EMISIUNEA TV „LEGAL POINT” 28 – Ștefan Deaconu: Alternativa arbitrajului comercial

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Citate din această ediție:

A existat un vârf al arbitrajului

Nicolae Cîrstea: După Revoluție aveți o situație în care arbitrajul a fost foarte frecventat de către justițiabili, să zicem? Care a fost vârful post-revoluționar? În ce ani a fost foarte accesată această alternativă?

Ștefan Deaconu: N-am o statistică exactă pe toți cei 26 de ani de după 1990, dar vă pot spune, ca o observație din afară: DA, a existat un vârf al arbitrajului, când inclusiv colegii arbitri din alte țări erau foarte invidioși, să spunem așa, pe numărul mare de dosare pe care Curtea de Arbitraj din România le are vizavi de numărul de dosare pe care curțile lor naționale le aveau. Și aș spune că sunt mai multe cauze pentru care arbitrajul a avut această creștere până undeva la începutul anilor 2000, după care a început o scădere. Aș pune această creștere a numărului de dosare pe seama următorilor factori: Imediat după 1990 au început să se creeze foarte multe firme. Și atunci, inevitabil, a crescut și numărul activităților comerciale. Apoi, chestiuni legate de dorința românului de dreptate, de a merge pentru orice la instanță. Pentru că România nu are, aș spune eu, o experiență foarte mare pe rezolvarea conflictelor prin mediere. În alte țări medierea joacă un rol important, fără să se ajungă la instanță sau în arbitraj. Părțile mediază conflictul între ele. În România foarte multă voia să ajungă în fața unui judecător – fie că vorbim de judecător obișnuit, fie că vorbim de arbitru.

Apoi, o neîncredere în justiție. Vă aduceți aminte discuțiile legate de calitatea justiției, foarte multă lume acuza justiția de părtinire, și atunci au ales această cale, a arbitrajului.

După anul 2000 – și aș spune după începerea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, când unul din elementele pe care s-a bătut multă monedă a fost: Întăriți-vă justiția și faceți o justiție de calitate – negocierile au început în vara anului 1999 – s-au văzut foarte mulți pași în sensul reformării justiției, și atunci lumea a început să capete încredere în justiție. Și au spus: Uite, e bine să mă duc și la instanța de judecată, pentru că a început justiția să funcționeze.

Apoi, scăderea numărului de litigii arbitrale se datorează, pe de o parte creșterii încrederii în justiție, pe de altă parte scăderii numărului de contracte de privatizare. Statul a privatizat cam ce a avut de privatizat până prin 2002, după care n-a mai privatizat, prin urmare n-au mai fost contracte comerciale mari în care să se scrie clauzele arbitrale. Și nu în ultimul rând, aș spune criza economică, care a lovit România în 2009. Această criză economică a făcut ca și economia să se contracte – și vorbeam cu colegi din alte țări, care-mi spuneau același lucru: numărul litigiilor a scăzut pentru că numărul firmelor a scăzut, intrând în faliment. Dar au crescut, pe de altă parte, dosarele de insolvență și la instanțele de judecată. Pentru că firmele au dat faliment și atunci n-au mai putut să încheie contracte sau să aibă activitate comercială.

Argumente pentru arbitraj

Ștefan Deaconu: Sunt o serie de argumente pentru care cred eu că oamenii ar trebui să se aplece mai mult asupra acestei forme de soluționare alternativă a litigiilor dintre ei. În primul rând, arbitrajul presupune un timp mult mai scurt de soluționare a litigiilor decât la instanțele de judecată.

Comparativ, vă pot spune că în dosarele de arbitraj naționale, între părți persoane fizice sau juridice române, media este undeva între 3 și 6 luni – de soluționare a unei cauze. În dosarele cu element de extraneitate, adică acolo unde părțile sunt străine de regulă sau limba de soluționare este limba engleză, unde arbitrii pot fi străini, și atunci este necesar să se deplaseze în România pentru soluționare, media e undeva între 6 și 12 luni. Cred eu că, în comparație cu media de soluționare a litigiilor în fața unei instanțe de judecată e mult mai rapidă soluționarea pe calea arbitrajului.

Apoi, un alt avantaj ar fi legat de confidențialitate. Există principiul contradictorialității, al oralității în fața tribunalului arbitral, însă de multe ori sunt litigii care necesită un anumit grad de confidențialitate. Părțile – mai ales dacă sunt comercianți – nu vor să se știe că au litigii; nu vor să ofere informații mai multe legate de activitatea financiară – ce profit au avut sau pierderi; nu vor să se știe anumite informații din interiorul firmei, de genul informații know-how, care ar ajunge în posesia unor competitori. Și atunci, în arbitraj toate aceste date rămân confidențiale. Față de ceea ce se întâmplă în instanța de judecată, unde dosarul este public și oricine poate lua parte la o ședință de judecată, să afle informațiile din dosar.

Cornel Dărvășan: Iată un argument foarte puternic din perspectiva mea, pentru care ar merita un litigiu să fie rezolvat în acest context. Pentru că jurnalismul, astăzi, și mai ales în România, profită de orice capăt de ață pentru a scoate un scandal mediatic.

Ștefan Deaconu: Da. N-o să vedeți informații publice din partea Curții de Arbitraj cu privire la dosarele soluționate, părțile care sunt în litigiu, tocmai pentru a asigura această confidențialitate, atât de date personale ale părților, cât și de date din dosar legate, repet, de know-how, de informații cu privire la sume pe care se judecă părțile…

Acesta este un avantaj net față de soluționarea clasică a unui litigiu.

Apoi sunt avantaje legate uneori de costuri. Pe dosarele care au valoare mare – de la 100.000 de euro în sus – e un avantaj din punct de vedere al taxelor pe care le percepem, pentru că în comparație cu taxele judiciare de la instanțele de judecată, taxele sunt puțin mai mici. Adică la arbitraj încerc să iau o taxă fixă și un procent din valoarea contractului în litigiu. Și atunci, cu cât valoarea contractului este mai mare, cu atât procentul de taxare este mai mic. Să dau un exemplu: Dacă litigiul e de peste un milion de euro, atunci valoarea taxei este, să spunem, x%. Dacă e de 100.000.000 de euro, valoarea taxei va fi de x-10%. E o valoare mult mai mică. Deci acesta ar fi un alt avantaj, cred eu.

Nicolae Cîrstea: Adică nu este multiplu, ci…

Ștefan Deaconu: E în scădere.

Cornel Dărvășan: Tocmai pentru a încuraja o astfel de…

Ștefan Deaconu: Pentru a încuraja venirea părților către arbitraj.

Apoi e un avantaj dat de posibilitatea pe care o au arbitrii de a se apleca asupra dosarului mult mai mult timp. Pentru că un arbitru poate are un singur dosar pe lună și atunci timpul pe care el îl poate aloca acelui dosar e mult mai mare decât dacă ai fi în instanță, unde chiar să vrea colegii noștri să stea mai mult pe un dosar, nu au cum, pentru că intră cu un număr mare de dosare în ședința de judecată.

Un alt avantaj ar fi specializarea oamenilor. Fiindcă cei care sunt arbitri acceptă misiunea de arbitru, știind că se pricep să soluționeze acel dosar. Dacă e un dosar de construcții și eu nu mă pricep pe partea de construcții, n-o să accept misiunea aceea de arbitru, fiindcă nu mă pricep. E o chestiune de specializare a omului. Sau dacă e un dosar care are un litigiu bancar, persoana care acceptă misiunea de arbitru de regulă e și specializată pe această zonă.

Și nu în ultimul rând, aș spune, un avantaj – părțile au posibilitatea să-și desemneze câte un arbitru. Adică sunt două părți – fiecare parte are posibilitatea să-și numească un arbitru. Iar cei doi arbitri numiți de către părți numesc, la rândul lor, un supra-arbitru.

Curtea de arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie e o instituție cu tradiție – peste 60 de ani de existență

Ștefan Deaconu: Curtea de arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie are o istorie de peste 60 de ani – ea a fost înființată în 1953 – și are, aș spune eu, o tradiție în soluționarea cauzelor litigioase pe calea arbitrajului, care e o alternativă la soluționarea modernă a litigiilor în fața instanțelor de judecată.

Așadar, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României e o instituție consolidată, cu oameni foarte bine pregătiți, cu arbitri care știu foarte bine meserie; și nu numai – e o instituție care are și o experiență destul de îndelungată. Pentru că în arbitraj e necesar nu doar să ai o instituție care îți organizează arbitrajul, ci e bine să ai o instituție stabilă în timp. Fiindcă de la momentul la care, să spunem, două părți includ o clauză arbitrală în contract până la momentul la care se ajunge să se pronunțe o hotărâre arbitrală și să se pună în executare acea hotărâre arbitrală, tu, parte, trebuie să fii sigur că acea instituție care ți-a organizat arbitrajul va mai exista și în momentul în care trebuie să pui hotărârea arbitrală în executare.

Nicolae Cîrstea: Și prezintă aceeași verticalitate și aceeași încredere ca și la momentul la care clauza a fost inserată în contractul dintre cele două părți.

Ștefan Deaconu: Absolut. Și de aceea e necesar ca arbitrajul să se desfășoare de către instituții care sunt stabile în timp, cu o tradiție. De aceea spun că această Curte de Arbitraj e o instituție cu tradiție – peste 60 de ani de existență.

Timp de 2 ani am spus în paginile revistei „Legal Point” poveștile de viață ale personalităților din lumea juridică, academică și culturală.

Printr-un proiect marca „Universul Juridic”, povestea merge mai departe!

Miercuri, 12 octombrie 2016, începând cu ora 17.00, a avut loc emisiunea TV „Legal Point” pe canalul „UJ-TV” găzduit de portalul universuljuridic.ro.

Realizatorii emisiunii, Cornel Dărvășan și Nicolae Cîrstea l-au avut ca invitat pe domnul prof. univ. dr. Ștefan Deaconu, președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.