EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 66 – Prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca și prof. univ. dr. Ovidiu Predescu: „Viața prin ochii unui avocat”

12 mart. 2018
Vizualizari: 2078
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

[…]

Nicolae Cîrstea: Pretextul acestei întâlniri a fost pus pe masă, ca să zic așa, de domnul profesor Mihai Hotca, autor de cărți juridice și, de această dată, autor al unei cărți mai speciale – „Viața prin ochii unui avocat”. Bine vă regăsim, de asemenea, domnule profesor!

Mihai Adrian Hotca: Vă mulțumesc pentru invitație, de asemenea. Bună seara.

Cornel Dărvășan: Domnule profesor, trebuie să începem cu dumneavoastră sau cu domnul profesor Predescu… care dintre dumneavoastră doriți să luați cuvântul…

Nicolae Cîrstea: Domnul Predescu, fiind și seniorul nostru, și omul care este alături de noi în acest proiect de mulți ani.

Mihai Adrian Hotca: Îmi „declin competența” spre dânsul.

Ovidiu Predescu: Vă mulțumesc frumos. Accept cu plăcere…

Cornel Dărvășan: Știu că ați scris prefața acestei cărți și aveți o contribuție specială…

Ovidiu Predescu: Sunt fericit de Dumnezeu în această situație – am avut șansa să fiu primul care a citit manuscrisul, din câte știu. Așa am și scris în Cuvântul înainte, domnul profesor poate confirma. Eu întotdeauna când e vorba despre juriști spun următoarea frază sau gândesc în felul următor: „Unui jurist cu adevărat valoros nu-i este suficientă numai cultura juridică”. Această cultură juridică trebuie să fie subsumată, să facă parte dintr-o cultură generală profundă. Experiența profesională, cunoașterea oamenilor, diferitelor categorii de oameni – de la oameni bogați la oameni săraci, de la oameni de spirit la oameni cu mai puțin spirit, cu mai puțină pregătire ș.a.m.d.  De toate aceste evenimente a beneficiat domnul profesor Adrian Hotca, profesor de Drept Penal, dar, în același timp, și un avocat recunoscut – dumnealui a înființat și conduce o societate avocațială, Hotca și Asociații dumnealui. Iar din anul 2000 a publicat mai multe lucrări în domeniul Dreptului, în principal în domeniul Dreptului Penal și al Dreptului Contravențional. În prezent, dumnealui a ajuns la maturitate profesională, atât în calitate de cadru didactic universitar, la cel mai înalt grad universitar, cât și profesional, în calitate de avocat – deci are 20 de ani de experiență și, evident, fiind profund în tot ceea ce face, atât pe plan profesional, dar și în afara profesiei, a ajuns să cunoască foarte bine în ansamblu fenomenul juridic.

Dar era timpul – și cultura profundă i-a permis acest lucru – să evadeze, așa cum spune, din „cutia” socio-profesională, din lumea profesională, după ce a acumulat aceste experiențe și să abordeze teme extrinseci domeniului specific de activitate, cel juridic, fără, însă – Nota Bene! – a renunța la constantele dreptului, a abandona constantele dreptului. Este foarte important că dumnealui procedează în acest fel. Cartea „Viața prin ochii unui avocat” abordează foarte multe și diverse teme – de la teme filosofice, etice, psihologice, de politică, până la teme din domeniul istoriei, futurologiei; de actualitate, dar și prospecțiuni în ceea ce privește viitorul apropiat sau mai îndepărtat, la nivelul anilor 2050 ș.a.m.d.

M-aș opri momentan aici, dar aș mai vrea să spun ceva. În lucrare a consemnat idei, opinii, gânduri, sentimente și chiar trăiri privitoare la anumite aspecte esențiale sau chiar neesențiale ale vieții omului: vorbește de ignoranță, foarte frumos, vorbește de aroganță, pentru că a întâlnit aroganți, atât pe plan profesional, și nu numai – în viața cotidiană, ni se întâmplă tuturor. Cartea este foarte bine structurată, o paletă diversă de subiecte… Și mi-a plăcut! În loc de Introducere, ne scrie despre ABC-ul vieții: „A – de la «adevăr»; B – de la «bine»; C – de la «conformarea cu legea»”.

[…]

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, cum s-a reflectat în paginile acestei cărți specializarea dumneavoastră în Dreptul Penal? A avut o influență în ceea ce ați scris?

Mihai Adrian Hotca: Este o întrebare de 10 puncte. Am încercat, încă de la primele cuvinte pe care le-am așternut pe hârtie, să mă detașez cât de mult am putut de domeniul juridic.

Nicolae Cîrstea: Să fiți omul, atunci când scrieți.

Mihai Adrian Hotca: Da, să fiu omul, și nu juristul. La final am ajuns la concluzia că n-am reușit în totalitate. Nu știu dacă e rău sau dacă e bine…

Ovidiu Predescu: Eu zic că este bine, pentru că veți mai scrie. Iar eu mă bucur. De-abia aștept!

Mihai Adrian Hotca: Vă mulțumesc din suflet! Până la urmă cred că aveți dreptate că e bine, de ce: …

Ovidiu Predescu: E o provocare, domnule profesor.

Mihai Adrian Hotca: Așa este. Dacă aș fi reușit să mă desprind în totalitate, probabil că nu aveam această dezbatere acum. Pe ce mă bazez când spun asta: așa cum spunea domnul profesor – și nu numai dumneavoastră mi-ați spus acest lucru, mi s-a confirmat în ultimele zile de către cei care au citit cartea –, rămân câteva aspecte juridice latente, mai puțin evidente, în conținutul temelor pe care le-am abordat. Și poate că nu strică ca orice profesionist – îndrăznesc să o spun – ar fi bine să abordeze și temele generale din propriul domeniu de activitate. Și probabil că acesta ar fi aspectul pozitiv.

Ovidiu Predescu: Nu vreau să scap ideea: din cartea dumneavoastră rezultă un lucru la care eu țin foarte mult, și anume: Este o pledoarie – printre multe altele – pentru ca norma juridică să nu iasă prea mult din cadrele normei morale. Pentru că norma morală a precedat întotdeauna norma juridică. Bineînțeles, nu putem să trăim în societate fără norma juridică, fără reguli juridice, sancționatorii. Dar ele nu trebuie să iasă din cadrul moral. Deci norma juridică, norma de drept trebuie să fie una morală. Iar din cartea dumneavoastră rezultă acest lucru – și vă felicit o dată în plus.

Cornel Dărvășan: Profesorul Predescu este, însuși, un autor care nu se referă doar la domeniul juridic – i-am citit, personal, niște cugetări absolut senzaționale despre credință, despre relație, despre spiritualitate. Și mă bucur foarte mult că susțineți și pe alți colegi ai lumii juridice ca să facă lucrul acesta.

Ovidiu Predescu: La vârsta mea, orice om este conștient că a ajuns la pragul înțelepciunii, acolo, în preajma lui, este ca și cum te-ai apropia de lumea lui Dumnezeu, dar n-o atingi niciodată. Unii chiar se joacă de-a Dumnezeu și aici avem multe de discutat; dar nu e cazul acum. Trebuie să investești în resursa umană valoroasă. Trebuie întotdeauna să fii foarte atent ce vine după generația ta. Trebuie să gândești durabil și sustenabil, nu numai în economie, în primul rând în ceea ce privește formarea oamenilor. Pentru că oamenii fac economia, oamenii fac totul.

Mihai Adrian Hotca: Ați atins o idee foarte importantă. Viața, printr-o metaforă, ce este? Este ca și cum ai merge pe un drum necunoscut, în bună măsură, cu mașina. Când mergi pe un drum cu un autovehicul trebuie să fii atent, cu un ochi în oglinda retrovizoare. Să vezi ce a fost în trecut. Dar, pe de altă parte, trebuie să fii foarte atent și la ceea ce ți se așterne în față, apropo de viitor. Pentru că drumul vieții are atât părți cu „semafoare”, cu „indicatoare”, semnalizate, dar și părți nesemnalizate. Și riști s-o iei pe arătură.

Ovidiu Predescu: Dar, pentru a reuși, trebuie să cunoști foarte bine prezentul și să-l trăiești.

Mihai Adrian Hotca: Evident. Pentru că, așa cum spunea Tolle, de fapt trăim un prezent permanent.

Ovidiu Predescu: Spuneți două cuvinte despre Tolle – nu mulți îl cunosc, din păcate.

Mihai Adrian Hotca: El spunea foarte multe lucruri, dar, dacă tot m-ați provocat, aș da un citat din Tolle. El spunea că trecutul și viitorul nu au realitate proprie. „Așa cum nici Luna nu are lumină proprie, ea nu face decât să reflecte lumina Soarelui. Tot așa, practic, trecutul și viitorul sunt palide reflecții ale prezentului” – foarte frumos a scris acest înțelept.

Ovidiu Predescu: Și l-ați invocat de mai multe ori, în mai multe capitole. Este ca un liant care asigură legătura.

Mihai Adrian Hotca: El a scris o carte foarte interesantă: „Puterea prezentului”. Și recomand tuturor s-o citească. Merită, pentru că este și motivațională, printre altele, și avem nevoie din când în când.

Ovidiu Predescu: Strămoșii noștri latini ne-au învățat bine: să trăim clipa, adică să trăim prezentul, să fim activi în prezent, să facem bine în prezent. Să învățăm din greșelile trecutului, bun, și ele rămân acolo. Pe viitor… speranța este bună, ne dă avânt. Dar tot în prezent; pentru că speranța… nu e sigur că vei realiza ceva în viitor. Există acel element aleatoriu.

Mihai Adrian Hotca: Că tot vorbeați de roman, Horațiu spunea: „Carpe diem quam minima credula postero!”. Adică: „Trăiește clipa și fii cât mai puțin încrezător în viitor!”.

Ovidiu Predescu: Și apropo de greșelile din trecut, tot ei spuneau: „Erare humanum est!” – „A greși este omenește!” –, dar, după virgulă, „perseverare diabolicum”. Deci dacă stăpânim prezentul, nu mai trecem dincolo de virgulă și atunci putem să fim mai optimiști în ceea ce privește viitorul.

[…]

Nicolae Cîrstea: Domnule profesor, care este capitolul dumneavoastră preferat sau subiectul preferat din această carte?

Ovidiu Predescu: Foarte bună întrebare! Se simte editorul din dumneavoastră.

Mihai Adrian Hotca: Este o altă întrebare grea. Dacă vă întreb eu pe dumneavoastră – nu-i frumos să răspunzi cu o întrebare – la care din degetele mâinii țineți mai mult, ce mi-ați răspunde? Sau care e mai important? E greu. Sunt temele…

Ovidiu Predescu: Și estetic, și pragmatic, la toate, bineînțeles.

Mihai Adrian Hotca: Exact, asta este. E foarte greu. Mi s-a mai adresat această întrebare și în alte contexte.

Nicolae Cîrstea: Permiteți-mi să reformulez, atunci: care este capitolul sau subiectul abordat în carte care v-a consumat cel mai mult sau care v-a dat cel mai mult de gândit?

Mihai Adrian Hotca: Știți ce se întâmplă? Ce am constatat – și asta ex propris sensibus? Am constatat faptul că, atunci când am o idee despre o temă, pe măsură ce aprofundez subiectul, pe măsură ce intru în detalii, lucrurile încep să se vadă ușor diferit. Am avut și situații în care aproape că am ajuns la o concluzie diferită cu 90 sau chiar 180 de grade față de cea de la care am plecat. Pentru că, atunci când abordezi un subiect, te gândești la niște elemente și îl încadrezi într-un tipar și, evident, te gândești și la esența lui.

Ce surprize, să spunem, am avut cercetând anumite subiecte. De pildă, la un moment dat am analizat incompetența și prostia. Aveam, să spunem, un pic de habar despre incompetență, despre prostie, dar, uitându-mă pe lucrările de specialitate și pe foarte multe studii care s-au făcut în Statele Unite, în Europa și chiar în Asia, am ajuns la anumite concluzii foarte diferite față de ceea ce credeam eu că sunt cele două – să le spun așa – defecte sociale, incompetența și prostia. Majoritatea celor care au analizat aceste două subiecte au ajuns la concluzia că – și cu studii sociologice în spate – cei care sunt incompetenți nu realizează acest lucru. Foarte puțini. În Asia, unde cultura e un pic diferită, acolo este reprezentată situația de către incompetent. Dar de regulă ei nu se bagă în zone unde nu se pricep. Deci nu conștientizează situația în care se află. Al doilea lucru: sunt foarte determinați în acțiune. Incompetentul este mult mai hotărât decât un om înțelept și care e potrivit pentru funcția pe care o ocupă.

Ovidiu Predescu: Și când el accede la niște funcții… nu spun ce fel de funcții; în general.

Mihai Adrian Hotca: Are impresia,  cel în cauză, că, odată cu înălțimea funcției, crește de la sine și competența. Mai mult, un lucru și mai interesant: Cei care se află pe astfel de poziții fiind incompetenți – că de aici am plecat ca ipoteză de lucru – cred că fac și bine. Și aici este o mare problemă. Pentru că…

Ovidiu Predescu: Dar de un lucru sunt conștienți, de un singur lucru: că sunt în slujba mai-binelui lor și al grupului din jurul lor. De asta sunt conștienți. Ascultați-mă ce vă spun!

Mihai Adrian Hotca: Sunt într-o „cușcă” foarte mică.

Ovidiu Predescu: Da, dar e „cușca” lor, de unde se cred zei sau semizei.

Mihai Adrian Hotca: Asta e, că noi trebuie să ne batem, prin ideile pe care le promovăm, să-i scoatem din „cuștile” în care se află, pentru că nu au capacitatea, mulți dintre ei, din păcate, trebuie să o spun – suntem aici la o discuție francă –, n-au capacitatea să realizeze incompetența lor…

Ovidiu Predescu: Deci până când cu mediocrația, domnule profesor? Până când? Nu ne ajunge? Nu mă refer numai la România, mă refer în general, nu fac procese de intenție la nimeni, să fie clar. Până când?

Mihai Adrian Hotca: Eu cred că până când educația nu va fi pe primul loc, următoarele nouă libere și abia pe al zecelea alte priorități. Până atunci, vom discuta despre acest lucru.

[…]


Miercuri, 14 martie 2018, începând cu ora 17.00, a avut loc emisiunea TV „Legal Point” pe canalul „UJ-TV”, găzduită de portalul universuljuridic.ro.

Realizatorii emisiunii, domnii Cornel Dărvășan și Nicolae Cîrstea, au adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, doi invitați speciali: domnul prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, avocat al SCPA Hotca și Asociații și domnul prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, coordonator al colecției ESEURI.

Tema emisiunii a fost: „Viața prin ochii unui avocat”.

Emisiunea Legal Point este transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro.

EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 66 – Prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca și prof. univ. dr. Ovidiu Predescu: „Viața prin ochii unui avocat” was last modified: martie 21st, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: