Este necesar un proiect pe termen mediu și lung pentru a asigura supraviețuirea barourilor mici și mijlocii

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună, în această a doua zi a Maratonului, dar și a Congresului Avocaților 2018, cu dl decan Dan Șuta…

Dan Șuta: Bine v-am găsit!

Nicolae Cîrstea: Cum este această ediție a Congresului Avocaților 2018? Aveți niște prime concluzii?

Dan Șuta: Mă bucur că stau de vorbă cu dumneavoastră, îmi face plăcere. De asemenea, sunt onorat că stăm de vorbă în acest cadru. Impresiile sunt, cum să spun, nici negative, nici pozitive. A fost un congres normal, care s-a desfășurat într-un cadru organizat, bine organizat… Sigur, concluziile fiecare le va trage. Părerea mea e că s-au decantat anumite probleme. Este bine că s-au pus cu subiect și predicat problemele în discuție și concluziile care au fost trase, zic eu, sunt în beneficiul tuturor.

Nicolae Cîrstea: Sunt anumite idei, anumite proiecte propuse de colegi în dezbaterea Congresului, care v-au atras atenția?

Dan Șuta: Sincer, nu. Este un punct vulnerabil – e bine că mă întrebați –, părerea mea este că ar fi pozitiv, mai ales pentru viitor, să se discute mai mult despre profesie, despre viitorul profesiei, despre modalitatea în care această profesie de avocat ar trebui să-și recâștige competențele pierdute nu demult, în trecutul nu foarte îndepărtat și inclusiv cu punerea în dezbatere a problematicii supraviețuirii barourilor mici. Pentru că trebuie să știți că avocatura, în România, cel puțin din punctul meu de vedere, personal – dacă este împărtășit mă bucur, dacă nu, asta este –, talpa avocaturii din România este făcută de avocatura practicată în barourile mici și mijlocii; nu în marile barouri din țară – București, Cluj, Iași ș.a.m.d. Sunt esențiale aceste barouri, dar ce facem cu celelalte? Adică, părerea mea este că ar trebui pus la punct un proiect pe termen mediu și lung pentru a asigura supraviețuirea acestor barouri mici și mijlocii, pentru a asigura materia primă pentru colegii mei avocați din toate barourile, îndeosebi din cele despre care vorbesc, mici și mijlocii, care, sigur, își văd viitorul destul de incert.

Nicolae Cîrstea: Concluzionând, cum se vede avocatura în anul 2018, din punctul dumneavoastră de vedere, dle decan?

Dan Șuta: Mult mai rău decât s-a văzut în urmă cu 10 ani, mult mai rău decât s-a văzut în urmă cu 15 ani, mult mai rău decât s-a văzut în urmă cu, să zicem, 25 de ani. Avocatura a suferit o comprimare nejustificată, datorită retragerii unor competențe pe care avocații odinioară le aveau. Iar astăzi nu le mai au.

Nicolae Cîrstea: Și atunci, perspectivele sunt la fel de triste? Sau există și speranțe pentru viitor?

Dan Șuta: Eu sunt optimist. Sunt un tip optimist, o fire optimistă, și nu văd lucrurile neapărat în negru, nici în cenușiu. Eu am încredere în viitorul avocaturii din România, dar cu o singură condiție: ca toți cei care facem parte din organele de conducere ale profesiei, care chivernisesc profesia de avocat, să se gândească în mod obligatoriu la regândirea profesiei, prin prisma unei legi noi și care, încă o dată spun, să redea competențele odinioară avute și de curând pierdute de către profesie.

Nicolae Cîrstea: Care sunt provocările cu care se confruntă un avocat în activitatea lui de zi cu zi? Acele probleme stringente?

Dan Șuta: Acele probleme stringente sunt legate exclusiv de a face față, nu? În primul rând trebuie să faci față volumului de muncă; trebuie să faci față ritmului extraordinar de alert, procedurilor câteodată greu de decelat și care, de asemenea, te bagă în priză. Avocatura, astăzi, este o meserie extrem de grea. Foarte grea, foarte solicitantă, din toate punctele de vedere: mental, psihic, nervos  în mod deosebit, pentru că avocatul oarecum se macină între client și cel care trebuie să țină dreapta cumpănă – instanța de judecată, judecătorul. Și, prin urmare, să faci față tuturor pretențiilor care sunt focusate asupra ta, ca avocat, pe de o parte din partea clientului, pe de alta din partea instanței sau, eventual a procurorului, în ipoteza anchetelor penale, este foarte, foarte dificil. Sunt și de o parte pretenții, sunt și de cealaltă parte pretenții și este greu să le faci față. Adică: avocatul susține cauza clientului, în limitele, evident, procedurale și prescrise de normele deontologiei avocatului, iar, pe de altă parte, i se pretinde de către instanță – încă o dată, în anchetele penale de către procuror – să pună punctul pe „I”. Adică să spună clar ce vrea. Și nu întotdeauna acest lucru este posibil, într-o manieră în care să-i mulțumești pe toți. Și după ce, poate, reușești să-i mulțumești pe toți, urmează partea a doua, la birou, cu clienții, redactările, ș.a.m.d.

Munca de avocat pledant astăzi este extrem, extrem de dificilă, de mare uzură.

Nicolae Cîrstea: Sunteți unul dintre autorii codului deontologic al profesiei. Față de lucrurile pe care le-ați gândit atunci când ați contribuit la redactarea materialului, cum se întâmplă lucrurile în practică? Este aplicabil în cea mai mare măsură, 100%? Sunt lucruri care ar merita upgradate, reluate și reanalizate de profesie?

Dan Șuta: E prematur a vorbi de o upgradare. Pentru că viața, practica, încă n-a verificat adecvarea acestui cod la realitatea zilnică, din teren. Eu am avut o părere, aparent în neconcordanță cu poziția mea de redactor al acestui Cod deontologic al avocatului român și pe care mi-am și exprimat-o în comisia de redactare, și anume că, din punctul meu de vedere, un astfel de cod nu ar fi necesar dacă ar fi întrunite o sumă infimă, dar minim necesară, de pretenții: bună-credință, loialitate – față de profesie, față de client –, corectitudine, cinste, onoare, demnitate și, evident, deasupra tuturor, credința în Dumnezeu.

Nicolae Cîrstea: Sunt șanse ca avocații să întrunească toate aceste condiții?

Dan Șuta: Părerea mea, că actualul Cod deontologic, care a intrat în vigoare anul acesta, la 1 ianuarie, răspunde unor necesități ale profesiei, răspunde acelei matrici minimale de care un avocat care se respectă trebuie să dispună. O matrice compusă  din ceea ce am spus, din aceste minime elemente – morale, etice și de credință. Pentru că suntem creștini.

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc, dle decan!

Dan Șuta: Mi-a făcut plăcere. Și eu vă mulțumesc!