Excepție de neconstituționalitate. Materialul probator. Actele de cercetare penală efectuate nemijlocit de colaborator. Apel (NCPP, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 241/A/2017

NCPP: art. 97, art. 142, art. 148 alin. (3) și (10), art. 421 alin. (1) pct.1 lit. b); Legea nr. 47/1992 republicată: art. 29 alin. (5); Constituția României: art. 1 alin. (3) și (5), art. 20, art. 21, art. 53; CEDO: art. 6 și art. 8

Prin încheierea din 14 iunie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (3) C. proc. pen. și în raport cu disp. art. 1 alin. (3) și (5), art. 21 din Constituția României și art. 6 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu aplicarea art. 20, art. 53 din Constituția României, formulată de inculpatul A. prin apărător.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, cu privire la cererea privind excepția de neconstituționalitate, că inculpatul A. prin apărătorul său ales, la data de 8 iunie 2017 a invocat și o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 148 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (3) C. proc. pen. și în raport cu disp. art. 1 alin. (3) și (5), art. 21 din Constituția României și art. 6 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu aplicarea art. 20, art. 53 din Constituția României.

În opinia inculpatului, în cauză, mai multe probe dintre cele prevăzute de art. 97 C. proc. pen., printre care și înregistrări și transcrieri ale înregistrărilor au fost efectuate de colaboratorul cu identitate reală, denunțătorul în cauză B., iar dispozițiile art. 142 alin. (1^1) C. proc. pen. stabilesc că în mod nemijlocit pot folosi mijloace tehnice de supraveghere exclusiv procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializați din cadrul poliției de unde rezultă că aceste persoane nu pot delega aceste atribuții unor terți ce nu au atribuții de organe de cercetare penală.

De asemenea, a considerat că dispozițiile art. 148 alin. (10) C. proc. pen., în condițiile în care acordă posibilitatea ca aceste persoane să poată folosi nemijlocit mijloacele tehnice de supraveghere, vin în contradicție cu prevederile art. 142 alin. (1^1) C. proc. pen. și cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României.

În final, s-a solicitat instanței admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât sunt întrunite condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în sensul că, Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat anterior asupra unei asemenea excepții printr-o decizie de admitere, excepția privește dispoziții din legi în vigoare, și are legătură directă cu soluționarea cauzei penale.

A mai reținut prima instanță că, din examinarea celor trei condiții impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, se poate observa că primele două condiții sunt îndeplinite în mod echivoc, în sensul că s-a invocat neconstituționalitatea unui text de lege, respectiv a Codului de procedură penală, care este în vigoare; de asemenea Curtea Constituțională nu a mai pronunțat o decizie în sensul admiterii în legătură cu aceste excepții de neconstituționalitate.

Instanța, însă a apreciat că nu este îndeplinită o a treia condiție esențială, și anume legătura strânsă dintre conținutul excepției de neconstituționalitate și soluționarea dosarului, aspect care conduce la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, în opinia instanței, această cerere vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale.

Împotriva încheierii din 14 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/30/2015, a formulat apel inculpatul A. pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri, precum și în cererea depusă în scris la dosarul cauzei.

În esență, apelantul, prin apărătorul ales, a susținut că, atât prin hotărârea dată în procedura camerei preliminare, cât și prin cea dată la fond, art. 142 C. proc. pen. a fost valorificat în sensul că nu se poate înlătura proba obținută de colaborator, întrucât este permisă, raportat la prevederile art. 148 alin. (10) C. proc. pen.

În continuare, a arătat că dispozițiile art. 142 alin. (1) și alin. (1^1) C. proc. pen., stabilesc sfera persoanelor care pot să efectueze acte de supraveghere.

În opinia apelantului, norma de trimitere, respectiv art. 142 alin. (1) și alin. (1^1) C. proc. pen. nu permite edictarea unei norme de genul celei prevăzute de art. 148 alin. (10) C. proc. pen., iar dacă totuși aceasta este teoretic permis, este evident că actele de cercetare penală efectuate nemijlocit de colaborator sunt îndeplinite cu încălcarea normelor constituționale.

Examinând apelul declarat de inculpatul A. prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de apel invocate de apelantul inculpat, Înalta Curte constată că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:

„(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora”.

Din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

– starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

– activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

– prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

– interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Alin. (6) al aceluiași articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așa după cum și instanța de fond a reținut, trei condiții sunt îndeplinite în mod echivoc, în sensul că ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, s-a invocat neconstituționalitatea unui text de lege, respectiv a Codului de procedură penală, care este în vigoare; de asemenea Curtea Constituțională nu a mai pronunțat o decizie în sensul admiterii în legătură cu aceste excepții de neconstituționalitate.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Inculpatul A. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 148 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (3) C. proc. pen., cu motivarea că dispozițiile art. 148 alin. (10) C. proc. pen., în condițiile în care acordă posibilitatea ca aceste persoane să poată folosi nemijlocit mijloace tehnice de supraveghere, vin în contradicție cu prevederile art. 142 alin. (1^1) C. proc. pen. și cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituția României.

În lumina argumentelor anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză nu se impune sesizarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat nefiind utilă și pertinentă pentru soluționarea cauzei, întrucât vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate, așa după cum anterior s-a precizat, fiind un incident apărut în cadrul unui proces, invocarea ei impune justificarea unui interes; stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în acest proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

O altă condiție necesară și obligatorie este aceea a relevanței excepției, aceasta trebuind să vizeze numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei.

Or, invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (3) C. proc. pen. cu motivarea că în cauză, „colaboratorul denunțător B. ar fi efectuat înregistrări ambientale cu încălcarea normelor constituționale” și procedurale, a fost în mod corect și justificat considerată de instanța de fond ca fiind o problemă de interpretare și aplicare a legii în funcție de materialul probator aflat la dosarul cauzei, iar nu una de neconstituționalitate.

Susținerile inculpatului potrivit cărora colaboratorul a efectuat în cauză activități de punere în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică, urmează a fi analizate cu prilejul soluționării apelului, acestea neintrând în competența Curții Constituționale, motiv pentru care ultima condiție cumulativă nu este îndeplinită.

Potrivit Legii nr. 42/1992 nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorității de contencios administrativ o intervenție de natură legislativă asupra textului. Nu s-au invocat neconcordanțe ale textului de lege cu norme constituționale, criticile vizând modalitatea de aplicare a unor norme procedurale.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate (admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv.

Or, în prezenta cauză, cererea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, din perspectiva faptului că interpretarea legii și a probatoriului se efectuează de către instanța de judecată, fiind atributul exclusiv al acesteia.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, apelul declarat de inculpatul A. fiind nefondat, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct.1 lit. b) Cod proc. pen. urmează a-l respinge ca atare.

Sursa informației: www.scj.ro.