EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 85 – Gabriela Bogasiu, Robert Cazanciuc: Un act de responsabilitate – Legea contenciosului administrativ

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Cornel Dărvășan: Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la emisiunea Legal Point. Astăzi, înainte de vacanță, datorită unui breaking news, așa cum anunța unul dintre invitații noștri, ieri, pe pagina domniei sale de Facebook, avem o emisiune deosebită, despre noua lege pentru contencios administrativ. Împreună cu noi se află doamna judecător Gabriela Bogasiu, vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecător specializat în contencios administrativ și fiscal încă din anul 2000. Bine ați venit, doamna judecător!

Gabriela Bogasiu: Bine v-am găsit, mulțumesc pentru invitație!

Cornel Dărvășan: Și domnul Robert Cazanciuc, președintele Comisiei Juridice a Senatului României, ministru al justiției într-un guvern anterior. Bine ați venit, domnule Cazanciuc!

Robert Cazanciuc: Ziua bună, mulțumesc de invitație!

Cornel Dărvășan: Este un breaking news acesta?

Robert Cazanciuc: Mă gândeam ieri – în noianul de știri despre tot felul de evenimente mai degrabă din penal, care, deși ocupă în spațiul juridic 5%, preocupă spațiul public în proporție de 95% – cum să treacă neobservată o știre de contencios, despre ceea ce o să facă statul de acum încolo pentru propriii cetățeni. Și atunci, am luat un exemplu din televiziune cu breaking news și am dat acestei postări pe Facebook titlul de „Breaking News”. Se pare că a avut ceva succes, a fost preluată de unele ziare astăzi, așa că spun: „Obiectiv atins!” – în sensul de a face cunoscut că s-a întâmplat altundeva decât în penal.

Cornel Dărvășan: Pentru cei neavizați, dacă ați putea să ne spuneți puțin despre ce înseamnă acest departament, această ramură – contencios administrativ.

Gabriela Bogasiu: Am să încerc eu o definiție. Noțiunea de contencios administrativ are, de altfel, o definiție legală cuprinsă în Legea nr. 554/2004 – este vorba de acea latură a activității instanțelor de judecată, care are ca obiect soluționarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți este autoritate publică, iar litigiul a născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ, sau din nerezolvarea în termenul legal, sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri.

Cornel Dărvășan: În legătură cu instituțiile statului?

Gabriela Bogasiu: Întotdeauna, cel puțin una dintre părțile procesului de contencios administrativ este o autoritate publică a statului, începând cu autoritățile publice locale – primari, consilii județene – până la autoritățile din palierul central al administrației publice de stat – Guvernul României, ministerele și alte categorii de autorități administrative centrale.

Cornel Dărvășan: Domnul Cazanciuc are, într-un fel, pe suflet această chestiune, de mai mulți ani. Povestiți-ne puțin contextul apariției acestei noi legi, situațiile cu care v-ați confruntat. Iată un moment fericit, când unul dintre miniștri la un moment dat are această idee, trec câteva guvernări și sunteți președintele Comisiei Juridice din Senat și ajungeți să vedeți cu ochii dumneavoastră o idee pe care ați propulsat-o în lumea juridică.

Robert Cazanciuc: Înainte de a vorbi puțin de începuturile acestei idei, aș completa-o pe doamna judecător legat de ceea ce înseamnă contencios. Înseamnă câteva lucruri certe, cum sunt taxe și impozite – când suntem nemulțumiți – și câteva lucruri incerte, din păcate pentru foarte mulți cetățeni, și anume data la care se emit anumite autorizații sau avize. De aici „baleiază”, să spunem, relația statului cu cetățeanul; aici „se joacă”, de cele mai multe ori, nemulțumirile cetățeanului și aici trebuie să facem ceva. Judecătorii încearcă să facă, dar au nevoie de instrumentul normativ în primul rând. Instrumentul normativ are mai mult de zece ani și, ca orice lucru care are deja o vârstă, are nevoie din când în când și de o reașezare pe nevoile reale. Prima dată, despre cât de acută este această chestiune a contenciosului, am luat cunoștință cred că prin 2014, când, în calitate de ministru al justiției, am fost la o reuniune a judecătorilor de contencios undeva la Suceava – se întâlnesc o dată la 6 luni sau o dată pe an judecătorii din contencios, curțile de apel, Înalta Curte. O problematică extrem de… Eu, care proveneam din penal, ca fost procuror, nu eram neapărat obișnuit cu problematica contenciosului, care mi se părea că nu-i așa importantă în economia unei instanțe. Ca să constat, la vremea respectivă, că extrem de multe resurse ale instanțelor se duceau către zona de contencios; atât de multe, încât până la urmă scopul legii, de a judeca cu celeritate anumite cauze, nu mai era atins. Adică sunt atât de multe cauze și devin din ce în ce mai complexe, încât pur și simplu depășește de foarte multe ori orice limită rezonabilă, termenul de soluționare în zona de contencios.

Am convenit atunci, la Suceava, să modificăm această lege a contenciosului. A venit anul 2015, cu o schimbare de Guvern, procesul de elaborare a actului normativ s-a oprit, din păcate, la vremea respectivă. În 2016, când am lucrat programul de guvernare legat de capitolul legat de justiție, am vorbit cu foarte mulți oameni la vremea respectivă – judecători, procurori, avocați, foști colegi – ca să iau pulsul lucrurilor la cald, cum se spune, să văd dacă ceea ce lăsasem în 2015 ca ministru mai era de actualitate sau se schimbaseră lucrurile, pentru a le pune până la urmă într-un angajament politic. Și am constat că mare lucru, din păcate, nu se schimbase în zona de contencios și atunci, în programul de guvernare în capitolul de Justiție am pus și un punct referitor la zona de contencios și mai ales la degrevarea instanței supreme, unde s-a ajuns la termene de ani de zile pentru soluționarea unei cauze, ceea ce, evident, îndepărtează cetățeanul de ideea de justiție.

Aceasta era în 2016, am reușit să conving colegii să-și asume și acest punct. În 2017 am continuat discuțiile de implementare a acestui angajament politic, am avut mai multe întâlniri, cu judecătorii de la Tribunalul București, de la Înalta Curte, și lucrurile nu erau, din păcate, „mișcate”, se agravaseră destul de mult. Așa că la începutul acestui an am decis să pun pe hârtie un proiect de act normativ, am lucrat cu judecători de la Înalta Curte și de la Tribunalul București și, de 1 martie, am depus un mărțișor pentru toate doamnele care lucraseră cu mine la acest proiect de act normativ, după ce am reușit să conving în jur de 20 de colegi senatori și deputați să semneze, alături de mine, în calitate de inițiatori, acest act normativ, această inițiativă legislativă, explicându-le rațiunile…

Cornel Dărvășan: Ne întoarcem la acest moment al convingerii și al dezbaterilor imediat, dar vreau s-o întreb pe doamna judecător cum a perceput această chestiune, acest demers de schimbare. Știu că dumneavoastră, doamna Bogasiu, aveți un comentariu al Legii contenciosului în curs de apariție la Editura Universul Juridic, în contextul acestor modificări și probabil este așteptat cu sufletul la gură de mulți dintre oamenii justiției. Cum ați perceput această modificare?

Gabriela Bogasiu: Comentariul de care vorbiți este a patra ediție a unei lucrări mai vechi, a cărei primă ediție datează din 2007, dacă nu mă înșel. Am să „preiau” cumva cuvintele domnului ministru și am să spun că acel mărțișor a fost foarte bine primit, cu bucurie primit de judecătorii contenciosului administrativ. În baza unei prevederi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție are atribuția de a identifica și de a formula propuneri de îmbunătățire a calității legii în diferite domenii. Și în exercitarea acestei atribuții, secția de specialitate din cadrul Înaltei Curți a formulat niște propuneri încă din 2015 – cred că este vorba despre propunerile de care vorbea domnul ministru, din perioada mandatului dumnealui. Din păcate, au rămas undeva blocate, prin meandrele traseului legislativ și aceasta a făcut ca acest „mărțișor” despre care s-a vorbit mai devreme să fie cu atât de multă bucurie primit.

Instanțele de contencios administrativ din România – și când folosesc cuvântul instanță de contencios administrativ, mă refer la secțiile de specialitate din cadrul tribunalelor curților de apel și din cadrul Înaltei Curți – sunt supraaglomerate. Domeniul acesta al contenciosului administrativ este într-o expansiune grozavă, pentru că este expresia dinamicii fenomenului economic și social până la urmă. Iar misiunea judecătorului de contencios administrativ nu este ușoară. Pentru că raportul de drept administrativ este unul de drept public, în care părțile se află într-o inegalitate juridică. Autoritatea publică este pe o poziție privilegiată, exorbitantă, față de cealaltă parte antrenată în acest raport, iar judecătorul contenciosului administrativ are sarcina de a face ca această inegalitate juridică să nu se transpună și în plan procesual și să poată asigura egalitatea armelor în proces.

Cornel Dărvășan: Revenim la ideea de dezbatere publică și vreau să îl întreb pe domnul ministru cum a fost percepută de colegi? Ați spus că ați încercat să-i convingeți de necesitatea acestui demers?

Robert Cazanciuc: Am convins destul de repede 20 dintre colegi, unul chiar din Comisia juridică, i-am explicat câteva lucruri și mi-a zis:

„– Nu e nevoie să-mi explici, înțeleg…

– Dar vreau să-ți explic anumite lucruri.

– Nu-i nevoie. Dacă nici în tine n-am încredere că nu vii cu o agendă altfel decât ce scrie pe hârtie, atunci n-are rost să mai stăm pe aici”.

Despre aceasta a fost vorba, despre faptul că lucrurile au fost extrem de transparente, pornind de la o nevoie reală și destul de acută. Proiectul a fost depus la Camera Deputaților ca primă cameră sesizată. Nu am cerut procedură de urgență, deși lucrurile erau presante, tocmai pentru a lăsa timp pentru dezbaterea publică. Și s-a dovedit că am avut dreptate, am primit mai multe propuneri în acest proces de dezbatere publică, de consultare – de la firme de avocatură, de la diverși oameni interesați, angajați ai unor autorități –, am preluat câteva dintre ele, le-am transmis feed-back, le-am spus oamenilor că ideile lor au ajuns în Comisia juridică, au fost preluate unele dintre ele, tocmai pentru a-i încuraja pe viitor să participe la aceste proces de dezbatere publică, care, evident, are rolul lui. Am luat fiecare grup parlamentar ulterior, am discutat cu colegii juriști din grupurile parlamentare PNL, USR, UDMR, am explicat rațiunile textelor, în așa fel încât atunci când vom ajunge să dezbatem în Comisia juridică efectiv, să ardem anumite etape, adică să nu fie nevoie să explicăm… Ea are un cadru destul de tehnic, legea, pentru cine nu este familiarizat s-ar putea să fie la un moment dat mai greu de priceput, și de aceea am spus că e nevoie de un dialog prealabil. Au fost foarte deschiși toți, au participat, au fost avocați invitați în Comisie pentru a participa la dezbateri și am reușit, după câteva întâlniri, să-i conving de ce e nevoie de acest lucru, în așa fel încât, în Comisia juridică a Camerei, deși au fost 3-4 ședințe, destul de bine a decurs procesul. Am invitat și câțiva judecători de contencios – domnul președinte Barbu de la Înalta Curte, președintele secției de Contencios Administrativ de la Tribunalul București, Mihai Drăguțescu, împreună cu un alt judecător – Alina Ghiță Teodor, tot de la Tribunal, Tribunalul București fiind, probabil, după Înalta Curte, cea mai aglomerată instanță de contencios administrativ din țară, o adevărată fabrică și una din instanțele care se confruntă, să spunem, cu neajunsurile legii legate de competența teritorială mai ales. Sunt încărcați cu foarte multe cauze care vin din toată țara la București, din diverse rațiuni, care sper că s-au clarificat acum.

Dar a fost interesant pentru mine – deși participasem la un proces de legiferare pe Legile justiției, unde au fost invitați foarte mulți magistrați în comisiile speciale – să văd dezbaterea chiar dintre judecători în Comisia juridică. Adică se uitau deputații la judecători cum nu conveneau pe anumite soluții. Și au zis: „Oameni buni, dacă voi nu vă înțelegeți, atunci de ce vă supărați pe noi că tranșăm într-un fel sau altul…?”.

În fine, am tranșat anumite diferențe de opinie pe soluțiile care erau cumva în spiritul acestui act normativ, și anume de a apropia cetățeanul de justiție și invers. Pentru că, cu forme fără fond nu rezolvăm nimic. Faptul că spune într-un text de lege că se judecă cu celeritate și n-am nici judecători, nici norma, nici infrastructura necesară… degeaba țin o „literă moartă” acolo, păcălim pe toată lumea. Ideea e să le spunem oamenilor onest la ce să se aștepte atunci când intră într-un asemenea proces judiciar. Și cred că soluțiile, în final, sunt soluții care își vor dovedi viabilitatea în timp, pentru că am întors pe toate fețele posibile fiecare cuvințel, fiecare frază din acest act normativ și în Comisia juridică, și în dezbaterile prealabile cu judecătorii, cu avocații, colegii deputați. Sper că am clarificat orice lucru care putea să dea naștere la interpretări diferite, pentru că de multe ori, din păcate, celeritatea în materie de elaborare de acte normative nu ajută, pentru că nu reușești să vezi toate fațetele unor texte și atunci te trezești că, cu toată buna-credință, în practică generezi interpretări diferite. Și în loc să rezolvi o problemă, riști să cauzezi multe alte probleme în zone în care nu te așteptai. De aceea dezbaterea trebuie să fie așezată, consistentă, cu oameni care sunt chemați să aplice textele ulterior. Sigur, cu decizie politică până la urmă, pentru că nu se poate altfel. Adică decizia a fost foarte clară: noi nu putem să lăsăm să dureze un proces 4 ani într-o țară membră a Uniunii Europene. Pentru că oamenii atunci nu mai au nevoie de justiție. Își caută alte forme de a-și rezolva disputele, ceea ce nu este firesc. Din punctul acesta de vedere trebuia să facem această intervenție, la 14 ani de la primul text al legii.

Sigur, sunt soluții în text care doctrinar nu au unanimitate, dar mare parte din cei care au agreat textele – și în final și colegii mei din parlament – au avut acest gând, că mai degrabă rezolvăm lucrurile, decât să le lăsăm așa, să genereze în continuare nemulțumiri, interpretări diferite, o durată nepermis de mare a proceselor.

Cornel Dărvășan: Pornim de la ideea de modificare și ce s-a întâmplat, dar înainte vreau s-o întreb pe doamna judecător: sunteți mulțumită de felul în care s-a desfășurat toată această dezbatere publică, consultare a judecătorilor ș.a.m.d.? Care este felul în care a apărut această lege?

Gabriela Bogasiu: Chiar mă gândeam, în timp ce vorbea domnul ministru, vorbea despre niște dezbateri aprinse care au avut loc chiar între judecătorii care au participat la lucrările Comisiei juridice: oricât ar fi de aprinse, oricât ar fi de pătimașe, niște dezbateri abordate cu seriozitate, cu bună-credință din partea tuturor celor implicați nu pot duce decât la un rezultat bun. Ca orice act normativ, această lege de modificare a contenciosului administrativ urmează să fie filtrată în practica administrativă și judiciară; sperăm noi, urmează să fie și validată de această practică. În situația în care practica va semnala unele aspecte perfectibile, sperăm că și la acel moment va exista o promptitudine și o receptivitate în acest sens, dar pot să afirm, în calitatea mea de judecător, de potențial beneficiar al acestei legi, pentru că urmează să fie puse în practică prevederile ei, pot să afirm că este un produs normativ care întrunește cerințele de calitate ale legii.

Cornel Dărvășan: Am să-l mai întreb ceva pe domnul ministru. Să înțeleg că, în contextul acesta, e mai rar să se întâmple o armonizare, până la urmă, și între judecători, și între colegii din alte partide politice, pentru că știm cum este politica: indiferent ce bine ai zice, dacă ești dintr-un anumit partid, ceilalți, din opoziție, trebuie să zică invers: „Domnule, nu-i așa, nu e bine!” ș.a.m.d. Ați reușit să convingeți colegii, ați reușit să faceți o armonizare, să zic așa, la nivelul tuturor oamenilor care decid în această problemă. Sunteți bucuros de realizarea aceasta, sau este obișnuită?

Robert Cazanciuc: Sunt extrem de bucuros, a fost un efort destul de mare. Deși, să spunem, beneficiam de un capital de încredere din partea colegilor mei din această perspectivă, fiind și președintele Comisiei juridice, că voi veni cu lucruri care să ajute mai degrabă decât să încurce. Dezbaterea nu a fost simplă, sunt și foarte multe alte lucruri care se întâmplă în Parlament, după cum bine știți, și nu e ușor să strecori, la un moment dat, o chestiune care pare destul de tehnică la prima vedere, dar care în mod cert va influența viețile multor oameni de aici încolo – sper eu, în bine.

Am pornit… vă spuneam de dezbatere, cât de importantă este. Am pornit de la ideea de a modifica contenciosul și am ajuns să modificăm și puțin din procedura fiscală până la urmă, pentru că ne-am dat seama că sunt implicații și în alte acte normative și ele trebuie corelate. Am discutat cu colegul Teodorovici de la Ministerul de Finanțe să modificăm competența și a ANAF-ului, astfel încât să corelăm cu instanțele de judecată, tocmai pentru a ține la nivel local anumite cauze și a nu plimba oamenii în toată țara, de a ajunge cu anumite cauze, de importanță mai mică, până la Înalta Curte, care trebuie să aibă un alt rol, nu să judece litigii de câteva mii de euro, fie ele și pe fonduri europene. Au fost de acord cei de la Ministerul de Finanțe, imediat au marșat la această idee, au venit cu câteva propuneri și avem o modificare și la procedura fiscală, referitoare la competența direcțiilor generale de finanțe publice, în soluționarea, la nivelul lor, a unor nemulțumiri ale oamenilor.

Este important dialogul; fără dialog nu reușești să „miști” lucrurile. Importantă este și buna-credință în tot ceea ce faci. Importantă este încrederea – fără încredere e foarte greu să „miști” lucrurile. Am avut la final, la Senat, un vot de 79 de voturi „pentru” și doar 7 abțineri, niciun vot împotrivă.

Cornel Dărvășan: Acesta este rar întâlnit.

Robert Cazanciuc: Nu foarte rar, dar nu se întâmplă des să n-ai voturi împotrivă și să ai un vot destul de mare de la toate partidele pentru acest proiect de act normativ. Dar, cum spuneam, a fost o muncă de convingere și în afara cadrului formal al unui proces normativ. Dialogul direct cu membrii parlamentului, cu judecătorii, pentru a vedea toată lumea că trebuie să facem acest lucru, nu este doar o ambiție a cuiva; pleacă dintr-o nevoie reală. Și un act normativ are viața lui, și după aproape 15 ani era clar că e o nevoie: practică neunitară, durata lungă a proceselor, situații noi care n-au putut fi avute în vedere la momentul elaborării legii, au apărut pe parcurs. Din păcate, multe acte normative, care de-a lungul timpului au generat multe cauze care au ajuns pe rolul instanțelor.

Discutăm în această perioadă despre nevoia de a avea judecători cât mai mulți, cât mai specializați. E foarte bine să avem numărul de judecători de care e nevoie. Suntem, cumva, în media europeană. Problema nu este să aducem judecători cât mai mulți; ideea este să nu ducem în instanțe balast. Adică noi trebuie să pornim în primul rând de la acte normative clare, ușor de înțeles, care să nu aibă nevoie de norme de aplicare. Sigur, unde sunt doi juriști, sunt trei păreri – lucrurile sunt foarte clare. Dar știind acest lucru, cu atât mai atenți o să fim atunci când elaborăm un act normativ, să fie foarte clar, să nu punem lucruri interpretabile acolo, ca să nu genereze nemulțumiri, interpretări diferite… Cu toată buna-credință, doi oameni citesc un text.

Cornel Dărvășan: Înțelege fiecare diferit. Am înțeles. Doamna judecător, haideți să vorbim pe concret câteva din aceste modificări care au fost făcute prin noua lege.

Gabriela Bogasiu: Da, e adevărat, până acum ne-am exprimat bucuria și entuziasmul, dar e nevoie și de niște elemente concrete ca să ne explicăm această reacție față de modificarea legii contenciosului administrativ. Practic, modificările operate pot fi grupate pe două paliere. În primul rând, această lege de modificare pune în acord legea contenciosului administrativ cu o serie de decizii ale Curții Constituționale a României, pentru care nu au fost respectate până acum prevederile art. 147 din Constituția României, care obligă legiuitorul să pună în acord actele normative cu deciziile instanței de contencios administrativ. Cea mai veche dintre aceste decizii, care încă nu fuseseră transpuse în textul Legii contenciosului administrativ, datează din 2007. Este vorba de Decizia nr. 797/2007, referitoare la neconstituționalitatea unui alineat din art. 7 din lege, care se referă la termenele de exercitare a procedurii prealabile administrative de către terți care se consideră vătămați, printr-un act administrativ adresat altor destinatari.

O altă decizie nepusă în aplicare, netranspusă în corpul legii, viza art. 5. Este vorba de Decizia nr. 302/2011, referitoare la controlul care poate fi exercitat împotriva actelor care privesc apărarea și securitatea națională; control care, potrivit Legii nr. 554/2004, era limitat la situațiile de exces de putere din partea autorităților statului.

Un alt articol pentru care s-a operat conformarea cu deciziile Curții Constituționale este art. 21, care are ca obiect de reglementare motivul de revizuire, constând în încălcarea dreptului Uniunii Europene prin hotărâri ale instanțelor de contencios administrativ. Este o situație chiar rară, pentru că, în cazul acestui articol au fost două decizii ale Curții Constituționale care nu fuseseră puse în aplicare. În plan normativ, judecătorii s-au străduit să caute acele interpretări adecvate spiritului deciziilor Curții Constituționale, dar era nevoie de o normă clară, care să acopere toate valențele textului respectiv. Spuneam că au fost două decizii vizând acest articol – una din 2010, Decizia 1609/2010, care se referea la termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii; și o alta din 2012, Decizia nr. 1039/2012, care a fost pronunțată într-un context pe care aș vrea să-l descriu un pic – sper să nu consum prea mult din timpul emisiunii.

După prima decizie, din 2010, în care Curtea Constituțională a reținut că art. 21 din lege nu întrunește exigențele de calitate a legii pentru că nu oferă o normă clară cu privire la termenul de exercitare a revizuirii, legiuitorul a găsit ca modalitate de rezolvare a problemei abrogarea cu totul a acestui text. Iar prin cea de-a doua decizie, Curtea Constituțională a reținut că această modalitate de legiferare încalcă art. 148 din Constituția României, articol care privește obligațiile ce revin statului pentru asigurarea preeminenței dreptului Uniunii Europene. Practic, am avut o situație în care o normă abrogată a fost pusă în vigoare printr-o decizie a Curții Constituționale, dar acea normă repusă în vigoare era neclară și cenzurată printr-o altă decizie anterioară a Curții Constituționale. Această situație a provocat mari divergențe în practică; pentru că instanțele specializate au fost nevoite să caute răspunsuri unor probleme care cumva depășeau propriu-zis misiunea de interpretare și aplicare a legii. S-a ajuns până la urmă la instituirea unui termen aproape pe cale jurisprudențială. Din fericire, actul normativ nou adoptat acoperă toate aceste goluri și le acoperă într-un mod care concordă cu dezlegările care au fost date de Înalta Curte și de celelalte instanțe, în timp, asupra problemelor vizate.

Și, în fine, aș mai semnala o ultimă decizie a Curții Constituționale, Decizia nr. 898/2015, referitoare la art. 24 din lege, text care reglementează procedura de executare a hotărârilor pronunțate în contenciosul administrativ. Și am epuizat, așa, pe scurt, primul palier de care vorbeam – punerea în acord a legii cu deciziile Curții Constituționale.

Un al doilea palier pe care l-am identificat ar consta în modificările care concretizează reacția legiuitorului față de semnalele practicii administrative și judiciare. Și m-aș referi la durata excesivă a litigiilor de contencios administrativ și fiscal, care, într-adevăr, în practică această durată ajunsese să atingă 3-4 ani, în condițiile în care legislația în materie prevede o celeritate a judecării cauzelor.

O altă direcție ar fi neclaritatea unor prevederi ale legii care fie au generat deja practică neunitară, fie prezentau un potențial în acest sens.

O altă direcție, în care a intervenit legea actuală, prin proaspetele ei prevederi, ar fi aceea a atenuării sau chiar a înlăturării unor dezechilibre în distribuirea competenței isntanțelor de contencios administrativ – și vorbesc aici atât de dezechilibre pe orizontală, din modul de distribuție a cauzelor între instanțele de același grad prin normele de competență teritorială, cât și distribuție pe verticală, așezarea pe verticală a competenței, între tribunale și curți de apel ca instanțe de prim grad de jurisdicție și curțile de apel și Înalta Curte, ca instanțe de recurs.

Cornel Dărvășan: Am înțeles. Domnule Cazanciuc, pentru dumneavoastră care au fost cele mai importante modificări?

Robert Cazanciuc: În primul rând durata proceselor, chestiunea aceasta care sperie oamenii în toate materiile. În contencios legea spune foarte clar că trebuie să se judece cu celeritate și cu precădere – era un text mai vechi, dar nu știam ce înseamnă „cu precădere”, așa că am renunțat la el. Deoarece „cu precădere” trebuie să se raporteze la ceva.

Gabriela Bogasiu: La ceva din alt domeniu.

Robert Cazanciuc: Exact. Și atunci ne-am dat seama, din nou, că e o formă fără fond și n-are rost să o ținem în lege. S-au eliminat anumite proceduri, în așa fel încât să se judece mai repede cauzele. E un echilibru realizat între, să spunem, nevoia autorităților și nevoile cetățeanului. Este un echilibru realizat în ceea ce înseamnă dreptul la apărare. Scurtarea unor proceduri nu trebuie să se facă în detrimentul calității apărării. Și aici am avut grijă ca lucrurile, de asemenea, să stea în echilibru. Este această competență teritorială… Nu știu dacă s-a publicat azi în Monitorul Oficial sau trebuie să se publice astăzi sau mâine, după promulgarea de ieri. Competența teritorială alternativă crea foarte multe dezechilibre în practică, ca să nu mai spunem că-i încuraja cumva pe cei de rea-credință, care depuneau în diverse zone ale țării același tip de cerere, doar-doar undeva o găsi o breșă, să aibă câștig de cauză, deși nu era cazul, aglomerând, din nou, cum spuneam, inutil instanțele de judecată.

În dialogul cu Înalta Curte, cu Ministerul de Finanțe, am stabilit un prag valoric de trei milioane de lei, față de un milion, cum era competența la nivelul autorităților județene și sper ca un volum destul de mare de cauze să rămână la nivel local, în beneficiul tuturor, și al autorităților, și al cetățenilor, se vor judeca la nivel local. Era de foarte multe ori ideea că, dacă vin la București, găsesc judecători specializați … o practică mai largă… De principiu așa este, dar în practică s-a dovedit că, la nivelul instanțelor din țară, ai mai degrabă o practică unitară, constantă, lucrurile sunt destul de clare, mai mult predictibilitate, plus că, fiind foarte aglomerați la nivelul Bucureștiului, degeaba ai tu judecători foarte buni, dacă nu ajungi să te judece decât în 3-4 ani. Nu-ți mai folosește, practic, la nimic soluția.

Cornel Dărvășan: Acum în cât timp trebuie să se dea o decizie? În câți ani?

Robert Cazanciuc: Decizia e legată și de redactare, care ține de volumul de activitate în ansamblu – sper să se reducă. Discutam de Tribunalul București și spunea șeful secției de acolo – 6-8 luni de zile este un termen rezonabil de redactare, ceea ce este foarte mult. A fost dezbatere și în cadrul pachetului pe legile Justiției – în termen de 90 de zile maxim. E ideal să fie așa, dar trebuie să ții cont de volumul de activitate, altfel din nou este nerealist. Sigur, pentru un om obișnuit e firesc să aibă o motivare în 90 de zile. În mod normal, mai mult de un an, doi, n-ar trebui să dureze în momentul de față, de la început până la sfârșit, acest proces.

Sunt și câteva elemente de noutate care probabil vor genera în continuare discuții. Noutate în sensul că se regăsesc acum în textul de lege, pentru că ele au fost în trecut – și aici aș vrea să mă refer în primul rând la competența instanțelor civile. În materia executării contractelor, competența era, până astăzi, la nivelul instanțelor de contencios administrativ. O modificare a intervenit acum, duce această competență a litigiilor referitoare la executarea contractelor cu autoritățile, la instanțele de drept comun. O idee destul de simplă – tot ce înseamnă procedură prealabilă de încheiere a unui contract înseamnă act de autoritate. După încheierea unui contract, părțile trebuie să se comporte în mod egal. Nu trebuie să se favorizeze în mod special statul. Sigur, e aici o teorie a contractelor administrative, care are rațiunea ei. Dar, din perspectiva, să spunem, unui partener al statului, el trebuie să fie tratat în mod egal; ca să nu mai spunem că, din perspectiva civiliștilor tradiționali, în executarea unui contract părțile sunt pe picior de egalitate. Ar trebui vin cu o procedură specială, să protejez statul. Dar de ce să protejez statul? Statul ar trebui să fie responsabil cu ceea ce face. Adică, dacă nu a respectat un contract, să plătească la fel ca cealaltă parte. Noi avem pretenția, de la parterul privat, să fie la zi cu toate obligațiile. Dar eu îi spun: „Domnule, știți, că n-am buget…”. Păi, când ai încheiat contractul nu știai că n-ai buget? Adică nu-mi spune mie că în mod obiectiv n-ai buget. Trebuia să te bați să ai buget când ai încheiat contractul. Deci tipul acesta de litigii o să meargă în executarea unor contracte la nivel civil. Erau situații absurde, când la nivel de contencios judecai, practic, litigii civile comerciale obișnuite. Adică noi spuneam că avem nevoie de judecător specializat în acte de autoritate publică, or, el judeca un litigiu pur contractual, care n-are nicio legătură cu specializarea din contencios administrativ. Sper ca această dispoziție să aducă mai multă claritate. Erau câțiva colegi judecători de la secțiile comerciale puțin speriați că o să vină o avalanșă de cauze. Nu cred că o să vină o avalanșă de cauze, din câte am văzut eu, nu vor veni foarte multe, dar aduce o anumită claritate cel puțin din perspectiva inițiatorilor.
Acum, doamna președintă, o să vedem dacă și în practică va fi așa – și aici erau teorii diferite. Această dispoziție a fost în lege mai demult, s-a renunțat la ea, acum am revenit. Ei, dacă am greșit o dată, nu trebuie să rămânem încremeniți într-o anumită greșeală. Dacă se va dovedi în practică – deși nu cred că se va întâmpla – că era mai degrabă utilă această dispoziție care a fost abrogată, sigur, ea poate fi revizuită. Dar nu cred că se va întâmpla așa.

Cornel Dărvășan: Doamna judecător, dacă mai aveți câteva elemente de schimbare… Sau lucruri care credeți dumneavoastră că nu s-au prins în această nouă lege și ar putea să mai fie îmbunătățite.

Gabriela Bogasiu: Aș mai vrea să semnalez niște elemente pozitive ale legii pe care o avem acum, din momentul în care va fi publicată în Monitorul Oficial – n-aș vrea să mă grăbesc să-i semnalez carențele, pentru că n-a apucat încă să fie aplicată nici măcar o zi. Aș vrea să semnalez, ca element pozitiv, pentru procesele aflate în recurs în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție o prevedere specială care a fost introdusă acum în lege, în sensul că, în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu se aplică procedura filtrării recursurilor, reglementată prin art. 493 din Codul de Procedură Civilă. De ce spun că e foarte importantă această modificare: Procedura de filtrare sună bine pe hârtie; sună bine să spui că nu mai citești toate părțile în sala de ședință publică și că derulezi niște etape procedurale într-o fază scrisă a procesului. Dar această procedură de filtrare consta în întocmirea unui raport de admisibilitate a recursului, raport care urma a fi comunicat tuturor părților. Părțile aveau la dispoziție un anumit termen pentru a formula puncte de vedere la raport. Din momentul în care se primeau aceste puncte de vedere, se putea acorda termen în ședință publică peste încă 30 de zile. Deci erau tot felul de termene prevăzute în lege, care nu făceau decât să dilate procedura. Ar fi fost utilă filtrarea aceasta dacă legea ne-ar fi permis să judecăm mai multe procese în camera de consiliu. Deci după parcurgerea acestor etape în faza scrisă, după ce părțile erau informate, erau prevenite asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei, s-ar fi putut pronunța o decizie fără citarea părților. Numai că această situație a ajuns să fie foarte rară în practică, urmare a unor decizii ale Curții Constituționale, care a considerat că o astfel de procedură ar putea să aducă atingere dreptului părților la un proces echitabil. Și atunci, practic, procedura filtrului devenise iarăși o formă fără finalitate, de vreme ce aproape toate litigiile de contencios administrativ ajungeau oricum în ședință publică. Faptul că s-a renunțat cred eu că va duce la o scădere foarte mare a duratei de soluționare a cauzelor de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Robert Cazanciuc: Un lucru cred că e important de menționat: litigiile care sunt în curs de soluționare rămân a se judeca pe legea veche. Nu sunt norme tranzitorii, au fost discuții aici pentru a găsi o formulă să trecem anumite cauze pe noua competență, dar după multe discuții, soluția a rămas acest text să se aplice litigiilor ce vor apărea de aici încolo, tot ce este în curs se judecă pe legea veche. Sigur, la Înalta Curte n-au fost foarte fericiți pe această soluție, dar la nivel general am apreciat că s-ar fi creat mai multe greutăți. O să găsim o altă soluție pentru Înalta Curte – înțeleg că au găsit o soluție de sediu pentru contencios administrativ… au și o nouă conducere acum, la nivelul secției, adică s-au adunat așa, cumva, în câteva zile, toate stelele, și pentru secția de contencios, începând de la act normativ, sediu, o nouă conducere… așa că sigur o să avem la jumătate termene de soluționare de aici încolo la Înalta Curte.

Gabriela Bogasiu: E un alt motiv de bucurie, dar nu făcea obiectul discuției de față. Într-adevăr, am derulat o procedură de închiriere a unui sediu secundar pentru Înalta Curte și acest sediu urmează a fi alocat secției de contencios administrativ. Nu este o situație firească, într-un stat al Uniunii Europene, în anul 2018, ca instanța supremă a țării să recurgă la această modalitate de rezolvare a problemei sediului, dar chiar și cu această limită, noi suntem bucuroși că am reușit să facem un pas.

Robert Cazanciuc: Noi, discuții legate de actul normativ le-am avut de la începutul anului, pornind tot de la o chestiune a sediului, și anume Cartierul Justiției, și locul în care ar trebui să fie Înalta Curte în acest cartier. Din punctul meu de vedere locul Înaltei Curți trebuie să fie înapoi în Palatul Justiției, singură acolo…

Cornel Dărvășan: Ce se mai aude cu acest proiect, domnule Cazanciuc? Este un alt proiect de suflet al dumneavoastră.

Robert Cazanciuc: Sunt negocieri în momentul de față cu finanțatorul, Banca Mondială, care a trimis o echipă specializată la București, vrea să facă acest proiect, sunt discuții cu Primăria Bucureștiului pentru a aranja împreună o separare a utilităților, a funcțiunilor pe acel teren cunoscut drept Esplanada sau Cartierul Justiției de câțiva ani de zile. Nu sunt încă vizibile lucrurile, pentru că sunt foarte multe proceduri legate de exproprieri și acolo e nevoie de câteva clarificări. Practic, din cele 11 hectare, statul are în jur de 8 sau 9, două sunt proprietate privată… Problema e că sunt „ca un șvaițer” – nu sunt toate într-un loc, era mai simplu așa. Sunt mici locuri de la un cap la altul și e o muncă destul de mare de a cadastra întreaga zonă, de a clarifica situația juridică, bucată cu bucată, iar la final să vedem cea mai bună formulă pentru a demara acest proiect. Avem finanțarea, avem conceptul, trebuie să clarificăm situația juridică. Dar, indiferent cum ar fi, cum spuneam, cred că locul Înaltei Curți este în Palatul de Justiție, un simbol cu o încărcătură destul de puternică, nu numai în spațiul juridic, dar și pe harta orașului.

Cornel Dărvășan: Vă mulțumesc foarte mult pentru aceste gânduri. O ultimă întrebare, ca o concluzie. Am intitulat emisiunea după Facebook-ul dumneavoastră, o idee foarte frumoasă: „Un act de responsabilitate”. De ce credeți că această nouă lege este un act de responsabilitate?

Robert Cazanciuc: Pentru că s-au făcut lucrurile ca la carte, cum se spune. Începând de la identificarea unei nevoi reale, punerea ei într-o dezbatere publică serioasă, aducerea în jurul mesei rotunde a tuturor profesioniștilor, a decidenților politici, în așa fel încât, la final Președintele României nu a avut decât să constate că lucrurile sunt așa cum trebuie, să promulge legea. Chiar dacă au fost de-a lungul timpului opinii diferite, ele au fost clarificate și când n-au fost clarificate au fost tranșate prin vot, dar asumate de cineva.

Gabriela Bogasiu: Ca judecător aș vrea să avem un sistem de legi bune, clare, care să poată fi aplicate fără disfuncții în practică, și atunci îmi doresc ca acest model de cooperare loială pe care îl oferă legea de modificare a legii contenciosului administrativ să fie urmat și în alte situații normative.

Cornel Dărvășan: În curând o nouă carte pe noile modificări, doamna judecător, la Editura Universul Juridic?

Gabriela Bogasiu: În curând, în măsura în care activitatea mea principală, de judecător, îmi va permite să mă dedic în totalitate și acestei chestiuni.

Cornel Dărvășan: Vă mulțumesc foarte mult pentru prezența în emisiune. Doamnelor și domnilor, împreună cu noi au fost doamna judecător Gabriela Bogasiu, vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecător specializat în contencios administrativ și fiscal, încă din anul 2000; și domnul Robert Cazanciuc, președintele Comisie Juridice a Senatului României. Succes în activitate vă doresc și vă mai așteptăm pe la emisiunea Legal Point.

Joi, 26 iulie 2018, începând cu ora 15.00, a avut loc emisiunea TV „Legal Point” pe canalul „UJ-TV”, găzduită de portalul universuljuridic.ro.

Realizatorul emisiunii, domnul Cornel Dărvășan, a adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, doi invitați speciali: doamna jud. Gabriela Bogasiu, vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și domnul Robert Cazanciuc, președintele Comisiei juridice a Senatului României.

Tema emisiunii a fost: „Un act de responsabilitate – Legea contenciosului administrativ”.

Emisiunea Legal Point este transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro.