Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: executor judecătoresc

17 mart. 2016
Vizualizari: 5104

Joi, 3 martie 2016, ASD a organizat, la Palatul Facultății de Drept, conferința „Admiterea în profesiile juridice”, unde profesioniști din domeniile insolvenței, medierii, dreptului notarial și executării silite le-au vorbit studenților despre profesiile lor.

Vă oferim un rezumat al prezentării profesiei de executor judecătoresc, susținută de domnul Niculae George – executor judecătoresc:

• La nivel național sunt undeva până într-o mie de executori judecătorești. Foarte mulți dintre ei, peste 200, deci aproape unt sfert, sunt în București.

• Admiterea în profesia de executor judecătoresc se organizează, în mod normal, în fiecare an. Sunt și excepții – cel puțin o dată la doi ani de zile. Examenul este organizat de Uniunea Executorilor, sub supravegherea și sub controlul Ministerului de Justiție.

• Din nefericire pentru potențialii candidați, data nu este fixă. Perioada nu este foarte bine definită, cum se întâmplă la INM sau la barou, asta și pentru că examenul se organizează în funcție numărul liber de posturi de executor judecătoresc.

• Ministerul Justiției are un rol deosebit în stabilirea numărului de posturi vacante la un moment dat, plecându-se de la principiul că la cincisprezece mii de locuitori ar trebui să fie cel puțin un executor judecătoresc în funcție.

Despre activitatea de executare silită

• Birourile sunt formate din executori care desfășoară activitatea în mod individual sau în asociații.

• Există personal de specialitate, de la secretariat, arhivar, consilieri juridici care conlucră să asigure celeritatea dorită de creditori.

• Vă îndemn la a face practică pentru că este destul de importantă. Indiferent dacă veți alege INM-ul, baroul sau alte profesii, la un moment dat, de regulă, se interacționează cu executarea silită. O experiență în zona aceasta e utilă.

• Este bine să faceți practică și să decideți în cunoștință de cauză dacă sunteți sau nu atrași de această profesie.

Mituri

• Acel mit al castei nu este adevărat. De la an la an numărul executorilor crește, dacă în anul 2000 erau câteva sute de executori, până în trei sute, acum sunt aproape o mie.

• Se consideră că activitatea de executor judecătoresc ar mai degrabă destinată bărbaților. Total neadevărat. Sunt foarte multe femei executori care se bucură de o foarte bună reputație. Dimpotrivă aș spune, de cele mai multe ori femeile executori gestionează mai bine situațiile tensionate, au un plus de înțelepciune.

• În general sunt mediatizate executările silite tensionate. Vorbim de evacuări, încredințări de minori și alte asemenea. Și acesta este un mit. Din ponderea dosarelor de executare din cadrul unui birou, acestea reprezintă sub 1% și chiar și acelea, multe dintre ele nu sunt tensionate. În rest, activitatea se desfășoară la birou, într-un mediu firesc, normal.

• Cele mai multe executări silite sunt execuțiile indirecte. Discutăm de poprire, ipoteci imobiliare în cazul cărora actele se fac, în general, în birou, nu la televizor.

Accederea în profesie

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

• Există două modalități de a accede în profesie (există și a 3-a, dar nu e cazul de față și oricum e destul de rar întâlnită):

– Stagiatură doi ani de zile, după care examenul de promovare, sau

– după acumularea a trei ani de experiență în cadrul oricărei profesii juridice – examenul direct pe posturile libere.

Anul acesta au fost peste douăzeci de posturi scoase la concurs.

Este un examen extrem de dificil mai nou. Constatăm cu toții (la fel și la barou) că de la an la an examenele sunt din ce în ce mai dificile.

• Există și satisfacții: la un moment dat, după cincisprezece sau șaisprezece ani de procese, când desăvârșești munca acelor avocați, magistrați care au obținut titlul executoriu respectiv.

Urmează să încheiem această serie de prezentări cu profesia de notar public.

👍Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: practician în insolvență

👍Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: mediator

Conferința „Admiterea în profesiile juridice liberale”: executor judecătoresc was last modified: noiembrie 22nd, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: