Evaluarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel raportat la probele administrate. Motivele de casare (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 303/2019

NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 453 alin. (1), art. 478 alin. (2), art. 488 alin. (1), art. 496 alin. (1)

În primul rând, trebuie menționat că cea mai mare parte a criticilor formulate de recurenții reclamanți vizează evaluarea situației de fapt de către instanța de apel raportat la probele administrate, în opinia părților, contrar celor reținute de Curte, fiind dovedită intenția efectivă și concretă a acestora de a efectua investiția în discuție pe terenul indisponibilizat prin notarea, în cartea funciară, a începerii procedurii de expropriere. Susțin recurenții că această intenție reiese din coroborarea considerentelor Sentinței civile nr. 2396/16.05.2013 a Tribunalului Sălaj, definitivă și irevocabilă, dar neanalizată de instanța de apel, precum și din declarația martorului C., Curtea interpretând greșit această intenție raportat la rolul certificatului de urbanism obținut.

Aceste susțineri, care tind la reevaluarea situației de fapt stabilite de Curtea de Apel, sunt incompatibile cu structura recursului, care, față de actuala reglementare a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu mai permite verificarea hotărârii atacate decât din perspectiva unor motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie. Prin urmare, criticile respective nu vor fi examinate de prezenta instanță.

Pe de altă parte, recurenții au mai invocat motivarea incompletă și superficială a instanței de apel, care nu a răspuns argumentelor acestor părți, vizând nelegalitatea notării în CF a inițierii procedurii de expropriere, care a generat întreaga stare de fapt creatoare de prejudicii morale și materiale și nici nu a făcut legătura între acțiunea culpabilă a pârâților și imposibilitatea efectivă a reclamanților de a continua orice demers în vederea obținerii autorizației de construire.

Cu ocazia dezbaterilor în fond asupra recursului, avocatul recurenților a precizat că aceste susțineri vizează ipoteza motivelor străine de natura pricinii din cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Critica este neîntemeiată.

Conform textului de lege sus-menționat, casarea se poate cere atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Motivul de casare este o consecință firească de sancționare a nerespectării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătorești, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, menționându-se argumentele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Fără dubiu, motivarea hotărârii este un atribut esențial al acesteia, de natură să explice părților și să le determine să accepte soluția primită, o garanție puternică împotriva unui eventual arbitrar al judecătorului, dar și o condiție necesară pentru a se putea realiza controlul judiciar de către instanța superioară.

Motivarea clară, convingătoare și completă a hotărârii judecătorești, datorită importanței sale în explicarea soluției pronunțate, a fost ridicată la rang de principiu în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 parag. 1), din perspectiva dreptului părților la un proces echitabil.

Evident, însă, că pentru a pretinde sancționarea de ordin juridic în cazul nemotivării hotărârii, sub oricare dintre cele trei forme prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. – nemotivarea, motivarea contradictorie sau străină de natura cauzei, este important ca, în cadrul cererii sau al căii de atac asupra căreia s-a pronunțat instanța, prin hotărârea pretins nemotivată, să fi fost formulat un astfel de motiv, neexaminat.

Cu referire directă la apel, cale de atac exercitată de reclamanți, în analiza căreia, s-a pronunțat decizia pretins vulnerabilă sub acest aspect, deși cale de atac devolutivă, instanța învestită cu aceasta este limitată la motivele de apel, neprocedând la o analiză de ansamblu asupra tuturor chestiunilor invocate în fața primei instanțe, susțineri, respectiv apărări ale părților litigante. Aceasta se deduce din dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive (…) decât cele arătate în motivarea apelului (…)”.

Or, în apel, reclamanții nu au formulat critici prin care să arate că prima instanță nu a avut în vedere, la soluționarea cauzei, sentința civilă a Tribunalului Sălaj, invocată în recurs, și care ar fi fost consecințele de ordin juridic ale nelegalității notării în CF a inițierii procedurii de expropriere de către Statul Român, în cazul terenurilor reclamanților, nelegalitate care a condus la radierea acestor notări din cartea funciară, asupra pretențiilor reclamanților deduse judecății în dosarul de față.

Este adevărat că, în răspunsul la întâmpinarea formulată în dosarul de apel de intimatul Statul Român, prin C.N.A.I.R. S.A., apelanții au făcut vorbire despre hotărârea Tribunalului Sălaj sus-menționată, fără să arate, însă, cum ar putea influența dezlegările date de instanța respectivă, în ceea ce privește legalitatea notărilor în cartea funciară, soluția pronunțată în dosarul de față, în contextul în care prima instanță și-a motivat tot raționamentul juridic al respingerii cererii de chemare în judecată, nu pe lipsa faptei ilicite, ca și cerință a răspunderii civile delictuale, ci pe cea a nedovedirii condiției prejudiciului. Or, nelegalitatea notării, constatate de Tribunalul Sălaj prin sentința civilă din 2013, care a stat la baza dispoziției de radiere, vizează o eventuală faptă ilicită și culpabilă, iar nu prejudiciul, cerință distinctă în mecanismul antrenării răspunderii statului.

Mai mult, prima instanță a făcut referire la hotărârea respectivă, contrar celor afirmate de recurenți, imputându-le acestora, în evaluarea caracterului cert al prejudiciului, printre altele, că nu au dovedit că, ulterior pronunțării Sentinței nr. 2396/16.05.2013 și până la data cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, „ar fi întreprins vreun demers în vederea concretizării intenției de realizare a complexului imobiliar„ (pagina 7, parag. 5 din sentință).

În afara faptului că reclamanții nu au formulat, prin cererea de apel, un motiv legat de efectele acestei hotărâri judecătorești în soluționarea litigiului de față, susținerile din răspunsul la întâmpinare, prin care se face vorbire, pentru prima dată în calea de atac, despre hotărârea judecătorească din 2013, nu exprimă, în mod concret, relevanța sentinței respective pentru reformarea hotărârii apelate, neputând, deci, constitui nici măcar un argument în susținerea celor arătate prin cererea de apel.

Ca atare, nu se poate imputa Curții că nu a analizat susținerile din răspunsul la întâmpinare privind sentința civilă a Tribunalului Sălaj, prin care s-au radiat notările respective, și că nu a transpus-o în examinarea celorlalte probe administrate, concluzionând în sens favorabil apelanților cu privire la temeinicia acțiunii formulate.

Teza finală din cadrul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând motivele străine de natura pricinii, invocată la termenul de astăzi, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului căii de atac, nu permite verificarea de către această instanță, întrucât, prin cererea de recurs, părțile au invocat motivarea incompletă a deciziei atacate, ceea ce exclude ipoteza motivelor străine, care, deci, se regăsesc în hotărâre, dar nu au legătură cu litigiul dedus judecății.

În concluzie, nu sunt întrunite condițiile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., text de lege care reflectă, în planul dreptului național, și exigențele impuse de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva dreptului la un proces echitabil.

Recurenții au invocat și ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor constituționale în materia garantării dreptului de proprietate, ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței relevante a Curții de la Strasbourg în domeniul proprietății.

Această susținere, deși formulată generic și neriguros, întrucât recurenții nu indică, în mod concret, argumentele pentru care, prin soluția pronunțată, a fost încălcată legislația națională și europeană în materia proprietății, permite încadrarea în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica nu poate fi, însă, primită, întrucât recurenții nu se pot prevala de protecția conferită de legislația în domeniul dreptului de proprietate, care, printre altele, garantează și dreptul la despăgubiri în cazul atingerilor, sub orice formă, aduse acestui drept, de vreme ce, prin soluția pronunțată, instanța de apel a constatat că reclamanții nu au dreptul la despăgubiri, deci, implicit, dreptul lor de proprietate asupra terenurilor nu este atins în circumstanțele invocate prin cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat, nefiind întrunite cerințele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același cod.

Raportat la soluția ce urmează a se pronunța, recurenții, fiind părți căzute în pretenții în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu pot beneficia de sumele avansate cu titlu de cheltuieli de judecată, respingerea dispusă de prezenta instanță vizând și această solicitare.

Sursa informației: www.scj.ro.