Executarea silită pe durata stării de urgență

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

III. Aspecte referitoare la suspendarea prescripțiilor și decăderilor

(i) Prescripția executării silite

Potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020, prescripțiile (…) nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret.

Ulterior, prin art. XII alin. (5) din O.U.G. nr. 48/2020, s-a stabilit că termenele de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale și de a cere executarea silită, precum și cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1), adică până la expirarea unui termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

▪ Prescripțiile care nu au început să curgă până la momentul instituirii stării de urgență (16.03.2020), potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și respectiv art. 62 din Decretul nr. 240/2020, nu vor mai începe să curgă până la încetarea stării de urgență.

În acest sens, trebuie avut în vedere că potrivit art. 706 alin. (2) C. pr. civ., momentul de început al termenului de prescripție este reprezentat de data când se naște dreptul de a obține executarea silită, iar în cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, de data rămânerii lor definitive.

Astfel, de pildă, dacă potrivit unui contract care conform legii constituie titlu executoriu, scadența obligației se plasează în timp după data de 16.03.2020, termenul de prescripție a executării silite va începe să curgă doar la momentul încetării stării de urgență.

În materia procedurii execuționale fiscale, termenul de prescripție a executării silite a creanțelor fiscale, inclusiv a creanțelor provenind din amenzi contravenționale, începe să curgă, potrivit art. 215 C. pr. fisc., la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul organului de executare de a cere executarea silită.

Așadar, întrucât aceste prescripții încep să curgă doar de la data de 1 ianuarie, iar instituirea stării de urgență a intervenit la 16.03.2020, rezultă că împiedicarea începerii curgerii prescripțiilor privind executarea creanțelor fiscale ar putea interveni doar în ipoteza în care care starea de urgență ar fi în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.

Nu se confundă termenul de 5 ani al prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanței fiscale – care, potrivit art. 215 C. pr. fisc., începe să curgă la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul organului de executare de a cere executarea silită –, cu termenul de 5 ani al prescripției dreptului de a stabili creanța fiscală, care, potrivit art. 110 C. pr. fisc., începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Pentru ambele tipuri de prescripții intervine motivul impeditiv privind începerea curgerii acestora, în virtutea decretelor prezidențiale, doar dacă la momentul în care ar trebui să înceapă să curgă (1 ianuarie sau, după caz 1 iulie) este în vigoare starea de urgență.

▪ Termenele de prescripție în curs și neîmplinite la momentul instituirii stării de urgență

Prescripțiile care au început să curgă și nu s-au împlinit până la data de 15.03.2020, inclusiv, se suspendă pe toată durata stării de urgență, începând cu data de 16.03.2020.

Suspendarea prescripției operează indiferent de timpul care, la 16.03.2020, era rămas până la împlinirea termenului. În acest sens, art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 prevăd că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Codul civil care suprimă caracterul suspensiv al forței majore dacă aceasta survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție.

Fiind suspendată și nu întreruptă, urmează ca, potrivit art. 708 alin. (2) C. pr. civ., după încetarea suspendării, prescripția să își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare. Prin umare creditorul care urmărește declanșarea executării silite după încetarea stării de urgență va avea la dispoziție, în principiu, doar timpul rămas după scăderea din întregul termen de prescripție a perioadei scurse anterior, până la intervenirea Decretului nr. 195/2020.

Cu toate acestea, în condițiile în care art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 nu exclud, in terminis, aplicarea art. 2534 alin. (2) C. civ. urmează că acest din urmă text va trebui luat în considerare la calcul termenului de prescripție după încetarea stării de ugență.

Astfel, potrivit art. art. 2534 alin. (2) C. civ. prescripția nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea a încetat, cu excepția prescripțiilor de 6 luni sau mai scurte, care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării.

Așadar în condițiile în care termenele de prescripție a dreptului de a cere executarea silită sunt ca regulă de 3 ani și respectiv de 10 ani în materia drepturilor reale [art. 706 alin. (1) C. pr. civ.], rezultă că în temeiul art. 711 C. pr. civ. (care prevede că se aplică în completare dispozițiile Codului civil privitoare la prescripția extinctivă) și al art. 2534 alin. (2) C. civ., prescripția executării silite nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data când suspendarea [starea de urgență la care se adaugă în anumite ipoteze anumite termene, precum termenul de 30 de zile prevăzut de art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020 adiționat perioadei stării de urgență] a încetat, chiar dacă timpul rămas după scăderea perioadei scurse anterior ar fi fost mai scurt de 6 luni.

▪ Termenele de prescripție împlinite până la instituirea stării de urgență

Dacă prescripția executării era împlinită până la data de 15.03.2020, inclusiv, nu se mai pune problema suspendării prescripției dreptului de a cere executarea silită pe durata stării de urgență, astfel încât actele de executare efectuate pe durata stării de urgență într-o executare prescrisă anterior sesizării organului de executare, pot fi anulate la cererea debitorului, pe motivul prescripției.

Cu toate acestea, având în vedere că prescripția operează doar la cererea persoanei interesate [art. 707 alin. (1) C. pr. civ.], este posibil ca această prescripție să nu fie invocată și executarea silită să rămână una valabil începută. Însă, chiar dacă se împlinise termenul de prescripție anterior sesizării organului de executare și debitorul nu a criticat încheierea de încuviințare pe acest considerent, în executările silite care continuă pe durata stării de urgență, poate fi pusă problema curgerii termenului prescripției pe durata dintre momentele efectuării a două acte de executare succesive, așa cum vom arăta în continuare.

▪ Prescripția în cadrul executările silite care continuă pe durata stării de urgență

În condițiile în care, ca regulă, termenul de prescripție curge și în cursul executării silite, fiind întrerupt, sistematic, prin îndeplinirea fiecărui act de executare silită [art. 709 alin. (1) pct. 4 C. pr. civ. și art. 217 lit. c) C. pr. fisc.], se ridică întrebarea dacă în executările silite care continuă pe durata stării de urgență, curge sau nu termenul de prescripție în intervalul dintre două acte de executare silită.

Pe de o parte, art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 fac referire la suspendarea prescripțiilor, fără a distinge între executările silite suspendate și cele care continuă pe durata stării de urgență, iar, pe de altă parte, art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020 prevăd că activitatea de executare silită continuă în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară.

În măsura în care o executare silită nu este afectată (suspendată) pe durata stării de urgență, rezultă că aceasta se desfășoară în acord cu regulile și principiile legale, fiind menținute obligațiile stabilite de lege în sarcina executorului judecătoresc și a creditorului, astfel încât și prescripția executării va curge și, respectiv, va putea interveni dacă de la ultimul act de executare (ce a întrerupt prescripția) a trecut o perioadă ce corespunde termenului de prescripție. De pildă, dacă ultimul act de executare a fost realizat de către executor (pentru creditor) la data de 1 aprilie 2017 – într-o procedură de executare care, în raport cu exigențele Decretului nr. 195/2020, poate și trebuie să continue – prescripția de 3 ani aplicabilă în cauză, se va împlini la 1 aprilie 2020, fără a se putea susține că instituirea stării de urgență a condus la suspendarea acestei prescripții întrucât procedura de executare a continuat.

De altfel, ar fi o contradicție în termeni a se susține, pe de o parte, faptul că o anumită procedură de executare poate/trebuie să continue (nefiind afectată de starea de urgență instituită și de exigențele regulilor de siguranță sanitară), iar, pe de altă parte, că, în cadrul aceleiași poceduri, nu ar fi incidente regulile privind diligența creditorului/a executorului prevăzute de lege sub sancțiunea intervenirii prescripției.

▪ Corelarea suspendării prescripției dreptului de a obține executarea silită cu suspendarea executării silite

În procedurile de executare silită care, potrivit legii, sunt suspendate de drept (a se vedea supra pct. II), operează și suspendarea prescripției executării silite, conform art. 708 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ. și art. 216 C. pr. fisc. potrivit cărora cursul prescripției se suspendă pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege.

