Există, firește, și colegi care au criticat stabilirea acestor onorarii minimale și în special faptul că există o ușoară contradicție între caracterul lor de recomandare stabilit prin lege si, respectiv, cel obligatoriu stabilit prin Hotararea Consiliului UNBR
NICOLAE CÎRSTEA: D-le decan, început de sezon în domeniul juridic – 16 septembrie, Timișoara, Aula Magna a Universității, o nouă conferință pe care ați oferit-o colegilor din Baroul Timiș. De ce era nevoie de o nouă conferință după conferința din 29 aprilie, dacă nu greșesc?
SERGIU STĂNILĂ: Bună seara. Așa este, a doua conferință anul acesta, cred că datorită dorinței noastre de a răspunde necesităților avocaților din Baroul Timiș, pe de o parte, și, pe de altă parte, din dorința de a reînscrie Baroul Timiș în eșichierul pregătirii profesionale continue, aceasta ca urmare a faptului că în ultimii 6 ani, cred, Baroul Timiș a cam lipsit cu desăvârșire din acest domeniu.
NICOLAE CÎRSTEA: În primăvară am avut o conferință pe civil și procedură civilă, acum o conferință combinată: civil, procedură civilă, penal, procedură penală. Ați vrut să reîntregiți zona cea mai importantă pentru avocați.
SERGIU STĂNILĂ: Da, evident, și să oferim și colegilor care profesează în sfera Dreptului penal posibilitatea de a se pune la curent cu cele mai interesante noutăți, probleme practice, opinii exprimate de invitații noștri la această conferință.
NICOLAE CÎRSTEA: Vă apropiați de împlinirea unui an de când ați preluat mandatul de decan al Baroului Timiș, cum sunt lucrurile pe care le-ați promis înainte de a deveni decan? Cum s-au reflectat ele, prin punerea lor în practică sau în perspectivă, în viața avocaților din județul Timiș?
SERGIU STĂNILĂ: Așa este, în luna decembrie se va împlini un an de la data la care mi-am început mandatul. N-am făcut încă o statistică, respectiv activitatea pe care am desfășurat-o în această calitate alături de colegii mei consilieri nu am comparat-o cu programul electoral cu care am candidat, însă, în mare parte, cred că mi-am îndeplinit toate obiectivele pe care mi le-am propus și trendul este același și este unul ascendent, evident.
NICOLAE CÎRSTEA: Care ar fi lucrurile de evidențiat din aceste aproximativ 8-9 luni din mandatul dumneavoastră?
SERGIU STĂNILĂ: Dacă ar trebui să le clasific, să spunem, într-o ordine oarecum cronologică, aș începe cu parteneriatul încheiat cu Editura Universul Juridic, în urma căruia am pus la dispoziția tuturor avocaților din Baroul Timiș, în mod gratuit, accesul la portalul universuljuridic.ro. Aș continua, evidențiind cele două conferințe – prima în luna aprilie, a doua astăzi – în care ne-am remarcat printr-o taxă relativ scăzută, comparându-ne cu alte barouri, exclusiv și pentru avocații din Baroul Timiș și cu o serie de facilități pe care le-am oferit acestora. Aș mai aminti aici noul site al Baroului Timiș, care a fost inaugurat chiar astăzi, în timpul conferinței, site care oferă o serie întreagă de facilități derulării profesiei de avocat, cu inaugurarea platformei interne, destinată exclusiv accesului avocaților din Baroul Timiș, care, și aceasta, este una modernă și plină de funcționalități. Mai sunt și alte aspecte – am reușit să ne modernizăm sediul Baroului Timiș, acesta nu mai fusese supus unei asemenea operațiuni, la fel, de câțiva ani buni, cred că undeva spre zece ani de zile. Și mai pot fi evidențiate și alte aspecte. Am încercat să încheiem un protocol cu conducerea instanțelor de judecată din județul Timiș; nu am reușit până acum și nu din culpa noastră, ci datorită unor tergiversări care vin din partea instanțelor. Continuăm acel protocol pe care l-am încheiat în urmă cu trei ani de zile, cu conducerea Curții de Apel Timișoara, prin care Baroul Timiș oferă instanțelor un salariat, pe care-l și plătește, evident, care scanează, în interiorul arhivei, documentele din dosarele instanțelor de judecată, care ulterior pot fi accesate în mod electronic de toți cei care dețin o parolă, respectiv părțile din dosar și avocați. Și mai pot fi evidențiate, firește, și alte aspecte, de o mai mare sau mai redusă importanță.
NICOLAE CÎRSTEA: Nu știu dacă am înțeles bine și v-aș ruga să mă corectați: există o informație că dumneavoastră și colegii din conducere ați renunțat la acele indemnizații care vi se cuveneau. De ce ar fi nevoie de asemenea renunțări la baroul Timiș?
SERGIU STĂNILĂ: Am fost acuzat de populism, astăzi chiar de socialism, la un moment dat – mai în glumă, mai în serios; firește că nu mă deranjează aceste afirmații. La inițiativa mea, undeva în 2014, toți consilierii Baroului Timiș au renunțat, într-adevăr, la indemnizația de consilier, care oricum era modică spre derizorie, iar începând cu 7 decembrie 2017, dată de la care mi-am început mandatul, nu încasez, așa cum de altfel am și promis în timpul campaniei pentru demnitatea de decan, nu încasez niciun fel de indemnizație pentru această funcție. Am văzut la un moment dat și mi-am argumentat mie însumi acest obiectiv și până la urmă decizie, prin aceea că cei care doresc să se implice în această activitate administrativă, până la urmă, de gestionare a intereselor, formelor de exercitare a profesiei de avocat, de apărare, de gestionare a intereselor avocaților, nu trebuie să o facă în schimbul unui folos material. Ar trebui să venim aici în mod benevol, pentru că ne place să ne implicăm, pentru că ne place să realizăm niște lucruri pozitive, nu pentru acei… 280 de lei era indemnizația unui consilier și undeva la 1.100 de lei indemnizația decanului.
În același timp, însă, economia pe care Baroul Timiș – n-am să mă raportez la alte barouri, ci strict la situația noastră – o realizează în urma acestei decizii este una substanțială, banii respectivi fiind redirecționați spre diverse scopuri – le-am enumerat anterior pe cele mai importante dintre ele.
NICOLAE CÎRSTEA: Cu ce se confruntă un avocat din Baroul Timiș și întregul corp profesional din baroul pe care-l coordonați? Care sunt problemele care-i preocupă, care sunt chestiunile pe care le întâmpină în practica lor?
SERGIU STĂNILĂ: Ar trebui să decelăm aici între relația dintre avocat și instanțele de judecată, respectiv organele judiciare, pe de o parte, și respectiv, relația dintre avocat și client, poate, pe de altă parte. Sunt o serie întreagă de probleme, nu cred că sunt specifice baroului Timiș, dar se întâlnesc suficiente probleme: relațiile cu instanțele de judecată, există multe situații în care, în cazul cauzelor din oficiu, judecătorii diminuează uneori nejustificat onorariile care, oricum sunt destul de mici, în raport cu complexitatea cauzelor, cu efortul depus de avocat, cu, până la urmă, nivelul economic al anilor pe care-i trăim astăzi. De asemenea, în situațiile în care avocații sunt numiți curatori, remunerațiile de curatori – ca să folosesc sintagma corectă din punct de vedere legal – sunt de multe ori derizorii. Sunt situații în care colegii sunt sancționați de instanțele de judecată; avem cazuri, destul de rare – și aici ar trebui să ne mândrim cu acest lucru – în care colegii noștri intră în incidente de natură penală cu instanțele de judecată, personal; iar în ceea ce privește relația cu clienții, avem un număr relativ mediu de plângeri formulate de petenți. Firește, atunci când ele sunt îndreptățite, bineînțeles că nu putem decât să aplicăm prevederile legale, însă încercăm întotdeauna, noi, cei care suntem aleși pentru o perioadă limitată de timp, prin ceea ce facem, nu neapărat și în mod cert, nu să apărăm avocatul, nu să ascundem avocatul sau să-l protejăm în mod excesiv; principalul nostru scop este acela de a-l determina să creadă, să simtă că face parte dintr-un corp profesional, că aparține, până la urmă, unui corp profesional. Și atunci, tot ceea ce noi facem – eu și colegii mei consilieri, domnul prodecan – se realizează în acest scop declarat și de multe ori pus în practică.
