EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 63 – Carmen Zăbrăuțanu, av. partener la SCA Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații, și Alexandru Sitaru, av. colaborator la SCA Hotca & Asociații: Legea prevenirii

20 feb. 2018
Vizualizari: 2603
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

[…]

Cornel Dărvășan: Iată o problematică destul de interesantă pe agenda noastră, Legea prevenirii. Ce înseamnă această lege? Care sunt scopurile unei astfel de legi în România?

Carmen Zăbrăuțanu: Legea se dorește a fi un prim pas către o schimbare de optică, din perspectiva mea, către o schimbare de viziune în ceea ce privește modalitatea de abordare a regimului contravențiilor în domenii de activitate diferite. În esență regimul contravențiilor, dar în domenii de activitate diferite și în special în domeniul mediului de afaceri. Scopul declarat al legii este acela de a institui instrumente de prevenire – prin urmare – de a schimba, de a contrabalansa oarecum practica actuală, dintr-una preponderent sancționatorie în ipoteza existenței unei fapte de natură contravențională, într-o manieră de informare și de prevenire, în special a agentului economic, a antreprenorului care desfășoară o activitate cu un anumit risc și care trebuie mai întâi de toate să fie informat, să aibă de unde să-și ia o astfel de informație, să o poată cunoaște într-un mod facil, într-un mod ușor, fără un efort substanțial în acest sens și să poată să beneficieze de clemență și de o sancțiune care presupune să înțeleagă ce înseamnă încălcarea respectivei norme sociale și să cunoască că o eventuală repetare a comportamentului antisocial – să spunem – ar putea să fie sancționată cu o măsură mai importantă, și anume, probabil, amenda sau cu o sancțiune mai dură decât cea a avertismentului.

Scopul legii, așa cum este el dezvoltat în Legea prevenirii, se extinde pe două paliere: pe de o parte pe palierul autorităților și a instituțiilor care au atribuții de control în acest sens și în sarcina cărora legea stabilește niște obligații extrem de importante; și, pe de altă parte, în beneficiul – să subliniez – celor cărora li se adresează legea, subiecților activi ai contravenției, care au posibilitatea să o invoce și să se folosească de ea, atât din perspectiva utilizării acestor informații pe care autoritățile de control sunt obligate să le sumarizeze și să le pună la dispoziția lor, cât și din perspectiva nesancționării la prima abatere și, de ce nu, din perspectiva obținerii unui plan de remediere, a unor îndrumări din partea celor care cunosc și reglementează, și sancționează domeniul de activitate în discuție. Lucrurile sunt…

Alexandru Sitaru: Ca să vin în completarea doamnei avocat, aș încerca să parafrazez un pic expunerea de motive, și am găsit acolo o exprimare amuzantă, mai ales pentru cunoscătorii fotbalului. Printre altele, se spune că scopul legii este acela de a elimina cartonașul roșu acordat direct și înlocuirea acestuia cu două cartonașe galbene. Într-o traducere a acestei exprimări, am putea aprecia că cele două cartonașe galbene sunt: pe de o parte, primul cartonaș galben este acela educativ, care are rol de perfecționare, preventiv; și cel de-al doilea, venit ca o consecință a celui dintâi, este acela de a avertiza în concret antreprenorul, întreprinzătorul, a-l sancționa în mod concret. Este, cred eu, benefică adoptarea acestei legi, deși așteptările cred că erau mult mai mari. Dezamăgirea probabil a venit în momentul în care a fost publicată hotărârea de guvern în care sunt inserate…

Cornel Dărvășan: Și ce așteptări credeți că erau?

Alexandru Sitaru: Așteptările cred că sunt în continuare. Legea cred că este perfectibilă, și eu cred că ar trebui extins un pic domeniul ei de activitate înspre niște contravenții care pot să prevină niște fapte mai grave – și am aici în vedere în principal contravențiile din domeniul fiscal, care ar putea să conducă la o prevenire a săvârșirii unor fapte mai grave, așa cum spuneam mai devreme, (și am în vedere aici) săvârșirea unor infracțiuni poate de evaziune fiscală, de spălare a banilor ș.a.m.d.

👍Vezi și: H.G. nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr. 270/2017, precum și a modelului planului de remediere

[…]

Cornel Dărvășan: Cui se adresează o astfel de reglementare?

