Evocarea fondului de către instanța de recurs. Competența instanțelor civile. Revizuire (VCPC, NCPC)

12 ian. 2018
Vizualizari: 3407
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 3383/2016

VCPC: art. 322, art. 326 alin. (1) și (3); NCPC: art. 509 alin. (1) pct. 2; Legea nr. 76/2012: art. 3 alin. (1)

Prin decizia nr. 3015 din 8 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiție (actualmente Înalta Curte de Casație și Justiție), secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 402 din 28 noiembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii (decizia nr. 3015 din 8 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție (actualmente Înalta Curte de Casație și Justiție), secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul A. a formulat o cerere de reviziuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 din noul C. proc. civ., având în vedere că „obiectul pricinii nu se află în ființă”.

În motivarea cererii de revizuire se arată, în esență, că nu este de competența instanțelor civile să soluționeze infracțiunile de furt și distrugere de înscrisuri ori infracțiunile de complicitate de furt ori neglijență în serviciu.

Împotriva cererii de revizuire intimatul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, motivat de faptul că nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, atunci când nu evocă fondul, cum este în cazul dedus judecății.

Susține astfel intimatul că evocarea fondului de către instanța de recurs presupune ca în cadrul soluționării căii de atac, instanța de control judiciar să facă fie o analiză proprie a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de fond, fie aplicarea unor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Mai mult decât atât, solicită intimatul a se constata că revizuientul, în susținerea pretențiilor sale, nu prezintă niciun argument care să facă dovada împrejurărilor la care face referire art. 322 pct. 3 din vechiul C. proc. civ.

În concluzie, solicită a se constata că cererea de revizuire este inadmisibilă, motiv pentru care trebuie respinsă ca atare.

În prealabil, înainte de a proceda la analizarea admisibilității cererii de revizuire, față de dispozițiile art. 326 alin. (3) din vechiul C. proc. civ. și de susținerile intimatului, din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată faptul că, raportat la momentul la care a început procesul de față – anul 2000 – având în vedere deopotrivă și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia”, în cauză sunt incidente dispozițiile vechiului C. proc. civ. din 1865 și nu cele ale noului C. proc. civ., care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Din această perspectivă, prezintă relevanță împrejurarea că temeiul de drept al prezentei cereri de revizuire, echivalentul motivului de revizuire greșit invocat de revizuient prin raportare la dispozițiile noului C. proc. civ., respectiv art. 509 alin. (1) pct. 2, îl constituie dispozițiile art. 322 pct. 3 din vechiul C. proc. civ. din 1865, ce se referă la cazul când „obiectul pricinii nu se află în ființă”.

Înalta Curte, față de dispozițiile art. 326 alin. (3) din vechiul C. proc. civ. incidente în prezenta cauză, dispoziții ce prevăd că „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”, examinează cu prioritate admisibilitatea revizuirii, constatând următoarele:

Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, putând fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.; prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Articolul menționat reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre acestea, la pct. 1-10.

Condiția de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…)”.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre:

– o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel,
– o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel;
– o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.

Deci, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, cum este cazul în speța de față, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul litigiului, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite; în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

Pot fi, așadar, atacate cu revizuire hotărârile prin care instanța de recurs admite recursul și modifică, în tot sau în parte, hotărârea recurată sau admite recursul, casează cu reținere hotărârea atacată și rejudecă fondul cauzei.

Dimpotrivă, nu pot forma obiectul revizuirii, întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care se declină competența de soluționare a acestei căi de atac, cele prin care se dă o soluție urmare actelor de dispoziție procesuală pe care le pot face părțile (în caz de renunțare la judecata recursului, la judecata acțiunii sau la dreptul dedus judecății, precum și de încheiere a unei tranzacții), cele prin care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepții procesuale, cele prin care se constată perimarea recursului sau se anulează recursul ca neregulat introdus, ca netimbrat ori ca insuficient timbrat, cele prin care se constată nulitatea recursului sau se respinge recursul, ca nefondat sau ca tardiv, și nici hotărârile de casare intermediare, prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere.

Astfel, o atare situație nu se întâlnește atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, respectiv decizia nr. 3015 din 8 octombrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție (actualmente Înalta Curte de Casație și Justiție), secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins recursul promovat de recurentul A., ca nefondat.

Prin urmare, instanța de revizuire constată că cererea de revizuire formulată nu îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., întrucât decizia atacată nu evocă fondul; aceasta fiind, de altfel și este concluzia pe care Înalta Curte a menținut-o constant prin deciziile sale, pronunțate în această materie.

Drept urmare, calea extraordinară promovată de revizuient este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzută de textul legal mai sus menționat.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 cu referire la art. 326 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei nr. 3015 din 8 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pronunțată în Dosarul nr. x/2001.

Sursa informației: www.scj.ro.

Evocarea fondului de către instanța de recurs. Competența instanțelor civile. Revizuire (VCPC, NCPC) was last modified: ianuarie 11th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.