Excepţia de neconstituţionalitate. Singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire
- Constituţia României: art. 61 alin. (1)
- Legea nr. 340/2009: art. 2 alin. (5)
- Legea nr. 47/1992: art. 2 alin. (3)
- Legea nr. 47/1992: art. 29
- NCPP: art. 275 alin. (2)
Prin încheierea penală din data de 02 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, formulată de recurentul inculpat A.. A fost obligat recurentul inculpat plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 340 RON, a rămas în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin Decizia penală nr. 2/R din 29 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost admis recursul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 203 din 23 februarie 2023 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2022.1. A fost desființată, în parte, decizia atacată numai în ce privește soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost sesizată Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. invocată de inculpatul A.. S-a dispus virarea sumei de 340 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului Timiș, iar, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare față de stat au rămas în sarcina acestuia.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 397 din 23 mai 2023)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.
Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Din această perspectivă, făcând o analiză a dispozițiilor legale prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2022.1. aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având ca obiect a recursului promovată împotriva Deciziei penale nr. 2 din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1, iar textul de lege invocat (art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009) nu au fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat de către petentul A., respectiv art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009 reglementează formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Înalta Curte reține că, în speță, susținerile petentului A. nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, din actele dosarului nu rezultă că recurentul ar fi formulat vreo cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în realitate, acesta este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.
Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, se constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.
Înalta Curte reține că, deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, respectiv completarea și modificarea dispozițiilor ce reglementează formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 parag. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană
Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte apreciază că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.
Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă.
În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocate de recurentul A. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii penale din data de 02 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.