Alexandru Sitaru: Păi, în primul rând cred că această reglementare se adresează autorităților, pentru că ele, din momentul intrării în vigoare a legii ar trebui să se adapteze la normele, la cadrul impus de legea prevenției și să se comporte mult mai responsabil față de antreprenori, aceștia putând să fie subiecți activi ai contravenției. De asemenea, subiecți activi ai contravenției pot să fie, bineînțeles, și persoanele fizice, deci și lor consider că li se adresează legea. Dar, cum spuneam mai devreme, organele, autoritățile care au în sarcină atribuții de control cred că ar trebui să acorde atenție sporită, să se plieze pe dispozițiile legii, pentru că în interiorul ei găsim o serie de prevederi care le vizează în mod direct, o serie de activități, o serie de lucruri pe care trebuie să le transpună, din cadrul acestei legi. Și am aici în vedere întocmirea unor programe prin care întreprinzătorii să fie informați cu privire la contravențiile care sunt incluse în hotărârea de guvern; de asemenea, trebuie să menționeze pe paginile de internet ale fiecărei instituții care este abilitată cu sarcini de control aspecte legate de rolul pe care îl au, trebuie să menționeze spețe de interes în fiecare domeniu de activitate și să transpună, de asemenea, modalitatea de rezolvare a lor, astfel încât întreprinzătorii, antreprenorii să fie bine informați și să beneficieze de pe urma acestei legi.

Cornel Dărvășan: În afară de autorități?

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Carmen Zăbrăuțanu: Aș completa, la autorități și aș spune că este o normă imperativă pentru ele – legea prevede și termene de punere în aplicare și de îndeplinire a acestor obligații. În ceea ce privește autoritățile cu atribuții de control, pe fiecare domeniu de activitate este prevăzut un termen de trei luni; în ceea ce privește autoritatea centrală, cu rol de reglementare la nivel național în domeniul mediului de afaceri există un termen de 6 luni, în care să se creeze o pagină web special dedicată, în care să se găsească resurse și ghiduri în acest sens. Deci aș sublinia acest aspect, pentru că, în ipoteza în care aș avea de analizat o situație după acest termen, în ipoteza în care unul dintre subiecții activi ai contravenției ar invoca faptul că nu a găsit aceste resurse, aș putea să invoc neîndeplinirea obligației de către autorități și, în același timp, sancționarea contravenției fără respectarea legii.

Cea de-a doua categorie de persoane cărora li se adresează legea, evident, sunt subiecții activi. Sunt persoanele fizice și persoanele juridice. În general, în esență persoanele juridice care desfășoară o activitate economică și care trebuie să beneficieze de pe urma acestei legi, în primul rând să aibă posibilitatea să se informeze, să-și cunoască dreptul de a nu fi sancționat prima dată – așa cum am făcut discuțiile anterioare –, să-și cunoască dreptul de a… chiar să solicite organului de constatare și control să îi dea îndrumări, să îl sfătuiască unde să găsească eventuale îndrumări, ca să își poată desfășura activitatea în lipsa acestei amenințări – termenul nu este foarte potrivit –, dar acestei temeri că am fost sancționați. Să existe sentimentul că pot să mă informez și că pot beneficia de ajutorul celor care fac controlul.

[…]

Cornel Dărvășan: Există, să zicem subiectul activ cu bună intenție – el vrea să-și facă o firmă, vrea să-și facă activitatea economică ș.a.m.d. La un moment dat, vine controlul. Tu, ca om de bună credință trebuie să deschizi ușa și să primești autoritatea la tine în firmă, la tine acasă și să dai voie la un control. Ei bine, toți contribuabilii de bună credință au un contabil care se ocupă de actele firmei, au mai mulți oameni care să pună toate lucrurile în rânduială și, din cât cunosc eu pe piața aceasta, nu toți antreprenorii sunt mari specialiști în ceea ce privește…

Carmen Zăbrăuțanu: Sigur, ei fac ceea ce fac ei…

Cornel Dărvășan: Ceea ce le spun ceilalți – „ajutoarele”.

