Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. Recurs inadmisibil (NCPC, L. nr. 2/2013, Constituţia României, L. nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2817/2018

NCPC: art. 24 – 27, art. 27, art. 457 alin. (1), art. 483 alin. (1), art. 499, art. 634 alin. (1) pct. 4; L. nr. 2/2013: art. XVIII alin. (1); Constituția României: art. 147 alin. (4); L. nr. 47/1992: art. 31 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispoziția legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curții Constituționale reprezintă legea nouă, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede astfel: „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”, iar conform alin. (2) din același Cod: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 si O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Date fiind prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României și ale art. 27 C. proc. civ., precum și dezlegarea obligatorie dată Înalta Curte – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/2018, instanța de recurs apreciază că efectele acestei decizii a Curții Constituționale nu se pot produce în litigiul de față, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial.

În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curții Constituționale se produc numai pentru viitor – ex nunc, ele neputând opera cu efect retroactiv – ex tunc, așadar, asupra situațiilor juridice trecute.

De aici decurge consecința că, până la data publicării deciziei de neconstituționalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât, dacă s-a făcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluționate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivității legii civile ce se reflectă și în art. 147 alin. (4) din Constituție, impune respectarea securității raporturilor juridice cu privire la aceste situații juridice finalizate – facta praeterita.

În ceea ce privește efectele deciziei de neconstituționalitate cu privire la procesele în curs, facta pendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. și art. 147 din Constituția României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curții Constituționale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituționale.

Așadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și-a încetat efectele, anume acea parte a textului care include sintagma declarată neconstituțională – „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv”.

Consecințele pe care le produce ieșirea din vigoare a normei, în privința sintagmei constatate ca fiind neconstituționale, sunt similare celor ale abrogării parțiale a normei.

În această situație, se pune problema existenței unui conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziția legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curții Constituționale reprezintă legea nouă.

Regulile după care se soluționează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 – 27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.

Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituție, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispozițiilor art. 24 – 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situații juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportare la legea fundamentală.

Cât privește considerentul nr. 32 din Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, se observă absența oricărei referiri în conținutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenția instanței constituționale de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituționalitate, decât aceea de a se tranșa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă și doar prin raportare la legea fundamentală.

Mai mult decât atât, se constată că instanța de contencios constituțional în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituționalitate și asupra dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ. în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepției de neconstituționalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabilește art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992:

„(2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare”.

În condițiile în care – în forma în care este redactat de legiuitor – art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepție de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale și în privința hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepției de neconstituționalitate, câtă vreme Curtea Constituțională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.

În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea – încă de la data inițierii procesului (în speță, 24 septembrie 2014) – conținutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituționale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituție și ignoră intenția explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătorești căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite și dispozițiile art. 27 din C. proc. civ.

În acest sens a fost dezlegată și chestiunea de drept invocată în prezenta cauză, prin decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, statuându-se că:

„efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)”.

În consecință, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea anterioară intervenției Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Astfel, în speța pendinte, potrivit circumstanțelor cauzei, anterior expuse, cu observarea prevederilor art. 99 alin. (1) și art. 100 alin. (2) C. proc. civ., litigiul de față – inițiat pe rolul instanței la data de 24 septembrie 2014 – are ca obiect o cerere evaluabilă în bani cu o valoare de până la 1.000.000 RON, având în vedere că prima instanță, respectiv Tribunalul Mehedinți, a fost sesizat cu o acțiune în răspundere civilă delictuală prin care reclamantul a solicitat obligarea fiecărui pârât chemat în judecată la plata unor despăgubiri de câte 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru săvârșirea unor pretinse fapte ilicite, acestor două cereri principale fiindu-le alăturate și cererile accesorii arătate în petitul cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, cum valoarea pretenției deduse judecății la data de 24.09.2014, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de față este inadmisibil.

Față de considerentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, art. 27, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (forma în vigoare la data inițierii procesului), având în vedere și paragraful 32 din Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale, precum și constatând cele dezlegate cu caracter obligatoriu de Înalta Curte prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că decizia civilă nr. 2800 din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2014, nu poate fi atacată cu recurs, întrucât este pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, raportat la data declanșării procesului.

Văzând și dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, Înalta Curte nu va proceda și la analizarea criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 833 RON cheltuieli de judecată către intimata-chemată în garanție E. S.R.L., reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii de la fila 59 dosar recurs.

Sursa informației: www.scj.ro.