NICOLAE CÎRSTEA: De curând, UNBR a publicat, cu titlu orientativ, un tablou al onorariilor minimale. Care sunt reacțiile din partea colegilor dumneavoastră?
SERGIU STĂNILĂ: Așa este. În ședința consiliului UNBR din luna august a fost aprobat acest tablou de onorarii minimale. El a fost publicat pe site-ul UNBR-ului, a fost transmis barourilor în teritoriu și va intra în vigoare, din cunoștințele mele, la 1 octombrie 2017. Opiniile colegilor din Baroul Timiș sunt împărțite, oarecum firesc. Sunt suficient de mulți colegi și cred că ponderea acestora este mai mare decât ceilalți, care sunt de acord în primul rând cu principiul, cu stabilirea unor onorarii minimale; în al doilea rând cu cuantumul acestora. Există, firește, și colegi care au criticat stabilirea acestor onorarii minimale și în special faptul că există o ușoară contradicție, din ceea ce m-am informat, între, pe de o parte, caracterul de recomandare a onorariilor, stabilit de Legea 51/1995 și, pe de altă parte, de faptul că în realitate ele sunt cam obligatorii, sau, cel puțin din hotărârea Consiliului UNBR acest lucru rezultă, ceea ce, pe de o parte, contrazice într-un fel legea și, pe de altă parte, cred că va fi destul de greu de pus în practică.
NICOLAE CÎRSTEA: Următoarele proiecte, câteva luni, dacă vreți să ne spuneți ce aveți în vedere pentru colegii dumneavoastră avocați.
SERGIU STĂNILĂ: Vom continua seria conferințelor. Noi ne-am propus două pe an, acum o să vedem dacă le putem susține. Nu vom schimba deloc condițiile de desfășurare a acestor conferințe în detrimentul colegilor avocați; vom merge pe aceeași linie pentru a ne dovedi, până la urmă, seriozitatea și consecvența în organizarea de asemenea manifestări. Vom încerca, permanent, să atragem invitați de calibru, care să stârnească interesul colegilor noștri, al practicienilor din Baroul Timiș pentru asemenea manifestări. Vom continua activitatea de a ne informa permanent membrii Baroului Timiș în legătură cu activitatea consiliului, cu activitatea și deciziile decanului și, respectiv, cu activitatea UNBR, prin organele sale de conducere. În acest sens, aș vrea să spun că, cel puțin în cazul Baroului Timiș, absolut toate materialele care sosesc ne sunt transmise în format electronic de la UNBR, sunt publicate cel târziu a doua sau a treia zi pe site-ul Baroului Timiș pentru aducerea la cunoștința tuturor membrilor Baroului Timiș.
NICOLAE CÎRSTEA: Vă mulțumesc, în numele Editurii Universul Juridic, pentru încrederea pe care ne-o acordați pentru a fi parteneri cu dumneavoastră la aceste chestiuni importante – conferințe, pregătire profesională continuă prin portalul universuljuridic.ro și sperăm să continuăm acest parteneriat, pe care-l simțim foarte important pentru dumneavoastră personal, dar și pentru colegii dumneavoastră.
SERGIU STĂNILĂ: Și eu vă mulțumesc pentru faptul că mi-ați dat ocazia să-mi exprim ideile și trăirile, până la urmă, pe această cale. Acest parteneriat, firește, eu l-am considerat – și, alături de mine, colegii mei – unul de bun augur. Colegii din Baroul Timiș s-au arătat mulțumiți de încheierea acestui protocol, acestui parteneriat, utilizează portalul și, firește că în măsura în care el va fi util și pe viitor, cum de altfel suntem deschiși și la alte surse de informare a colegilor și de întregire a activității lor, îl vom continua și vom îmbunătăți absolut toate relațiile pe care Baroul Timiș le desfășoară, repet, în scopul declarat de a determina fiecare membru să se simtă că aparține unei comunități.
NICOLAE CÎRSTEA: Vă doresc succes!
SERGIU STĂNILĂ: Mulțumesc mult!