Astfel, prescripția care a început să curgă de la ultimul act de executare realizat anterior suspendării executării [act ce a avut efect întreruptiv de prescripție conform art. 709 alin. (1) pct. 4 C. pr. civ. și art. 217 lit. c) C. pr. fisc.], nu va curge pe perioada suspendării executării silite. Însă, odată cu încetarea suspendării executării, prescripția își va relua cursul, socotindu-se și timpul scurs anterior.

Cu relevanță în determinarea momentului suspendării prescripției în cursul executării silite, nu trebuie confundată perioada stării de urgență instituită prin Decretele prezidențiale nr. 195/2020 și nr. 240/2020, cu perioada suspendării executării silite la care se face referire în acest context, întrucât, așa cum am învederat anterior (supra, pct. II), circumscrierea sferei executărilor silite suspendate de drept s-a realizat prin anumite acte normative (e.g., O.U.G. nr. 29/2020 și O.U.G. nr. 32/2020) care au produs efecte de la alte momente decât cele două decrete prezidențiale.

Doar în măsura în care o executare silită a fost suspendată pe temeiul art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 – și anume pentru că nu se putea asigura respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență – perioada suspendării executării se suprapune cu perioada stării de urgență, dacă, în concret, executorul a apreciat că suspendarea a operat de la data emiterii Decretului nr. 195/2020.

În cazurile de suspendare de drept a executării silite intervenite pe temeiul O.U.G. nr. 29/2020 și O.U.G. nr. 32/2020, suspendarea executării se produce doar de la momentul intrării în vigoare a acestor acte normative, și, pe cale de consecință, până la momentul respectiv a curs și termenul de prescripție a executării, întrucât aceasta privea executări silite în curs, nesuspendate între momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020 și cel al ordonanțelor de urgență respective.

În cazul suspendării judecătorești a executării silite – intervenite în executările silite nesuspendate de drept și care se pot desfășura cu respectarea regulilor de disciplină sanitară – cursul prescripției executării se va suspenda pe perioada suspendării executării silite, astfel cum prevede art. 708 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ. și art. 216 C. pr. fisc. potrivit cărora cursul prescripției se suspendă pe timpul cât suspendarea executării silite a fost stabilită de instanță sau de alt organ jurisdicțional competent.

Fiind în discuție o executare silită care nu este afectată de starea de urgență instituită, suspendarea judecătorească a executării și respectiv suspendarea termenului de prescripție operează de la momentul pronunțării încheierii de suspendare și până la soluționarea definitivă a contestației la executare silită sau altei cereri privind executarea silită (art. 719 C. pr. civ.), fără a avea relevanță, în mod direct, durata stării de urgență. Însă, indirect, în condițiile în care, ca regulă, judecarea contestațiilor la executare este suspendată pe durata stării de urgență (a se de vedea infra pct. III), se ajunge ca suspendarea executării și, implicit, suspendarea prescripției executării să dureze până la un moment ulterior stării de urgență de vreme ce soluționarea definitivă a contestației la executare se plasează în timp după încetarea stării de urgență.

În ipoteza suspendării executării dispusă de executor la cererea creditorului [art. 701 alin. (2) C. pr. civ.], apreciem că de la momentul intervenirii actului prin care se prevede suspendarea de drept va opera și suspendarea prescripției.

Împrejurarea că textul art. 708 alin. (3) C. pr. civ. prevede că prescripția nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor nu infirmă concluzia anterioară întrucât de la momentul intervenirii legii sau a actului care prevede suspendarea de drept a executării, se produce și suspendarea prescripției, ca efect al suspendării de drept.

Astfel, reținem, pe de o parte, că odată suspendat cursul executării silite la cererea creditorului, nu se mai poate pune în mod direct problema suspendării de drept a executării, întrucât cursul executării era grevat deja de o altă suspendare, generată de un alt temei, procedura execuțională nemaiaflându-se în mod concret pe rol la acel moment. Urmarea imediată și indirectă, însă, care se produce prin prevederea legală a suspendării de drept constă în producerea doar a efectului său subsecvent, respectiv suspendarea cursului prescripției dreptului de a obține executarea silită.

Pe de altă parte, dacă pe timpul cât e prevăzută de lege suspendarea de drept a executării și, implicit, a prescripției, creditorul, în virtutea disponibilității sale, solicită reluarea procedurii execuționale, executorul judecătoresc va lua act de cererea creditorului, însă, prin același act, va constata, totodată, și suspendată de drept executarea silită. Dacă, însă, suspendarea executării la cererea creditorului va dăinui și dincolo de încetarea suspendării de drept, la momentul încetării acestei suspendări legale termenul de prescripție își va relua cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendarea de drept.

Prin urmare, suspendarea de drept suprapusă peste suspendarea la cererea creditorului va profita acestuia prin raportare strict la efectul suspendării de drept și anume suspendarea prescripției dreptului de a obține executarea silită.

În concluzie, de la momentul intervenirii actului care prevede suspendarea de drept a executării silite, este suspendat și termenul de prescripție a executării silite până la încetarea stării de urgență sau a unui moment ulterior acesteia [e.g., la împlinirea unui termen de 60 de zile de la data încetării situației de urgență, conform art. XVII alin. (2) și art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 sau la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data încetării situației de urgență, conform art. VII alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2020].

(ii) Termenele pentru exercitarea contestațiilor, a plângerilor, a căilor de atac și pentru îndeplinirea actelor de procedură

Chiar dacă prevederile decretelor prezidențiale fac referire la „termenele de decădere de orice fel”, circumscris temei prezente ne limităm analiza la termenele procedurale de decădere, fără a fi avute în vedere termenele de decădere de drept substanțial reglementate prin art. 2545-2550 C. civ.

Interesează în acest context al executării silite, termenele pentru exercitarea contestațiilor la executare, indiferent de obiectul acestora (art. 712 C. pr. civ.), a plângerilor privind activitatea de executare silită (e.g., plângerea prevăzută de art. 665 C. pr. civ.) sau, mai larg, activitatea executorului (e.g., plângerea formulată în condițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000), a căilor de atac (e.g., apelul împotriva hotărârilor date de instanța de executare), dar și termenele pentru efectuarea actelor de procedură (e.g., pentru formularea întâmpinării, plata taxei judiciare de timbru, citarea părților, comunicarea actelor de procedură sau stabilirea termenelor de judecată în cauzele privitoare la executarea silită).

▪ Textele incidente

Decretul nr. 195/2020, prin art. 41 prevede că termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență. Privitor la căile de atac, art. 42 alin. (7) teza I din Decretul nr. 195/2020 prevede că termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6) [i.e., în cauzele suspendate de drept potrivit decretului], aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Decretul nr. 240/2020, prin art. 62 prevede faptul că termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență.

Iar prin art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 se circumscrie sfera termenelor care nu sunt vizate prin art. 62 din același decret, în sensul că termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestațiilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11) [i.e., în cauzele suspendate de drept potrivit decretului], aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Precizăm că, în regulă generală, cazurile de întrerupere a termenelor procedurale sunt prevăzute de art. 184 alin. (3) și (4) C. pr. civ., iar termenele de apel și de recurs se pot întrerupe în condițiile art. 469 alin. (4) C. pr. civ. și art. 485 alin. (1) C. pr. civ., astfel încât prevederile cuprinse în cele două Decrete prezidențiale au natura juridică a unor termene speciale și derogatorii, cu incidență exclusiv pe durata stării de urgență.

▪ Regula suspendării termenelor și excepțiile privind întreruperea anumitor termene

Se observă că prin art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 se instituie regula suspendării termenelor de decădere de orice fel pe durata stării de urgență.

Prin art. 42 alin. (7) teza I din Decretul nr. 195/2020 și art. art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 se derogă de la regula suspendării și se circumscrie sfera termenelor în privința cărora operează întreruperea acestora, după cum vom arăta infra.

▪ Privitor la termenele pentru exercitarea căilor de atac se constată că există o reglementare unitară, în sensul că atât art. 42 alin. (7) teza I din Decretul nr. 195/2020, cât și art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 prevăd univoc faptul că termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele suspendate potrivit decretelor respective, aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Pentru circumscrierea sferei cauzelor în care intervine întreruperea termenelor pentru exercitarea căilor de atac, din corelarea alineatelor (6) și (7) ale art. 42 din Decretul nr. 195/2020 și respectiv din corelarea alineatelor (11) și (12) ale art. 63 din Decretul nr. 240/2020, rezultă că sunt vizate doar cauzele suspendate de drept potrivit decretelor respective.

În privința cauzelor care nu au caracter urgent și care erau deja înregistrate la instanță la momentul instituirii stării de urgență, în mod logic, nu se poate reține existența unui termen de exercitare a căii de atac în curs la data emiterii decretului. Tot astfel, și în raport cu momenul prelungirii stării de urgență prin Decretul nr. 240/2020, se constată că în aceste cauze – fiind procese pe care însuși Decretul inițial nr. 195/2020 le-a suspendat de drept și au rămas nesoluționate pe durata stării de urgență – nu se poate vorbi de existența unui termen de exercitare a căilor de atac care să fie în curs la data prelungirii stării de urgență.

În realitate, termenele pentru exercitarea căilor de atac aflate în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgență la care se face referire în art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 vizează căile de atac în cauzele soluționate până la data emiterii Decretului nr. 195/2020 și în care hotărârile au fost comunicate până la același moment sau căile de atac începuseră să curgă în astfel de cauze, potrivit legii, de la momentul pronunțării. Doar în raport cu aceste cauze (care nu au un caracter urgent, potrivit decretelor) soluționate deja până la intervenirea stării de urgență, se poate vorbi de termene pentru exercitarea căilor de atac aflate în curs la data instituirii stării de urgență, termene care, așa cum s-a arătat anterior, se întrerup.

La o rigoare accentuată, se poate sesiza faptul că atât art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020, cât și art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 reglementează doar întreruperea termenelor aflate în curs la data instituirii și respectiv la data prelungirii stării de urgență, lăsând nerezolvată in terminis soarta termenelor care ar începe să curgă ulterior pe durata stării de urgență.

De pildă, în ipoteza în care o anumită cauză a fost soluționată anterior emiterii Decretului nr. 195/2020, iar hotărârea a fost comunicată părții interesate doar după data prelungirii stării de urgență (15.04.2020), termenul pentru exercitarea căii de atac nu se încadrează în formularea textuală a decretului, nefiind un termen în curs la data prelungirii stării de urgență. Tot astfel, și în ipoteza în care o anumită cauză a fost soluționată anterior emiterii Decretului nr. 195/2020, iar hotărârea a fost comunicată părții interesate după data instituirii stării de urgență (16.03.2020) și până la data prelungirii stării de urgență (15.04.2020), termenul pentru exercitarea căii de atac nu se încadrează în formularea textuală a Decretului nr. 240/2020, nefiind un termen în curs la data prelungirii stării de urgență, deoarece acesta nu începuse să curgă, potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020.

În concluzie, învederăm că nu poate exista un termen în curs la data prelungirii stării de urgență astfel cum prevede Decretul nr. 240/2020, motiv pentru care opinăm că formularea cuprinsă în art. 63 alin. (12) în partea privitoare la termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac prevăzute la art. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, nu-și găsesc justificarea de a fi.

Însă, apreciem că, în rațiunea măsurilor dispuse prin decretele prezidențiale, termenele pentru exercitarea căilor de atac în cauzele care sunt suspendate de drept și care ar urma să înceapă să curgă pe durata stării de urgență nu mai încep să curgă decât la încetarea stării de urgență.

De observat este faptul că textele ambelor Decrete vizează doar termenele pentru exercitarea căilor de atac, iar nu și termenele pentru motivarea căilor de atac, care, în cazul în care termenul pentru exercitare curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea căii de atac se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii [art. 470 alin. (5) C. pr. civ. și art. 487 alin. (1) C. pr. civ.]. Așadar, dacă într-o cauză care nu are caracter urgent, termenul de exercitare a căii de atac ce curge de la pronunțare aflat în curs la data instituirii stării de urgență, se întrerupe, iar la sfârșitul stării de urgență va începe să curgă un nou termen, conform art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020, iar termenul pentru motivarea aceleiași căi de atac va curge tot de la încetarea stării de urgență, însă de această dată pe considerentul că, hotărârea fiind comunicată pe timpul stării de urgență, acest termen de motivare nu va începe să curgă pe durata stării de urgență, conform art. 41 din Decretul nr. 195/2020.

▪ Privitor la termenele pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor de orice fel, se constată o vădită disonanță în reglementarea realizată prin cele două decrete prezidențiale.

Astfel, dacă prin art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 se prevede efectul întreruptiv care se produce doar cu privire la termenele pentru exercitarea căilor de atac, prin art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 195/2020 se includ în sfera termenelor întrerupte atât termenele pentru exercitarea căile de atac, cât și termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor și contestațiilor de orice fel.

Prin urmare, termenele pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor de orice fel cu incidență în materia executării silite, aflate în curs la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020 se suspendă (potrivit regulii instituite prin art. 41 din Decretul nr. 195/2020).

Dimpotrivă, termenele pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor de orice fel cu incidență în materia executării silite, aflate în curs la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020, se întrerup [potrivit derogării instituite prin art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020].

Nu s-ar putea susține sub nicio formă că derogarea (de la regula suspendării) realizată prin art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 subsumează în sfera termenelor pentru exercitarea căilor de atac și termenele pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor de orice fel. Pe de o parte, contestațiile la executare silită, prin natura lor, nu pot fi considerate ca fiind „căi de atac”^[30], iar, pe de altă parte, noțiunea de „căi de atac” cu care operează art. 42 alin. (7) din Decretul nr. 195/2020 este una clară și neechivocă, în sensul că privește termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), și anume în cauzele (și nu în executările silite) suspendate de drept.

Mai mult, teza a II-a a alin. (7) al art. 42 din Decretul nr. 195/2020 accentuează în mod clar acest înțeles al noțiunii „căi de atac” prevăzând că în aceste cauze în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii respectivului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență, fiind astfel, evident, că referirea vizează căile de atac formulate în cauzele aflate pe rolul instanțelor și nicidecum contestațiile la executare sau plângerile formulate împotriva actelor de executare silită.

Așadar, în cauzele suspendate de drept, termenele pentru exercitarea contestațiilor la executare și a plângerilor de orice fel cu incidență în materia executării silite – termene aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 195/2020 – suspendă, iar termenele pentru exercitarea contestațiilor la executare și a plângerilor de orice fel cu incidență în materia executării silite aflate în curs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 240/2020 se întrerup.

Miza acestei distincției rezidă în modul în care instanțele de executare vor analiza cursul termenelor de decădere în contestațiile și plângerile formulate după încetarea stării de urgență, în sensul că dacă aceste termene sunt suspendate se va avea în vedere și termenul scurs anterior suspendării, și, respectiv, dacă aceste termene sunt întrerupte, vor curge noi termene de la momentul încetării stării de urgență.

Suspendarea/întreruperea termenelor pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor din materia exercitării silite privesc doar cele care ar putea sau ar trebui să fie formulate în „cauzele suspendate de drept” potrivit decretelor prezidențiale. Concluzia rezidă cu evidență din prevederea art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 care precizează clar că sunt vizate termenele pentru exercitarea contestațiilor, plângerilor și căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), adică cele suspendate de drept.

Chiar dacă, tehnic și riguros, suspendarea unei cauze poate interveni doar dacă respectiva cauză este înregistrată pe rolul unei instanțe, totuși din economia întregii reglementări – și în special din coroborarea alin. (11) și (12) ale Decretului nr. 240/2020 – rezultă cu evidență că suspendarea de drept a cauzelor nonpenale care nu sunt de o urgență deosebită privește atât procesele care erau înregistrate pe rolul instanțelor la data instituirii/prelungirii stării de urgență, cât și a celor care se înregistrează la instanțe pe durata stării de urgență.

A considera că suspendarea de drept operată prin decretele prezidențiale privesc doar cauzele înregistrate la instanță la momentul instituirii/prelungirii stării de urgență ar conduce la concluzia, eronată, că, pe de o parte, fie cauzele înregistrate ulterior acestui moment nu ar fi suspendate fie, pe de altă parte, că nu ar exista temei pentru suspendarea de drept a acestor cauze înregistrate pe durata stării de urgență.

Prin urmare, sintagma „cauze suspendate de drept” subsumează atât cauzele care nu au caracter urgent, care erau deja înregistrate pe rolul instanțelor la data instituirii/prelungirii stării de urgență, cât și cauzele ce nu au caracter urgent care vor fi înregistrate pe toată durata stării de urgență.

Mai mult, doar într-o astfel de paradigmă interpretativă poate avea rațiune și efect prevederea art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 potrivit căreia se întrerup termenele (pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor), „aflate în curs la data la data prelungirii stării de urgență”, fiind logic că nu sunt întrerupte termenele pentru contestațiile și plângerile care nu erau încă exercitate și înregistrate la instanță.

Bineînțeles, în măsura în care titularul nu dorește să valorifice măsura suspendării/întreruperii termenului de contestație sau plângere pe durata stării de urgență și sesizeză instanța cu o astfel de cerere, cauza înregistrată, astfel, la instanță va fi suspendată de drept în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, corelat cu Hotărârile CSM și ale colegiilor de conducere ale curților de apel.

De asemenea, nu se pune această problemă a întreruperii pe temeiul stării de urgență a termenelor în cazul contestațiilor/plângerilor înregistrate pe rolul instanțelor până la momentul instituirii stării de urgență având în vedere că titularii contestațiilor/plângerilor și-au exercitat deja dreptul de sesizare a instanței.

Similar analizei referitoare la întreruperea termenelor pentru exercitarea căilor de atac, constatăm că art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 reglementează doar întreruperea termenelor pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor aflate în curs la data prelungirii stării de urgență, lăsând nerezolvată in terminis soarta termenelor care ar începe să curgă ulterior pe durata stării de urgență. Trebuie avut în vedere în acest context că nu se confundă sfera cauzelor suspendate de drept cu sfera executărilor silite suspendate de drept, putând exista ipoteze în care executarea silită se desfășoară pe perioda stării de urgență astfel încât anumiți participanți la executare au dreptul legal de a sesiza instanța cu contestații, plângeri sau alte cereri privind executarea silită.

În aceeași cheie interpretativă, apreciem că, în rațiunea măsurilor dispuse prin decretele prezidențiale, termenele pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor în cauzele care sunt suspendate de drept și care ar urma să înceapă să curgă pe durata stării de urgență nu mai încep să curgă decât la încetarea stării de urgență.

▪ Termenele pentru efectuarea actelor de procedură în cauzele suspendate de drept

În contextul Decretului nr. 195/2020 aceste termene se suspendă pe temeiul art. 41, fiind prevăzut acest efect cu privire la termenele de decădere de orice fel. Vor fi avute în vedere atât termenele prevăzute de lege, cât și cele stabilite de către instanță, întrucât, în condițile art. 185 C. pr. civ. referitor la sancțiunea decăderii, nu se face distincție între termenele legale și cele judecătorești (noul Cod de procedură civilă abandonând viziunea cuprinsă în art. 103 din Codul de procedură civilă de la 1865 care evoca decăderea doar în raport cu termenele de procedură legale).

În contextul Decretului nr. 240/2040, termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea actelor de procedură se întrerup, pe temeiul art. 63 alin. (12) urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență.

Se observă că art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 face referire doar la termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură, cu toate că termenele procedurale de decădere pot fi și termene judecătorești, astfel cum rezultă din interpretarea art. 180 și 185 C. pr. civ. Ar urma, astfel, ca termenele de decădere legale, în curs la data emiterii Decretului nr. 240/2020 să fie întrerupte potrivit art. 63 alin. (12) din acest decret, iar termenele de decădere judecătorești să fie suspendate, potrivit art. 62 din același decret.

Facem precizarea că suspendarea și respectiv întreruperea termenelor procedurale de decădere pentru îndeplinirea actelor de procedură operează doar în cauzele suspendate de drept potrivit art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (11) din Decretul nr. 240/2020, și nicidecum în cauzele de urgență deosebită și care, potrivit art. 42 alin. (1) din Decretul nr. 195/2020 și art. 63 alin. (1) din Decretul nr. 240/2020, se judecă pe perioada stării de urgență [a se vedea în acest sens și prevederea expresă din art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020].

Totdată, păstrând distincția dintre termenele de decădere din cursul judecății și temenele de decădere din cursul executării silite, trebuie considerat că, în condițiile în care art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 fac referire la suspendarea termenelor de decădere de orice fel, această suspendare privește și termenele de decădere (procedurale legale) din cadrul procedurilor de executare silită suspendate pe perioada stării de urgență.

O astfel de suspendare privește termenele procedurale doar din cadrul executărilor silite suspendate de drept pe perioada stării de urgență, întrucât chiar dacă art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 nu fac o astfel de precizare expresă (precum art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 care prevede expres că întreruperea privește doar termenele din cauzele suspendate de drept), nu se poate concepe suspendarea termenelor procedurale în executările silite care nu sunt suspendate pe perioada stării de urgență.

De pildă, dacă executarea silită a fost suspendată de drept la un moment la care curgea termenul de 30 de zile prevăzut de art. 850 alin. (1) C. pr. civ. pentru depunerea prețului imobilului de către adjudecatar, odată cu suspendarea executării silite se suspendă și termenul de plată a prețului, urmând ca acest termen să își reia cursul la încetarea suspendării executării (încetarea stării de urgență). Tot astfel, dacă termenul prevăzut de art. 864 alin. (4) C. pr. civ. pentru depunerea titlurilor de creanță era în curs la momentul suspendării de drept a executării silite, acest termen se suspendă până la încetarea stării de urgență.

O astfel de suspendare privește termenele procedurale doar din cadrul executărilor silite suspendate de drept pe perioada stării de urgență, întrucât chiar dacă art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 nu fac o astfel de precizare expresă [precum art. 63 alin. (12) din Decretul nr. 240/2020 care prevede expres că întreruperea privește doar termenele din cauzele suspendate de drept], nu poate opera suspendarea termenelor procedurale în executările silite care, nefind afectate de starea de urgență, trebuie să continue potrivit înseși prevederilor decretelor prezidențiale. Cu alte cuvinte, curgerea termenelor procedurale (altele decât cele pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor) în cadrul executărilor silite nesuspendate de drept rezidă în însăși necesitatea continuării acestora pe durata stării de urgență.

Ca o concluzie generală, se constată un stil de redactare neriguros a normelor cuprinse în cele două Decrete prezidențiale de instituire, respectiv prelungire a stării de urgență pe teritoriul României, în partea privitoare la ”Domeniul Justiție”, în contextul în care condițiile și regulile de procedură trebuie să se caracterizeze, chiar și în situații excepționale, prin precizie, claritate și consecvență.

Considerentele anterioare au reflectat o serie de vulnerabilități și anume:

– nereglementarea situației termenelor care ar începe să curgă pe durata stării de urgență, în cauzele care sunt suspendate de drept;

– reglementarea unui regim juridic diferit privind suspendarea și întreruperea termenelor pentru exercitarea contestațiilor și a plângerilor de orice fel;

– nereglementarea situației termenelor pentru exercitarea contestațiilor și plângerilor care ar începe să curgă pe durata stării de urgență, în cauzele care sunt suspendate de drept;

– instituirea unui regim juridic diferit pentru termenele de decădere legale, respectiv termenele de decădere judecătorească.

Însă prin prezenta analiză s-a urmărit să clarifice și să se identifice cea mai adecvată interpretare a normelor menționate, apelând, în principal, la rațiunea textelor, dar și la regulile de interpretare logică și sistematică a acestora, oferind cititorului modalitatea corectă de aplicare a celor două Decrete.