EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 82 – proc. Teodor Manea și jud. Cristian Bălan: Modificările Codului de procedură penală

21 iun. 2018
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 886

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 30 de zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Cornel Dărvășan: Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la emisiunea Legal Point. Astăzi avem un subiect foarte important – discutăm despre modificările Codului de Procedură Penală –, cu invitați deosebiți – îi spun bun venit în primul rând colegului meu, domnul Nicolae Cîrstea, președintele trustului editorial Universul Juridic. Bine ați venit, domnule președinte!

Nicolae Cîrstea: Mulțumesc. Spunem împreună bine ați venit în studioul Legal Point pentru prima dată, domnului procuror Teodor Manea și domnului judecător Cristian Bălan.

Cristian Bălan: Bună ziua, ne bucurăm foarte mult de invitație și sperăm să fie o emisiune frumoasă.

Cornel Dărvășan: Domnul Teodor Manea este asistent univ. dr., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești; domnul Cristian Bălan este asistent univ. drd., judecător la Judecătoria Buftea.

Nicolae Cîrstea: Avem, iată, în ultimele zile o dezbatere în mass-media națională, chiar, a acestor modificări ale codurilor penale. Am vrea să vă întrebăm cât de oportune considerați că sunt aceste modificări. Domnule Manea…

Teodor Manea: De fiecare dată, un cod de procedură penală va fi discutat pentru că e important pentru modalitatea în care funcționează societatea, în general, și justiția, în particular. Drept urmare, orice discuție nu poate să fie, după părerea mea, altfel decât fructuoasă și, din moment ce apar discuții, presupun că se pune problema și de oportunitate a realizării unor modificări. Problema se pune mai mult legat de amplitudinea modificărilor și filosofia lor sau punctele pe care le ating, în particular.

Nicolae Cîrstea: Domnule Bălan…

Cristian Bălan: Deși eu cred că orice modificare este binevenită, cred că trebuie să profităm de fiecare oportunitate de modificare a codurilor pentru a le face mult mai bune. Având în vedere că discutăm despre niște coduri, modificările nu vin foarte des. Or, fiind relativ rare, trebuie să caute cumva să eficientizeze activitatea organelor judiciare, să ajute la realizarea politicii penale a statului și să fie, cum am spus, o oportunitate de a face lucrurile mult mai bine. Și noi sperăm că, în final, va fi o oportunitate de a eficientiza atât procesul penal, cât și de a realiza o politică penală utilă societății românești.

Nicolae Cîrstea: Oportunitatea ar putea consta și în punerea de acord a prevederilor codului cu deciziile Curții Constituționale?

Teodor Manea: Acesta mi se pare elementul central referitor la oportunitate.

Nicolae Cîrstea: Practic, avem patru ani de când sunt intrate în vigoare codurile penale, în care aceste modificări, punerea lor în acord cu deciziile curții n-a fost făcută, din câte știu, nu?

Teodor Manea: O singură dată, în 2016, s-au făcut anumite modificări în întâmpinarea jurisprudenței Curții Constituționale, acea mult discutată O.U.G. nr. 18/2016. Doar atunci.

Cristian Bălan: Dacă îmi permiteți, instanțele întotdeauna au fost receptive la deciziile Curții Constituționale și au căutat să aplice fiecare decizie a Curții Constituționale, cel puțin în materie de procedură, dar și în materie de drept penal, fără să aștepte neapărat o modificare. Și aici am putea da exemplu deciziile în materia camerei preliminare. N-au așteptat judecătorii de cameră preliminară O.U.G. nr. 18/2016, pentru a cita părțile și persoana vătămată la procedura de cameră preliminară, ele, aplicând direct decizia Curții Constituționale, au căutat să îi dea acesteia eficiență și ea s-a aplicat chiar înainte de… La fel și pe ultimele decizii. N-a existat o instanță care, de exemplu, să fi ignorat natura termenului în care se formulează propunerea de prelungire a măsurii preventive, prevalându-se de nemodificarea dispozițiilor de procedură; mai mult, aplicându-se direct decizia Curții Constituționale, s-a constatat că este „nulă absolut” propunerea de prelungire. Deci e adevărat că această lege va pune în aplicare unele decizii ale Curții Constituționale, dar instanțele și parchetele, de fiecare dată când s-a pus în discuție aplicarea unei norme identificată de Curtea Constituțională ca fiind neconstituțională, au aplicat direct decizia, dând eficiență drepturilor constituționale, așa cum au fost ele interpretate de către Curte.

Cornel Dărvășan: În contextul acesta, vrem să ne povestiți, să ne vorbiți puțin despre câteva modificări în ceea ce privește administrarea probelor, măsuri preventive, abrogarea camerei preliminare. Care sunt cele mai importante pe ordinea de zi?

Cristian Bălan: Cred că fiecare modificare este importantă. Unele modificări sunt de o anumită amploare. Eu nu am vorbit despre abrogarea camerei preliminare. Acesta a fost un proces foarte amplu, pentru că legiuitorul nu a prevăzut că dispozițiile art. 342-348 se abrogă. El a trebuit, prin abrogarea acelor instituții, mai întâi să umble în partea generală, să vadă unde se corelează, unde era judecător de cameră preliminară trebuia ca un alt organ judiciar să îi ia locul. Și atunci, s-a partajat: unele funcții le ia judecătorul de drepturi și libertăți, altele le preia instanța. De asemenea, au trebuit să fie reglementate noi instituții, care să înlocuiască funcțiile judecătorului de cameră preliminară. Pentru că, totuși, în procesul penal reglementat de noul cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară avea un rol foarte important; rol care n-a fost diluat prin modificare. Doar că a fost preluat de un alt organ, pentru a eficientiza.

Deci, la o primă vedere, poate aprobarea camerei preliminare ar fi cea mai vizibilă modificare a Codului de procedură penală. În rest, există modificări pe anumite aspecte punctuale – în materia probelor și a mijloacelor de probă, în materia măsurilor procesuale. Fiecare are importanța ei. Nu știu dacă norma prevăzută la 102 – potrivit căreia încălcarea dispozițiilor privind administrarea probelor atrage nulitate absolută – ar fi mai importantă sau mai puțin importantă decât o normă care introduce verificările prealabile făcute de instanță în loc de procedura propriu-zisă de cameră preliminară.

Deci, ca o concluzie, cred că fiecare modificare are importanța ei și va avea impactul ei în practică, de aceea fiecare trebuie înțeleasă și aplicată cât mai bine.

Nicolae Cîrstea: Aveți completări, domnule Manea?

Teodor Manea: În esență sunt de acord cu ce a spus Cristi. Bine, se vede o preocupare a legiuitorului să „asambleze” o serie de modificări, care sunt de substanță, și să atingă o mulțime de puncte – sunt, de exemplu, modificări și în ceea ce privește căile extraordinare de atac. Recursul în casație primește noi cauze de recurs în casație; sunt modificări în materia executării, în procesul penal. Dar, așa cum a spus și colegul meu, fiecare modificare, privită în parte, e importantă. Și va afecta într-un fel sau altul, atât mersul procesului penal, cât și filosofia codului.

Nicolae Cîrstea: Putem vorbi de o filosofie a Codului de procedură penală, având în vedere atât de multele schimbări?

Toader Manea: Eu cred că suntem obligați să vorbim de o filosofie a Codului de procedură penală, pentru că eu, unul, nu pot să concep o legislație atât de importantă fără să aibă o anumită imagine de ansamblu în spate. Acum, cât de ușor sau greu ne este să o descoperim, ca să putem să aplicăm dispozițiile unitar, este cu totul altă întrebare și altă problemă. Dar așa ar trebui. Orice legislație de acest gen, cu de acest impact, ar trebui să aibă o filosofie în spate, care să fie recunoscută în toate articolele sale, în speță orice modificare să corespundă filosofiei sau noii filosofii pe care legiuitorul dorește s-o „imprime”.

Cristian Bălan: Ne-am uitat, totuși, la multitudinea de decizii ale Curții Constituționale. Ele poate au creat aparența unui cod foarte nefericit reglementat – ca să nu spun altfel –, dar nu este chiar așa. Până la acest cod, totuși, Curtea Constituțională nu pronunța decizii interpretative. Sau numai în ultimii ani Curtea a început să pronunțe decizii interpretative. Până acum nu prea le găseam, pe vechiul cod. Iarăși, s-au diversificat mecanismele care asigură interpretarea unitară a legii. A apărut acea procedură a trimiterilor către Înalta Curte, pentru a pronunța hotărâri preliminare, care dezleagă probleme de drept. Acesta a fost un instrument foarte la îndemâna instanțelor și ele au aplicat acest instrument pentru a fi clarificate anumite probleme, care existau și înainte. Numai că înainte nu exista mecanismul acesta. Or, și acești factori au influențat, sau și din cauza lor au existat atâtea decizii ale Înaltei Curți, ale Curții Constituționale, dar dacă ne uităm, Curtea Constituțională a intervenit cu privire la anumite aspecte punctuale. În afară de acea decizie în materia separării funcțiilor judiciare, pe art. 3, care până la urmă a pus în discuție modalitatea reglementării unui principiu, celelalte decizii au mers pe punct ochit, punct lovit, procedura aceasta ar avea o problemă aici. Deci, cum a spus Teo, nu cred că codul nu ar avea o filosofie sau că ar fi cumva atins. El are o filosofie, totuși a pornit pe modelul unui proces penal așa cum și-a imaginat comisia. Că unele norme au fost bune, altele mai puțin bune… Vedeți, de aceea codul – să-l parafrazez pe profesorul meu din facultate – este întotdeauna un codice; el trebuie să aibă, cumva, fiecare normă trebuie să se lege și este un tot unitar. De aceea e imposibil să nu aibă o filosofie în spate și fiecare normă este ca o „piesă de lego” în cadrul întregului angrenaj.

Nicolae Cîrstea: Devine Codul de procedură penală, cu aceste modificări, un cod modern? Sau măcar adaptat realităților vieții sociale românești?

Teodor Manea: Dacă vreți să facem o discuție filosofică despre semnificația termenului modern. Eu cred că trebuie să avem un cod care să ne folosească nouă, bineînțeles, în ansamblul reglementărilor internaționale, dar care să privească societatea în modalitatea în care funcționează aici. Acum aceasta e foarte greu de spus. Pentru că, din păcate… Bine, dacă ar fi fost să construim legea așa cum ar trebui, ar fi trebuit să fie niște studii de sociologie juridică înainte, o reglementare și niște studii ulterior, ca să vedem care au fost problemele, cum le-am reglementat și cum s-au rezolvat. Drept urmare, se încearcă să se rezolve niște probleme care aparent au apărut – probabil că în practică – și sunt de rezolvat, în viziunea legiuitorului. Urmează să vedem cum, exact, se va implementa și cât de mult va ajuta procesul penal în ansamblul său.

Nicolae Cîrstea: Văd că aveți, fiecare dintre dumneavoastră, o listă cu aceste modificări. Am putea să le parcurgem…?

Cornel Dărvășan: Să le luăm pe rând, măcar câteva, n-o să putem, probabil, pe toate. Dar ceva semnificativ poate vreți să ne prezentați și obiecțiunile dumneavoastră cu privire la anumite modificări.

Nicolae Cîrstea: Sau să întăriți argumentele care stau la baza acestor modificări.

Teodor Manea: Primul lucru pe care l-am observat în momentul în care am lecturat modificările a fost o preocupare a legiuitorului, care la capul locului e sănătoasă; și anume, de a întări dreptul la apărare al persoanei acuzate sau presupus acuzate. Pentru că dreptul la apărare implică și dreptul la apărare al persoanei vătămate, al părții civile…

Nicolae Cîrstea: Dacă bine îmi amintesc, până la… cum era formularea, atunci când ești acuzat? Primești o condamnare dacă nu este niciun dubiu că ai săvârșit fapta.

Teodor Manea: Întocmai. Ei, aceasta fiind filosofia, de a întări dreptul la apărare, principalul loc unde se manifestă, în opinia mea, e în materia probelor. Și în materia probelor, unde sunt o serie de modificări care sunt menite să se asigure că suspectul sau inculpatul este mai bine reprezentat. Și avem, de exemplu, modificarea care spune că suspectul sau inculpatul poate să asiste la toate actele de urmărire penală la cerere. Avem și modificarea din materia audierilor, care se aplică tuturor, dar și suspectului sau inculpatului, și anume că o audiere nu poate dura mai mult de 6 ore. Mai sunt o serie de modificări…

Nicolae Cîrstea: Aveți obiecțiuni la aceste două modificări?

Teodor Manea: Imediat. În materia percheziției mai sunt o serie de modificări, și anume la care este forma cererii și cum trebuie să arate mandatul, raportat la ce caută organul judiciar. Și acestea sunt doar câteva exemple. Cea mai importantă, în opinia mea, e cea de la art. 102, pe care a menționat-o și Cristi, și care spune că, în esență, toate aspectele care țin de administrarea probelor, de realizarea unor procedee probatorii, se sancționează cu nulitate absolută.

Ei, acum, de obiecții. Mie mi-e teamă să nu cădem dintr-o extremă în alta. Și anume, dintr-o preocupare a legiuitorului față de posibilitatea suspectului sau inculpatului de a-și asigura o apărare eficientă, să nu ajungem în partea cealaltă. Și anume, să n-ajungem într-o oarecare imposibilitate a organelor judiciare de a-și face treaba, raportat la gravitatea normelor care se impun. Prima dintre ele, și anume cea de la 102, pe nulitate absolută, mie mi se pare exagerată. Mie mi se pare că, așa cum era construit acum sistemul probațiunii, raportat la nulități, și anume o serie de aspecte de nulitate, o serie de aspecte sancționate cu nulitate absolută, iar altele cu nulitatea relativă, lăsând la înțelepciunea judecătorului de cameră preliminară sau de fond, pe noile modificări, să vadă dacă într-adevăr aspectul invocat vatămă sau nu posibilitatea inculpatului – deja, pentru că suntem în faza de judecată – de a-și realiza apărarea. Și aceasta mi se părea o interpretare mai judicioasă și demonstreză și o încredere în instanțele de judecată. Pentru că, până la urmă, cine judecă trebuie să fie lăsat să judece cu ansamblul elementelor de la dosar. Și aici cred că s-ar fi putut găsi un aspect de echilibru. Cred că, dacă se simțea nevoia, se puteau reglementa puțin mai multe aspecte, care să fie sancționate cu nulitatea absolută, fără să ajungem în extrema aceasta.

Și celelalte sunt cam în aceeași tonalitate. Eu sunt perfect de acord să poți să faci o audiere numai în 6 ore. Problema apare atunci când persoana audiată e de acord ca audierea lui să dureze mai mult de 6 ore. Și pot să-mi imaginez o mulțime de situații în care l-ar interesa să dureze mai mult audierea lui.

Nicolae Cîrstea: Ca să se clarifice tot felul de aspecte…

Teodor Manea: Ca să se clarifice tot felul de aspecte, pentru că vrea să declare… Fie e din altă localitate și ar trebui să vină [și] în altă zi. Și sunt o mulțime de aspecte din acestea foarte practice, de „mecanică micro” a administrării probatoriului, care vor fi dificil de împăcat cu genul acesta de modificări care au sancțiuni atât de radicale.

Cornel Dărvășan: Eu am o întrebare la capitolul acesta: când se face o astfel de modificare, spre exemplu cu privire la slujba procurorului, dumneavoastră nu sunteți reprezentați acolo, în comisia juridică sau unde se iau hotărârile acestea? Adică nu sunt colegi care să spună, spre exemplu, exact obiecțiunea pe care ați formulat-o?

Teodor Manea: Cred că modalitatea în care s-au desfășurat lucrările o cunoaștem cu toții. Aceasta este varianta care a ieșit din parlament, atât avem, despre aceasta discutăm.

Cornel Dărvășan: Bun, eu înțeleg, dar ca idee. Când vrei să faci o lege, o modificare, dacă tot sunt patru ani de coduri de procedură penală, dacă vrei să faci o modificare la capitolul instanțelor, să zicem, nu inviți niște judecători acolo, care să spună: „Oameni buni, cu asta îmbunătățim?!”. Nu inviți niște procurori atunci când vorbești despre slujba procurorului, despre datoriile lui? Nu vrei să performezi în direcția aceasta, sau sunt doar niște secretari de pe la comisie, care au, și ei, un pic de experiență și poate știu un pic limba română, să formuleze acolo?

Cristian Bălan: Dacă-mi permiteți o completare. Procedura întinde și niște capcane, apropo de discuțiile acestea, care probabil nu se văd atât de ușor. Legiuitorul a vrut să apere inculpatul; a vrut să mărească garanțiile pe dreptul la apărare și s-a gândit că cel mai ușor ar spori aceste garanții prin aplicarea unor sancțiuni mai drastice. Și, de exemplu, a reglementat art. 102, care spune: „Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, fiind lovite de nulitate absolută”. Aparent această normă este perfectă pentru inculpat. Inculpatul se gândește că nu trebuie să-și mai dovedească vătămarea, deci va fi mult mai ușor pentru el să se apere în procesul penal. Dar procedura vine cu anumite capcane și mai util ar fi fost ca legea aceasta care urmărește să transpună, cumva, niște decizii ale Curții Constituționale, să aibă în vedere întreaga jurisprudență a Curții Constituționale, inclusiv cea un pic mai veche. Pe o normă asemănătoare, în 2009, Curtea Constituțională a spus: Vedeți că ceva de genul acesta este foarte, foarte periculos pentru inculpat. Și acea decizie se referea la o viitoare modificare a normelor privind interceptarea convorbirilor telefonice. Cândva, prin 2009, dacă nu mă înșel, apăruse un proiect de lege, una dintre norme fiind: Interceptările efectuate potrivit prezentului capitol, cu nerespectarea dispozițiilor legale, vor fi excluse direct, distruse, tot… Și Curtea Constituțională a spus: Stați un pic. Nu pot să aplic o sancțiune atât de drastică, care să nu presupună analiza vătămării, în cazul unei simple încălcări a dispozițiilor legale. Pentru că, din interceptările respective poate reies probe în favoarea inculpatului și poate ele ar fi bune pentru achitare. Dacă am o normă de genul probele se exclud punct; sau orice încălcare ar atrage nulitatea absolută, independent de verificarea vătămării, mă uit la acele probe care sunt în favoarea inculpatului și pe care le pot folosi în achitare și parchetul va fi primul care va spune: „Vă rog să aplicați cea mai energică sancțiune, pentru că au fost administrate cu nerespectarea dispozițiilor legale”. Și în acest caz, practic, printr-o normă prin intermediul căreia eu vreau să sporesc garanțiile inculpatului și să-l apăr pe el, ajung să vatăm drepturile inculpatului. De aceea trebuie ca, în materia probelor și a mijloacelor de probă, cu excepția unor cazuri foarte clar determinate și ultra-excepționale, judecătorul să aibă posibilitatea să analizeze vătămarea, pentru a selecta cumva între nelegalități, în primul rând în interesul inculpatului. Pentru că sunt anumite probe care pot fi folosite în favoarea lui și probe care pot fi folosite în defavoarea lui. Să ne asigurăm că, prin aplicarea acestor norme, o să le păstrăm pe cele pe care le putem folosi în favoarea lui, chiar dacă aparent au un viciu de legalitate, și să le excludem numai pe cele care nu le putem folosi în defavoarea lui. Și aceasta, de exemplu, este una dintre capcanele pe care le întinde procedura și în care pare să fi căzut comisia sau cei care au susținut acest amendament. Pentru că, v-am spus, mâine, pe orice normă… Să zicem că, în cadrul unei percheziții, n-am găsit ce căutam. Și am procesul-verbal, numai că percheziția a fost nelegală. Parchetul va fi primul care va spune: Vă rugăm să excludeți tot, pentru că percheziția a fost nelegală. Spun ei nulitate absolută. Nulitatea absolută în procesul penal este altceva decât nulitatea absolută în procesul civil. Aici ne uităm, în procesul penal avem încălcarea dispozițiilor legale, vătămare, posibilitatea de a înlătura vătămarea altfel decât prin anularea actului. Dacă sunt pe nulitate absolută, nu mai verific nimic de la vătămare încolo. Simpla nelegalitate ar atrage nulitatea, plus excluderea.

Și în alte cazuri, într-adevăr, pot fi date mai multe exemple. În unele situații codul a avut în vedere o reglementare lăudabilă. De exemplu, în materia interceptărilor s-a gândit că trebuie să am mandat pe fiecare faptă. Și n-aș putea, cumva, dacă în timp ce interceptez o convorbire rezultă date privitoare la săvârșirea unei noi infracțiuni, să caut cumva să completez mandatul de interceptare, ca să nu existe un arbitrar? – eu să interceptez pentru o infracțiune și să mă trezesc peste vreo cinci ani că folosesc acele interceptări în alt dosar, pe alte infracțiuni.

Revenind la ce spuneam mai devreme: este un codice. Toate normele acestea trebuie, cumva, să se aplice unele prin altele. Degeaba fac eu reglementare bună la interceptări sau la percheziții, cum spunea Teo, când am o normă care spune „și orice încălcare va atrage nulitatea absolută”, fără vătămare, ajungând să excludă o probă chiar în favoarea inculpatului. Până la urmă, de ce-l mai protejezi, dacă protecția aceasta se va întoarce ca un bumerang împotriva lui?

Teodor Manea: Cam aceasta e problema și la percheziție. De ce ne concentrăm pe probe? Pentru că esența procesului penal constă în probe. Fără probe nu poți să faci nimic, de asta am și început. Și la percheziție e la fel. În continuare, și mie mi se pare foarte decent dacă găsești aspecte care pe tine te-ar duce la concluzia că s-au comis sau se pot comite alte infracțiuni, să ceri o completare a mandatului de percheziție. Problema pe care o am acolo este că, după părerea mea, ar fi trebuit o reglementare specifică pentru asta. Adică cum ceri și cum procedează judecătorul de drepturi și libertăți. Pentru că este aberant să ceri o nouă percheziție pe niște bunuri pe care tu le ai. Cum o ceri? Și, pe de altă parte, trebuie să vedem în continuare, e o modificare acolo care spune că obiectele pe care le caut trebuie să fie identificate. De foarte multe ori, eu nu pot să identific obiectele pe care le caut, pentru că dacă aș fi putut să le identific, aplicam procedura de ridicare de obiecte și înscrisuri și le ridicam așa. Și atunci, acolo cred că ține foarte mult – în măsura în care modificarea va trece în forma aceasta – de practică, să găsească o definiție echilibrată la ceea ce înseamnă obligația de identificare a obiectului, în așa fel încât să pot să mă duc, de exemplu, să caut, printr-o percheziție, niște bunuri care constau în… tricou galben și niște pantaloni de trening pe care i-a purtat autorul infracțiunii de vătămare corporală. Pentru că martorii îmi spun că a fost îmbrăcat într-un tricou galben. Să fie suficient să scriu „un tricou galben”. Pentru că, dacă mi se cere mai mult de atât, n-o să pot niciodată să ridic obiectele acelea, pentru că n-o să pot să intru să le caut. Și aceasta ține de practică.

Și, în esență, după părerea mea, aceasta e principala problemă a modificărilor: se vede o mare problemă de realizare a unei conexiuni între texte. La percheziție și la mandatul de supraveghere e un exemplu când n-au creat o procedură specifică. La ridicarea de obiecte și înscrisuri spune acolo că, dacă prin ridicarea de obiecte și înscrisuri se ridică niște obiecte pornind de la care am indicii că s-au săvârșit alte infracțiuni, trebuie să mă duc să cer mandat de percheziție. Un nou mandat de percheziție. Or, eu n-am avut ab initio un mandat de percheziție, ca să cer unul nou.

La fel, niște neconcordanțe de genul acesta găsim și în materia măsurilor preventive, acolo unde legiuitorul nu se poate hotărî dacă controlul judiciar, în faza de judecată se prelungește sau se menține și pe ce durată. Adică ne uităm la textele acelea, e un text unul după altul, primul text îmi spune că se ia pe 30 de zile și se prelungește pe 150 și un alt text, puțin mai jos, îmi spune că se menține 60 de zile. Deci, salutând intenția legiuitorului de a limita perioada în care se poate lua controlul judiciar – de altfel și dintr-o decizie a Curții Constituționale venită din această necesitate, care a spus că trebuie reglementată specific, mai ales pe faza de apel –, am ajuns la situația în care eu nu pot să aplic practic; pentru că nu știu ce să aplic: prelungire – care, de altfel, e specifică urmăririi penale, sau menținere – care e specifică fazei de judecată.

Nicolae Cîrstea: O să-i rugăm pe telespectatorii noștri – pentru că sunt foarte mulți –, dacă au să ne adreseze întrebări și îi vom ruga pe invitații noștri să ne răspundă. Aș vrea să vă pun o întrebare, legată de faptul că în mass-media se promovează foarte mult un punct de vedere cu privire la faptul că prezumția de nevinovăție nu stă în picioare în zona aceasta, a anchetei făcute de procurori și nici măcar în instanță. Ce părere aveți? Este un punct de vedere pe care-l vedem zilnic, aproape, promovat în mass-media națională.

Cristian Bălan: Cu prezumția de nevinovăție în primul rând avem o problemă tehnică. Se tot discută că legea aceasta cumva caută să transpună și după aceea să implementeze directiva în materia prezumției de nevinovăție. Și, fără ea, Comisia va lua măsuri. Acum, pe parte tehnică este evident, Comisia va lua măsuri, pentru că procesul este simplu: noi primim o directivă, avem termen de transpunere. În timpul termenului de transpunere trebuie, ca statul să notifice cumva Comisia că acea directivă a fost transpusă în legislația noastră. Și abia după ce Comisia primește notificarea că a fost transpusă, ea va verifica în ce modalitate a fost transpusă. Noi, cât timp nu am notificat Comisia că a fost transpusă, Comisia nu va verifica legislația noastră pas cu pas, articol cu articol pentru a vedea:„ Domnule, dar nu cumva au ei norme suficiente? Ce trebuia să modifice? E o problemă tehnică: încă statul român nu m-a anunțat că a fost transpusă, deci din perspectiva mea n-a fost transpusă”.

În materia prezumției de nevinovăție, trebuie precizat că acea directivă nu aduce nimic nou. Deși este o directivă apărută în 2016, ea, practic, vine cumva să armonizeze legislațiile statelor Uniunii Europene în raport de niște hotărâri ale CEDO, hotărâri pe care noi le cunoaștem și pe care deja le aplicăm. Ea vine cumva să ceară statelor ca să nu se mai aplice direct jurisprudența CEDO, pe care poate un anumit organ judiciar o înțelege într-un fel, altul în alt fel… Sau, întotdeauna, în sistemul dreptului continental, e mai bună legea, pentru că așa suntem noi formați. Nu suntem formați să aplicăm o jurisprudență ca izvor de drept. Și cam asta face directiva. Dacă ne uităm articol cu articol, pe fiecare dispoziție din directivă avem o hotărâre a CEDO pe care noi, cel puțin, la nivelul magistraților, dar și la nivelul avocaților – sunt foarte bine pregătiți – le cunoaștem și deja le aplicăm. În materia informărilor transmise avem hotărâri chiar pronunțate împotriva României, în care ne spune că organul judiciar nu trebuie să declare persoanele vinovate, trebuie se limiteze a face o informare cu privire la faptele pentru care a dispus începerea anchetei, stadiul anchetei, eventual persoanele care fac obiectul anchetei. Dar standardul în materia prezumției de nevinovăție – ca să fie așa, ca o concluzie – este: statul n-are voie să declare o persoană vinovată de săvârșirea unei infracțiuni fără ca organul judiciar competent potrivit legii să-l fi declarat vinovat. Și, la noi, organul judiciar competent potrivit legii este instanța de judecată, care, prin epuizarea acțiunii penale în forma condamnării, renunțării la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, va constata că persoana respectivă e vinovată de săvârșirea unei infracțiuni.

Cornel Dărvășan: În forma definitivă, sau în forma fondului se exprimă instanța?

Cristian Bălan: Iarăși, aici este tot o discuție. Instanța va pronunța o hotărâre nedefinitivă, în materie penală, pentru că este dublu grad de jurisdicție, care va răsturna în mod relativ prezumția de nevinovăție. Adică noi putem spune: din perspectiva instanței noastre, o persoană este vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, însă urmează o cale de atac integral devolutivă, în urma căreia se poate pronunța o altă soluție. Din această perspectivă, convenția nu este încălcată absolut deloc. Iarăși, dacă se face o informare – parchetul nu știu care a început urmărirea penală, urmează să strângem indicii. Este, evident, diferit față de: „Parchetul a început urmărirea penală, este evident că persoana respectivă a săvârșit infracțiunea…” – asta nu se poate face pe prezumția nevinovăție. Deci cam aceasta face directiva.

Acum, dacă e să comparăm puțin art. 4 cu articolul corespondent din directivă, vedem că iar sunt niște diferențe. Legiuitorul nostru caută să impună un standard mai ridicat în materia prezumției de nevinovăție.

Cornel Dărvășan: Deci este o informație nouă. Pentru că până acum prezumția de nevinovăție, cel puțin la nivel de mass-media, se aducea până la sentința definitivă în dreptul unei persoane. Dumneavoastră spuneți acum că, în momentul în care există o sentință dată de către o instanță, persoana respectivă este vinovată, se poate declara vinovată, dar se poate ataca, sub rezerva… ș.a.m.d.

Cristian Bălan: Prezumția este răsturnată… De aceea v-am zis, este un mod relativ. Adică persoana rămâne apărată de prezumția de nevinovăție. Nicio autoritate din cadrul statului nu are voie să se comporte față de ea ca față de o persoană cu privire la care s-a angajat răspunderea penală. N-are voie să i se aplice o sancțiune care s-ar aplica persoanelor cu privire la care s-a angajat răspunderea penală. Organele altei autorități n-au voie să se comporte… Dar, din perspectiva exprimării – că noi eram pe discuția cu informările publice –, o informare în sensul că împotriva unei persoane s-a pronunțat o hotărâre nedefinitivă, prin care s-a reținut că este vinovat de săvârșirea unei infracțiuni, cu amendamentul că hotărârea nu este definitivă, este supusă unei căi ordinare de atac, în urma căreia soluția respectivă poate fi întoarsă. În cazul acesta nu s-a încălcat prezumția de nevinovăție.

Toader Manea: Tocmai, acum trebuie să facem un pic diferența între aspectele astea tehnice despre care discutăm noi aici, strict de procedură penală, și imaginea pe care o are procesul penal în afară. Acum, din perspectiva imaginii pe care procesul penal o are în afara efectiv a procedurii desfășurate, evident că prezumția de nevinovăție este răsturnată în momentul în care avem o hotărâre definitivă. De ce? Pentru că în alt mediu decât cel al organelor judiciare și al mediului, dacă vreți, procesual-penal, lucrurile nu prea pot fi la jumătate, din păcate. Ori este nevinovat, ori este vinovat. Și atunci, poți să spui că este vinovat din momentul în care a fost condamnat definitiv; niciodată înainte. Acum, care sunt posibilitățile noastre de exprimare, cum se desfășoară, de exemplu, calea de atac a apelului, în contextul în care ai o hotărâre cu o persoană condamnată, față de contextul în care ai o hotărâre cu persoană achitată – sunt aspecte de „bucătărie” internă. Și țin efectiv de modalitatea în care legiuitorul a desfășurat procedurile. Dar, în exterior, bineînțeles că hotărârea definitivă este cea care, dacă vreți, în ochii societății ar trebui să atragă o anumită concluzie față de vinovăția…

Cornel Dărvășan: În ochii societății vă spun ce atrage: convorbirile prin mesaje, pe care nu știu cine le scoate din dosar și le pune în mass-media, toată degringolada care există în legătură cu un anumit personaj, dacă este politic, la prima instanță, el nu-și mai recuperează numele.

Teodor Manea: Organele judiciare nu pot să controleze modalitatea în care societatea se raportează la un proces. N-au cum s-o facă. Foarte multe dintre lucrurile acestea țin și de deontologia presei în esență. Pentru că și presa, după câte știu eu, ar trebui să respecte un cod de conduită, un cod etic, care să o împiedice să facă anumite afirmații, să dea anumite informații fără să le verifice cum trebuie, să folosească un anumit tip de surse… Și atunci, e posibil ca problema să fie mai degrabă în exteriorul desfășurării efective a procesului penal decât în interiorul său. Cu probleme care, și aici, bineînțeles că trebuie rezolvate de organele judiciare. Dar, pe de altă parte, nu poți imputa organului judiciar că la nivel social sunt anumite credințe raportat la o procedură judiciară pe care o desfășoară. Pentru că nu poate controla acele credințe. N-are cum!

Cristian Bălan: Pentru că organul judiciar are anumite standarde, peste care nu poate să treacă. În prezumția de nevinovăție, o persoană nu poate fi declarată vinovată până să fi rămas definitivă hotărârea. Și, cum am spus mai devreme, nici nu poate suferi vreo sancțiune sau vreo altă consecință, pe care ar suferi-o o persoană față de care… Dar, iarăși, din punct de vedere tehnic procesul penal are mai multe etape, fiecare având rolul ei. Este aceeași discuție ca cea privind autoritatea de lucru judecat. Evident că o hotărâre va avea autoritate de lucru judecat abia când rămâne definitivă. Dar, după ce s-a pronunțat în primă instanță, spunem noi că are o autoritate de lucru judecat relativă. Adică, cumva ea nu poate fi ignorată – eventual suspendăm un proces ca să-l așteptăm pe celălalt –, pentru că există o hotărâre. Or, existența unei hotărâri, indiferent că e definitivă sau nu, este o realitate care nu poate fi ignorată; și care produce efecte. Inclusiv în materia prezumției de nevinovăție, din perspectiva tehnică.

Nicolae Cîrstea: V-ați selectat o serie de subiecte pentru discuția noastră de astăzi – dacă putem merge mai departe cu modificări importante care sunt așteptate.

Cristian Bălan: Poate în materia măsurilor procesuale, în special în materia măsurilor preventive, pentru că, iarăși, sunt niște discuții de sezon. A fost, într-adevăr, modificat regimul unor măsuri procesuale destul de des utilizate – control judiciar, arestul la domiciliu, arestarea preventivă. În materia controlului judiciar ne putem amuza un pic, cum a spus și Teo, avem o normă la art. 214 care ne spune „controlul judiciar poate fi luat de către instanță pe o durată de 30 de zile, prelungit pe încă 150 de zile”, fără să existe o procedură a prelungirii. Adică măsurile preventive, de zeci de ani, sunt luate, atât în urmărirea penală, cât și în judecată, prelungite numai în urmărirea penală, verificate periodic și menținute în cursul judecății. Când vine o procedură „va fi prelungit în cursul judecății”, nu-i o problemă propriu-zisă. Singura problemă este că eu, ca judecător, într-adevăr, m-aș aștepta să găsesc: articolul X – procedura prelungirii măsurii controlului judiciar în cursul judecății.

A doua problemă este că la art. 215^1, la ultimele alineate ne spune că instanța de judecată va lua măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, durata totală nu poate depăși 5 ani. Pentru că am art. 208, care-mi spune cum se face verificarea periodică, adică n-avea de ce să mai reia și art. 215^1. Și aici, ca judecător, întotdeauna mă gândesc, cu legea în față, cum o aplic. Mi se vine cu propunere de luare a măsurii controlului judiciar. Îl iau pe 30, îl iau pe 60… dar asta probabil că este o stângăcie care va fi sesizată și de Curtea Constituțională și remediată, într-o eventualitate a admiterii excepțiilor.

Diferența notabilă pe care o face legiuitorul este în materia arestului la domiciliu și a arestării preventive. Legiuitorul le-a văzut ca fiind două măsuri privative de libertate, dar a extras teza finală din art. 223 alin. (2) – care este cunoscut ca „temeiurile arestării”. Există art. 202 privind temeiurile pentru care pot lua o măsură preventivă și art. 223 sunt temeiurile de la arestare, care se aplică în cazul a jumătate din măsurile preventive, dar ele sunt cunoscute ca temeiurile de la arestare. La art. 223 alin. (2) a scos partea aia cu „și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsă de 5 ani sau mai mare” și a introdus-o numai la arestul la domiciliu. Astfel că, din cum arată acum modificarea, control judiciar pe cauțiune pot lua numai în condițiile luării măsurii arestării preventive, adică nu pentru alte infracțiuni cu pedeapsa prevăzută de lege de 5 ani sau mai mare; arest la domiciliu pot lua și pe limite de pedeapsă; arestare preventivă nu, decât pentru niște infracțiuni expres menționate de către legiuitor. Aici, cu amendamentul că Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul excepției de constituționalitate invocată, a arătat că avem niște neclarități în acea enumerare, dar sunt expuse pe larg în excepția de neconstituționalitate invocată de Curte.

Dar, ca o imagine de ansamblu pe măsurile preventive, arestarea preventivă n-o mai putem lua în toate cazurile în care o putem lua astăzi, dar în acele cazuri putem dispune luarea măsurii arestului la domiciliu ca măsură privativă de libertate echivalentă.

Teodor Manea: Da. Și, ca să-l completez pe Cristi, și aici se cunoaște, în continuare, o nouă filosofie a legiuitorului, și anume încearcă să limiteze măsura arestării preventive, probabil că și în considerarea discuțiilor cu condițiile proaste din locurile de detenție, și cu numărul mare de persoane care locuiesc în mod obișnuit acolo, a încercat să limiteze posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsura arestării preventive. Un lucru care este dezirabil atâta timp cât legiuitorul consideră că este dezirabil. Ceea ce mi se pare surprinzător – și aici eu încetez să înțeleg care este logica legiuitorului – este de ce, de exemplu, infracțiunile privind circulația pe drumurile publice pot să determine luarea măsurii arestării preventive, dar o serie de alte infracțiuni, după părerea mea cel puțin la fel de grave, cum sunt cele de evaziune fiscală, nu pot.

Nicolae Cîrstea: Poate se încadrează în această filosofie, ca infracțiunile acestea economice să beneficieze de clemență…

Teodor Manea: Mi-e greu să văd cum o conducere cu permisul suspendat ar putea să justifice măsura arestării preventive mai mult decât, nu știu, infracțiunile care presupun împiedicarea organelor fiscale să realizeze controlul fiscal ca să poată să determine dacă ai comis evaziune fiscală sau nu. Că e și o problemă de balans. Avem o listă de infracțiuni, foarte bine, le știm cu toții. Acum, de ce infracțiunile electorale sunt pe această listă și altele nu… este un aspect la care legiuitorul trebuie să ne răspundă, mai mult decât noi. Dar asta este o nouă filosofie și aici se văd niște mici stângăcii, la modalitatea în care se formulează. De exemplu, ne spune că privarea de libertate trebuie să fie „absolut necesară”, în loc de „necesară”. Un termen „absolut”, care, eu, unul, nu înțeleg ce aduce nou în modalitatea în care judecătorul decide asupra măsurii arestării preventive. Sau spune „orice altă infracțiune comisă cu violență”. Acum, violență în ce sens? Că noi termenul de violență nu-l avem definit.

Cornel Dărvășan: Nu-l avem doar ca violență fizică.

Teodor Manea: Asta spun. Eu pot să înțeleg prin „violență” infracțiunile contra persoanei care produc vătămare. Dar atunci ar însemna că pot să arestez și pentru, știu eu, loviri din culpă? Sau pot să înțeleg prin violență orice formă de agresiune asupra drepturilor unei persoane. Pentru că vorbește doctrina franceză, la infracțiunile contra patrimoniului, de infracțiuni de violență asupra bunului, și anume furtul, și infracțiuni care nu sunt de violență asupra bunului, și anume înșelăciunea. De ce? Pentru că acolo sustrag bunul. Și ce înțeleg prin violență efectiv?

Cristian Bălan: Sau sunt unele infracțiuni foarte grave, care nu sunt în listă. Pentru că sunt prin legi speciale sau nu-i atât de ușor să le includem în listă. De exemplu, avem legea privind ordinul de protecție. Când cineva încalcă ordinul de protecție, îl poate încălca lovind persoana respectivă – și atunci va fi o infracțiune de nerespectare a hotărârii judecătorești în concurs cu alte infracțiuni, de violență –, dar pot avea doar infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești în varianta cu încălcarea ordinului de protecție, care este o infracțiune foarte grave din punctul meu de vedere. Eu am avut două propuneri de arestare preventivă, admise amândouă, de exemplu pe acest gen de infracțiuni, pentru că persoanele respective treceau peste ordinul de protecție, nu se potoleau și exista un risc real pentru victimă ca în orice moment să treacă peste. Va fi foarte greu să încadrezi o asemenea infracțiune în această listă. Și o altă măsură preventivă, care să nu presupună privarea de libertate într-un centru de detenție – că și arestul la domiciliu, în mod abstract, presupune privarea de libertate. Dar nimic nu împiedică persoana care face obiectul măsurii…

Teodor Manea: Să nu mai spun că e posibil să fie domiciliul în același loc.

Cornel Dărvășan: Aveți un minut, vă rog să faceți o concluzie, pentru că ne-am apropiat de final.

Nicolae Cîrstea: Am solicitat în regie să ne mai dea câteva minute, tocmai în scopul de a încerca să mai facem o trecere în revistă a câtorva modificări mai importante, dacă e posibil.

Cristian Bălan: Cum spuneam, camera preliminară cred că este una dintre… nu cea mai importantă, pentru că fiecare are importanța ei, dar cea mai interesantă. Legiuitorul renunță la instituția judecătorului de cameră preliminară, fiind înlocuit în mare parte de către instanță, adică ce știm noi astăzi că face judecătorul de cameră preliminară în viitor va face instanța.

Nicolae Cîrstea: Practic, a fost o instituție care nu a rezistat, nu?

Cristian Bălan: O instituție care nu prea și-a găsit utilitatea. Într-o scurtă paranteză, dacă ne uităm în dreptul comparat, genul acesta de ședințe preliminare, audieri preliminare și tot, sunt specifice unor procese penale care nu sunt judecate de un magistrat de carieră. Merg în fața unui juriu, merg în fața unui complet compus din jurați plus judecători, că s-a avut în vedere Germania. Dar Germania are un complet format, parcă, dintr-unul sau doi judecători și patru persoane care nu sunt de specialitate în materie juridică. Este evident că nu pot reuni un juriu și prima discuție este: „Știți, actul de sesizare este nelegal. Adică ați venit degeaba, urmează să restituim cauza parchetului”. Iar problemele acestea toate trebuie clarificate înainte, pentru ca în fața juriului să ajungă o cauză astfel încât ei să vadă doar vinovăția. De aceea, orice instituție de genul acesta, nu prea o să-și găsească locul într-un sistem de drept continental – asta este ceva constatat. Acum avem art. 370^1 până la art. 370^4, dacă nu mă înșel – verificări prealabile în cadrul cărora instanța va verifica legalitatea actului de sesizare – și face niște clarificări foarte bune codul acum. Legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, urmând ca încheierea pronunțată să fie atacată separat, iar după rămânerea definitivă a acestei încheieri, instanța să dea termen pentru continuarea judecății. Și un lucru și mai frumos – această procedură personal îmi place, pentru că este reglementată destul de bine:instanța, la acel termen poate să pună în discuție continuarea procesului penal dacă toate părțile sunt de acord, poate chiar la acel termen să se continue procesul, să se pronunțe și hotărârea. Mă gândesc în situațiile în care inculpatul ar dori să meargă pe procedura recunoașterii învinuirii, el nu invocă excepții, instanța nu pune în discuție nimic, se constată legalitatea, ei declară că nu vor face cale de atac și în același termen se poate pronunța și hotărârea.

Cornel Dărvășan: Domnule procuror…

Nicolae Cîrstea: Poate sublinierea unor aspecte mai importante, că suntem la două minute de final.

Teodor Manea: Modificările sunt ample – îmi pare rău că n-am putut să le parcurgem aici în mod substanțial pe toate, am încercat să atingem și noi lucrurile care vor avea cel mai mare impact asupra drepturilor și libertăților persoanelor și a modalității în care instanța se va pronunța pe fond, raportat la probe. Sunt și alte modificări, pe faza de judecată, e, de exemplu, o definiție a ceea ce înseamnă persoană care a fost condamnată în lipsă, sunt niște modificări în ceea ce privește faza de executare, acolo unde se încearcă să se ofere mai multe posibilități de atacare a unor sentințe definitive, în contextul în care apar hotărâri ale Curții Constituționale – și aici e celebră discuția cu privire la: prin ce atacăm hotărârile definitive, raportat la decizia interpretativă a Curții Constituționale privind abuzul în serviciu. Și alte câteva în materia căilor extraordinare de atac. Ceea ce vreau să spun e că și acolo trebuie foarte mare atenție, pentru că în esență căile extraordinare de atac grefează niște hotărâri definitive; și fiind definitive, acestea se bucură și de autoritate de lucru judecat. Și atunci, ele pot fi atacate doar în condiții extreme și pentru niște situații extreme, în niciun caz așa cum prevede forma propusă a recursului în casație, pentru reevaluarea aspectelor de fond, cu privire la care deja instanța s-a pronunțat prin hotărâre definitivă. Și cam aceasta ar fi. În continuare discuția este foarte amplă, urmează să vedem mai exact ce ajunge să intre în vigoare și cum va reflecta practica noile realități pe baza noilor dispoziții.

Cornel Dărvășan: Mulțumim foarte mult pentru prezența în emisiunea noastră în această după-amiază. Doamnelor și domnilor, astăzi împreună cu noi au fost domnul asist. univ. dr. Teodor Manea, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și domnul asist. univ. dr. Cristian Bălan, judecător la Judecătoria Buftea, Nicolae Cîrstea, colegul meu, președintele trustului editorial Universul Juridic. Sunt Cornel Dărvășan, vă dăm întâlnire săptămâna viitoare. La revedere!


Miercuri, 27 iunie 2018, începând cu ora 17.00, a avut loc emisiunea TV „Legal Point” pe canalul „UJ-TV”, găzduită de portalul universuljuridic.ro.

Realizatorii emisiunii, domnii Nicolae Cîrstea și Cornel Dărvășan, au adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, doi invitați speciali: domnul asist. univ. dr. Teodor Manea, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și domnul asist. univ. drd. Cristian Bălan, judecător la Judecătoria Buftea.

Tema emisiunii a fost: „Modificările Codului de procedură penală”.

Emisiunea Legal Point este transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro.

EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 82 – proc. Teodor Manea și jud. Cristian Bălan: Modificările Codului de procedură penală was last modified: iunie 29th, 2018 by Universul Juridic
35 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Abonează-te la newsletter