Examenul de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege (VCP, NCPP, L. nr. 47/1992, L. nr. 187/2012)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 571/2019

L. nr. 47/1992: art. 29; VCP: art. 42, art. 80 alin. (2) lit. a), art. 83 alin. (1); L. nr. 187/2012: art. 15 alin. (2); NCPP: art. 275 alin. (2), art. 318 alin. (1) 

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții: să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

În analiza acestor condiții, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. din 1968 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, art. 80 alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen., toate în raport cu dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. pen. a fost invocată de inculpatul A., în calea de atac a apelului aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014).

În esență autorul excepției este nemulțumit de prevederile art. 80 alin. (2) lit. a) C. pen., potrivit cu care instanța nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare.

Inculpatul arată că dispozițiile mai sus citate nu pot coexista cu prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cu care:

(1) În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de conținutul faptei, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de împrejurările concrete de săvârșire, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii, de eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acestuia.

Înalta Curtea constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că excepția invocată de inculpat nu are legătură cu obiectul cauzei, inculpatul făcând aprecieri referitoare la modul de individualizare a pedepsei, care este atributul instanței de judecată și nu al Curții Constituționale.

În esență inculpatul dorește modificare legii, pentru a oferi judecătorului posibilitatea de a pronunța o soluție de neaplicare a pedepsei (renunțare, amânare) și în cazul săvârșirii în termenul de supraveghere/încercare a unei noi infracțiuni.

Totodată inculpatul face comparație între modul de individualizare a pedepsei, care se efectuează de către instanța de judecată, cu dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. pen., specifice fazei de urmărire penală, potrivit cu care procurorul poate renunța la urmărirea penală în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la interpretarea și aplicare acesteia în cauză, aspect care este de competența instanței de judecată, astfel cum în mod corect a reținut și Curtea de Apel Cluj.

În concluzie, încheierea recurată este legală și temeinică, motiv pentru care Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 27 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.