Alexandru Sitaru: Mai este o problemă, din păcate, nu toți antreprenorii își permit să angajeze personal de specialitate. Nu cred că toți antreprenorii beneficiază de consultanță în domeniul juridic. Nu cred că au consilieri juridici sau avocați – e, iar, o altă problemă cu care ne confruntăm. Prin urmare, ei nu știu cât de bine sunt îndrumați în direcția aceasta, nu știu cât de mult sunt la curent cu noutățile legislative și cu ce aspecte ar putea invoca ei în situația în care a doua zi, de pildă, apare control la ușă. Probabil asta este – anticipez un pic întrebarea dumneavoastră – ce ar putea face…

👍Vezi și: Legea prevenirii nr. 270/2017

Cornel Dărvășan: Întrebarea mea este: în momentul în care tu știi că nu ești un mare specialist, dar ai avut bună credință și ai plătit impozitele, ai plătit taxele… ție ți-a spus contabilul: „Domnule, pentru specificul firmei tale poți să aduci anumite facturi, din anumite direcții…”. Vine cineva și spune: „Domnule, nu sunteți în regulă!”. Ai posibilitatea să-ți angajezi un avocat care să te apere în această situație de control, sau doar dacă se ajunge în instanță?

Alexandru Sitaru: Cu siguranță, ai dreptul să angajezi un avocat, este…

Carmen Zăbrăuțanu: Care să participe la control sau care ulterior să… Sunt instrumente pe care persoana supusă controlului le poate utiliza ca să beneficieze, în timpul controlului, de sprijin. Și în practică organele de control nu refuză ab initio o astfel de asistență – pentru că este evident ceea ce spuneți. De obicei, contabilul sau cel care se ocupă de… nu știu, haideți să luăm un domeniu, sanitar-veterinar sau vorbim de persoana care are în sarcină să obțină autorizația respectivă sau știu eu ce să facă – poate să participe, să fie ascultată, să dea explicații. În ipoteza în care vorbim de situații în care controlul se realizează inopinat și, în fapt, nu poți să ajungi în jumătate de oră sau într-o oră, timp în care se încheie procesul-verbal și se constată contravenția respectivă, contravenientul are dreptul să solicite să-și menționeze obiecțiunile pe procesul-verbal. Și aici ne referim nu la o chestie nouă, nu la Legea prevenției neapărat, ci la Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care pune în sarcina agentului constatator obligația de a informa persoana controlată că are dreptul să facă mențiuni și că are dreptul să facă obiecțiuni pe procesul-verbal. Orice chestiune pe care o consideră neconformă sau nereală față de situația în care se află el trebuie acolo menționată; chiar și suplimentar, pe un alt înscris, ca aceste chestiuni să fie avute în vedere poate chiar de organul constatator când stabilește sancțiunea sau, dacă sancțiunea nu se poate stabili pe loc – pentru că sunt și astfel de ipoteze – în momentul în care cel îndrituit să sancționeze fapta constatată, să poată avea în vedere toate împrejurările de fapt.

M-aș întoarce acum la legea în discuție și aș spune că una din obligațiile autorităților este să stabilească ghiduri în care să se spună antreprenorilor și celor cărora li se adresează legea care sunt drepturile și obligațiilor. Și atunci, o broșură în care să se precizeze exact ce trebuie să faci, ce ai dreptul să spui, ce ai dreptul să ceri celor care-ți fac un control – în diferite situații, inopinat sau nu – și pe care să o găsești…

Cornel Dărvășan: Să nu fii nici impertinent, dar să nu fii nici la mâna…

Carmen Zăbrăuțanu: Exact. Și pe care să o accesezi pe pagina de internet. A venit control de la DSV sau a venit control de la ANAF, ce posibilități am, care-mi sunt drepturile. Și aceste informații să fie extrem de accesibile – acesta este unul dintre instrumentele pe care această lege a prevenirii le creează. Așa ar trebui să stea lucrurile.

[…]


Miercuri, 21 februarie 2018, începând cu ora 17.00, a avut loc emisiunea TV „Legal Point” pe canalul „UJ-TV”, găzduită de portalul universuljuridic.ro.

Realizatorul emisiunii, domnul Cornel Dărvășan, a adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, doi invitați speciali: doamna Carmen Zăbrăuțanu, avocat partener la SCA Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații, și domnul Alexandru Sitaru, avocat colaborator la SCA Hotca & Asociații.

Tema emisiunii a fost: „Legea prevenirii”.

Emisiunea Legal Point este transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro.

EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 63 – Carmen Zăbrăuțanu, av. partener la SCA Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații, și Alexandru Sitaru, av. colaborator la SCA Hotca & Asociații: Legea prevenirii was last modified: februarie 23rd, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: