Executarea silită a insolvenţei: De la liberarea de sechestre penale la eliberarea de certitudini

28 mai 2019
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 1638

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

2.2. Nu în procedurile începute înainte de 2 octombrie 2018

Monitor Dosare

Art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 88/2018 arată că „termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) și art. 143 alin. (1) și (3), precum și prevederile art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modi­ficate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proce­selor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. Obser­văm că textul face diferențiere între: a) termene; b) prevederi.

Dispoziția nou introdusă care dă dreptul creditorilor curenți la executarea silită se găsește la prevederile art. 143 alin. (1): „(…) Pentru datoriile acumulate în perioada pro­cedurii de insolvență care au o vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită”. Prin urmare, chestiunea esențială este cea de a răspunde dacă termenele prevăzute la art. 143 alin. (1) includ și dreptul la executare silită.

Deși legiuitorul a avut posibilitatea și a și utilizat sintagma „prevederile” în alte situații, când a făcut referire la art. 143 alin. (1) a specificat doar „termenele”. Așadar, art. 143 alin. (1) face referire la „în termen de 30 de zile”, atunci când vorbește de durata judecării cererii de faliment, și la o scadență „mai mare de 60 de zile”, atunci când se vorbește de executarea silită. Inter­pretăm vechimea creanțelor mai mare de 60 de zile ca făcând trimitere la un termen suspensiv? Chiar dacă răspunsul este afirmativ, tot nu înseamnă automat că termenul implică și dreptul la executarea silită.

Apoi, observăm că sintagma „termenele prevăzute la art. 143 alin. (1) și (3)” include mai multe termene, dat fiind că se referă și la alin. (3), astfel că nu trebuie să se concluzioneze că art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 88/2018 face referire și la dreptul la executare silită, ca dispoziția să aibă sens. Într‑adevăr, art. 143 alin. (1) și (3) conține termene, care se pot aplica retroactiv, fără ca acest fapt să presupună neapărat că și executarea silită trebuie să se aplice retroactiv. Legea este scrisă ca să fie aplicată, iar în sensul acesta ea poate fi aplicată strict cu privire la termenele indicate de alin. (1) și (3), iar nu și cu privire la dreptul de executare silită.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca retroactivitatea să opereze și cu privire la dreptul de executare silită, atunci acesta nu doar că ar fi putut să folosească sintagma „prevederile” în loc de „termenele”, ci ar fi fost obligat să o facă. Într‑adevăr, însăși Constituția impune cerința că „orice act normativ trebuie să îndeplinească anu­mite cerințe calitative, printre acestea numărându‑se previ­zibilitatea, ceea ce presupune ca acesta să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat”. Cerința clarității legii este cerută și de legi inferioare ca forță juridică celei a Constituției. Art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 arată că „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor”.

Interpretarea conform căreia „termenele” includ și „pre­vederile” nu este precisă, astfel că nu poate fi preferată va­rianta interpretării textului într‑o manieră constituțională.

Un argument în plus este dat de faptul că norma de la art. IX alin. (1) din O.U.G. nr. 88/2018 este în sine o excepție, de strictă interpretare, de la principiul neretroactivității legii. Art. 15 alin. (2) din Constituție arată că legea dispune numai pentru viitor, în timp ce art. 24 și art. 25 C. pr. civ. reiterează principiul conform căruia procesele începute sunt guvernate de legea existentă la data debutului. Excepțiile sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse după plac. Concluzionăm, astfel, că executarea silită este permisă doar în procesele de insolvență (calculate de la data înregistrării cererii de deschi­dere a procedurii) inițiate începând cu data de 2 octombrie 2018.

2.3. Nu în timpul perioadei de observație

Art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este situat la Secțiunea a 6‑a, Reorganizarea, § 2. Perioada de reorganizare. Întradevăr, doar la secțiunea de reorganizare se amintește de dreptul la executare silită, într‑un articol care reglementează sancțiunile pentru nerealizarea planului de reorganizare: faliment sau executare silită.

Regula tratamentului creanțelor curente este instituită de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 (introdus tot de O.U.G. nr. 88/2018), care exclude dinadins art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 [„Titularul unei creanțe curente, certe, lichide și exigibile ce a fost recunoscută de către administra­torul judiciar ori cu privire la care acesta a omis să se pronunțe în termen de 10 zile de la depunerea cererii de plată sau recunoscută de judecătorul‑sindic potrivit alin. (3), în cazul în care cuantumul creanței depășește valoarea‑prag, poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observație deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanțe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau omitere a pronunțării asupra cererii de plată ori a hotărârii instanței de judecată. Prevederile art. 143 alin. (2) și (3) se vor aplica în mod corespunzător”].

Astfel, regula tratamentului creanțelor curente este instituită de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, care exclude dinadins art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, vorbind doar de alin. (1) și (2), în timp ce doar art. 143 alin. (1) vorbește de dreptul la executare silită.

Întrebarea firească care se pune este: dacă legiuitorul a dorit să permită și în perioada de observație executarea silită, de ce a exclus explicit art. 143 alin. (1) de la enumerarea oferită de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014? Opțiunea limitării exec­u­tării silite doar la intervalul tem­poral care debutează după confir­marea planului de reorganizare poate fi justificată de imperativul acordării celei de‑a doua șanse reglementat de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014 și de scopul proce­durii: instituirea unei pro­ceduri colective pentru acoperirea creanțelor într‑o proporție cât mai ridicată. Dacă creditorii curenți ar avea dreptul să ceară exe­cutarea silită încă din perioada de observație, șansele la reorganizare sunt com­promise, astfel că scopul procedurii colective ar fi curmat. Apoi, o explicație pentru limitarea dreptu­lui la executare silită doar după confirmarea planului de reorganizare se poate regăsi și într‑un soi de sperietoare a debitorului. Perspectiva exe­cu­tării silite îl determină pe debitor să aibă o atenție sporită la redactarea măsurilor de reorganizare, astfel încât creanțele curente să nu fie angajate fără posibilități reale de plată.

Original Black Friday pe UJmag.ro!

2.4. Nu oricare bunuri

Există două variante: prima – în care pot fi executate silit oricare active, fără restricții, și a doua – în care este limitată executarea activelor. Legiuitorul n‑a zis mai mult decât „se poate începe executarea silită”, așadar, bine am venit în vestul sălbatic al recuperării cre­anțelor? Creditorul curent va profita de imobili­zarea creditorilor anteriori în lasoul colectiv al pro­cedurii și se va îndestula din orice, după plac? Optând pentru prima interpretare, nu se va ține cont nici măcar de singura interdicție expresă conferită de insolvență: impo­sibilitatea popririi contului unic[10]. Efectiv, procedura insol­venței ar fi suspendată până la finalizarea executării silite, debitoarea neputând să‑și desfășoare activitatea cu conturile blocate. La asta ar conduce aplicarea exe­cutării silite fără niciun astâmpăr. Așadar, exe­cutarea silită este limitată de regulile insolvenței sau nu? Credem că da. Dacă admitem prioritatea legii speciale, atunci admitem că trebuie să aplicăm limitări. Care sunt acestea?

Dacă nu vrem să ne scufundăm într‑un desiș de reguli parti­culare, trebuie să trasăm de la bun început o regulă generală. Aceasta poate desprinsă doar prin aplicarea principiilor insolvenței. Așa întortocheate cum sunt, ele pot genera o soluție [maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor (art. 4 pct. 1); acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă și efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară (art. 4 pct. 2); asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin meca­nisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într‑un timp util și rezonabil, într‑o manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri (art. 4 pct. 3); asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură (art. 4 pct. 5); recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respec­tarea ordinii de prioritate a creanțelor, având la bază un set de reguli clar determinate și uniform aplicabile (art. 4 pct. 6); valorificarea în timp util și într‑o manieră cât mai eficientă a activelor (art. 4 pct. 11)]. Nu le‑am ales aleatoriu, ci pornind de la întrebarea: s‑ar respecta acest principiu dacă se permite executarea silită nestingherită? Astfel, concluzionăm că regula generală a executării silite în cadrul procedurii insolvenței trebuie să fie: executarea silită este limitată la bunurile libere de sarcini, care nu sunt necesare desfășurării activității curente. Orice altă interpretare ar conduce la negarea a două sau mai multe principii din cele sus‑enumerate.

Contul unic al debitoarei, bunurile afectate de cauze de pre­ferință în favoarea altor creditori, bunurile utilizate de debitoare în derularea activi­tății curente, bunurile care au o importanță deter­­minantă pentru reușita planului de reorganizare, toate reprezintă active care nu pot face obiectul executării silite în cadrul procedurii.

2.5. Nu în fața instanței de drept comun

Apreciem că judecătorul‑sindic este competent, însă lipsa de claritate a art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 atrage riscul admiterii unei excepții de necompetență. Până la o unificare a jurisprudenței în sprijinul competenței sindicului în judecata ori­căror tentative individuale de înfrângere a caracterului colec­tiv al procedurii, trebuie întocmite două contestații la exe­cutare: una la instanța de drept comun, iar una înregistrată în dosarul de insolvență al debitoarei.

Este adevărat că, în baza art. 260 alin. (4) C. pr. fisc. și în baza art. 651 alin. (1) C. pr. civ., instanța competentă este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul debitorului. Însă aceasta este competența de drept comun în cazul con­testațiilor la executările silite realizate în procedurile comune. În speța de față suntem în prezența aplicării unei executări silite speciale, reglementate de legea specială – Legea nr. 85/2014. Avem de‑a face cu o încercare a unui creditor de recuperare individuală a creanței, în baza unui drept distinct conferit exclusiv de Legea nr. 85/2014, iar nu de Codul de procedură fiscală sau Codul de procedură civilă.

Raportat la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, „atribu­țiile judecătorului‑sindic sunt limitate la controlul judecăto­resc al activității administratorului judiciar și/sau al lichida­torului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței (…)”. Suntem în situația unei cereri aferente procedurii insolvenței, dat fiind că cererea de executare silită a creditorului a fost inițiată în baza art. 143 din Legea nr. 85/2014.

Creditorul vrea să înfrângă caracterul colectiv al proce­durii ca să‑și îndestuleze creanța individual, fapt ce afectează în primul rând masa activă a debitoarei – afectată derulării procedurii de insolvență. Judecătoria nu are competența să cenzureze actele creditorilor asupra masei active a debitoarei: doar judecătorul este învestit cu acest atribut, cu citarea Comitetului Creditorilor. Într‑adevăr, o executare individuală a bunurilor debitoarei afectate derulării procedurii insolvenței deschise pentru plata tuturor creditorilor interesează în primul rând masa credală din procedura de insolvență.

Prin executarea silită în cadrul procedurii se încearcă a se ridica efectul suspensiv de drept cu privire la toate măsurile de recuperare individuală a creanțelor generat de art. 75 din Legea nr. 85/2014. Singurul care poate acorda derogări de la acest regim este judecătorul‑sindic. Un caz similar de recupe­rare individuală a creanței în cadrul procedurii este regle­mentat de art. 78 din Legea nr. 85/2014, când petentul trebuie să se adreseze judecătorului‑sindic cu o cerere pentru dero­garea de la efectul suspensiv al executărilor silite generat de art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Competența judecătorului‑sindic într‑o atare situație este confirmată și de jurisprudența existentă pentru situațiile în care ANAF a procedat la stingerea unor creanțe anterioare din distribuirile curente efectuate în cadrul procedurii insolvenței sau de situațiile în care s‑a încercat poprirea contului unic.

2.6. Nu în limitele Constituției

În general, excepția de neconstituționalitate sperie, de­mersul făcând parte din categoria căilor de atac pretențioase. Marea majoritate a juriștilor nu se încumetă, cutuma creând iluzia că aceasta reprezintă apanajul unei elite. Scuza la îndemână este că e necesară o fină cunoaștere a textelor constitu­ționale spre a putea verifica în ce măsură legea inferioară criticată se mulează pe matrița legii fundamentale.

Dar avem o scuză în cazul nostru? Concret, nimeni nu are nicio idee ce înseamnă executarea silită în insolvență. Personal, am construit un întreg mecanism de implementare, apelând la interpretare, cealaltă variantă fiind cea în care textul nu poate fi aplicat sau procedura insolvenței este blocată. Când orice aplicare a unui text legal se poate face exclusiv printr‑o interpretare a sa, se aprinde luminița roșie a neconstituționalității.

În primul rând, trebuie invocată lipsa de claritate a actului normativ, care încălcă principiul legalității desprins pe cale jurisprudențială din art. 1 alin. (5) din Constituție: „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Într‑adevăr, cum ar putea să aibă legiuitorul pretenția ca pietonii să oprească la culoarea roșie a semafoarelor, dacă impune construcția semafoarelor doar în culorile mov și albastru? Există o practică bogată a Curții Constituționale pe acest motiv[11], astfel că trebuie cerut în cadrul dosarului ce are ca obiect contestația la executare verificarea cerinței clarității dreptului la executare silită în insolvență. Lipsa de claritate este dublată de o lipsă de previzibilitate: dreptul creditorilor curenți de a cere deschi­derea procedurii de faliment devine inutil. Cine și‑ar dori recuperarea creanței în procedura colectivă de faliment, când are la dispoziție șansa istorică de a fi primul dintre cei care se înfruptă din averea debitoarei?


[10] Art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 stipulează expres: contul de insolvență deschis în condițiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanțele de judecată.

[11] B. Mărculeț, Avem dreptul la o lege clară și previzibilă, 5 februarie 2014, https://www.juridice.ro/307141/avem‑dreptul‑la‑o‑lege‑clara‑si‑pre vizibila.html.

Executarea silită a insolvenței: De la liberarea de sechestre penale la eliberarea de certitudini was last modified: iunie 3rd, 2019 by Adrian Ștefan Clopotari
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter