Exercitarea funcției cu gravă neglijență. Răspunderea disciplinară a judecătorului pentru interpretarea dată unor dispoziții privind liberarea condiționată (NCC, NCP, NCPC, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 130/2017

NCC: art. 16 alin. (3); VCP: art. 59 alin. (1); NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1); NCP: art. 16 alin. (4); NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a), art. 587; Legea nr. 303/2004: art. 99, art. 99^1 alin. (2); Legea nr. 317/2004: art. 51; Legea nr. 254/2013: art. 95, art. 96 alin. (1) lit. f), art. 97

În sensul celor expuse anterior, Inspecția Judiciară a învestit instanța de disciplină, cu o acțiune vizând angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei judecător pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a coroborat cu art. 99^1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, conform cărora:

„Art. 99. – Constituie abateri disciplinare: (…);

t) exercitarea funcției cu (…) gravă neglijență.

Art. 99^1. – (…);

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.

Pentru angajarea răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii prevăzute de dispozițiile citate la pct. 17, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (i) în exercitarea funcției, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de legiuitor în materie atât civilă (art. 16 alin. (3) C. civ.), cât și penală (art. 16 alin. (4) C. pen.), ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuție, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligență, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă onerativă/prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

În cauză, cu privire la fapta ilicită, instanța de disciplină a reținut, în esență, următoarele: (i) pârâta judecător a încălcat dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât, prin Decizia penală nr. 141 din 2 octombrie 2015, ca urmare a admiterii căii procedurale de atac a contestației, rejudecând cauza, nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere referitor la contestația formulată împotriva Procesului-verbal al Comisiei de liberare condiționată din 14 iulie 2015, deși instanța a fost sesizată cu o contestație formulată de condamnat împotriva acestui proces-verbal; (ii) pârâta judecător a încălcat dispozițiile art. 587 C. proc. pen. și art. 95 și art. 97 din Legea nr. 254/2013, întrucât: situația juridică a persoanei condamnate nu a fost discutată și analizată în Comisia de liberare condiționată și nu a fost întocmit niciun proces-verbal în acest scop; singurul proces-verbal întocmit ca urmare a întrunirii Comisiei de liberare condiționată se referă exclusiv la procedura acordării zilelor-câștig pentru elaborarea lucrărilor științifice, ca atribuție suplimentară, distinctă, iar nu la situația condamnatului din perspectiva îndeplinirii condițiilor pentru liberare condiționată; (iii) prin modalitatea în care pârâta judecător a înțeles să administreze actul de justiție în cauza ce i-a revenit spre soluționare a fost acordată liberarea condiționată unei persoane deținute fără a fi discutată situația sa în Comisia de liberare condiționată și fără a fi întocmit procesul-verbal cu mențiunile obligatorii prevăzute de lege.

Normele de drept material și procesual, în forma în vigoare la data pronunțării Deciziei penale nr. 141 din 2 octombrie 2015, a căror nesocotire a fost reținută de instanța de disciplină în sarcina pârâtei judecător sunt următoarele:

– art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) și art. 587 C. proc. pen.:

„Art. 425^1. – Declararea și soluționarea contestației;

(…);

(7) Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții: (…);

2. admiterea contestației și:

a) desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei;

Art. 587. – Liberarea condiționată;

(1) Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

(2) Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

(3) Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare.

(4) O copie de pe hotărârea rămasă definitivă se comunică serviciului de probațiune competent, precum și unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește cel eliberat”.

– art. 95 și art. 97 din Legea nr. 254/2013:

„Art. 95. – Condițiile de acordare a liberării condiționate

Persoana condamnată poate fi liberată condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, dacă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 99 sau, după caz, la art. 100 C. pen.

Art. 97. – Procedura de acordare a liberării condiționate;

(1) Liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată.

(2) Comisia pentru liberare condiționată este alcătuită din (…).

(3) Comisia formulează propuneri de liberare condiționată a persoanei condamnate, ținând seama de:

a) fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată, conform art. 96;

b) regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;

c) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) conduita persoanei condamnate și eforturile acesteia pentru reintegrare socială, în special în cadrul muncii prestate, al activităților educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, precum și responsabilitățile încredințate, recompensele acordate și sancțiunile disciplinare aplicate;

e) antecedentele sale penale.

(4) În activitatea sa, comisia ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(5) Persoana condamnată este adusă în fața comisiei pentru liberare condiționată, cu excepția situațiilor în care prezintă afecțiuni medicale confirmate de medic, care nu permit prezentarea sa. În acest caz, persoana condamnată poate depune înscrisuri.

(6) Propunerea comisiei pentru liberare condiționată este cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare.

(7) La procesul-verbal de propunere a liberării condiționate se anexează, prin grija consilierului de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute la art. 101 C. pen. care pot fi aplicate de către instanța de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare.

(8) Dispozițiile alin. (7) nu se aplică persoanelor condamnate de cetățenie străină, față de care s-a dispus pedeapsa complementară prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.

(9) Persoana condamnată poate prezenta, în fața comisiei pentru liberare condiționată, dovezi că și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare ori s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligații.

(10) Procesul-verbal prevăzut la alin. (6), împreună cu documentele care atestă mențiunile cuprinse în acesta, se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, iar procesul-verbal se comunică de îndată persoanei condamnate.

(11) În cazul în care comisia pentru liberare condiționată constată că persoana condamnată nu întrunește condițiile pentru a fi liberată condiționat, în procesul-verbal întocmit potrivit alin. (6) fixează un termen pentru reexaminarea situației acesteia, care nu poate fi mai mare de un an. În cazul în care cererea de liberare condiționată este formulată înainte de îndeplinirea condiției privind îndeplinirea fracțiunii prevăzute de C. pen., iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mare de un an, termenul stabilit de comisie va fi data împlinirii fracțiunii prevăzute de C. pen. În cazul în care perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracțiuni este mai mică de un an, termenul fixat de comisie poate depăși data împlinirii fracțiunii prevăzute de C. pen., dar nu poate fi mai mare de un an. Totodată, comisia comunică, de îndată, procesul-verbal persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiționată, judecătoriei în circumscripția căreia se află penitenciarul.

(12) Metodologia de lucru a comisiei pentru liberare condiționată este stabilită prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

(13) În vederea soluționării cererii de liberare condiționată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanța poate consulta dosarul individual al persoanei condamnate sau poate solicita copii ale actelor și documentelor din acesta”.

Cu titlu prealabil, în realizarea controlului de legalitate și temeinicie al hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanța de disciplină în mod corect a reținut că, pentru respectarea principiului independenței judecătorului, nu pot face obiectul contenciosului disciplinar aspectele invocate în acțiunea disciplinară referitoare la faptul că, în litigiul cu care a fost învestită, pârâta judecător a administrat un probatoriu insuficient și a încălcat dispozițiile art. 59 alin. (1) din VCP și art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013, întrucât aceste aspecte pun în discuție chiar modalitatea concretă de soluționare a cauzei și temeinicia soluției adoptate, ceea ce reprezintă atributul exclusiv al instanței, a cărei soluție poate fi cenzurată doar în căile de atac.

În sensul celor expuse la pct. 21, Înalta Curte reține că excedează procedurii disciplinare și susținerile din acțiunea disciplinară în sensul nesocotirii dispozițiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. fundamentate pe faptul că, prin hotărârea pronunțată, pârâta judecător, rejudecând cauza ca urmare a admiterii căii de atac și desființării hotărârii primei instanțe, nu s-ar fi pronunțat cu privire la capătul de cerere vizând contestația formulată împotriva Procesului-verbal al Comisiei de liberare condiționată din 14 iulie 2015.

A aprecia asupra modului în care instanța a rejudecat cauza în fond echivalează cu un control de legalitate și temeinicie al soluției pronunțate, ca rezultantă a raționamentului logico-juridic al magistratului cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în circumstanțele litigiului dedus judecății și în raport cu probatoriul administrat în cauză, control care nu poate fi realizat în cadrul procedurii disciplinare.

Cu alte cuvinte, din perspectiva abaterii disciplinare în discuție, atât concluzia judecătorului referitoare la obiectul învestirii instanței, cât și soluția pronunțată în raport cu cererile părților reprezintă modul în care judecătorul a interpretat și a aplicat dispozițiile legale incidente în circumstanțele litigiului dedus judecății, astfel că nu poate forma obiectul cercetării disciplinare decât în condițiile în care se constată că magistratul a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual. „Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătorești constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac” (Decizia Curții Constituționale nr. 194/2014, publicată în M. Of. nr. 458 din 23 iunie 2014, pct. 20).

Sub acest aspect, este de observat că, în litigiul analizat, nu au fost formulate obiecțiuni cu privire la faptul că instanțele nu s-ar fi pronunțat asupra unui asemenea capăt de cerere. Or, atât timp cât, în interpretarea și aplicarea prevederilor citate la pct. 17, abaterea disciplinară în discuție presupune adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, se prezumă în mod rezonabil că o atare nesocotire a normelor de drept ar fi trebuit să atragă cel puțin formularea de obiecțiuni de către părțile litigiului în contextul în care nici prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere. Relevant sub acest aspect este și faptul că inclusiv prima instanță s-a pronunțat tot cu privire la cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată, fără a se pronunța, prin dispozitivul hotărârii pronunțate, cu privire la contestația formulată împotriva Procesului-verbal al Comisiei de liberare condiționată din 14 iulie 2015.

Contrar concluziei împărtășite de instanța de disciplină, Înalta Curte constată că nu se poate reține nesocotirea de către pârâta judecător a dispozițiilor art. 587 C. proc. pen. și art. 95 și art. 97 din Legea nr. 254/2013, care să poată fi circumscrisă abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile citate la pct. 17.

Este de observat că dispozițiile citate la pct. 20, cu precădere cele ale art. 587 alin. (1) C. proc. pen. și art. 97 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, prevăd expres faptul că liberarea condiționată se dispune fie la cererea persoanei condamnate, fie la propunerea Comisiei de liberare condiționată. Cu alte cuvinte, nu poate fi contestat faptul că dispozițiile respective reglementează lipsit de echivoc două ipoteze distincte, respectiv cererea formulată de persoana condamnată și propunerea Comisiei de liberare condiționată.

În cuprinsul dispozițiilor a căror nesocotire a fost reținută în sarcina pârâtei judecător, nu se regăsește nicio normă imperativă onerativă sau prohibitivă care să prevadă fără echivoc obligația Comisiei de a întocmi procesul-verbal ori obligația instanței de a solicita întocmirea de către Comisie a procesului-verbal în situația în care cererea de liberare condiționată este introdusă direct la instanță de către persoana condamnată. Astfel fiind, se apreciază că dispozițiile art. 97 din Legea nr. 254/2013 nu exclud de plano interpretarea conform căreia procesul-verbal este întocmit de Comisia de liberare condiționată numai în situația în care comisia formulează propunerea de liberare condiționată.

În sensul argumentelor expuse, sunt relevante și dispozițiile art. 97 alin. (13) din Legea nr. 254/2013, care reglementează posibilitatea instanței de a consulta dosarul individual al persoanei condamnate sau de a solicita copii ale actelor și documentelor din dosarul respectiv, în oricare dintre ipotezele în care este formulată cererea de liberare condiționată, respectiv fie la cererea persoanei condamnate, fie la propunerea Comisiei de liberare condiționată.

În contextul în care nu a fost identificată o dispoziție legală explicită care să reglementeze conduita profesională pretinsă magistratului, Înalta Curte reține că nu îi poate fi reproșată pârâtei judecător o nesocotire neîndoielnică și nescuzabilă a unei norme de drept, ca eroare macroscopică pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

Un argument în acest sens îl reprezintă și faptul că, în cauza analizată în cadrul procedurii disciplinare, inclusiv reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii în sensul că se impune liberarea condiționată. Or, în condițiile în care inclusiv reprezentantul Ministerului Public a avut o opinie concordantă soluției pronunțate de pârâta judecător, încă o dată, se cuvine a fi menționat faptul că nu poate fi reținută, în sensul celor expuse la pct. 31, o nesocotire neîndoielnică și nescuzabilă a normelor de drept.

În concluzie, pentru argumentele expuse, Înalta Curte reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile citate la pct. 17.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de disciplină a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 99^1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, fiind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de pârâta A., judecător în cadrul Tribunalului Vrancea, va fi casată hotărârea atacată și, rejudecând litigiul în fond, va fi respinsă acțiunea disciplinară promovată de Inspecția Judiciară.

Astfel, Înalta Curte admite recursul declarat de pârâta A., judecător în cadrul Tribunalului Vrancea, împotriva Hotărârii nr. 11/J din 25 mai 2016, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2016.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând litigiul în fond, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară formulată de reclamanta Inspecția Judiciară.

Sursa informației: www.scj.ro.