Executarea silită pe durata stării de urgență

7 mai 2020
Articol UJ Premium
Vizualizari: 15673
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

c) Situația executării silite asupra drepturilor de asigurări sociale

▪ În condițiile art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020, (1) se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, fiscale și comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor plătite de casele teritoriale de pensii se aplică, prin efectul legii, de către aceste instituții fără alte formalități din partea beneficiarilor acestor drepturi. (2) Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează în termen de 60 de zile de la data încetării stării de urgență. (3) Sumele reținute în luna aprilie 2020 se restituie odată cu plata drepturilor aferente lunii mai 2020, urmând a fi recuperate după termenul prevăzut la alin. (2).

▪ Spre deosebire de norma înscrisă în art. XVII din același act normativ, acest text reglementează un caz de suspendare, respectiv de neîncepere a executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare, fiscale și comerciale care se aplică asupra drepturilor lunare plătite prin casele teritoriale de pensii.

Diferențele semnificative față de prevederea art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 constau în natura bunurilor asupra cărora poartă procedurile execuționale, în modalitatea de urmărire silită grevată de măsura de suspendare ori de neîncepere a executării silite, precum și în tipul creanței ce se urmărește a fi îndestulată prin intermediul respectivei proceduri execuționale.

Cu privire la natura bunurilor urmărite, se constată că art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 se raportează la drepturile de asigurări sociale și anume: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate, pensia de urmaș, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și alte prestații: tratament balnear, bilete de odihnă, ajutor de deces, în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceștia (art. 121 din același act normativ) în vreme ce art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 vizează drepturile de asistență socială, descrise supra la lit. b).

Sub acest aspect, se observă că norma înscrisă în art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 folosește expresia „drepturi lunare plătite prin casele teritoriale de pensii”, ceea ce semnifică intenția legiuitorului de a se raporta la acele drepturi de asigurări sociale care au caracter de periodicitate lunară, textul circumscriind, așadar, în această categorie, pensiile.

Din perspectiva celorlalte drepturi de asigurări sociale, reglementate de art. 121 din Legea nr. 263/2010, apreciem că acestea, neavând un asemenea caracter de plată lunară, pe de o parte, iar, pe de altă parte, având natura juridică fie a unor indemnizații cu destinație specială, fie a unor ajutoare de deces – fiind bunuri neurmăribile pentru orice fel de datorii, conform art. 729 alin. (7) C. pr. civ. – nu intră în sfera de reglementare a textului aici analizat, orice interpretare diferită generând o soluție legislativă inutilă.

Referitor la modalitatea de executare, măsurile ce fac obiect de reglementare a art. XVIII din art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 are în vedere orice modalitate de executare silită pretabilă la îndestularea creanțelor din valorificarea drepturilor de asistență socială (urmărire mobiliară, inclusiv poprire).

În al treilea rând, din punct de vedere al naturii creanței a cărei îndestulare se urmărește prin procedurile execuționale suspendate sau care nu pot începe pe durata stării de urgență, se observă că art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 vizează creanțele bugetare, fiscale și comerciale, iar art. XVII din O.U.G. nr. 32/2020 nu face niciun fel de precizare sub acest aspect, ceea ce înseamnă că vizează orice fel de creanțe a căror realizare se urmărește, indiferent de izvorul lor.

▪ O analiză comparativă, însă, mai consistentă, urmează a fi realizată cu prevederile art. VII din O.U.G. nr. 29/2020, între cele două texte existând o suprapunere parțială pe componenta executărilor silite în forma popririi a creanțelor bugetare, executări ce poartă asupra drepturilor de asigurări sociale.

Întocmai ca și la analiza realizată supra la lit. b), se constată că norma înscrisă în art. VII alin. (3) din O.U.G. nr. 29/2020 absoarbe în conținutul său, parțial, obiectul de reglementare al art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 în ceea ce privește executarea creanțelor bugetare în forma popririi, primul text înglobând toate categoriile de venituri ale debitorului ce ar putea fi supuse măsurii popririi în vederea satisfacerii creanțelor bugetare, deci inclusiv și drepturile de asigurări sociale lunare plătite prin casele teritoriale de pensii.

Toate considerentele legate de momentul, modalitatea practică de aplicare a măsurilor instituite de cele două norme pe zona de dublare de reglementare, precum și a efectelor produse prezentate deja la lit. b) rămân pe deplin valabile, motiv pentru care nu se mai impune reluarea analizei.

▪ O discuție aparte urmează a fi, totuși, făcută, pe aspectul naturii creanțelor a căror realizare se urmărește prin procedurile de executare silită suspendate sau care nu încep pe durata stării de urgență, ceea ce este de natură să configureze inclusiv sfera de reglementare a art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 în urma decriptării semnificației și întinderii expresiei „creanțe bugetare, fiscale și comerciale”.

Astfel, se remarcă faptul că expresia utilizată de legiuitor este deficitară, terminologia utilizată generând confuzie prin prisma cuvintelor „bugetar”,„fiscal”, respectiv „comercial”.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Prin „creanță bugetară” se are în vedere, potrivit art. 1 pct. 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală orice sumă care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța bugetară principală și creanța bugetară accesorie. Art. 5 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență prevede că prin „creanțe bugetare” în sensul acestei legi se înțeleg creanțele constând în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora. Își păstrează această natură și creanțele bugetare care nu sunt acoperite în totalitate de valoarea privilegiilor, ipotecilor sau a gajurilor deținute, pentru partea de creanță neacoperită. În plus, art. 5 alin. (1) coroborat cu art. 2 pct. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale prevede că veniturile bugetare locale se constituie din: a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte, alte venituri și cote defalcate din impozitul pe venit; b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat; c) subvenții primite de la bugetul de stat și de la alte bugete; d) donații și sponsorizări; e) sume primite de la Uniunea Europeană și/sau alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări.

Iar prin „creanță fiscală” se are în vedere, potrivit art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală orice sumă care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie, pentru ca art. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal să prevadă că acestea sunt impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii (impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe venit, impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, impozitul pe reprezentanțe, taxa pe valoarea adăugată, accizele, impozitele și taxele locale, impozitul pe construcții, contribuțiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, contribuția asigurătorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat).

Așadar, analizând coroborat prevederile legale în materie, se constată că nu se poate pune semn de egalitate între creanțele bugetare și creanțele fiscale, prima categorie fiind mai largă și incluzând și cea de-a doua categorie. Astfel, nu orice creanță bugetară este și fiscală, însă orice creanță fiscală are natură bugetară. Creanța bugetară grupează toate creanțele statului, chiar dacă, din punct de vedere strict tehnic, creanțele fiscale au reguli proprii în sensul că izvorăsc din raporturi de drept material fiscal și au trăsături aparte reglementate de Codul de procedură fiscală, în vreme ce creanțele bugetare izvorăsc adesea și din raporturi juridice civile.

Astfel, deși creanțele bugetare includ și creanțele fiscale, legiuitorul a urmărit ca, prin menționarea expresă a ambelor categorii de creanțe, să releve intenția acestuia de a asigura protecția unei cât mai largi și complete categorii de persoane pe perioada stării de urgență.

Cu referire la „creanțele comerciale” se impune a preciza faptul că această noțiune juridică nu mai este specifică dreptului civil românesc, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil și a unificării obligațiilor civile și comerciale. Cu toate acestea, însă, noțiunea de „creanțe comerciale” ar trebui să vizeze drepturile generate de activitățile unor societăți, industriale, de servicii sau de altă natură, desfășurate cu titlu de activitate profesională, precum: creanțe bancare, creanțe de leasing, creanțe decurgând din contracte de furnizări și livrări de bunuri, cranțe decurgând din contracte de prestări servicii, etc.

Caracterul impropriu al redactării textului va genera în activitatea practică interpretări neuniforme atât din partea executorilor judecătorești, cât și din partea instanțelor de judecată, ce vor fi chemate să soluționeze contestații la executare în care se va aprecia asupra existenței sau inexistenței caracterului „comercial” al creanței ce se urmărește a fi îndestulată. Sub acest aspect, este binecunoscută practica judiciară neunitară a instanțelor judecătorești în determinarea caracterului de litigiu civil ori litigiu între profesioniști, astfel încât o atare jurisprudență neuniformă grefată în plus și pe caracterul neclar al normei înscrise în art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 va conduce la interpretări și soluții diferite pentru ipoteze similare.

Concluzionând cu privire la semnificația expresiei „creanțele bugetare, fiscale și comerciale”, având în vedere inclusiv litera, dar și spiritul actului normativ, apreciem că aceasta vizează toate temeiurile ce pot fundamenta o executare silită, ceea ce înseamnă că, măsurile vizate de art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 se raportează atât la procedurile execuționale instrumentate de executorul judecătoresc, cât și la procedurile instrumentate de executorul fiscal.

Pentru ca expresia restrânsă „fiscale și comerciale” să constituie o formulare de explicitare a noțiunii de „creanțe bugetare” și să se circumscrie, astfel, în mod exclusiv acesteia, ar fi fost obligatoriu ca din punct de vedere al tehnicii de redactare a textului, expresia respectivă să fie încadrată între două virgule, pentru a putea semnifica conturarea speciilor (fiscală și comercială) a genului „creanțe bugetare”. În plus, mai este de observat și faptul că o astfel de interpretare ar conduce la o suprapunere perfectă a dispozițiilor art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 peste prevederile art. VII din O.U.G. nr. 29/2020, acestea din urmă absorbindu-le pe cele dintâi, ceea ce ar ridica întrebarea firească a rațiunii emiterii de către legiuitor a unei noi dispoziții care să producă aceleași efecte.

Din acest punct de vedere, este relevantă interpretarea oficială dată O.U.G. nr. 32/2020 de către chiar inițiatorul acesteia, astfel cum rezultă din adresa nr. 683/DAS/08.04.2020 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, potrivit căreia, începând cu luna aprilie și până la expirarea termenului de 60 de zile de la data încetării stării de urgență, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, fiscale și comerciale în baza titlurilor executorii emise/realizate de către:

– organul fiscal central, în vederea executării silite a creanțelor datorate bugetului general consolidat;

– organele fiscale locale, în vederea executării silite a creanțelor datorate bugetelor locale;

– casele teritoriale de pensii, în vederea recuperării creanțelor bugetare reprezentând debite provenite din prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale pentru care s-a luat măsura recuperării prin reținere/compensare;

– executorii judecătorești, pentru recuperarea creanțelor comerciale, inclusiv cele aferente contractelor de credit bancar.

În concluzie, putem afirma cu convingere că rațiunea art. XVIII din O.U.G. nr. 32/2020 a fost una generoasă, legiuitorul urmărind adoptarea de măsuri de protecție cât mai cuprinzătoare pentru populația pensionară afectată de starea de urgență, astfel încât suspendările executărilor silite prin poprire ori neînceperea acestora vizează îndestularea creanțelor bugetare, fiscale și comerciale indiferent că organul de executare care instrumentează sau ar putea instrumenta procedurile este executorul fiscal ori executorul judecătoresc.

Prin O.U.G. nr. 53/2020 s-a completat categoria creanțelor a căror îndestulare se urmărește și cu creanțele financiare, care constituie drepturi ale unei entități juridice ce decurg din tranzacții sau evenimente trecute și din stingerea cărora se așteaptă majorări de resurse care încorporează beneficii economice. Așadar, astfel de creanțe sunt legate de participații, împrumuturi acordate pe termen lung, depozite și garanții plătite, creanțele financiare având natura unor active imobilizate.

▪ Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor plătite de casele teritoriale de pensii se aplică, prin efectul legii, de către aceste instituții, fără alte formalități din partea beneficiarilor acestor drepturi [art. XVIII alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 32/2020]. Aceasta înseamnă că persoanele pensionare nu trebuie să facă niciun demers pentru ca organul de executare să procedeze la aplicarea măsurii suspendării, care operează de drept.

De precizat este faptul că, prin O.U.G. nr. 53/2020, legiuitorul a adăugat și casele sectoriale de pensii în categoria instituțiilor care aplică măsurile de suspendare a executării silite, pentru asigurarea egalității de tratament între toate categoriile de pensionari. Casele sectoriale de pensii sunt înființate în subordinea M.Ap.N, M.A.I. și S.R.I.

▪ Cu privire la efectele suspendării popririi, trebuie avute în vedere, în primul rând, prevederile art. 233 alin. (4) și (6) C. pr. fisc., ale art. 701 alin. (3) C. pr. civ. și considerentele expuse la lit. a) care rămân valabile parțial în sensul concluziei că sumele indisponibilizate de terții popriți și neconsemnate creditorului fiscal până la data incidenței măsurii suspendării rămân în ființă neputând fi eliberate creditorului, dar nici achitate debitorului poprit.

Cu toate acestea, spre deosebire de reglementarea cuprinsă în O.U.G. nr. 29/2020, art. XVIII alin. (3) din O.U.G. nr. 32/2020 instituie o excepție în sensul că sumele reținute în luna aprilie 2020 se restituie odată cu plata drepturilor aferente lunii mai 2020, urmând a fi recuperate după termenul prevăzut la alin. (2).

Așadar, începând cu luna aprilie 2020 și până la expirarea termenului prevăzut de art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020, nu se fac rețineri de sume de către casele teritoriale de pensii, iar sumele reținute în luna aprilie 2020 se vor restitui debitorilor pensionari. Reglementarea se circumscrie excepției reglementate de prevederile art. 701 alin. (3) C. pr. civ., în sensul că măsurile de indisponibilizare a bunurilor rămân în ființă și pe perioada suspendării executării, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.

În context se ridică întrebarea dacă sumele reținute în luna aprilie 2020 și eliberate creditorilor mai pot fi restituite?

Întrucât rațiunea actului normativ, astfel cum a fost aceasta explicitată prin adresa nr. 683/DAS/08.04.2020 emisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, constă în luarea unor măsuri urgente de protecție socială pe perioada stării de urgență, pentru a proteja anumite categorii de persoane de la producerea unor prejudicii grave cu efecte pe termen lung, apreciem că, indiferent de procedeul eliberării sau nu către creditori a sumelor reținute în luna aprilie 2020 de către casele teritoriale de pensii, aceste sume de bani trebuie restituite debitorilor, fie de casele de pensii, fie de creditorii înșiși.

Deși în terminologia utilizată de O.U.G. nr. 32/2020 se folosește expresia „sumele reținute”, ceea ce în acord cu legislația execuțională specifică ar părea să echivaleze cu termenul „indisponibilizate”, cu consecința limitării aplicabilității textului doar la sumele de bani care nu au fost încă achitate creditorilor, totuși, apreciem că, în rațiunea legiuitorului, acesta a urmărit ca drepturile lunare plătite prin casele teritoriale de pensii să nu fie grevate de niciun fel de măsuri de poprire, pentru ca, pe perioada stării de urgență, începând cu luna aprilie 2020, debitorii să poată beneficia de aceste sume de bani în cuantumul lor integral.

Astfel, opinăm că art. XVIII alin. (3) din O.U.G. nr. 32/2020 instituie un caz special de întoarcere a executării silite, de drept, cu aplicabilitate temporară și numai cu privire la sumele ce au fost deja reținute în luna aprilie 2020, fără a mai fi necesară efectuarea vreunei alte formalități de constatare a nulității actelor de executare ce au stat la baza reținerilor aferente lunii aprilie 2020.

▪ Măsura suspendării executării silite reglementată de art. XVIII alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 32/2020 se circumscrie cazurilor de suspendare a executării silite reglementate de art. 233 alin. (1) C. pr. fisc., lit. e) a textului statuând că executarea silită se suspendă în alte cazuri prevăzute de lege, dar și de art. 701 alin. (1) C. pr. civ. potrivit căruia executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege.

▪ Măsurile de suspendare prevăzute la alin. (1) încetează în termen de 60 de zile de la încetarea situației de urgență [art. XVIII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020], ceea ce înseamnă că procedurile execuționale se vor relua la expirarea perioadei de 60 de zile de la încetarea stării de urgență.

Continuarea după suspendare a executării silite se va dispune de către organul de executare, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăși nu au fost desființate de instanța de judecată sau nu au încetat prin efectul legii.

Dispoziția de reluare a executării silite va îmbrăca forma unui proces-verbal, care va comunicat casei teritoriale de pensii de către organul de executare.

Termenul de 60 de zile se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ., neintrând în calcul nici ziua în care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

▪ Și în acest caz este de reținut faptul că prelungirea efectului stării de urgență pentru un termen de 60 de zile după încetarea stării de urgență este incidentă numai în privința măsurii suspendării executărilor silite care poartă asupra drepturilor de asigurări sociale, iar nu și în privința celor de neîncepere a executărilor silite.

Această constatare are drept consecință posibilitatea declanșării de îndată, ulterior încetării stării de urgență, a procedurilor execuționale care pot purta asupra drepturilor de asigurări sociale, fără ca aceste proceduri nedeclanșate la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 32/2020 să fie grevate de impedimentul celor 60 de zile de la data încetării stării de urgență.

Considerentele expuse supra, la lit. b), referitoare la argumentele recurgerii la interpretarea literală a art. XVII alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2020 în privința duratei măsurii neînceperii executării silite adoptate rămân valabile și în contextul prezentei analize.

Notă: Potrivit Legii de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020 adoptată de Senatul României, reluarea și declanșarea executărilor silite prin poprire a creanțelor bugetare ce poartă asupra drepturilor de asigurări sociale se va face la data de 1 septembrie 2020, dar nu mai devreme de 60 de zile de la încetarea stării de urgență, ceea ce înseamnă că, în ipoteza intrării în vigoare a acestei forme a legi, urmează a se aplica noile termene pe care le instituite, fiind mai favorabile debitorilor.

▪ Potrivit art. 7 din Decretul nr. 240/2020, pe durata prevăzută la art. (1), se mențin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a Decretului nr. 195/2020, în măsura în care prin prezentul decret nu se dispune altfel.

Prin urmare, toate considerentele anterior expuse rămân valabile și pentru perioada de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe teritoriul României dispusă prin acest decret subsecvent.

c1) Situația executării silite asupra unor categorii de indemnizații

Prin art. IV din O.U.G. nr. 53/2020 se reglementează exceptarea indemnizațiilor acordate în baza O.U.G. nr. 30/2020 de la a fi executate silit, prin poprire, măsură care va înceta la 60 de zile după încetarea stării de urgență.

Categoriile de indemnizații exceptate de la procedurile de executare silită, prin poprire, sunt cele de care beneficiază pe durata stării de urgență, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2:

– salariații, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului;

– alți profesioniști, astfel cum sunt prevăzuți de art. 3 alin. (2) din Codul civil;

– avocații a căror activitate este redusă;

– persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a)-c) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din inițiativa structurii sportive;

– persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, conform Legii nr. 8/1996, care întrerup activitatea.

Toate considerentele expuse supra, la lit. c), rămân valabile în mod corespunzător, astfel încât nu le vom relua.

d) Suspendarea executărilor prin care nu se poate asigura respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență

Conform art. 42 alin. (5) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și art. 63 alin. (9) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită.

Iar, potrivit art. 6 din Decretul nr. 195/2020 coroborat cu art. 5 din Decretul nr. 240/2020, conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite prin decret și prin ordonanțele emise de ministrul afacerilor interne.

În plus, O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare statuează că membrii profesiei de executor judecătoresc sunt obligați ca, pe perioada instituirii stării de urgență, să ia, cu observarea regulilor de disciplină sanitară și a celorlalte măsuri de protecție și prevenție stabilite de autoritățile competente ca urmare a instituirii stării de urgență, măsurile necesare în vederea asigurării continuității activității. Nerespectarea acestei obligații constituie abatere disciplinară care se sancționează cu excluderea din profesie, în condițiile și cu procedura stabilite de legislația în vigoare, aplicabile fiecărei profesii [art. X alin. (6)]. Organele de conducere ale profesiei de executor judecătoresc vor lua măsurile necesare în vederea coordonării activității membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgență, vor verifica respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (6) și vor dispune măsurile prevăzute de legislația în vigoare [art. X alin. (8)].

În condițiile dispozițiilor anterior evocate, conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, prin art. 2 din Decizia Biroului Executiv al Consiliului Uniunii nr. 4/23.03.2020, a decis ca executorii judecătorești să suspende toate procedurile de executare silită directă (evacuări, predarea bunurilor mobile și predarea bunurilor imobile, etc.) pe durata stării de urgență în România. Pe lângă suspendarea acestor proceduri, conducerea Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a decis ca executorii judecătorești să suspende și alte acte sau proceduri execuționale a căror îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020 al Președintelui României și ale Ordonanței militare nr. 2/2020.

Procedura evacuării este reglementată de dispozițiile art. 896-902 C. pr. civ., precum și art. 830 C. pr. civ., iar executarea silită directă este reglementată de art. 888-914 C. pr. civ.

Referitor la evacuarea dispusă pe temeiul art. 830 C. pr. civ., ca etapă în cadrul procedurii urmăririi silite imobiliare, se ridică întrebarea incidenței sau nu a măsurii suspendării stabilite de organul de conducere al profesiei de executor judecătoresc.

Apreciem că, față de explicitarea în concret în cuprinsul deciziei nr. 4/23.03.2020 emisă de Biroul Executiv al Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești a procedurilor vizate de măsura suspendării, acestea fiind exclusiv cele circumscrise procedurilor de executare silită directă, evacuarea întemeiată pe prevederile art. 830 C. pr. civ. excedează acestei dispoziții. Cu toate acestea, față de rațiunea avută în vedere de decizia menționată, pe temeiul aceluiași art. 2, executorul judecătoresc ar putea să dispună măsura suspendării și a evacuărilor pe temeiul art. 830 C. pr. civ., Consiliul UNEJ lăsând la aprecierea executorilor judecătorești posibilitatea de suspendare a oricărui act sau procedură execuțională a cărui îndeplinire contravine dispozițiilor Decretului nr. 195/2020 și ale Ordonanței militare nr. 2/2020.

Cu privire la formalitățile de constatare a intervenirii măsurii suspendării, executorul judecătoresc va întocmi o încheiere, în temeiul art. 657 C. pr. civ., iar, ulterior încetării situației de urgență, se vor relua procedurile de executare silită directă, inclusiv evacuările. În acest sens, se constată că prevederea cuprinsă în Decizia UNEJ plasează în responsabilitatea executorilor judecătorești adoptarea în concret a măsurii suspendării, deși aceștia din urmă nu mai au libertatea de apreciere asupra incidenței sau nu a unei atare măsuri.

Se poate conchide, astfel, că temeiul suspendării procedurilor de executare silită directă rămâne tot încheierea executorului judecătoresc însuși, iar nu decizia organului de conducere al profesiei, cu toate că executorul judecătoresc este limitat în adoptarea măsurii suspendării de decizia organului administrativ de conducere al profesiei.

Având în vedere această particularitate a deciziei de suspendare a executărilor silite directe în sensul partajării acesteia între organul de conducere al profesiei și executorul judecătoresc care instrumentează în concret procedura, vom analiza în ce măsură Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești are îndrituirea de a dispune măsuri în procedurile execuționale instrumentate de fiecare executor judecătoresc?

De principiu, o atare intervenție procedurală, cu consecințe directe asupra executărilor silite directe, inclusiv asupra evacuărilor în curs nu-și găsește corespondent în dispozițiile legale incidente în materia suspendării, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești fiind organismul de conducere al profesiei ale cărui atribuții sunt circumscrise, în principal, organizării și funcționării activității profesiei de executor judecătoresc. Desfășurarea activității de executare silită este în competența exclusivă a executorului judecătoresc, care își îndeplinește atribuțiile cu respectarea legii, a Statutului profesiei, a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000, a Codului de procedură civilă și a altor legi aplicabile în materie (art. 52 și art. 54 din Legea nr. 188/2000).

Din această perspectivă, măsurile dispuse de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești cu incidență imediată și nemijlocită în procedurile execuționale instrumentate de executorii judecătorești par a nu-și găsi fundament în normele prevăzute de lege, Codul de procedură civilă, Regulamentul de aplicare a legii și Statutul profesiei. Cu toate acestea, dată fiind situația excepțională decretată de Președintele României prin intermediul celor două Decrete succesive privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și dispozițiile suport cuprinse în acestea, dar și în actele normative ulterioare emise în aplicarea celor două Decrete, apreciem că intervenția Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești se justifică, pe de o parte, pe necesitatea de a face respectate și aplicabile prevederile Decretelor și, pe de altă parte, pe nevoia asigurării unei practici execuționale unitare la nivelul întregii țări pe aspectul circumscrierii dispoziției de principiu care statuează că „activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară…”. De altfel, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, ca organ de conducere al profesiei de executor judecătoresc a fost abilitat de O.U.G. nr. 29/2020 să ia măsurile necesare în vederea coordonării activității membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgență.

În plus, se remarcă, așa cum învederam și anterior, că decizia de suspendare a procedurilor execuționale directe aparține, în concret, tot executorilor judecătorești, cu precizarea că aceștia nu au libertatea de a nu-și adapta conduita deciziei organului administrativ de conducere al profesiei.

Lăsarea la aprecierea fiecărui organ de executare în parte a modului de interpretare și aplicare a regulii de respectare a normelor de disciplină sanitară ar fi fost de natură să genereze crearea de practici administrative neunitare la nivelul executorilor judecătorești, cu consecințe posibil negative asupra legalității cursului procedurilor execuționale directe.

