Emisiunea „Executorii” 5: EXECUTAREA SILITĂ ÎN ANUL CENTENARULUI (II)

4 oct. 2018
Vizualizari: 1781
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Ioan Leș: Aș remarca faptul, în primul rând, că au fost tratate teme de o mare actualitate ale Dreptului executării silite și mă bucură și faptul că aceste teme au vizat chiar și unele modificări ale legislației noastre, unele modificări, de fapt, recente, care sunt preconizate – mă refer la proiectul de lege de modificare a Codului de procedură civilă, care probabil că în cursul acestei luni va fi finalizat și va fi promulgat ca atare. Acest proiect de lege aduce modificări importante, poate nu atât de mult în materia executării silite, ci în general, în privința unor instituții de maximă importanță a Dreptului procesual; cum ar fi, de pildă, în materia competenței, în materia căilor de atac. Dar și în materia executării silite, proiectul de lege vine cu o noutate foarte interesantă, foarte importantă – mă refer la faptul că proiectul de modificare a Codului de procedură civilă vizează suprimarea din lege a formulei executării silite, care a avut o tradiție, care a avut o anumită semnificație, dar cred că lucrul acesta e de natură a simplifica procedura executării silite, pentru că formula aceasta a executării o avem de la francezi și cred că mai mult s-a păstrat prin forța tradiției decât prin semnificația ei juridică deosebită.

Au fost prezentate comunicări foarte interesante și de către colegii din țările pe care le-am menționat. Aceasta este o experiență cu totul și cu totul deosebită, ca în fiecare an, pe o materie super-specializată, aș spune eu, pe un domeniu relativ restrâns – pentru că executarea silită este doar o componentă a procesului civil –, să avem abordări profunde, abordări foarte riguroase a unor norme juridice, nu numai interne, dar iată, și a unor regulamente europene care au o semnificație cu totul particulară – mă gândesc numai la Regulamentul privind Protecția Datelor Personale, care, iar, este de mare actualitate. Sigur că am avut un regulament anterior, care și-a încetat aplicabilitatea, ca urmare a noilor abordări și experiența aceasta, să ai o viziune asupra dreptului comparat.

Chiar dacă la această conferință nu au participat colegi doctrinari și executori judecătorești din mari țări europene – cum ar fi Franța, Germania, Spania, Italia etc. –, e un reper important pentru dreptul nostru. Poate că n-ar fi o idee rea ca în viitor organizatorii să se gândească și la lărgirea acestui cadru organizatoric al conferințelor viitoare, tocmai în sensul precizat anterior, de a invita și colegi din alte țări democratice din spațiul Uniunii Europene.

Aș vrea să vă mai spun că m-a impresionat la această conferință și prima etapă – să mă exprim astfel – a acestui eveniment. Mă refer la faptul că în după-amiaza zilei de 31 august am avut un eveniment editorial spectaculos, aș spune, din cel puțin două puncte de vedere: prin autorii care au oferit cititorilor aceste lucrări și prin conținutul, evident, al monografiilor pe care le-au publicat.

[…]

Alexandru Ailincăi: Dl profesor Leș a evidențiat foarte bine importanța și calitatea acestei conferințe care, iată, a ajuns la a 15-a ediție. Nu putea UNEJ să lipsească, să nu susțină un asemenea eveniment – și aș vrea să subliniez faptul că în spatele acestui eveniment deosebit pentru mediul juridic se află o muncă titanică, aș spune, din partea organizatorilor. Ar trebui în primul rând evidențiat faptul că este probabil singura conferință în care volumul în care se tipăresc lucrările prezentate apare odată cu deschiderea conferinței. Nu este deloc ușor să realizezi ceea ce dl Eugen Hurubă a realizat și mă bucur foarte mult și ca reprezentant al UNEJ, că am avut posibilitatea să susținem acest eveniment, și ca președinte al Camerei Executorilor Judecătorești, pentru că anul acesta Camera Executorilor Judecătorești Ploiești este pentru prima dată partener al acestei conferințe și știu efortul extraordinar depus în spatele acestui eveniment. Nu puteam să nu susținem un asemenea eveniment, foarte important pentru noi. Mai mult decât atât, a fost completat anul acesta, așa cum bine spunea dl profesor Leș, cu cele trei apariții, cele trei lucrări care au fost prezentate și care sunt de o importanță extraordinară pentru profesia noastră.

Aș vrea însă să subliniez, din punctul meu personal de vedere, importanța lucrării dlui Eugen Hurubă, cu privire la istoria profesiei de executor judecătoresc și, așa cum am mai spus, este foarte important pentru noi, pentru o profesie care își dorește un viitor, să demonstreze, prin lucrarea dumnealui, că este o profesie care are și un trecut. Are o istorie și cred cu tărie că își merită locul între profesiile juridice.

[…]

Eugen Hurubă: Indiscutabil, reușita conferinței face să uităm tot efortul pe care l-am depus în prealabil. Cu siguranță, a fost o ediție reușită, a fost o ediție la care au fost prezentate foarte multe materiale de specialitate, foarte multe comunicări științifice. Multe comunicări științifice ale colegilor din state care au fost deja menționate – Federația Rusă, Ucraina, Bulgaria, Serbia, nu în ultimul rând Republica Moldova, cu care avem de asemenea un parteneriat de ani de zile și colegii moldoveni participă la toate conferințele noastre.

S-a arătat deja, volumul conferinței îl avem practic în fața noastră, un volum spectaculos în acest an aniversar, un volum care numără peste 500 de pagini și care cu siguranță se ridică la cea mai înaltă ținută științifică, cu ajutorul editurii Universul Juridic. Mulțumim partenerilor noștri reprezentați de dumneavoastră în această conferință – editura Universul Juridic –, și în acest an au fost alături de noi și ne-au susținut proiectul editorial în editarea acestui volum.

Deci, indiscutabil, a fost o conferință reușită din punctul nostru de vedere și sperăm că vom continua să menținem tradiția conferințelor.

[…]

Teodor Bodoașcă: Este o ediție jubiliară, sunt 15 ani de când se organizează această interesantă manifestare științifică, alături de participanți consacrați am observat personaje noi, însă marea lor majoritate cu comunicări științifice de mare valoare științifică, care-și pot aduce aportul atât la îmbunătățirea reglementărilor din domeniu, cât, mai ales, la finisarea unor probleme care rezultă din practica executorilor judecătorești.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

[…]

Oliviu Puie: Această conferință, sigur, s-a bucurat de un real succes, ca de altfel și celelalte ediții. În această ediție a conferinței am constatat unele lucrări prin care s-au adus elemente de noutate în materia executării silite. În ceea ce mă privește, am prezentat și eu o lucrare, care este legată de procedura de executare a unor hotărâri judecătorești în materia executării contractelor de achiziții publice, sectoriale, contractelor de concesiune, reliefând doar situațiile în care intervine competența executorului judecătoresc în această materie. Sigur, este o materie mai nouă, de actualitate, și am considerat că este utilă prezentarea acestei lucrări la o conferință care are ca obiect executarea silită.

Sigur, toate lucrările s-au bucurat de o reală apreciere, au fost bine argumentate științific, invocându-se practica judiciară, așa cum se cuvine unei asemenea conferințe, în care ponderea participanților este cea a executorilor judecătorești și în care aspectele practice trebuie să aibă o preponderență accentuată.


Timp de 2 ani am spus în paginile revistei „Legal Point” poveștile de viață ale personalităților din lumea juridică, academică și culturală.

Printr-un proiect marca „Universul Juridic”, povestea merge mai departe!

Astfel, am lansat seria „Profesioniștii Legal Point” sub egida căreia organizăm emisiunea „Executorii”.

Luni, 8 octombrie 2018, începând cu ora 17:00, a avut loc emisiunea TV „Executorii” pe canalul „UJ-TV” găzduită de portalul universuljuridic.ro.

Realizatorul emisiunii, dl. Nicolae Cîrstea a adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, o serie de invitați speciali:

– Conf. univ. dr. Oliviu Puie – Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureș

– Prof. univ. dr. Teodor Bodoașcă – Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureș, Președintele Senatului

– Conf. univ. dr. Eugen Hurubă – Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș

– Prof. univ. dr. Ioan Leș – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, vicepreședinte al Academiei de Științe Juridice din România

Alexandru Ailincăi – Vicepreședinte UNEJ

Tema discuțiilor a fost: „EXECUTAREA SILITĂ ÎN ANUL CENTENARULUI (II)”.

Emisiunea „Executorii” a fost transmisă în direct pe www.universuljuridic.ro.

Emisiunea „Executorii” 5: EXECUTAREA SILITĂ ÎN ANUL CENTENARULUI (II) was last modified: octombrie 11th, 2018 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: