Emisiunea „Ora arbitrajului” 3 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – dr. Bazil Oglindă: Proiectul noilor Reguli de procedură arbitrală

Universul Juridic
6 Iun 2017
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 444

Recomandări

 

Abonament PREMIUM gratuit pentru 30 de zile!

Odată cu trecerea la etapa UNIVERSUL JURIDIC PREMIUM atingem demersul inițial anunțat încă de la lansarea proiectului: accesul contra-cost pentru beneficiile PREMIUM. Demersul este necesar pentru susținerea unui conținut de calitate!

Vreau detalii!

Noi rămânem aceiași ca până acum! Veți beneficia de aceleași știri certificate editorial, editoriale de substanță, opinii punctuale și articole de specialitate, știri din domeniul juridic și reportaje cu care v-am obișnuit încă de la început!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Cosmin Vasile: Bună ziua și bine v-am regăsit la Ora arbitrajului! Așa cum am anunțat în urmă cu două ediții, vom dedica emisiunea unor teme punctuale și de maximă actualitate și interes pentru comunitatea arbitrajului. Cred că tema emisiunii de astăzi este, poate, cel mai interesant subiect pentru comunitatea arbitrajului în anul 2017, în România. E vorba despre recent lansatele – deocamdată în dezbatere publică și preconizate a intra în vigoare până la sfârșitul anului – reguli de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. E vorba doar de un proiect, dar un proiect care, prin gradul de noutate, volumul mare de schimbări și de impactul la capitolul modernizare și nu numai, anunță schimbări spectaculoase în ceea ce privește procedurile arbitrale organizate sub egida curții noastre de arbitraj.

În linie cu ceea ce se întâmplă la nivel internațional reamintesc doar faptul că tot în anul 2017 a intrat în vigoare o variantă revizuită și a regulilor de arbitraj ale Curții Internaționale de la Paris – ICC Paris. Toată lumea speră că aceste reguli, în momentul în care vor ajunge la o formă finală și vor intra în vigoare, vor aduce acea schimbare de care comunitatea arbitrajului din România are mare nevoie.

Vara premiilor la UJmag.ro

Emisiunea se dorea a fi una cu doi invitați, se pare că n-am noroc la acest capitol în ultima vreme, pentru că chestiuni obiective de ultimă oră l-au împiedicat pe prof. Marian Nicolae să participe la această ediție, însă avem promisiunea domniei sale că în celelalte emisiuni care vor fi dedicate, în toamnă, inclusiv acestui subiect, va fi în studio, astfel încât vom putea beneficia și de inputul domniei sale. Și astfel rămânem la o ediție cu un invitat, dar un invitat care va oferi cu prisosință răspuns la toate întrebările arzătoare legate de acest subiect – e vorba de dl Bazil Oglindă, avocat, doctor în Drept, vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și, pe de altă parte, membru al comisiei care a redactat aceste reguli. Voi reveni asupra acestui subiect.

Bine ați venit d-le Oglindă, bine te-am găsit, dragă Bazil!

Bazil Oglindă: Bine te-am găsit, Cosmin! Mulțumesc pentru invitație.

Cosmin Vasile: Înainte de a trece la întrebările propriu-zise, ca o introducere în atmosferă aș dori să precizez că acest proiect de reguli, care este accesibil pentru oricine pe saitul Curții de arbitraj, este rodul unei munci de peste un an, de la momentul la care s-a inițiat proiectul – e vorba de o inițiativă a președintelui Curții de Arbitraj,dl profesor Ștefan Deaconu, care a supus propunerea atenției colegiului de conducere, care, evident, în unanimitate, a adoptat hotărârea începerii acestui proces de revizuire a regulilor, după care s-a numit o comisie care a dedicat un număr mare, de câteva sute de oră de muncă, după știința mea, cel puțin, acestui proiect. Din această comisie au făcut parte, în calitate de coordonator al său, dl profesor Marian Nicolae; pe de altă parte a mai făcut parte dl av. doctor în Drept, Ionuț Șcheau, și trei membri ai colegiului de conducere al Curții – am început din rațiuni de politețe cu oaspeții, la rândul lor arbitri ai curții noastre de arbitraj –, cei trei membri ai colegiului care au făcut parte din această comisie sunt Bazil Oglindă, lucru deja menționat, și, pe de altă parte, dl av și arbitru Cornel Popa și nu în ultimul rând d-na av și arbitru Sorina Olaru.

Dragă Bazil, prima întrebare, directă și abruptă, ar fi: De ce era nevoie de reguli noi? Există, așa, o tradițională oarecare reticență la schimbare și mai ales la schimbări spectaculoase. Cineva s-ar putea întreba de ce nu erau bune regulile aflate în vigoare și, reversul medaliei, de ce avem nevoie de niște reguli noi

Bazil Oglindă: Aș dori  în primul rând să-ți spun că în anul 2016 zece instituții de arbitraj, la nivel mondial, și-au schimbat regulile – e vorba de Australia, de China, de Croația, de Germania, de Italia, de Arabia Saudită, de Singapore, de Emiratele Arabe –, iar în 2014 și 2015 alte treisprezece instituții: Brazilia, Cambogia, Hong-Kong, Olanda, Polonia, Portugalia… Și, după cum se observă, a existat între anii 2014 și 2016 o tendință la nivel mondial spre noutate, spre flexibilitate, spre proceduri care să facă și mai atractiv arbitrajul decât era și s-au introdus elemente de noutate indiscutabilă. Pe de altă parte, cred că există două rațiuni care pot sta la baza acestor noi reguli. Cred că prima și cea mai importantă ține de o schimbare a paradigmei, care în viziunea noastră și a membrilor comisiei, în special, a fost avută în vedere, de apropiere a arbitrajului domestic de standardele arbitrajului internațional – și aici mă refer nu la ultimele tendințe din ultimii ani, ci la standardele lui tradiționale.

Deci aceasta ar fi o primă rațiune. Și în acest sens, poate vom avea ocazia să discutăm, micile amprente care erau păstrate și care duceau arbitrajul într-o zonă de asemănare cu ceea ce se întâmpla în fața unei instanțe de drept comun, în sensul termene de judecată, de simplă corespondență procesuală – tocmai aceste reguli vin cu această viziune, care pentru toți cei care cunosc cu ce se mănâncă arbitrajul internațional știu că astfel de lucruri nu au ce căuta, prin urmare și regulile au evitat, prin reglementări flexibile, instituții cum ar fi conferința privind organizarea dezbaterilor și această idee de filosofie, ideea de a avea hearing, ideea de a avea dezbatere numai atunci când într-adevăr se discută probleme controversate, cum ar fi excepții sau audieri de martori sau chiar concluzii pe excepții sau pe fond.

Pe de altă parte, este această tendință de reformare a arbitrajului internațional, cum corect ai și menționat, la nivelul ICC. Avem în ultima vreme o astfel de reglementare și am încercat, practic, să ardem două etape. O dată să aducem ceea ce era, poate, departe de ceea ce se întâmplă în arbitrajul internațional prin intermediul acestor reguli; și, în al doilea rând, să reușim, în anul 2016-2017, anul în care am elaborat acest proiect, să ne racordăm și la ultimele tendințe – din punctul acesta de vedere credem că am făcut-o –, prezente, în momentul de față în cele mai recente modificări la nivel internațional ale regulilor amintite, gen ICC Paris, Stockholm, Singapore, Hong-Kong – în care, din punctul meu de vedere, se regăsesc absolut toate tendințele; tendințe pe care le-am preluat, sigur, adaptându-le, pe unele dintre ele, unor realități din România.

Cosmin Vasile: Am înțeles. Câteva întrebări punctuale, înainte de a trece propriu-zis la conținutul acestui proiect. Ce înseamnă această lansare în dezbatere publică și care este rolul ei? Sigur, frapează pe orice jurist asemănarea cu ceea ce înseamnă dezbaterea publică a proiectelor de acte normative. În cazul unor reguli arbitrale, instrument de soft law și nu act normativ propriu-zis, o asemenea etapă nu era nicidecum obligatorie. Care este rolul, în concepția autorilor proiectului?

Bazil Oglindă: Din punctul nostru de vedere este o formă de respect pe care era normal să o acordăm utilizatorilor de arbitraj și credem că feed-back-ul lor este foarte important. De aceea, profităm de ocazie și facem un apel și pe această cale, ca undeva până în data de 20 iulie, când expiră termenul dat de Curtea de Arbitraj pentru a primi propuneri – de care vom ține seama, pentru că suntem convinși că încă mai sunt lucruri care mai pot fi îmbunătățite. Deci aceasta ar fi o primă rațiune – respectul pe care-l acordăm utilizatorilor de arbitraj. Și, în al doilea rând, credem că este un proiect mult prea important și nu este bine ca, neținând seama de toate punctele de vedere, să venim peste doi ani cu un alt proiect. Noi ne gândim ca acest proiect să reziste, să fie minim 10 ani până la următoare… asta, sigur, dacă realitățile la nivel mondial din arbitraj nu vor reclama modificări. Sperăm, oricum, să fie punctuale și să nu fie vorba de alte noi reguli. Să nu uităm, totuși, că avem niște reguli din 2014, pe care venim acum, în 2017, cu, practic, un nou pachet.

Cosmin Vasile: Care reguli din 2014, dincolo de adoptarea lor ca atare, ca set unitar de reguli în anul respectiv, nu sunt o noutate absolută. Ele continuau, în mare măsură, un model al procedurii arbitrale, cel puțin dintr-o perioadă de 5-6 ani dinainte. Adică eu, unul, nu identific momentul la care a fost o schimbare atât de mare în filosofia regulilor cum este cea preconizată acum, în urmă. Nici nu-mi amintesc când a fost o asemenea schimbare în trecut.

Bazil Oglindă: O schimbare de paradigmă și de concepție…?

Cosmin Vasile: Da, a regulilor. Probabil în anii 2000, spre început.

Bazil Oglindă: Probabil. Dar, într-adevăr, pentru că schimbările sunt extrem de provocatoare pentru fiecare participant, fiecare actor din procesul arbitral, începând cu arbitrii, cu asistenții arbitrali, cu ceea ce înseamnă Curtea de Arbitraj, continuând cu ceea ce înseamnă avocații, consilierii juridici, care sunt actorii importanți, sunt cei fără de care nu se poate realiza procedura arbitrală, și cred că fără o schimbare de filosofie și în comportamentele procesuale și extraprocesuale regulile nu-și pot atinge adevărata lor valoare și intenția frumoasă care stă în spatele lor.

Cosmin Vasile: Am înțeles. Continuând întrebările punctuale și introductive: Există anumite surse de inspirație luate în considerare ca baze de pornire ale acestui nou proiect? Un practician care cunoaște din activitatea sa curentă regulile arbitrale și este obișnuit cu ele, la, să zicem, Viena, Paris, Stockholm sau Londra, ar trebui să se aștepte la un model pe care l-a mai întâlnit și care va semăna, mai mult sau mai puțin, cu unul dintre acestea, sau ceea ce s-a dorit a fost crearea unui model adecvat realității din România?

Bazil Oglindă: Cred că un avocat care are experiență în arbitrajul internațional și a avut arbitraje la ICC Paris, la Viena, la Stockholm, nu are probleme în a se familiariza cu aceste reguli. La fel și pentru arbitri, care au avut astfel de litigii. Problema este că, totuși, diferențele sunt importante față de ceea ce se întâmpla în arbitrajul domestic în România. Și aici știm care era problema cu 20-30 de termene într-un dosar, care dura 3-4 ani. Nu zicem, știm cu toții că și la ICC poate să dureze 3-4 ani un dosar. Și șapte. Nu-i asta problema. Complexitatea, expertizele… Însă toată această pierdere a timpului cu schimbul documentelor, termenele așa-zise moarte, cum le spunem noi într-un limbaj extrem de practic și mai colorat, erau destul de multe pentru ceea ce ar fi trebuit să reprezinte arbitrajul ca formă de justiție privată, flexibilă, dinamică și eficientă. Și credem că acei avocați care au experiență – ca să răspund, în final, la întrebare – în principiu nu vor avea probleme. Vor găsi un model, principalele principii, filosofii care se regăsesc în toate regulile mai sus menționate. Asta nu înseamnă că din punct de vedere tehnic nu vor fi unele soluții chiar originale, la care au ajuns după dezbateri interesante, aș spune, între membrii comisiei, pe anumite soluții punctuale. Nu vreau să intru acum în detalii, dar v-aș da un exemplu pentru o viitoare, apropo de soluțiile la care s-a ajuns în materie de multi-party arbitration, de participare a terților în procesul arbitral. Aș spune că există nuanțe care ne diferențiază față de soluțiile împărtășite în regulile mai sus amintite.

Cosmin Vasile: Simt nevoia, ascultând toate aceste explicații și cunoscând, și din interior, și din exterior, problemele arbitrajului, cred că e cazul să detaliem o nuanță. Cineva, fie mai puțin cunoscător în materie, fie care ar vrea, din varii motive, să tragă o concluzie defavorabilă arbitrajului local și acestei curți de arbitraj, ar putea să înțeleagă, din tot acest schimb de idei, de 15 minute, că actualele reguli aveau fie un handicap, fie o problemă de concepție pentru ceea ce înseamnă derularea unei proceduri arbitrale. Eu, până să aștept explicațiile de la tine, aș spune că în niciun caz nu se pune problema de așa ceva. Deci noi nu discutăm despre a înlocui niște reguli nefuncționale, ci de a înlocui niște reguli funcționale cu unele mai bune și mai adaptate realității internaționale și, pe de altă parte, așteptării utilizatorilor.

Bazil Oglindă: Este absolut corect ceea ce spui. Cred, pe de altă parte, că regulile puteau fi – și au fost, de altfel – extrem de funcționale și în arbitraje foarte complexe; pe de altă parte, uneori faptul că nu exista o reglementare de un anumit tip putea crea dificultăți unui tribunal să administreze o situație mai delicată – chestiune cu care, de exemplu, m-am confruntat și într-un arbitraj internațional, sub egida Curții, în care eram co-arbitru, cu doi arbitri din străinătate și în care se punea problema luării unui ordin de procedură; ordin de procedură foarte utilizat în alte proceduri arbitrale. Acum, pe noile reguli, apropo, în limba română se va numi încheiere. Posibilitatea tribunalului de a lua o încheiere și în afara acelor așa-numite termene de arbitrare. Ideea a fost ce faci atunci când unul din avocați se opune și spune: Domnule, regulile noastre nu permit. Încheierile sunt interlocutory-minutes și astea se iau numai la termen. Voi, ca tribunal, trebuie să vă întâlniți ca să luați orice fel de decizii. Și toate chestiunile astea puteau îngreunau. Și acesta este un caz, sigur, cu arbitri străini. Aici întotdeauna a existat o tendință de flexibilitate, pentru că atâta timp cât părțile sunt de acord și până acum tribunalul arbitral putea conduce procesul într-o manieră în acordul părților, atâta timp cât nu se încălcau principii de ordine publică care ar fi trebuit respectate. Dar atunci când una din părți, din considerente ce țin de strategia, până la urmă, procesuală, pe care și-a ales-o – dacă era într-o situație în care o atitudine procesuală dilatorie ar fi avantajat-o, ar fi putut să afecteze eficiența unei proceduri arbitrale. Deci noi am venit prin aceste reguli, cu acele supape care să-i permită tribunalului arbitral să acționeze într-un mod eficient, în acest spirit.

Cosmin Vasile: Cred că ceea ce ai punctat este, probabil, cel mai important element. Pe de o parte nevoia de schimbare a acestei reguli, pe de altă parte plus pe care-l aduc cele noi. Dacă regulile sunt unele rigide și care, prin litera lor și prin spiritul aplicării lor, sunt menite să se aplice ca atare și în cel mai simplu arbitraj, prin care se cere plata unei facturi, în baza unui contract, dar și în cel mai complex arbitraj internațional în materia construcțiilor, care prin natura acestor contracte presupun o situație de fapt și un probatoriu ample, cu complicații corespunzătoare pentru tribunalul arbitral – deci asemenea reguli și aplicarea lor rigidă, și pentru cea mai simplă dispută, și pentru cea mai complicată, nu pot să nu creeze neajunsuri în unul din cazuri – evident, în cazul nostru, în cazul disputei complexe, complicate ca probatoriu și ca măsuri cerute de la tribunalul arbitral.

Bazil Oglindă: Cred că ăsta a fost, într-adevăr, poate unul din cele mai importante, dacă nu cel mai important principiu de la care am plecat. S-au dorit niște reguli suple, care să fie aplicabile, în măsura posibilului, și în cel mai simplu proces, deși aici avem o anexă aplicabilă proceselor cu valoare redusă și care au o anumită complexitate scăzută, care permit o procedură și mai rapidă de soluționare. Lucruri care, v-am spus, s-au întâlnit, și tendința asta de reglementare a unei astfel de proceduri s-a manifestat, de fapt, în ultimii ani, în cadrul instituțiilor menționate – Stockholm, ICC și celelalte.

Pe de altă parte, am ținut seama, față de realitate și de ceea ce se întâmplă, să nu uităm că, totuși, în ultimii ani și la nivelul arbitrajului din România nu am asistat cu o creștere în număr a cauzelor. Am asistat la o creștere a calității din punctul de vedere al complexității dosarelor. Să nu uităm că în domeniul construcțiilor, în domeniul energiei, sunt dosare extrem de complexe și reclamă, totuși, niște reguli procedurale atât de flexibile încât să fie adaptate specificului unor astfel de litigii.

Din punct de vedere al numărului de articole, dacă o să vă uitați, acestea au 55 de articole, față de 89, cât aveau cele vechi.

Cosmin Vasile: O reducere masivă.

Bazil Oglindă: O reducere masivă, despre care o să se întrebe lumea: Domnule, cum a putut fi? E greu să relevi totul. Dar un alt principiu, de formă, de la care am plecat – și țin minte că l-am discutat îndelung și în prealabil, în special cu profesorul Marian Nicolae – îmi pare și mie rău că nu este aici. Am zis să nu repetăm textul din Codul de Procedură Civilă. În vechile reguli și tradiționalele reguli de procedură arbitrală erau niște texte care, dintr-o perspectivă științifică, dar nu numai, și una de eficiență – pentru că până la urmă important este să fie eficientă – erau reguli care erau repetarea regulii din Codul de Procedură Civilă. În măsura în care a fost posibil, nu am făcut acest lucru. Și a fost posibil, evident, că asta a fost și ideea.

Cosmin Vasile: În ce măsură aceste reguli – draftul, propunerea noilor reguli, deocamdată – reflectă ceea ce se cere, ceea ce este, ca percepție, desigur, nevoia utilizatorilor arbitrajului din România, sau, pe de altă parte, ceea ce trebuie? Prin ceea ce trebuie nu înțeleg, nicidecum, un dictat al comisiei sau al colegiului care va aproba regulile respective, ci mă refer la faptul că, în materie de arbitraj, revoluțiile sau descoperirea apei calde sunt departe. Se știe ceea ce reprezintă tendințele, există o bază comună unanim acceptate, de la Singapore până la New York și de la Londra până la Hong-Kong. Deci în ce măsură se răspunde unei nevoi, percepute ca atare, din partea justițiabililor, sau se vine cu o nevoie a arbitrilor, a corpului arbitrilor, resimțită de a moderniza, sau ambele?

Bazil Oglindă: În materie de statistici o să te întreb pe tine, pentru că eu știu că tu ai o statistică și o chestiune destul de bine făcută în această materie. Oricum, din ceea ce știu, sunt, clar, mulți avocați din cei cu experiență în arbitrajul internațional. Eu cred că și aici piața poate fi împărțită în două: avocații cu o experiență  îndeosebi în arbitrajul internațional evident că au simțit nevoia și ne-au dat feed-back-ul, din ce îmi amintesc și eu din acel survey pe care l-ai făcut anul trecut, că e nevoie de flexibilitate. Pe de altă parte, nu pot să nu spun, pentru că ne confruntăm și vedem în fiecare zi la Curtea de Arbitraj, sunt mulți avocați, consilieri juridici, care nu au experiență în arbitrajul internațional. Și atunci, reflexele sunt tipice față de ceea ce uneori se întâmplă și în instanță. Vin la arbitraj pentru a solicita oral o amânare; și alte obiceiuri care evident că pentru această categorie de avocați eu cred că este nevoie și rolul acestor reguli este unul în care ei ar trebui să-și schimbe paradigma, evident, pentru binele clienților lor. Și cred că, aici, rolul Curții noastre și al Camerei de Comerț va fi important. Va fi important să facem conferințe, va fi important să facem work-shop-uri, va fi important să explicăm aceste reguli profesioniștilor. Și eu cred că ele trebuie explicate atât intern, cât și extern.

Cosmin Vasile: O scurtă explicație, care cred că e necesară pentru a se înțelege întrebarea care urmează: În prima parte a anului 2016, prealabil lansării acestui proiect – revizuirea regulilor arbitrale – Curtea a organizat un survey, un sondaj care a targhetat, pe de o parte, corpul arbitrilor, pe de altă parte avocații care au avut dosare într-o perioadă de 5 ani (2011-2016) și, nu în ultimul rând, chiar societățile, persoanele fizice și juridice care au avut dosare. Ceea ce s-a dorit este să se afle de la cei vizați care sunt mulțumirile și nemulțumirile – simplific la maxim – în legătură cu funcționarea acestui arbitraj. Și în legătură cu, să spunem, filosofia regulilor, ceea ce m-a frapat, dar nu m-a surprins, este un echilibru între cei care spuneau că modelul, am numi noi, judicializat, modelul care imită, care calchiază procedura de judecată în fața instanței ordinare la arbitraj este unul corespunzător pentru un procent de aprox. 40% din respondenți și, pe de altă parte, total necorespunzător pentru ceilalți. E vorba exact de această distincție, între arbitraj intern și cei obișnuiți cu un arbitraj domestic și cu derularea lui corespunzătoare, într-o manieră mai flexibilă, mai relaxată, mai satisfăcătoare, dar similară cu cea a instanței de judecată, și ceilalți, utilizatorii arbitrajului internațional.

Și întrebarea mea este – au mai fost alte răspunsuri interesante, poate altă dată o să dedicăm mai mult timp acestui subiect – cum pot aceste reguli să satisfacă ceea ce Curtea a știut de la bun început, că sunt niște expectații și niște dorințe contradictorii, antagonice? Se dorește, deopotrivă, să am și o procedură care să semene cu ce știm noi de la instanța de judecată, de anumite părți și anumiți consilieri juridici și avocați, dar, pe de altă parte, se dorește și cu totul altceva de alții. Aceste reguli trebuie – iartă-mi concluzia directă – să satisfacă și o tabără, și cealaltă. Cum?

Bazil Oglindă: Eu cred că sunt satisfăcute ambele tabere. Atâta timp cât unul dintre cele mai importante principii care transpar din aproape fiecare text al acestor reguli este principiul autonomiei procedurii prin raportare la părți și la tribunalul arbitral, în sensul că părțile, în măsura în care convin alte elemente de procedură sau o altă procedură, ea poate fi adoptată. Deci părțile, în limitele ordinii publice și normelor imperative ale legii, și nu ale acestor norme, sunt suverane, practic.  Sigur, problema delicată apare atunci când părțile nu se înțeleg, și atunci avem aceste reguli, care sunt flexibile și care sunt mai aproape de ce spuneam, ca tendințe moderne în arbitraj. Pe de altă parte, eu cred că este important ca fiecare dintre noi, pentru a evolua în viață, să ieșim dintr-o zonă de confort. Atâta vreme cât am fost obișnuiți și nu am văzut cealaltă perspectivă, unde este mai bine, mie poate așa mi se pare bine. Deși știu că în general există nemulțumiri față de felul în care, uneori, decurge un litigiu în fața unei instanțe de drept comun, din partea tuturor avocaților. Și asta se referă în mod special la timp – și o să mă refer doar la elementul timp. Timpul în care se desfășoară o procedură, faptul că procedura durează mult, expertizele durează mult și probabil că și asta aruncă în aer procedura; hotărârile se redactează într-un termen incert, care poate fi și de un an de zile. Toate aceste aspecte nu sunt doar avantaje teoretice; ele sunt și trebuie să fie avantaje practice ale arbitrajului. Prin urmare, aceste reguli, prin aceste norme, vin și consacră premisele; premise, însă, fără de care, dacă părțile nu vor face, și ele, un pas să iasă din zona de confort – mă refer la acele părți care nu au fost obișnuite cu ceea ce se întâmpla în arbitrajul internațional – și să pornească de la premisa că, chiar dacă sunt altceva, să vadă intenția din spate și cum ar fi un proces dacă teoretic s-ar desfășura conform filosofiei din aceste reguli. Și dacă părțile vor înțelege asta, tribunalul arbitral va înțelege, este clar că vom avea o procedură flexibilă, eficientă și de calitate.

Cosmin Vasile: În alte cuvinte, noile reguli oferă celor care doresc niște reguli bătute în cuie, care să fie urmate, fără niciun fel de abatere, ceea ce au nevoie, adică acele reguli care să permită desfășurarea unor proceduri arbitrale în condiții bune, dar, pe de altă parte, permit și prin posibilitatea agreării și derogării de la reguli ceea ce vechile reguli nu prea ofereau.

Bazil Oglindă: Da, exact, este reglementat acest principiu al autonomiei.

Cosmin Vasile: Am înțeles. În jumătatea de oră pe care o mai avem la dispoziție haide să ne propunem ceea ce poate fi atins în atât de puțin timp – să discutăm despre două-trei modificări suficient de importante, suficient de spectaculoase, încât să merite atenția celor care ne urmăresc la acest moment.

Bazil Oglindă: În regulă. Am să enumer câteva și apoi o să ne gândim împreună. Pentru că, să recunoaștem, n-am discutat absolut nimic, care o să fie ordinea, și aș vrea să decidem împreună care ar fi. Modificări esențiale eu o să le enumer, aduse de noile reguli. Într-o ordine cronologică, nu neapărat a importanței. Art. 2 punctul 6 – Noțiunea de încheiere. Este un element de progres aici și de clarificare. Prin încheiere se înțelege orice hotărâre preparatorie sau interlocutorie prin care nu se soluționează în întregime fondul. Deci se pot soluționa aspecte care în cadrul procedurilor ICC, spre exemplu, se soluționează prin hotărâri parțiale. Este un element de noutate pe care vă mărturisesc că, atunci când am lucrat la reguli, am realizat că există premisa adoptării lui chiar prin prisma textului 235, dacă nu mă înșel, din Codul de Procedură Civilă, care reglementează încheierea, interlocutorii, definind-o ca orice încheiere prin care se rezolvă chestiuni litigioase. Deci este în acord cu Codul, s-ar putea aplica și în baza Codului. Eu cred că prin reglementarea în acest fel a încheierii se dă o altă valență chestiunii, prin care se pot rezolva chestiuni parțiale în cadrul litigiului, nemaipunându-se o seamă de probleme controversate. Mai mult, cred că noțiunea de ordin procedural ar putea fi inclusă tot aici, în noțiunea de încheiere, încheiere care ar putea fi dată în orice condiții, prin acordul unanim al tribunalului, și nu neapărat dependent, cum se întâmplă acum, de un termen așa-zis de arbitrare.

Apoi, sublinierea principiului autonomiei procedurale, de care am vorbit, a părților și a arbitrilor, este un alt element important. Pentru că l-am punctat, trec mai departe.

Art. 26 – introducerea unei delimitări clare între faza scrisă și cea orală a procesului arbitral, cu accentuarea, dacă vreți, a importanței fazei scrise, ceea ce este specific oricărui arbitraj internațional, de oriunde. Până la urmă este important ca în procesul arbitral să avem o etapă scrisă complexă, în care părțile să-și aducă la cunoștință în etape, după cum prevede și art. 33, pentru că aceasta este o altă chestiune. În principiu vom avea două etape: etapa cererii și a întâmpinării, în care părțile își spun pe scurt pretențiile, după care urmează memoriile dezvoltatoare ale pretențiilor. Iarăși nu este nicio noutate, nu noi am descoperit apa caldă, cum ai spus, există peste tot o astfel de dispoziție.

Și acum o să explic, pentru că și noi ne-am pus problema în comisie, dacă o astfel de dispoziție este adaptată arbitrajului românesc. Pentru că noi nu trebuie să uităm niciodată ce ai spus, mi se pare foarte important: Aceste reguli trebuie să fie și pentru multele arbitraje foarte simple. Și pentru acele mai puține, dar extrem de complexe, care, totuși, dau substanță arbitrajului din România, cel puțin în ultimii ani. Și atunci am mers cu principiul că avem procedura în aceste două etape, dar că părțile, comunicând – deci reclamantul este avertizat că poate face direct o cerere arbitrală și să arate că nu e nevoie, și părțile, practic, prin acordul lor, fiind o aplicație a autonomiei, să numai avem aceste două etape. Practic să scurtăm procedură ori de câte ori complexitatea litigiului nu o cere. Și iată o aplicație practică a faptului că am respectat și că acesta a fost principiul-premisă de la care am aplicat.

Cosmin Vasile: Dacă potrivit bunului obicei românesc o parte – în general pârâtul – spune nu din principiu la orice propunere a reclamantului există un resort în reguli care să gestioneze…?

Bazil Oglindă: I se va da, probabil, un termen scurt, de către tribunal, să-și facă memoriu dezvoltător, și se va rezolva în felul acesta problema. Pentru că el spune: Domnule, eu vreau să fac și memoriu dezvoltător. OK, dacă ai ce scrie, faci un memoriu dezvoltător al întâmpinării. Sigur, din administrarea – pentru că de asta vă spuneam. Eu cred că pe aspectele tehnice, juridice, sunt foarte importante în următoarea perioadă discuțiile, trainingurile, workshop-urile pe interpretare și pe modul în care se vor aplica în practică regulile.

O altă chestiune pe care aș puncta-o  – nu e neapărat în ordinea asta: responsabilizarea suplimentară a membrilor tribunalului arbitral. E o chestiune care rezultă prin renunțarea la instituția arbitrului supleant. Deci dacă accepți o misiune de arbitru, trebuie să o accepți cu toate consecințele. Trebuie să te gândești dacă ai timp, pentru că s-a constatat și au existat critici în practică, pentru că uneori arbitrii nu-și asumau în totalitate, știind că există un arbitru supleant. Pe de altă parte, ce rost ar fi avut instituția arbitrului supleant atâta timp cât părțile vor urma un calendar, cât termenele și venitul la curtea de arbitraj nu va fi pe principiul de până astăzi, ci părțile se vor întâlni atunci când sunt de discutat chestiunile importante ale litigiului.

Tot legat de tribunal, îmi aduc aminte că este un text, noutate absolută pentru România: Ce se întâmplă atunci când nu se formează majoritatea în tribunalul arbitral? În sensul că un arbitru este de o opinie, să zicem, pentru admiterea în totalitate a acțiunii; un alt arbitru este pentru respingerea în totalitate a acțiunii și supra-arbitrul este pentru admiterea în parte. Nu aveam o reglementare în acest moment și într-o astfel de situație sentința arbitrală va fi luată doar cu votul supra-arbitrului. Este soluția care se regăsește și în regulile de la ICC Paris – am considerat-o cea mai adecvată, pentru că până la urmă cele mai importante premise de echidistanță față de părți, prin rolul supra-arbitrului, am crezut că o astfel de soluție este cea corectă.

Sigur, multi-party arbitration. Cred că în sine ar putea să constituie tema unei conferințe; sau cel puțin un panel într-o conferință.

Măsură de urgență, arbitrul de urgență. Acestea sunt elemente de noutate. Dar m-aș opri la, de exemplu, conferința privind administrarea cauzei. Nu este o noutate din ultimii ani; nu face parte din categoria noutăților care au ars lumea arbitrajului în ultimii 2-3 ani, din simplul motiv că acesta era un mod firesc de administrare a litigiului arbitral în arbitrajul internațional. Dar pentru ce înseamnă arbitrajul domestic în România este o noutate. Și de ce aș vorbi despre ea? Că este primul aspect din care poate cei care au o viziune mai tradiționalistă asupra a ceea ce ar trebui să însemne arbitrajul ar putea spune: Stați puțin, nu ne mai întâlnim la arbitraj. Ce e aia conferință? Sună ciudat… Pot exista și au și existat, de altfel, reticențe față de terminologie. Totuși, ideea procedurii arbitrale, care este flexibilă, în care există o naturalețe și un aspect uman – pentru că arbitrajul nu are aspectul acesta formal și rece al procedurii judiciare este normal, până la urmă, supraarbitrul să încerce să organizeze eficient arbitrajul. Și cum va face acest lucru? Va convoca o astfel de conferință; conferință care nu înseamnă că nu poate să se organizeze la fel cum se organizează și primul termen astăzi la curtea de arbitraj, apropo de ce vorbeam mai devreme. Regulile sunt atât de flexibile, încât dacă vrem să dăm 20 de termene, dar asta să vrea și părțile, asta este important. Dacă părțile și arbitrii vor să dea 20 de termene și să se întâlnească pentru fiecare comunicare de înscrisuri la curtea de arbitraj, o pot face. Din punctul meu de vedere ar fi absurd, dar până la urmă părțile sunt suverane. Dar, pe de altă parte, dacă părțile – să ne imaginăm că una este din Baia Mare, iar alta este din Constanța, arbitrii doi sunt din București și unul este din Timișoara, vă dați seama că deja apar niște probleme în ceea ce privește întâlnirea fizică.

Cosmin Vasile: Logistice.

Bazil Oglindă: Și logistice, exact. Și atunci, cum se organizează această întâlnire care, ca importanță procedurală, este deosebită. Pentru că conferința privind administrarea cauzei este, practic, primul termen de arbitrare. Deci marchează un moment procedural destul de important. Și atunci, se pot folosi orice fel de mijloace – de la conferință telefonică, la videoconferință, orice mijloc modern de comunicare prin care actorii principali, respectiv tribunalul arbitral – dacă sunt trei arbitri, deci toți cei trei și avocații părților să fie prezenți și să organizeze procedura.

Cosmin Vasile: Mai degrabă să interacționeze, nu neapărat să fie prezenți.

Cosmin Vasile: Să interacționeze, corect.

Care-i scopul, până la urmă? Realizarea unui calendar procedural, care, desigur, nu trebuie neapărat definitivat la acest moment. El trebuie proiectat și se poate finaliza ulterior. Sigur că supraarbitrul, din punct de vedere al administrării, citind cererea, întâmpinarea, să facă un draft, să-l circule înainte. Măsuri de organizare eficientă a acestei proceduri sunt multiple și ele pot fi discutate în detaliu într-un alt context.

Cosmin Vasile: Haideți să revenim puțin la acea chestiune, nu mă interesează neapărat partea terminologică –încheierea sau ordinul procedural prin care se dezleagă aspecte litigioase, să spunem, fie incidentale, fi care nu epuizează fondul cauzei, și să atingem, cu detalierile de rigoare, una dintre marile noutăți, care nu mai rețin dacă este, sau nu, prevăzută expres, dar, în orice caz, este acoperită – aceea a modalității de bifurcare a procedurii arbitrale. Anunț public că o să organizez o manifestație publică de fericire când intră regulile în vigoare, pentru că de tânăr stagiar îmi doresc așa ceva și în practica noastră din România.

Bazil Oglindă: Într-adevăr, vă spuneam mai devreme că acest concept de încheiere este unul mai larg, adică în noțiunea de încheiere, așa cum înțeleg regulile, este mai mult decât ceea ce înțelege Codul de Procedură prin asta, fără a intra în coliziune, însă, cu nicio dispoziție a Codului. Am analizat cu foarte mare atenție, pentru că, într-adevăr, a fost o problemă pentru membrii comisiei dacă să utilizăm noțiunea de hotărâre parțială sau nu. Și ne-am dat seama că mai proprie terminologiei și limbajului juridic românesc ar fi aceea de încheiere, inclusiv din definiția din Cod a încheierii interlocutorii, care, repet, este acea încheiere, în concepția Codului de Procedură, prin care se rezolvă orice chestiune litigioasă. Într-adevăr, cred că fără putință de tăgadă, de la momentul intrării în vigoare a noilor reguli, se va realiza unul dintre aspectele esențiale care vor conduce la eficientizarea multor procese arbitrale.

Trebuie să ținem seama de faptul că majoritatea proceselor arbitrale pornesc de la cereri de arbitrare sau cereri reconvenționale, care au în petitul lor capete de cerere care vizează răspunderea contractuală. Corect? Bun.

Cosmin Vasile: Probabil 99% dintre arbitraje sunt pe termene contractuale.

Bazil Oglindă: Asta este prima premisă, cu care sunt absolut de acord, și este foarte adevărată. A doua premisă, la fel de adevărată, este că în foarte multe arbitraje probatoriul pentru cuantificarea prejudiciului pretins de către una din părți este unul extrem de complex, care ar dura foarte mult. Spre deosebire de probatoriul care ar trebui administrat pentru dovedirea de principiu a condițiilor răspunderii, respectiv fapta ilicită, legătura de cauzalitate, prejudiciul ca principiu că există – el poate să fie un leu sau un milion de lei, nu știm cât, și vinovăția. Aceste probe în principiu pot fi probate cu înscrisurile depuse la dosar și eventual cu audierea unor martori, nefiind necesară de cele mai multe ori administrarea unor probe, cum ar fi expertiza tehnică sau expertiza contabilă, financiară sau de altă natură.

Și într-o astfel de situație știm foarte bine că în România, până acum, nici în proceduri  judiciare, nici în proceduri arbitrale, nu s-a bifurcat niciodată procedura. Ce înseamnă bifurcarea procedurii? Înseamnă posibilitatea tribunalului ca printr-o încheiere să poată stabili dacă într-adevăr pârâtul, în ipoteza în care reclamantul solicită răspunderea contractuală și plata unor daune, să presupunem, de un milion de lei, dacă, în principiu, sunt întrunite condițiile răspunderii pârâtului. Și în acel moment, printr-o astfel de încheiere, care va avea o natură interlocutorie, se va stabili acest lucru. Practic s-a bifurcat procedura. Și dacă s-a stabilit acest lucru, procedura  continuă. Dacă nu sunt îndeplinite, pentru că există și această posibilitate, in limine litis, în faza asta în care au trecut câteva luni de la debutul probabil al procesului arbitral, când s-au administrat înscrisurile să presupunem că nu mai avem alte probe. Deci tribunalul ar putea fi apt să ia o decizie de principiu cu privire la răspundere. Poate să ajungă, sigur, la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii. Și atunci ce va face? Va pronunța o hotărâre de respingere a acțiunii. Pentru că nu mai are sens să administrez proba prin care să cuantificăm un potențial prejudiciu. Pot să ajung la concluzia – și mi s-a întâmplat asta în dosare, chiar de curând – dosar care poate a durat patru sau cinci ani, în care probatoriul a fost extrem de complex, iar prezumtivul prejudiciu era foarte mare, costuri mari, expertize ș.a.m.d., dar la sfârșit nu erau îndeplinite condițiile, nu exista legătură de cauzalitate, nu exista faptă ilicită, lucru care putea fi stabilit de la început. Vă dați seama ce economie de timp și de bani?

Nu mă refer la tine, Costin, că ai trăit lucrul ăsta în altă parte; mă refer la colegii care, poate, nu s-au confruntat și n-au resimțit cum am resimțit fiecare dintre noi necesitatea. Și ai punctat foarte bine: Eu cred că este unul dintre principalele câștiguri, care vor asigura, într-adevăr, eficiența procedurii arbitrale și va reprezenta un avantaj incontestabil al acestei proceduri față de procedura judiciară.

Cosmin Vasile: O singură remarcă în completarea a tot ceea ce ai spus: În arbitrajul internațional este extrem de des folosită această bifurcare a procedurii, nu numai pentru chestiunea de mare impact și des întâlnită, a condițiilor răspunderii contractuale, ci pentru competență și feluritele, și mult mai complicatele decât în fața instanței, chestiuni de admisibilitate a diverselor cereri, deci nu neapărat de jurisdicție. Nu știu dacă există o statistică, probabil la alte curți de arbitraj există – cred că procentul dosarelor în care pe o anumită chestiune se operează bifurcarea procedurii este unul cât se poate de semnificativ. Nu este o rara avis, ci, dimpotrivă, din ce în ce mai întâlnită, din aceleași considerente, de eficientizare și pragmatizare a procedurii arbitrale și a finalității ei.

Bazil Oglindă: Da, m-am uitat, pentru că m-a preocupat subiectul în ultima vreme și într-adevăr, dacă acum 10 ani procentul era spre jumate/jumate, acum tinde să fie de bifurcare mult peste jumătate. Și chiar se constată, la nivel internațional. E foarte adevărat că supape noi aveam, cumva. Marele câștig este bifurcarea în această situație de fond. Pentru că cumva competența se rezolva in limine litis și era rezolvată. Adică nu treceam la administrarea probelor nici noi. Chiar dacă nu utilizam terminologia de bifurcare, și cred că și autorii de procedură aici aveau o problemă. Ei n-aveau o problemă, dacă vreți, cu bifurcarea pe aspectele procedurale. Discuția – și pe care am avut-o și mi-am dat seama și la o conferință cum a fost receptată această chestiune, pentru că, sigur, îmi aduc aminte de o doamnă consilier juridic, am vorbit la un moment dat despre bifurcare, ca noutate în noile reguli, la o conferință la Camera de Comerț. Spunea: Bifurcarea, păi nu se antepronunță tribunalul? Nu se antepronunță. El rezolvă problema de principiu a condițiilor. Păi cum să mai am eu încredere? Păi tribunalul și-a încheiat misiunea pe răspundere și după aia urmează cuantificarea. Nemaivorbind despre un alt efect benefic, pe care o bifurcare l-ar putea avea. Pentru că, dacă pârâtul știe că el va răspunde, diferența fiind cu ce sumă – că poate să fie un leu sau poate să fie un milion. Sigur, el știe că nu va fi un leu; poate să fie 500.000 sau un milion. Cred că asta va încuraja inclusiv o tranzacție a părților, din momentul în care s-a produs bifurcarea și, să zicem, avem o încheiere. Sunt avantaje incontestabile. Dar, iarăși de acord, bifurcarea se aplică în multe alte situații, însă rămân la părerea mea că marele avantaj va fi în acest caz de fond; adică marele câștig, dincolo de nuanțele pozitive pe care le-ar aduce în celelalte cazuri.

Cosmin Vasile: Cum este cu arbitrul de urgență? Ne aliniem și noi tuturor celorlalte curți de arbitraj, din Europa și de pretutindeni, și avem reglementat ceea ce până astăzi, în continuare, nu există. Câteva cuvinte despre procedura arbitrului de urgență.

Bazil Oglindă: Va exista posibilitatea părților, atunci când nu este constituit, există o urgență atât de importantă pentru ele, să ia o măsură asigurătorie sau provizorie. Deci tot ce ar fi putut solicita tribunalului arbitral, teoretic, acestui arbitru de urgență; care este numit de către autoritatea de nominare și care într-un interval de timp extrem de scurt va soluționa acea cerere.

Acum se pune o problemă comună, atât pentru arbitrul de urgență, cât și pentru măsurile asigurătorii. Sigur, noi am prevăzut în reguli că încheierea pe care o ia atât arbitrul de urgență, cât și încheierea pe care o ia tribunalul arbitral în ceea ce privește măsurile asigurătorii este o măsură obligatorie. Mulți ar putea pune întrebarea: Ce eficiență ar avea o astfel de hotărâre, atâta timp cât există un text în Codul de Procedură care prevede că, dacă cealaltă parte se împotrivește, practic măsura nu va putea fi adusă la îndeplinire, deci nu este supusă executării silite. Cred că aici este o scăpare, aici am făcut și o propunere pentru modificarea codului – cred că ne-ar fi ajutat mai mult un text care să permită arbitrului de urgență să ia acea măsură când este cazul, mai ales că nu există niciun pericol, și cred că aici a fost o scăpare a legiuitorului noului Cod de Procedură Civilă, pentru că într-un fel au dus , în parte, chestiunea asta, dar nu au dus-o până la capăt. De ce? Pentru că au spus: Încheierile prin care se soluționează măsurile asigurătorii vor fi atacate separat cu acțiune în anulare. Dacă nu i-ar fi dat importanța și faptul că ea ar fi obligatorie, nu ar fi fost atacată separat, nu i s-ar fi dat dreptul, că nu ar fi avut sens. Dar, pe de altă parte, caracterul executoriu depinde de o aprobare a unui tribunal statal.

Aici cred că vor avea eficiență mai degrabă în situații în care un terț va fi implicat, spre exemplu o bancă; cum ar fi suspendarea unei garanții bancare. Păi dacă este riscul ca poimâine să fie executată garanția bancară, obțin de la arbitrul de urgență o astfel de hotărâre și cred că aș putea să împiedic executarea. Dacă, bineînțeles, condițiile sunt întemeiate. Pentru că aici nu se pune problema de executare neapărat silită. E vorba de respectul pe care o hotărâre arbitrală ar avea-o și în ochii acelei bănci.

Cosmin Vasile: Câteva explicații suplimentare, poate utile pentru cei care ne privesc, vizavi de această măsură a măsurilor provizorii și asigurătorii, pe care tribunalul arbitral le poate lua și, desigur, închei cu o întrebare care decurge din această explicație: În România și în toate legislațiile, în toate sistemele de drept există alternativ posibilitatea ca și tribunalul arbitral, și instanța judecătorească competentă să ia aceste măsuri provizorii. Când arde cu adevărat – și asta înseamnă că ai la dispoziție, parte interesată, un interval de 1, 2, 3, 5 zile, nu mai mult, pentru obținerea în timp util a unei măsuri asigurătorii. Teoretic poți să alegi instanța de judecată sau tribunalul arbitral. Dacă discutăm despre etapa prealabilă constituirii tribunalului arbitral, este o utopie. Tribunalul arbitral nu poate nici măcar teoretic să te ajute, pentru că nu există. Și atunci, acest arbitru de urgență vine și creează premisa teoretică, pentru ca și arbitrajul, jurisdicția aleasă de părți, să reacționeze imediat. Ba chiar sunt niște termene imperative, care se respectă, nu de recomandare, ca la instanța de judecată, pentru soluționarea unor măsuri provizorii. Practic, toată explicația asta ar putea fi sintetizată la faptul că, iată, și arbitrajul are – și în România ca și în alte părți, sau și la curtea noastră ca și la alte curți – premisele teoretice să reacționeze imediat, în câteva zile, în timp util. Întrebarea este: Crezi că se va întâmpla în practică? La un moment dat am avut curiozitatea și am întrebat care este, în cazuistica ICC, folosirea arbitrului de urgență. Cred că s-a introdus în urmă cu câțiva ani și, după unul sau doi ani de aplicare, cel puțin, fusese înregistrat un caz sau două la nivelul ICC, care are un bazin mondial – practic cred că peste o sută de țări furnizează în mod constant arbitraje ICC – și, iată, totuși, un impact atât de limitat. Din această perspectivă, întrebarea mea este, dincolo de reguli: Care crezi că va fi impactul practic într-un arbitraj organizat de curtea noastră, dar și într-un arbitraj ICC, de ce nu, cu locul arbitrajului în România, că problema este una pentru arbitrii și pentru practicienii în materie de arbitraj român?

Bazil Oglindă: Eu cred că se corelează într-un fel cu ceea ce am spus mai devreme. Din păcate, nu am avut instrumentul să dăm forță executorie unui astfel… Dacă am fi avut în Cod și caracter executoriu, cred că plaja de aplicare ar fi fost mai mare. Pe de altă parte, probabil va fi, eu sper, mai mult decât s-a aplicat în cazul ICC-ului, dar nu mă aștept, sigur, la cereri de arbitru de urgență în fiecare lună. Dar probabil unu, două cazuri pe an or fi. Pentru că nici urgențele – acum sincer… Deși aici s-ar putea să fie un abuz de drept. Să nu uităm că, într-adevăr, trebuie îndeplinite niște condiții. Adică, într-adevăr, urgența măsurii. Dacă, într-adevăr, riscul de executare a acelei scrisori de garanție bancară de care spuneam, este justificat, în sensul că urmează a fi făcută peste două zile, dar, sigur, reclamantul consideră că e neîntemeiată, a depus cererea, dar nu s-a constituit tribunalul arbitral, mi se pare o situație în care un arbitru de urgență ar trebui să decidă, pipăind, dacă e…

Cosmin Vasile: În alea două zile și nu mai târziu…

Bazil Oglindă: În alea două zile, sigur că da, pentru că după aia nu mai are niciun sens. Și lucrul ăsta, evident, se poate face. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că – aici nici eu nu am o statistică – instituția arbitrului de urgență, deși ICC-ul vorbește foarte mult despre ea, ei nu au fost originali în materia asta; au preluat-o, și ei, de la Stockholm. Stockholm-ul a reglementat-o și aș fi curios dacă la Stockholm, în ce măsură o astfel de instituție și câte cazuri au avut ei din 2010, dacă nu mă înșel.

Cosmin Vasile: Tot pentru rigoare, simt nevoia să adaug că – ceea ce e un truism – arbitrul de urgență rămâne un accesoriu al unei proceduri arbitrare de drept comun. Adică, din nefericire pentru partea care aude de arbitru de urgență, nu va putea să vină doar pentru procedura arbitrului de urgență la curtea de arbitraj. Trebuie să existe o clauză compromisorie.

Bazil Oglindă: Trebuie să existe o clauză compromisorie și trebuie pornită, desigur, acțiunea arbitrală asupra fondului. El vine numai în această perioadă, de introducere a cererii și până la constituirea tribunalului. Pentru că el își încetează orice misiune din momentul în care se constituie tribunalul arbitral, care este singurul, din acel moment, competent să decidă asupra oricărei măsuri asigurătorii.

Cosmin Vasile: Ultima chestiune punctuală, pentru că ne apropiem de sfârșit: Va exista prevăzută expres reglementarea unei proceduri simplificate aplicabile cauzelor în valoare redusă, de până la 50.000 de lei. Este, probabil, varianta românească a lui expedited rules. Întrebare: 50.000 de lei nu este o valoare prea redusă, raportat la realitatea economică din România? Doi: Chiar ar trebui să fie o asemenea variantă o alternativă de mare succes pentru – sau mă raportez la zecile de mii de cazuri de ordonanță de plată care, din perspectiva timp, nu primesc, din câte cunosc eu, cel puțin pe rolul instanțelor bucureștene, din motive absolut obiective, nu îndeplinesc acel prim deziderat: soluționare rapidă sau foarte rapidă a unei cereri simple. Este, sau nu este o creanță certă, lichidă și exigibilă?

Bazil Oglindă: Vreau să-ți fac o destăinuire aici: Chiar pe acest text și pe această cifră au existat dezbateri foarte mari în comisie. Și cifra este una discutabilă în continuare. Am zis: Domnule, o lăsăm așa. Pentru că aici s-au conturat și în cadrul comisiei. Au fost cel puțin două opinii: una cea pe care o sugerai tu – Domnule, totuși, la ICC pragul e de două milioane de dolari. Pe de altă parte, realitatea economică și zona din care vine ICC-ul două milioane înseamnă ceva, pentru România și două milioane de lei este foarte mult. Sigur, una din problemele pe care le-am avut – pentru că noi nu vrem să surprindem, în niciun caz, și aceasta a fost o grijă extraordinar de mare pe care a avut-o – nu vrem să surprindem părțile cu reguli pe care ele să nu le fi acceptat. Iar această regulă va intra în vigoare oricum printr-o normă tranzitorie specifică, doar pentru convențiile arbitrale încheiate după data intrării în vigoare a regulilor de procedură. Ea nu se va aplica procedurilor care vor începe după intrarea în vigoare, dar pentru convenția arbitrală e încheiată înainte de intrarea în vigoare. Și atunci, desigur, eu zic că prin această supapă care ține de aplicarea legii în timp putem discuta despre orice sumă. O sumă care să fie adaptată realității, dar față de reticența cu care chiar mulți colegi de-ai noștri, și în alte contexte… Eu țin minte că am discutat asta și în 2014, am dorit, pentru că era, de fapt, și ideea de reducere a costurilor, a zis că măcar aceste litigii de până la 50.000, era vorba și de corelația cu faptul că vor merge pe arbitru unic. Asta înseamnă cultură și educație pentru părți, să se înțeleagă asupra unei persoane. Ceea ce mi-aș dori, dar am rezerve că cel puțin în următorii ani se va întâmpla, dacă nu consecința este președintele Curții de Arbitraj, adică autoritatea de nominare, va numi un arbitru.

Și aici, iarăși, pot fi probleme. Sunt oameni care spun: Nu, domnule, e dreptul părții. Dreptul părții da, însă costurile unei proceduri cu trei arbitri când valoarea este mică este suficient de important, încât să nu renteze. De-aia aici pot fi discuții. Dacă vreți opinia mea, și eu cred că s-ar putea maimult, dar aici este vorba, într-adevăr, de o zonă… Pentru că vor fi două mase de oameni: unii care vor vedea, într-adevăr, modern, și vor spune: Ar trebui să fie mai mare; iar alții care sunt extrem de reticenți. Eu cred că este un prim pas.

Cosmin Vasile: Da, și dezbaterea publică pe acest subiect merită, poate, o atenție sporită în comparație cu alte elemente. Premisele sunt o nevoie uriașă, ca număr de cazuri, ca părți implicate, a unei proceduri rapide și simplificate pentru aceste cereri, nu neapărat de valoare mică, cererile mai simple ca probatoriu.

Bazil Oglindă: Și să nu uităm că această procedură simplificată va putea fi aplicată ori de câte ori părțile se înțeleg indiferent de valoare: poate să fie și o sută de milioane de euro.

Cosmin Vasile: Și atunci, dincolo de neajunsuri sau de mentalitate, arbitrul unic și cât e valoarea pragului, dacă marea masă a celor care au această nevoie și pe care instanțele n-o satisfac, pentru chestiuni ce țin de gradul de încărcare a rolului instanțelor sau de modul cum e reglementată procedura ordonanței de plată, dacă ei înțeleg că arbitrajul poate să ofere această alternativă, din punctul meu de vedere, arbitrajul este obligat să configureze instituția respectivă în acea manieră care răspunde nevoii respective.

Și această dezbatere publică trebuie să ofere nu numai punctul de vedere al curții de arbitraj, prin efortul pe care-l facem noi, dar speră să culeagă și feed-back-ul din partea celor care trebuie să-l furnizeze pentru a ajunge la cea mai bună variantă.

Bazil Oglindă: Excelent. Este extrem de important feed-back-ul colegilor noștri.

Cosmin Vasile: Mulțumesc pentru participare.

Bazil Oglindă: Și eu îți mulțumesc, Cosmin.

Cosmin Vasile: Cum am anunțat, vor urma și alte ediții, cel puțin una pe tema acestui proiect de reguli, după care, desigur, imediat ce ele vor intra în vigoare, vom rămâne niște atenți urmăritori ai fenomenului și vom dedica, de câte ori este cazul, timpul necesar pentru noile reguli și modul în care acestea vor fi aplicate.

Pe timpul verii Ora arbitrajului intră și ea în vacanță judecătorească, deși arbitrajul n-o face și funcționează și pe timpul verii. Până atunci, în perioada 21-23 iunie, prieteni și utilizatori ai arbitrajului, Bucureștiul va fi gazda mai multor evenimente organizate de ICC Paris, care, grație importanței tot mai mari pe care o capătă România în lumea ICC, organizează mai multe evenimente pe tema noilor reguli ICC la București. Toți cei care sunt interesați vor putea afla în timp util de acestea și vor putea participa.

Vacanță plăcută și rămâneți cu bine! La revedere!


Timp de 2 ani am spus în paginile revistei „Legal Point” poveștile de viață ale personalităților din lumea juridică, academică și culturală.

Printr-un proiect marca „Universul Juridic”, povestea merge mai departe!

Astfel, am lansat seria „Profesioniștii Legal Point” sub egida căreia organizăm emisiunea „Ora arbitrajului”.

Emisiunea a fost moderată de către av. dr. Cosmin Vasile, partener Coordonator al prestigioasei societăți de avocați ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS.

Marți, 6 iunie 2017, ora 16:30, a avut loc a treia emisiune TV „Ora arbitrajului” din seria „Profesioniștii Legal Point”, pe canalul „UJ-TV”, găzduit de portalul universuljuridic.ro

În această ediție av. dr. Cosmin Vasile a adus  în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, un invitat special: Bazil Oglindă  Vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR.

Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a elaborat un Proiect de noi Reguli de procedură arbitrală. „Scopul CCIR este de a îmbunătăți funcționarea arbitrajului comercial din România și care să fie în acord cu așteptările mediului de afaceri, ale celui juridic și cu cele mai bune practici europene și internaționale în materie”.

În procesul de redactare a Proiectului de noi Reguli s-a urmărit eficientizarea procedurii, accelerarea acesteia și sporirea calității procesului arbitral.

Această versiune  este supusă dezbaterii publice în vederea stabilirii formei finale a Regulilor, care se dorește să fie adoptate în toamna anului 2017 și să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018.

👍Vezi: CCIR. Proiect de noi Reguli de procedură arbitrală

Tema emisiunii a fost „Proiectul noilor Reguli de procedură arbitrală”.

Seria „Profesioniștii Legal Point” a  fost  transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro.

Emisiunea „Ora arbitrajului” 3 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – dr. Bazil Oglindă: Proiectul noilor Reguli de procedură arbitrală was last modified: iunie 9th, 2017 by Universul Juridic

Recomandări

Despre autor:

Universul Juridic

Universul Juridic

UniversulJuridic.ro reprezintă doar o mică parte din proiectul final ale cărui conținut și funcționalități vor fi într-o continuă dezvoltare, în funcție de necesitățile și dorințele dumneavoastră.

Ultimele comentarii

Abonează-te la newsletter