drept asupra celuilalt. Echilibrul intereselor contradictorii, dintre care unul este libertatea de exprimare, ia în considerare importanța celuilalt. Curtea a afirmat în repetate rânduri că:

”Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile de bază pentru progresul acesteia și împlinirea de sine fiecărui individ.”^[3].

Procesul politic democratic și de dezvoltare a fiecărei ființe umane sunt opțiuni pentru care este esențială protecția libertății de exprimare. Ca o chestiune de principiu, protecția oferită de articolul 10 se extinde la orice expresie în pofida conținutului său, difuzate de către orice persoană, grup sau tip de mass-media. Singura restricție bazată pe conținut aplicată de către Comisie s-a referit la diseminarea ideilor care promovează rasismul și ideologia nazistă, și incitarea la ură și a discriminării rasiale. Comisia sa bazat pe articolul 17 al Convenției și a considerat că libertatea de exprimare nu poate fi utilizat în scopul de a duce la distrugerea drepturilor și libertăților acordate de Convenție^[4]. Astfel de decizii aplică teoria paradoxul toleranței: o toleranță absolută poate duce la toleranța ideilor care promovează intoleranța, iar acesta din urmă ar putea distruge apoi toleranța.

Statele sunt obligate să justifice orice ingerință în orice fel de exprimare. Pentru a decide în ce măsură ar trebui să fie protejata o anumită formă de exprimare, Curtea examinează tipul de exprimare (politice, comerciale, artistice, etc.), mijloacele prin care expresia este diseminată (personal, mass-media scrise, televizor , etc.), precum și publicul său (adulți, copii, întreg publicul, un anumit grup). Chiar și “adevărul” expresiei are o semnificație diferită în funcție de aceste criterii.

În luarea deciziilor sale, Curtea de la Strasbourg a acordat o atenție practicilor constituționale naționale, inclusiv practica constituțională a Statelor Unite, care oferă o protecție puternică libertății de exprimare. Cu toate acestea, deciziile interne – chiar si cei cu forță juridică – au o utilitate limitată pentru un organism internațional, cum ar fi Curtea, care aplică și interpretează un tratat internațional. În unele cazuri, Comisia și Curtea s-au referit la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice sau a altor documente internaționale care protejează libertatea de exprimare.

Articolul 10 al Convenției este structurat în două paragrafe. Primul paragraf definește libertățile protejate. Cea de a doua prevede condițiile în care un stat poate interveni în mod legitim în exercitarea libertății de exprimare.

“Expresia” protejata în conformitate cu articolul 10 nu se limitează la cuvinte, scrise sau vorbite, dar ea se extinde la poze^[5], imagini^[6] și acțiuni menite să exprime o idee sau să prezinte informații. În unele situații ar putea să hainele intră, de asemenea, în conformitate cu articolul 10^[7].

Mai mult decât atât, articolul 10 protejează nu numai substanța informației și ideii, dar, de asemenea, forma în care acestea sunt exprimate^[8]. Prin urmare, documente tipărite^[9], emisiuni radio^[10], picturi^[11], filme^[12] sau sisteme de informare electronică sunt, de asemenea protejate în temeiul prezentului articol. Rezultă că mijloacele de producție și de comunicare, transmiterea sau distribuirea de informații și idei sunt reglementate de articolul 10, iar Curtea trebuie să fie conștientă de evoluțiile rapide ale unor astfel de mijloace în multe domenii.

Toleranța punctelor de individuale de vedere este o componentă importantă a sistemului politic democratic. Denunțând tirania majorității, John Stuart Mill^[13] declara:

“În cazul în care toată omenirea minus unul ar fi de o opinie, omenirea nu ar fi mai justificată in reducerea la tacere a acelei persoane decât, dacă ar fi avut puterea, să fi justificat reducerea la tacere a omenirii.”^[14].

Alineatul 1 al art. 10 prevede trei componente ale dreptului la liberă exprimare:
– Libertatea de a avea opinii;

– Libertatea de a comunica informații și idei; și

– Libertatea de a primi informații și idei.

Aceste libertăți trebuie să fie exercitate în mod liber, fără amestecul autorităților publice și indiferent de frontiere.

Statele nu trebuie să încerce să îndoctrineze cetățenii lor și nu ar trebui să li se permită să opereze deosebiri între indivizi care dețin o opinie sau alta. Mai mult decât atât, promovarea informațiilor unilaterale de către stat poate constitui un obstacol serios și inacceptabil pentru libertatea de a avea opinii. În conformitate cu libertatea de a avea opinii, persoanele fizice sunt de asemenea protejate împotriva eventualelor consecințe negative în cazurile în care anumite opinii sunt atribuite lor urma expresii publice anterioare.

În mod evident, libertatea de a comunica informații și idei este complementară libertății de a primi informații și idei. Acest lucru este valabil în ceea ce privește presa scrisă, precum și media de radio și tele difuzuine. În ceea ce privește aceasta din urmă, Curtea a statuat că statele nu pot interveni între emițător și receptor, deoarece acestea au dreptul de a intra în contact direct unul cu altul în funcție de voința lor^[15].

Libertatea de exprimare a avocaților are, de asemenea, limitele sale pentru a menține, în conformitate cu articolul 10, paragraful 2 din Convenție, autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. Respectul față de colegii de breaslă și respectul pentru statul de drept precum și contribuția pentru o bună administrare a justiției – principiile (h) și (i) din Carta principiilor esențiale ale avocatului european a CCBE – impun abținerea de la critici abuzive față de colegi, a judecătorilor individuali și a procedurilor și hotărârilor judecătorești.”^[16].

Codul deontologic al avocaților europeni al CCBE statuează că avocatul care se înfățișează într-o instanță trebuie să se conformeze regulilor de conduită aplicabile în acea instanță. Avocatul trebuie să urmărească în orice circumstanță caracterul contradictoriu al dezbaterilor. Avocatul apără interesele clientului său cu onoare și fără temeri, fără a ține cont de propriile interese sau de orice alte repercusiuni față de el sau orice altă persoană, dând dovadă de respect și curtoazie față de funcția de judecător. În niciun moment, un avocat nu trebuie să ofere cu știință unui judecător o informație falsă ori de natură să inducă în eroare.

În cazul Morice contra Franța CEDO a afirmat că statutul specific al profesiei de avocal ne conferă o poziție centrală în administrarea actului de justiție ca intermediar între publicul larg și instanțele de judecată. Prin urmare, avocații joacă un rol cheie în a se asigura că instanțele de judecată, a căror misiune este fundamentală într-un stat de drept, se bucură de încrederea publicului^[17]. Totuși, pentru ca publicul să aibă încredere în administrarea actului de justiție, trebuie să aibă încredere și în capacitatea avocaților de a asigura o reprezentare eficientă.

Rolul avocaților al avocaților, în calitate de profesioniști independenți, în administrarea actului de justiție presupune o serie de îndatoriri, în special referitoare la conduită^[18]. Deși facem obiectul unor restricții în materie de conduită profesională, având obligația de a fi discreți, onești și demni, beneficiem de asemenea și de drepturi și privilegii exclusive care pot varia de la o jurisdicție la alta. Printre aceste libertăți se numără, de obicei, o anumită libertate în ceea ce privește argumentele folosite în instanță.

---