Executare silită. Stabilirea competenței instanței de executare. Punerea în executare a hotărârii judecătorești (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1357/2016

NCPC: art. 622, NCPC: art. 650, NCPC: art. 651, NCPC: art. 723, NCPC: art. 724

Cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea SC A. SA, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., la data de 3 decembrie 2015, are ca obiect întoarcerea parțială a executării silite demarate în cadrul dosarului execuțional nr. x/EX/2014 deschis de B.E.J. D. la data de 7 octombrie 2014 și stabilirea parțială a situației anterioare, respectiv obligarea intimatei SC C. SRL la plata/restituirea sumei de 6.826.855,03 iei, ca urmare a modificării în parte a Sentinței civile nr. 448 din 5 martie 2014 a Tribunalului Iași (care reprezenta titlul executoriu deținut de intimatei SC C. SRL), prin Decizia nr. 961 din 27 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 724 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2) din același articol, cei îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare.

Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma inițială „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Dispozițiile textului legal sus-menționat au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, dată de la care statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanțe, iar tot de la aceeași dată norma legală a art. 650 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și-a încetat efectele. Punând de acord norma procedurală cu statuările Curții Constituționale, prin Legea nr. 138/2014 s-a prevăzut că art. 650 alin. (1) C. proc. civ. va avea următorul conținut: „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Cum atât Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 7 iunie 2014 cât și Legea nr. 138/2014 ce a modificat textul declarat neconstituțional au fost publicate în M. Of. anterior sesizării Judecătoriei Timișoara cu soluționarea prezentei cereri, respectiv 3 decembrie 2015, producându-și efectele general obligatorii anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 650 alin. (1) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 138/2014.

Este de reținut că, în stabilirea competenței interesează nu data înregistrării cererii de executare silită la biroul executorului judecătoresc (în speță, 7 octombrie 2014), ci data învestirii instanței de judecată cu o atare solicitare, când verificarea competenței de judecată se va face în raport de cadrul normativ în vigoare la data sesizării sale.

Potrivit art. 622 alin. (1) C. proc. civ. „obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună-voie”.

Alin. (2) al art. 622 C. proc. civ. prevede că „în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

După cum se observă, prima ipoteză pe care legiuitorul a avut-o în vedere în materia punerii în executare a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii este aceea a executării benevole de către debitorul în sarcina căruia s-a instituit o anumită obligație, executarea silită fiind tratată ca o ipoteză subsidiară, în care creditorul se vede nevoit să apeleze la forța de constrângere a statului.

Raportând dispozițiile art. 622 alin. (1) și (2) C. proc. civ. la dispozițiile art. 723 – 724 din același cod, se constată că debitorul care și-a executat voluntar obligația beneficiază de același mijloc procesual, precum debitorul care a fost supus executării silite în situația în care debitul devine creanță, iar raportul juridic obligațional se inversează ca urmare a desființării titlului executoriu sau a actelor de executare.

De altfel, legiuitorul a creat instituția întoarcerii executării silite tocmai pentru a pune la dispoziția fostului debitor, devenit creditor, un mijloc mai facil, cu o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru ca acesta să nu fie nevoit a apela la procedura mai anevoioasă a unei acțiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situației anterioare și al recuperării prestației efectuate către creditorul devenit, la rândul său, debitor.

Prin urmare, rezultă că în cererea de întoarcere a executării silite de față SC A. SA, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. are calitatea de creditoare, iar, potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea este judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul debitoarea din cererea de întoarcere a executării SC C. SRL cu sediul în București, respectiv Judecătoria Sectorului I București.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în fond a litigiului dedus judecății în favoarea Judecătoriei Sectorului I București.

Sursa informației: www.scj.ro.