Dezideratul de asigurare a unei practici unitare a fost consacrat în cele două Decrete emise de Președintele României în partea privitoare la judecata proceselor, astfel încât, aplicat prin analogie (situațiile justificându-se a fi abordate în mod asemănător atât din perspectiva rațiunii avute în vedere, cât și din cea a alcătuirii procesului civil cu cele două faze ale sale – judecata și executarea silită), și procedura execuțională trebuie să fie guvernată de reguli clare și precise, cu atât mai mult cu cât faza administrativă a executării silite este preponderent la îndemâna unor reprezentanți ai puterii executive, iar nu judiciare.

e) Posibile măsuri cu incidență asupra executărilor silite (de lege ferenda)

(i) Modificarea O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori

▪ Potrivit Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, astfel cum a fost adoptată de Senatul României[25] și aflată la data redactării prezentului studiu în cursul procedurii parlamentare la Camera Deputaților, orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la 31 decembrie 2020 [art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2020].

Pentru a circumscrie exact procedurile de executare silită a căror suspendare va opera în ipoteza intrării în vigoare a acestei legi, trebuie avut în vedere faptul că obligațiile de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane acordate debitorilor de către creditori până la data intrării în vigoare a legii sunt generate de contractele de credit pentru consumatori[26], contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile[27], contractele de leasing operațional sau financiar[28]. Așadar, textul mentionat va viza numai procedurile de executare silită fundamentate pe titlurile executorii derivate din raporturile juridice contractuale anterior menționate, art. 2 din O.U.G. nr. 37/2020 având un câmp restrâns și explicit de aplicabilitate sub acest aspect.

Mai trebuie menționat, cu titlu general, că prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 29/2020 instituie un moratoriu ce poate îmbrăca două forme:

– amânarea la plată a obligațiile de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor ulterioare datei intrării în vigoare a legii;

– suspendarea executărilor silite începute la data intrării în vigoare a legii fundamentate pe obligațiile de plată a ratelor scadente până la data intrării în vigoare a legii.

Măsura de suspendare a executării silite va opera asupra tuturor procedurilor execuționale începute până la data intrării în vigoare a legii. Se observă, așadar, că textul se referă numai la procedurile de executare declanșate până la data intrării în vigoare a legii, ceea ce ridică întrebarea legitimă dacă dispoziția urmează a se aplica în mod echivalent și procedurilor de executare declanșate după intrarea în vigoare a legii, știut fiind că cererile de încuviințare a executării silite continuă să se soluționeze pe durata stării de urgență.

Analizând coroborat și sistematic dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 37/2020, astfel cum se propune a fi modificat prin legea de aprobare, se reține că pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2020, debitorii pot solicita suspendarea obligațiilor de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, ceea ce înseamnă că, în măsura în care debitorii au înțeles să activeze acest mecanism suport, în perioada ulterioară intrării în vigoare a legii și până la sfârșitul anului 2020 nu ar putea fi declanșate proceduri de executare silită care să aibă drept temei contracte ce fac obiectul facilităților recunoscute de art. 2 din O.U.G. nr. 37/2020.

Mai trebuie precizat în acest punct al analizei că, întrucât alin. (7) al art. 2 din O.U.G. nr. 37/2020, în forma ce se propune a fi aprobată cu modificări, stabilește că de prevederile prezentei ordonanțe beneficiază debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declanșat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență, înseamnă că procedurile execuționale suspendate până la data de 31 decembrie 2020 sunt cele declanșate anterior intrării în vigoare a legii pentru obligațiile de plată care au fost scadente până la acel moment decurgând din contractele care nu au ajuns la termenul final al duratei stabilite, care nu au fost declarate scadente anticipat și pentru care ratele anterioare nu au fost achitate. Așadar, suntem în prezența aceluiași raport contractual scindat de reglementare în două părți: prima care este vizată de obligațiile de plată scadente și grevate de procedurile execuționale începute până la data intrării în vigoare a legii și a doua vizată de obligațiile de plată scadente după intrarea în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2020.

Cu toate acestea, însă, întrucât acordarea moratoriului prevăzut de actul normativ se poate face numai la solicitarea debitorilor, nu excludem ca, în ipoteza în care aceștia nu au înțeles să activeze această facilitate și ulterior nu reușesc să achite ratele scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, să poată fi declanșate proceduri de executare silită pentru ratele scadente ulterior datei intrării în vigoare a legii.

Deși, astfel, se poate ajunge la incidența unor regimuri juridice diferite pentru ratele scadente rezultate din același contract, se observă că legiuitorul, în viziunea sa integrată, a urmărit asigurarea unei coerențe în gestionarea acestor tipuri de contracte în sensul că pentru obligațiile de plată scadente până la data intrării în vigoare a legii, procedurile execuționale să fie suspendate, iar pentru obligațiile de plată scadente după data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2020, acestea să poată fi suspendate la cererea debitorului. Dacă, însă, s-ar recunoaște și pentru obligațiile de plată a ratelor scadente ulterior intrării în vigoare a legii și pentru care debitorii nu au solicitat suspendarea plății, dar nici nu le-au achitat conform scadențelor, posibilitatea suspendării eventualelor executări silite ce s-ar putea astfel declanșa, ar însemna practic lipsirea de eficacitate a dispoziției de favoare pentru debitori de a beneficia de moratoriul instituit până la data de 31 decembrie 2020 numai la solicitarea acestora, urmând ca debitorii să devină destinatarii unei norme dincolo de disponibilitatea pe care trebuiau să o manifeste încă înainte de a se putea activa mecanismul execuțional.

Executorul judecătoresc va lua act de incidența suspendării în cuprinsul unui proces-verbal, iar reluarea procedurilor execuționale se va face din oficiu la momentul încetării măsurii.

Se mai observă, așa cum am învederat deja, că suspendarea executărilor silite se va produce prin efectul legii, norma prevăzută în art. 2 alin. (4) având caracter imperativ în vreme ce beneficiul recunoscut de lege debitorilor de a obține o suspendare a ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor, prin prelungirea corespunzătoare a maturității creditelor, fără costuri suplimentare presupunând manifestarea de voință a debitorilor în acest sens, textul condiționând obținerea acestui beneficiu de solicitarea debitorilor. Textul își justifică rațiunea, pe de o parte, pe considerentul că debitorul trebuie să aibă posibilitatea de a solicita acordarea acestei facilități, fără a fi obligat să o ceară în măsura în care dispune de resurse financiare suficiente îndestulării acestor creanțe și pe perioada stării de urgență, iar, pe de altă parte, odată declanșată procedura execuțională, legea îi recunoaște un privilegiu debitorului, ajuns într-o situație oricum dificilă, de a beneficia de suspendarea executării silite o anumită perioadă de timp, estimată de legiuitor ca fiind afectată de starea de urgență.

Se observă, așadar, o preocupare aparte a legiuitorului pentru protecția persoanelor aflate în anumite situații de vulnerabilitate pe care perioada de stare de urgență ar putea să le agraveze.

Art. 2 alin. (8) din O.U.G. nr. 37/2020, în forma în care se propune a fi aprobată prin lege, stabilește că sunt eligibili și debitorii care se află în procedură de executare silită, în procedură de dare în plată, de reorganizare judiciară sau în orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit.

Așadar, potrivit uneia dintre opțiunile legiuitorului, vor putea fi beneficiari ai moratoriului și debitorii care se află în procedură de executare silită, facilitatea ce ar putea fi aplicată acestora constând în suspendarea executării silite până la data de 31 decembrie 2020.

Chestiunea care se ridică în acest context vizează posibilitatea practică de aplicare a textului menționat de vreme ce existența unei proceduri execuționale în curs presupune o creanță exigibilă și un titlu executoriu.

Pentru a clarifica această problematică se impune ca, mai întâi, să clarificăm noțiunea de „debitori care se află în procedură de executare silită”, iar, pentru aceasta, să identificăm rațiunea și domeniul de aplicare ale reglementării cuprinse în alin. (8) al textului menționat.

Astfel, art. 2, interpretat logic și sistematic, conduce la concluzia că, fiind situat după alin. (7) care circumscrie subiecții moratoriului recunoscut la debitorii care au încheiat un contract pentru obținerea unui credit care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declanșat scadența anticipată, anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență, alin. (8) care îi urmează și care folosește expresia „sunt de asemenea eligibili” semnifică adăugarea unei categorii distincte și suplimentare de debitori beneficiari ai facilităților recunoscute.

Astfel, dacă, în condițiile alin. (7) apreciem că suntem în prezența aceluiași raport contractual scindat de norma legală în două părți: prima, vizată de obligațiile de plată scadente și grevate de procedurile execuționale începute până la data intrării în vigoare a legii și a doua, vizată de obligațiile de plată scadente după intrarea în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2020, alin. (8) a urmărit să facă norma aplicabilă și debitorilor aflați în procedură de executare silită, dar alții decât cei menționați anteriori, o altă interpretare neputând fi acceptată întrucât s-ar suprapune cu reglementarea din alineatele precedente, care nu cer existența anumitor demersuri din partea debitorului care să tindă la suspendarea efectelor contractelor de credit, așa cum o face alin. (8).

Astfel, concluzionând că legiuitorul a lărgit sfera creanțelor potențial afectate de moratoriu, textul poate avea în vedere alte două categorii suplimentare de debitori, respectiv:

– debitorii vizați de proceduri execuționale declanșate în baza altor contracte ajunse la maturitate sau pentru care creditorul declarase scadența anticipată anterior intrării în vigoare a ordonanței de urgență;

– debitorii obligațiilor de plată a ratelor scadente ulterior intrării în vigoare a legii și pentru care nu au solicitat suspendarea plății, dar nici nu le-au achitat conform scadențelor, ceea ce a determinat declanșarea executării silite ulterior intrării în vigoare a legii.

În al doilea rând, se mai impune a fi făcută o clarificare a sintagmei „tind la suspendarea efectelor contractelor de credit” utilizată de alin. (8) al textului. Astfel, se observă că legiuitorul a avut în vedere anumite demersuri ale debitorului care ar putea să aibă drept consecință o suspendare a efectelor de drept substanțial ale contractelor, cum ar fi efectul executoriu (dobândit fie prin ajungerea la maturitate a contractului, fie prin declararea scadenței anticipate a acestuia) sau orice altă consecință a contractului, însă nu și efectele în planul dreptului procesual.

Din această perspectivă, pentru a face eficace alin. (8) al textului în sensul compatibilizării scopului normei cu procedura execuțională în curs și întrucât executarea silită declanșată presupune deja existența în patrimoniul creditorului a unei creanțe exigibile și a unui titlu executoriu, urmează să identificăm acele mecanisme specifice procedurii execuționale de care debitorul ar putea uza. Iar, astfel de mecanisme, nu pot viza decât slăbirea titlului executoriu cu consecința anulării executării silite.

Ca atare, asemenea instrumente care ar putea să conducă la aplicabilitatea normei legale în sensul obținerii moratoriului și suspendării executării silite constau în:

– invocarea, pe calea contestației la executare, de către debitorul aflat în procedură de executare silită a lipsei caracterului exigibil al creanței, apărare întemeiată fie pe neajungerea la maturitate a contractului, fie pe greșita declarare a scadenței anticipate a creditului, cu consecința lipsirii titlului de caracterul său executoriu. O asemenea contestației la executare ar putea fi însoțită și de o cerere de suspendare a executării silite formulate împreună, în condițiile art. 719 alin. alin. (1) C. pr. civ. sau chiar și de o cerere de suspendare provizorie a executării silite, în condițiile art. 719 alin. (7) C. pr. civ. De precizat că o asemenea contestație la executare poate fi formulată după intrarea în vigoare a legii numai cu condiția respectării termenului procedural de formulare a unei contestații la executarea propriu-zisă;

– solicitarea, prin intermediul unei acțiuni de fond, de către debitorul aflat în procedură de executare silită a suspendării efectelor titlului executoriu, acțiune însoțită de cererea de suspendare a executării titlului executoriu în condițiile art. 638 alin. (2) C. pr. civ. coroborat cu art. 719 C. pr. civ.;

– solicitarea, prin intermediul unei acțiuni de fond, de către debitorul aflat în procedură de executare silită a suspendării efectelor titlului executoriu, acțiune dublată și de o contestație la executare având ca obiect anularea actelor de executare efectuate cu nesocotirea eventualei soluții de suspendare a efectelor contractului. O asemenea contestației la executare ar putea fi însoțită și de o cerere de suspendare a executării silite formulate împreună, în condițiile art. 719 alin. alin. (1) C. pr. civ. sau chiar și de o cerere de suspendare provizorie a executării silite, în condițiile art. 719 alin. (7) C. pr. civ. De precizat și în acest context este că o asemenea contestație la executare poate fi formulată după intrarea în vigoare a legii numai cu condiția respectării termenului procedural de formulare a unei contestații la executarea propriu-zisă.

Dat fiind, așadar, specificul executării silite, care presupune existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, dar și a unui titlu executoriu, aceasta, odată declanșată, nu mai permite analizarea în mod distinct și cu implicații directe a unei eventuale suspendări a efectelor contractelor, ci mecanismul procedural care ar putea să dea eficiență normei propuse trebuie să fie unul care, prin efecte, să fie de natură să subrezească titlul executoriu, astfel încât executarea silită să fie lipsită de fundament, iar consecința să constea în desființarea executării silite.

Esențial este de reținut ca demersul debitorului, paralel cu procedura execuțională sau subsumat acesteia, trebuie să urmărească în finalitatea sa și în viziunea debitorului suspendarea efectelor contractelor de credit, adică să fie un instrument apt să conducă în principiu la acest scop, indiferent de rezultatul ce se va obține prin intermediul mecanismelor activate.

(ii) Completarea art. 729 C. pr. civ.

În conformitate cu prevederile art. XIV din Legea de aprobare a O.U.G. nr. 29/2020[29], la art. 729 C. pr. civ., alineatul (4) urmează a fi completat în sensul adăugării indemnizațiilor acordate salariaților în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii în categoria veniturilor bănești urmăribile în mod limitat, doar pentru sume datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, „contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare”.

În aplicarea acestui text, prin O.U.G. nr. 30/2020 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 32/2020, s-a statuat că, pe perioada stării de urgență, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.

De aceste prevederi beneficiază:

– salariații angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parțial ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, conform unei declarații pe propria răspundere a angajatorului;

– alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Codul civil, precum și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2;

– persoanele prevăzute la art. 671 alin. (1) lit. a)-c) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, pentru perioada suspendării temporare a contractului de activitate sportivă, din inițiativa structurii sportive, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2;

– persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență.

Așadar, în condițiile art. 729 alin. (4) C. pr. civ. (astfel cum se urmărește a fi completat), alături de ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensația acordată salariaților în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziții legale și sumele cuvenite șomerilor, potrivit legii, urmează ca indemnizațiile acordate salariaților în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii să nu poată fi urmărite decât pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere și despăgubirile pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.


[25] Disponibilă pe http://www.cdep.ro/proiecte/2020/100/40/3/se203.pdf.

[26] Potrivit O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

[27] Potrivit O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

[28] Potrivit O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

[29] Disponibilă pe https://www.senat.ro/legis/PDF/2020/20L143FS.PDF.

Executarea silită pe durata stării de urgență was last modified: mai 22nd, 2020 by Evelina Oprina, Vasile Bozeșan

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Evelina Oprina, Vasile Bozeșan

Evelina Oprina, Vasile Bozeșan

Evelina Oprina este membru în Consiliul Superior al Magistraturii și prof. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din București.Vasile Bozeșan este judecător și vicepreşedinte al Tribunalului Ilfov.
A mai scris: