Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
61 views
Domeniul drepturilor omului se îmbogățește cu noi valențe de fiecare dată când se naște o nouă arie de cercetare legată de ființa umană și un context nou pentru ceea ce definim ca fiind viața umană. Indiferent de situațiile potențial periculoase, care se vor ivi în viitor pentru indivizi sau pentru omenire, din cauza aplicațiilor biomedicale noi, care la acest moment nici măcar nu ar putea fi imaginate, dacă am reuși să stabilim baza de principii și cadrul procedural al reglementărilor ce li se vor aplica, pornind, evident, de la cele deja existente, am atinge scopul asigurării protecției drepturilor omului într-un cadru etic.
O abordare pragmatică a protecției drepturilor omului, în contextul aplicațiilor biomedicinei, în special al reglementării situațiilor care ridică probleme de bioetică în general, ar trebui să pornească de la răspunsul pe care autoritatea de reglementare îl va da următoarelor două întrebări: este prioritară respectarea principiilor etice în cadrul reglementării? Dacă da, protecția drepturile omului este general acceptată ca prioritară și suficientă pentru protecția valorilor clamate în cadrul bioeticii?
Este un adevăr comun că viziunea filozofico-politică a autorității de reglementare (fie aceasta națională sau internațională) conduce la aplicarea unui anumit tip de soluții conflictelor ce se doresc rezolvate prin respectiva reglementare. Viziuni diferite înseamnă soluții diferite date aceluiași conflict. Exprimând matematic gradul de liberalism sau conservatorism al acestor viziuni, îl putem reprezenta pe o axă de la 0 la ∞, unde 0 reprezintă interdicția fără excepții, iar ∞ este lipsa totală de îngrădire, ca în figura de mai jos.
0 ––––––––––––––––––––––––––––-∞ (Fig.1)
Un bun exemplu în acest sens este utilizarea clonării umane în scop medical. În fapt, clonarea umană înseamnă mai întâi, evident, reproducerea identică a unei celule umane și apoi a unui embrion clonat.
La acest moment, clonarea umană se află la 0 pe axă, fiind interzisă atât la nivel internațional, printr-o convenție dedicată acestui subiect, majoritatea țărilor având o interdicție fără excepții în plan național, aspect valabil și pentru țara noastră. Totuși, posibilitățile nesfârșite pe care aplicațiile biomedicale tangențiale clonării unor celule/embrioni umani le oferă pentru biomedicină și care promit rezolvări spectaculoase pentru anumite afecțiuni cu transmitere genetică, de exemplu, determină numeroși cercetători[1] să solicite o reconsiderare, o nuanțare a interdicției sau, cu alte cuvinte, o mutare cu un pas (măcar) mai aproape de ∞. Apreciem că, pe măsură ce genetica va transforma într-un teritoriu comun modificarea genelor embrionilor umani în scopuri medicale și nu numai, va mai rămâne doar un pas până la legalizarea clonării umane. Acel pas va fi făcut în următorii 20-30 de ani, iar cursorul se va muta spre ∞.
Un alt exemplu îl constituie reglementarea avortului. Cât timp nu a existat posibilitatea medicală a unui avort sigur provocat chiar de femeie, această chestiune intimă, ținând de viața privată a femeii, a fost inevitabil extrasă din spațiul vieții ei private și adus în spațiul public, fie că vorbim de situația în care o femeie încerca singură să-și provoace un avort empiric și nu reușea, apărând complicații, fie că vorbim de o luptă juridică pentru recunoașterea dreptului la avort, astfel încât femeia să poată beneficia de serviciile cadrelor medicale. Odată adus în spațiul public acest aspect, autoritatea de reglementare putea decide, potrivit viziunii sale filozofico-morale transpusă în plan politic prin legile în vigoare referitoare la subiect: de la varianta ultraconservatoare a interzicerii totale și fără excepții a avortului (cum este cazul Irlandei și Poloniei), aflată aproape de 0 pe axă, până la varianta ultraliberală, totalmente permisivă, ca răspuns la decenii de interdicții, care a existat în România în perioada 26 decembrie 1989 până la data de 14 noiembrie 1996[2], aflată la ∞ pe axă.
Odată cu apariția unei noutăți biomedicale (în acest caz o substanță), ce permite inducerea avortului de către femeie, într-o modalitate sigură pentru sănătatea acesteia, dar în același timp care îi respectă viața privată și dreptul la intimitate în timpul manoperelor avortive (cum este pilula RU-486), precum și deschiderea unei porți spre viitoare alte variante mai eficiente în același scop, criteriul care determină mutarea cursorului pe axă s-a schimbat. Conservatorismul sau liberalismul vor trebui să se raporteze pe viitor la dreptul femeii la intimitatea locuinței sale (unde aceasta va ingera medicamentele necesare avortului), a corespondenței sale (dacă pilula este livrată prin corespondență), etc., pentru că altfel autoritatea de reglementare nu va mai avea acces la situația pe care să o constate pentru a o interzice[3].
În toate cazurile însă, indiferent de locul în care se situează reglementarea pe axa 0-∞, autorii acesteia pot reclama, cu argumente convingătoare, că au respectat principiile etice: în cazul ultra conservatorismului, aceștia vor pretinde că respectă principiul non-vătămării, protejând fătul, pentru că acestuia i se acordă prioritate față de mamă, iar ultraliberalii vor pretinde că respectă același principiu al non-vătămării, protejând viața mamei, sub toate aspectele, inclusiv cel social, atunci când avortul este determinat de considerente sociale, iar nu medicale.
[1] În acest sens a se vedea raportul intitulat Is Human Reproductive Cloning Inevitable: Future Options for UN Governance, realizat de Chamundeeswari Kuppuswamy, Darryl Macer, Mihaela Serbulea și Brendan Tobin în cadrul Biodiplomacy Programme, United Nations University – Institute of Advanced Studies, International Organizations Center, Pacifico – Yokohama, septembrie 2007.
[2] Primul Decret-Lege adoptat după Revoluția din 1989 a abrogat toate dispozițiile din Codul penal care interziceau avortul. Ridicarea interdicției, în lipsa unei reglementări dedicate, a condus la faptul că avortul putea fi realizat de oricine și în orice condiții. Pentru manoperele avortive care creau consecințe grave asupra sănătății femeii însărcinate, organele judiciare utilizau prevederile legale în materie penală, respectiv infracțiunile de vătămare corporală din culpă sau de ucidere din culpă. Legea nr. 140/1996 a reintrodus infracțiunea de provocare ilegală a avortului, care avea o formă diferită față de cea inițială din Codul penal din 1968. Astfel, art. 185 incrimina fapta de întrerupere a cursului sarcinii, prin orice mijloace, în următoarele împrejurări: în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în scopul realizării avortului (art. 185, alin. 1, lit. a), dacă avortul se realiza de către o persoană care nu avea calitatea de medic de specialitate (art. 185, alin. 1, lit. b), precum și dacă vârsta sarcinii depășea patrusprezece săptămâni (art. 185, alin. 1, lit. c). Pentru detalii în acest sens, a se vedea Elemente definitorii ale legislației românești în materie de avort. O perspectivă istorică, Ancuța Elena Franț, Acta Universitatis George Bacovia. Juridica, Vol. 3. Issue 2/2014, disponibilă pe http://juridica.ugb.ro/, captură din 21.12.2018.
[3] Deși la o primă vedere pare a fi aceeași situația și în cazul întreruperilor empirice de sarcină, existente în toate spațiile, indiferent de felul reglementării aplicabile acelui spațiu, situația expusă de noi diferă prin două elemente esențiale: primul este aura de legalitate a oricărei metode medicale, autorizată în cel puțin un stat, de autoritățile competente ale respectivului stat, iar al doilea se referă la eficacitatea metodei, avortul medicamentos prin RU-486 fiind incomparabil mai eficient și având efecte secundare mult reduse față de metodele empirice.
