Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
157 views
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că „legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel”. (decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
Astfel, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator.
Criticile formulate de inculpatul A. vizează nelegalitatea pedepsei principale stabilite în sarcina sa, de instanţa de apel, ca urmare a faptului că, instanţa de apel a respins apelul exercitat de Ministerul Public şi a admis apelul inculpatului, aplicând acestuia o pedeapsă de 3 ani închisoare, păstrând evaluarea şi orientarea primei instanţe dar raportându-se la noile limite de pedeapsă, a redus cuantumul pedepsei aplicate de către prima instanţă de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare cu reţinerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Prin sentinţa penală nr. 72 din 24.02.2023, pronunţată în dosar nr. x/2022 de Tribunalul Iaşi, inculpatul A. a fost condamnat, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare.
Ulterior, prin decizia penală nr. 685 din data de 04 iulie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul formulat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DIICOT-Serviciul Teritorial Iaşi şi a fost admis apelul formulat de inculpatul A. s-au reţinut în beneficiul inculpatului disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi a fost redusă pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 de la 5 (cinci) ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare, în regim de detenţie, menţinând pedepsele complementare şi accesorii dispuse.
Astfel, se reţine că în cauză instanţele au stabilit cu titlu definitiv săvârşirea faptei imputate inculpatului, stabilind pe baza situaţiei de fapt care nu mai poate fi contestată în actuala procedură, că inculpatul A., împreună cu ceilalţi coinculpaţii din cauză în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada februarie 2021 – 28.07.2021, au desfăşurat o amplă activitate de trafic de droguri de mare risc – heroină, droguri de mare risc pe care le-au procurat din municipiul Bucureşti, le-au transportat în municipiul Iaşi şi le-au deţinut în vederea comercializării şi a consumului personal.
Evaluarea legalităţii acestei pedepse presupune verificarea aplicării principiului instituit prin art. 418 alin. (1) din C. proc. pen.. În contextul prezentat, Înalta Curte constată că şi evaluarea legalităţii pedepsei rezultante aplicate recurentului în apel este condiţionată de verificarea prealabilă a aplicării în cauză a principiului non reformatio in peius.
Constituind un principiu legal care guvernează tratamentul sancţionator, principiul non reformatio in peius permite verificarea aplicării lui prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., însă numai în măsura în care a influenţat asupra pedepsei concret aplicate.
Principiul non reformatio in peius, reglementat prin dispoziţiile art. 418 alin. (1) din C. proc. pen., instituie dreptul părţii de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicţional, fără a i se crea o situaţie mai grea în propria cale de atac.
În cauză, a formulat apel nu doar inculpatul A., ci şi parchetul, în defavoarea recurentului inculpat.
Or, cum calea de atac a apelului promovat de procuror a fost în defavoarea recurentului inculpat A. sub aspectul tratamentului sancţionator, instanţa de apel nu îi putea agrava inculpatului situaţia în propria cale de atac. Procedând astfel, instanţa de apel ar fi încălcat principiul non reformatio in peius când părţii i se creează o situaţie nefavorabilă în propria cale de atac, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 418 din C. proc. pen.
Or, în conformitate cu prevederile art. 418 alin. (2) C. proc. pen.., numai în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.
Prin urmare, evaluarea modalităţii de stabilire a cuantumului pedepsei în interiorul intervalului determinat de reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei, dar prin raportare la noile limite de pedeapsă, instanţa de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate de prima instanţă de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu reţinerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Aşadar, pedeapsa aplicată inculpatului A., în cuantum de 3 ani închisoare este o pedeapsă legală, ce se circumscrie limitelor legale, în condiţiile în care s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 359 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce conduce Înalta Curte la concluzia că nu este incident cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Pentru considerentele prezentate, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în realitatea inculpatul solicitând o reindividualizare a pedepsei, astfel că aceste critic nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului este în limite legale, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 685 din data de 04 iulie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.
